ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2426/2007

Asupra  recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții S.M.A. și S.M.I.

au chemat în judecată pe pârâții SC V. SRL, SC S.V. SRL și SC F. SA, solicitând

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

succesiv între cele trei societăți comerciale, rectificarea CF nr. 8752

Timișoara și obligarea la cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bihor, investit

prin încheierea de strămutare nr. 1575 din 1 martie 2005 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin sentința nr. 118/ COM din 22 martie 2006, a

respins acțiunea reclamanților, obligându-i către pârâtele SC V. SRL ȘI SC S.V.

SRL la 3570 și respectiv 1785 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

în esență că nu au fost încălcate prevederile art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997.

Statul nefiind acționar majoritar al vânzătorului, iar protocolul nr. 391/2000

nu este incident întrucât au fost vândute numai activul construcție cu anexe.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia nr. 128/ C din 24 octombrie 2006, a respins apelul reclamanților și

cererea de aderare la apel a pârâtei SC F. SA, considerând că atât prevederile art.

23 din O.U.G. nr. 88/1997 cât și cele ale Protocolului nr. 391/2000 încheiat

între F.P.S și M.A.A nu sunt aplicabile, statul nefiind acționar majoritar iar

actele de vânzare-cumpărare încheiate având obiect numai construcția și anexele

acesteia, suprafața de teren rămânând în proprietatea statului.

În privința calității de

administrator și asociat al aceleiași persoane la cele două societăți

comerciale, instanța a considerat-o nerelevantă întrucât persoana juridică nu

se confundă cu persoana fizică iar un conflict de interese nu poate exista.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate au declarat recurs atât pârâta SC F. SA cât și reclamanții S.M.A. și

S.M.I., întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanta SC F. SA susține

că instanța de apel eronat a înlăturat prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și ale

Protocolului nr. 391/2000, acte normative care se aplică societăților

comerciale la care statul este acționar și care stabilesc procedura privind

vânzarea activelor nerentabile.

Hotărârea A.G.A. din 30 mai

2001 este nelegală întrucât a fost luată fără a fi îndeplinită condiția

cvorumului iar vânzarea nu a respectat prevederile H.G. nr. 450/1999 în vigoare

la data contractelor și care prevedeau procedura licitației precedată de

evaluarea activului ce urma a fi vândut.

Critica soluției instanței

de apel se referă și la greșita prezentare a obiectului înstrăinării, acesta

cuprinzând și terenuri aflate în proprietatea statului pentru care se cerea

evaluarea aprobată de M.A.A. și F.P.S.

Pe de altă parte instanțele

de fond au aplicat greșit prevederile art. 126 și 145 din Legea nr. 31/1990 în

ce privește conflictul de interese în care s-a aflat acționarul C.I., ce avea

calitatea de administrator și avocat la cele două societăți comerciale

cumpărătoare.

Recursul reclamanților

susține aceleași critici ale deciziei instanței de apel, relative la greșita

aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 a protocolului nr. 391/2000 și a H.G. nr. 450/1999

prin care înstrăinarea activelor era condiționată de aprobări speciale și

evaluări avizate de instituțiile de stat abilitate, M.A.A. și F.P.S.; la

conflictul de interese în care s-au aflat părțile contractului de vânzare

inițial și reaua credință a cumpărătorilor.

Recursul este fondat și va

fi admis pentru considerentele ce se vor expune.

Prin contractul de vânzare –

cumpărare, autentificat sub nr. 2809 din 1 iunie 2001 de notarul public C.M.E.,

SC F. SA vinde cumpărătorului SC V. SRL imobilul înscris în CF nr. 8752 Timișoara

constând în casă și curte compusă din P + LE + M și anexe și teren în suprafață

de 1390 m.p. situat în Timișoara.

Contractul subsecvent,

încheiat la 10 mai 2002 între SC V. SRL și SC R. SRL (transformată în SC S.V. SRL)

privea același obiect a vânzării, clădire și teren.

Concluzia instanțelor de

fond pornește surprinzător de la ipoteză greșită: Motivația inaplicabilității

Protocolului nr. 391/2000 întrucât a fost înstrăinat numai activul construcții

cu anexă, este infirmată de contractele încheiate și care aveau obiect și

suprafața de 1390 m.p. situată în Timișoara, pentru valabilitatea cărora

raportul de evaluare trebuia confirmat de M.A.A. și F.P.S. (art. 12 din

Protocolul nr. 391/2000).

Încălcarea acestei norme

care se impunea imperativ societăților comerciale în care statul era acționar,

fără condiția deținerii capitalului majoritar, răstoarnă prezumția de bună

credință în întocmirea de către părți a actelor juridice, explicată prin

prezența aceleiași persoane în calitate de acționar al vânzătorului și asociat

și administrator al cumpărătorului.

Interpretarea dată însă de

recurentă prevederilor art. 24 și următoarele din O.U.G. nr. 88/1997 este

greșită, norma specială aplicându-se numai situațiilor în care statul era

acționar majoritar.

În privința nelegalității

hotărârii A.G.A. din 30 mai 2001, analiza acesteia pe cale incidentală nu e

posibilă, față de acțiunea specială contestării acesteia, nepromovată.

Nerespectând dispozițiile de

ordine publică privind participarea autorităților publice sau statului ca

acționar la societățile comerciale, actele juridice astfel încheiate nu-și vor

putea produce efectele specifice contrare finalității actelor normative și

intereselor generale.

Pe de altă parte ocrotirea

actului subsecvent, ca excepție a principiului rezoluto jure dantis rezolvitur

jus accipientis este posibilă când subdobânditorul a fost de bună credință,

adică nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască existența cauzei de

nulitate.

Însă subdobânditorul a fost

reprezentat prin administratorul SC S.V. SRL de asociatul administrator al SC V.

SRL, care era în același timp acționar al SC F. SA; astfel, concluzia curții de

apel, potrivit căreia persoana fizică nu se confundă cu persoana juridică este

lipsită de relevanță, suportă critica consolidării actului juridic în

condițiile cauzei de nerespectare a legii cunoscute de subdobânditor.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursurile, va modifica decizia nr. 128/ C din 24 octombrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, va admite apelul și schimbând în tot

sentința nr. 118 din 22 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, va admite

acțiunea constatând nulitatea actelor de vânzare cumpărare încheiate între SC F.

SA și SC V. SRL și acela subsecvent încheiat între SC V. SRL și SC R. SRL

(actualmente SC S.V. SRL) și pe cale de consecință va rectifica CF nr. 8752

Timișoara în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtelor

cumpărătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanții S.M.A. și S.M.I. și de pârâta SC F. SA Timișoara împotriva

deciziei nr. 128/C/2006-A din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul

că admite și apelurile declarate de aceleași părți împotriva sentinței nr. 118

din 22 martie 2006 a Tribunalului Bihor, secția comercială și de contencios administrativ,

pe care o schimbă în tot în sensul că admite acțiunea și constată nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2809 din 1 iulie 2001 încheiat

între SC F. SA Timișoara și SC V. SRL Timișoara precum și a contractului nr. 2582

din 10 mai 2002 încheiat între SC V. SRL Timișoara și SC R. SRL Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi  19 iunie 2007.