ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2426/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții S.M.A. și S.M.I. au chemat în judecată pe pârâții SC V. SRL, SC S.V. SRL și SC F. SA, solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate succesiv între cele trei societăți comerciale, rectificarea CF nr. 8752 Timișoara și obligarea la cheltuieli de judecată. Tribunalul Bihor, investit prin încheierea de strămutare nr. 1575 din 1 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin sentința nr. 118/ COM din 22 martie 2006, a respins acțiunea reclamanților, obligându-i către pârâtele SC V. SRL ȘI SC S.V. SRL la 3570 și respectiv 1785 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut în esență că nu au fost încălcate prevederile art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997. Statul nefiind acționar majoritar al vânzătorului, iar protocolul nr. 391/2000 nu este incident întrucât au fost vândute numai activul construcție cu anexe. Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 128/ C din 24 octombrie 2006, a respins apelul reclamanților și cererea de aderare la apel a pârâtei SC F. SA, considerând că atât prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 88/1997 cât și cele ale Protocolului nr. 391/2000 încheiat între F.P.S și M.A.A nu sunt aplicabile, statul nefiind acționar majoritar iar actele de vânzare-cumpărare încheiate având obiect numai construcția și anexele acesteia, suprafața de teren rămânând în proprietatea statului.

În privința calității de administrator și asociat al aceleiași persoane la cele două societăți comerciale, instanța a considerat-o nerelevantă întrucât persoana juridică nu se confundă cu persoana fizică iar un conflict de interese nu poate exista. Împotriva deciziei astfel pronunțate au declarat recurs atât pârâta SC F. SA cât și reclamanții S.M.A. și S.M.I., întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta SC F. SA susține că instanța de apel eronat a înlăturat prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și ale Protocolului nr. 391/2000, acte normative care se aplică societăților comerciale la care statul este acționar și care stabilesc procedura privind vânzarea activelor nerentabile.

Hotărârea A.G.A. din 30 mai 2001 este nelegală întrucât a fost luată fără a fi îndeplinită condiția cvorumului iar vânzarea nu a respectat prevederile H.G. nr. 450/1999 în vigoare la data contractelor și care prevedeau procedura licitației precedată de evaluarea activului ce urma a fi vândut. Critica soluției instanței de apel se referă și la greșita prezentare a obiectului înstrăinării, acesta cuprinzând și terenuri aflate în proprietatea statului pentru care se cerea evaluarea aprobată de M.A.A. și F.P.S. Pe de altă parte instanțele de fond au aplicat greșit prevederile art. 126 și 145 din Legea nr. 31/1990 în ce privește conflictul de interese în care s-a aflat acționarul C.I., ce avea calitatea de administrator și avocat la cele două societăți comerciale cumpărătoare.

Recursul reclamanților susține aceleași critici ale deciziei instanței de apel, relative la greșita aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 a protocolului nr. 391/2000 și a H.G. nr. 450/1999 prin care înstrăinarea activelor era condiționată de aprobări speciale și evaluări avizate de instituțiile de stat abilitate, M.A.A. și F.P.S.; la conflictul de interese în care s-au aflat părțile contractului de vânzare inițial și reaua credință a cumpărătorilor. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 2809 din 1 iunie 2001 de notarul public C.M.E., SC F. SA vinde cumpărătorului SC V. SRL imobilul înscris în CF nr. 8752 Timișoara constând în casă și curte compusă din P + LE + M și anexe și teren în suprafață de 1390 m.p.

situat în Timișoara. Contractul subsecvent, încheiat la 10 mai 2002 între SC V. SRL și SC R. SRL (transformată în SC S.V. SRL) privea același obiect a vânzării, clădire și teren. Concluzia instanțelor de fond pornește surprinzător de la ipoteză greșită: Motivația inaplicabilității Protocolului nr. 391/2000 întrucât a fost înstrăinat numai activul construcții cu anexă, este infirmată de contractele încheiate și care aveau obiect și suprafața de 1390 m.p. situată în Timișoara, pentru valabilitatea cărora raportul de evaluare trebuia confirmat de M.A.A. și F.P.S. (art. 12 din Protocolul nr. 391/2000). Încălcarea acestei norme care se impunea imperativ societăților comerciale în care statul era acționar, fără condiția deținerii capitalului majoritar, răstoarnă prezumția de bună credință în întocmirea de către părți a actelor juridice, explicată prin prezența aceleiași persoane în calitate de acționar al vânzătorului și asociat și administrator al cumpărătorului.

Interpretarea dată însă de recurentă prevederilor art. 24 și următoarele din O.U.G. nr. 88/1997 este greșită, norma specială aplicându-se numai situațiilor în care statul era acționar majoritar. În privința nelegalității hotărârii A.G.A. din 30 mai 2001, analiza acesteia pe cale incidentală nu e posibilă, față de acțiunea specială contestării acesteia, nepromovată. Nerespectând dispozițiile de ordine publică privind participarea autorităților publice sau statului ca acționar la societățile comerciale, actele juridice astfel încheiate nu-și vor putea produce efectele specifice contrare finalității actelor normative și intereselor generale. Pe de altă parte ocrotirea actului subsecvent, ca excepție a principiului rezoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis este posibilă când subdobânditorul a fost de bună credință, adică nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască existența cauzei de nulitate.

Însă subdobânditorul a fost reprezentat prin administratorul SC S.V. SRL de asociatul administrator al SC V. SRL, care era în același timp acționar al SC F. SA; astfel, concluzia curții de apel, potrivit căreia persoana fizică nu se confundă cu persoana juridică este lipsită de relevanță, suportă critica consolidării actului juridic în condițiile cauzei de nerespectare a legii cunoscute de subdobânditor. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile, va modifica decizia nr. 128/ C din 24 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, va admite apelul și schimbând în tot sentința nr. 118 din 22 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, va admite acțiunea constatând nulitatea actelor de vânzare cumpărare încheiate între SC F. SA și SC V. SRL și acela subsecvent încheiat între SC V. SRL și SC R. SRL (actualmente SC S.V.

SRL) și pe cale de consecință va rectifica CF nr. 8752 Timișoara în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtelor cumpărătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții S.M.A. și S.M.I. și de pârâta SC F. SA Timișoara împotriva deciziei nr. 128/C/2006-A din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că admite și apelurile declarate de aceleași părți împotriva sentinței nr. 118 din 22 martie 2006 a Tribunalului Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o schimbă în tot în sensul că admite acțiunea și constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2809 din 1 iulie 2001 încheiat între SC F. SA Timișoara și SC V. SRL Timișoara precum și a contractului nr. 2582 din 10 mai 2002 încheiat între SC V. SRL Timișoara și SC R. SRL Timișoara.

Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 iunie 2007.