ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2498/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorul M.G.I. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4322 din 4 decembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5983/1/206, solicitând anularea acesteia și, rejudecându-se recursurile declarate în cauză, a se dispune respingerea lor, sau, constatându-se că ar fi întemeiate, admiterea acestora și casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Au fost invocate, ca temei legal, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență prevăzute de art. 20 alin. (3) propoziția finală, din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc.

civ. Potrivit acestor dispoziții legale, susține contestatorul, prin excepție de la dispozițiile alin. (3) și alin. (4) ale aceluiași art. 312 C. proc. civ., respectiv ale art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, Instanța de Recurs nu va modifica hotărârea atacată și nici nu va rejudeca ea însăși fondul pricinii, ci va trimite cauza spre rejudecare atunci când Instanța a cărei hotărâre este atacată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. În consecință, conchide acesta, întrucât în speță prima Instanță nu a cercetat fondul, reținând doar că se impunea respectarea procedurii cercetării prealabile reglementată de art. 59 din Legea nr. 360/2002, modificată și Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004, întrucât față de reclamant s-a luat o sancțiune disciplinară, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi găsit întemeiat recursul, ar fi trebuit să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe, nefiind competentă material ea însăși nici să modifice sentința recurată și nici să rejudece fondul, competența materială a Instanței de Recurs de a casa și, respectiv, de a modifica o hotărâre fiind legal determinată. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că se impune adoptarea soluției de respingere a contestației în anulare ca fiind nefondată, pentru considerentele în continuare arătate. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară de retractare ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare obținută, art. 317 alin. (1) C. proc. civ. prevede că pot fi atacate pe această cale hotărârile irevocabile atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Necompetența de ordine publică avută în vedere de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este cea precis determinată prin art. 159 pct. 1 - 3 C. proc. civ., aspectele invocate de contestator neputând fi circumscrise nici unuia dintre cazurile astfel reglementate, ele constituind în realitate o critică a soluției adoptate de Instanța de control judiciar ca urmare a judecării recursului.

Prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat asupra unor recursuri declarate împotriva unei hotărâri pronunțate în primă Instanță de o curte de apel, în materia contenciosului administrativ, cu respectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială, respectiv a celor conținute de art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 4 pct. 1 C. proc. civ. Situația invocată de contestator excede cazurilor limitativ și expres prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ. pentru care se poate formula contestație în anulare, implicând examinarea legalității soluției adoptate de Instanța de Recurs, examinare inadmisibilă întrucât, reglementând contestația în anulare, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților calea unui recurs la recurs.

Reținând așadar, pentru toate aceste considerente că în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate imperativ cerute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei legal, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.G.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.G.I. împotriva Deciziei nr. 4322 din 4 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2007.