ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2498/2007

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Contestatorul M.G.I. a formulat contestație în

anulare împotriva Deciziei nr. 4322 din 4 decembrie 2006, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 5983/1/206, solicitând anularea acesteia și, rejudecându-se recursurile

declarate în cauză, a se dispune respingerea lor, sau, constatându-se că ar fi

întemeiate, admiterea acestora și casarea sentinței recurate cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Au fost invocate, ca temei

legal, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

referitoare la competență prevăzute de art. 20 alin. (3) propoziția finală, din

Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții

legale, susține contestatorul, prin excepție de la dispozițiile alin. (3) și alin.

(4) ale aceluiași art. 312 C. proc. civ., respectiv ale art. 20 alin. (3) teza

I din Legea nr. 554/2004, Instanța de Recurs nu va modifica hotărârea atacată

și nici nu va rejudeca ea însăși fondul pricinii, ci va trimite cauza spre

rejudecare atunci când Instanța a cărei hotărâre este atacată a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În consecință, conchide

acesta, întrucât în speță prima Instanță nu a cercetat fondul, reținând doar că

se impunea respectarea procedurii cercetării prealabile reglementată de art. 59

din Legea nr. 360/2002, modificată și Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, întrucât

față de reclamant s-a luat o sancțiune disciplinară, dacă Înalta Curte de

Casație și Justiție ar fi găsit întemeiat recursul, ar fi trebuit să caseze

sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe, nefiind competentă

material ea însăși nici să modifice sentința recurată și nici să rejudece

fondul, competența materială a Instanței de Recurs de a casa și, respectiv, de

a modifica o hotărâre fiind legal determinată.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte constată că se impune adoptarea soluției de respingere a

contestației în anulare ca fiind nefondată, pentru considerentele în continuare

arătate.

Contestația în anulare este

o cale de atac extraordinară de retractare ce poate fi exercitată numai în condițiile

și pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Reglementând contestația în

anulare obținută, art. 317 alin. (1) C. proc. civ. prevede că pot fi atacate pe

această cale hotărârile irevocabile atunci când procedura de chemare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele

legii, sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență, dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau a recursului.

Necompetența de ordine

publică avută în vedere de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este cea precis determinată prin art. 159 pct. 1 - 3 C. proc. civ., aspectele invocate de contestator neputând fi circumscrise nici unuia dintre

cazurile astfel reglementate, ele constituind în realitate o critică a soluției

adoptate de Instanța de control judiciar ca urmare a judecării recursului.

Prin hotărârea atacată,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

s-a pronunțat asupra unor recursuri declarate împotriva unei hotărâri

pronunțate în primă Instanță de o curte de apel, în materia contenciosului

administrativ, cu respectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competența materială, respectiv a celor conținute de art. 10 alin. (2) teza a

II-a din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 4 pct. 1 C. proc. civ.

Situația invocată de

contestator excede cazurilor limitativ și expres prevăzute de art. 317 alin. (1)

C. proc. civ. pentru care se poate formula contestație în anulare, implicând

examinarea legalității soluției adoptate de Instanța de Recurs, examinare

inadmisibilă întrucât, reglementând contestația în anulare, legiuitorul nu a

urmărit să deschidă părților calea unui recurs la recurs.

Reținând așadar, pentru

toate aceste considerente că în speță nu sunt întrunite condițiile de

admisibilitate imperativ cerute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei legal, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.G.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de M.G.I. împotriva Deciziei nr. 4322 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2007.