ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2020/2008

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 118/com din 22

martie 2006 a Tribunalului

Bihor Oradea, secția

comercială și contencios administrativ, s-a

respins acțiunea formulată

de reclamanții S.M.A.

și S.M.I. prin care

au solicitat să se

constate nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2809 din 1

iunie 2001, încheiat între pârâtele SC F. SA și SC V. SRL și nr. 2582 din 10

mai 2002, încheiat

între SC V. SRL și

pârâta SC S.V. SRL, radierea

dreptului

de proprietate al pârâtelor 1 și 2 asupra construcției de sub

B5 și B6 și reînscrierea dreptului de proprietate

asupra construcțiilor

în favoarea SC F. SA.

Apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței instanței de

fond, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

128/C din 24

octombrie 2006 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 2426 din 19

iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-au

admis recursurile

declarate de reclamanți

împotriva acestei decizii ce a fost modificată

în sensul că s-au admis

și apelurile declarate de aceleași părți

împotriva

sentinței tribunalului ce a fost schimbată în tot în sensul

că s-a admis

acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2809 din 1 iunie 2001 încheiat între SC F. SA Timișoara

și SC V. SRL

Timișoara și contractului nr.

2582 din 10 mai 2002 încheiat între SC

V.

SRL Timișoara și SC R. SRL Timișoara.

SC V. SRL

și SC S.V. SRL, ambele cu

sediul în Timișoara au formulat contestație în anularea

deciziei

pronunțată

de instanța de recurs și au solicitat ca rejudecând cauza să se respingă ca

nefondate recursurile declarate de reclamanți

împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.

S-a invocat ca temei juridic

dispozițiile art. 318 teza

I

C. proc. civ. și s-a

susținut că dintr-o eroare materială instanța de

recurs a reținut că obiectul

contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2809 din 1 iunie 2001 1-a

constituit și transmiterea

dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1390 mp

teren situat în

Timișoara.

Contestatoarele

au precizat că aceasta este o greșeală esențială

și de ordin material deoarece a

determinat pronunțarea unei soluții

eronate de instanța de recurs.

Un alt

motiv al contestației s-a referit la faptul că recursul

declarat de pârâta SC F. SA

Timișoara era lipsit de interes

întrucât

viza schimbarea unor hotărâri prin care la două instanțe i s-a dat câștig de

cauză.

Recursul a

fost promovat de persoane care nu au calitate

procesuală activă, întrucât deși

reclamanții au invocat calitatea lor de

acționari ai societății comerciale pârâte numai

aceasta din urmă are

calitate procesuală să exercite calea de atac a recursului.

In finalul contestației s-a

precizat că prin decizia a cărei anulare se cere s-au încălcat dispozițiile

art. 1 din Protocolul

Adițional nr. 1 la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale și

art. 6 alin. (1) din Convenție privind

dreptul la un proces echitabil,

întrucât nu s-a avut în vedere că

anterior

s-a pronunțat sentința nr. 2892/PI din 8 septembrie 2003 a

Tribunalului Timiș prin care s-a respins acțiunea

ce a avut același

obiect formulată de reclamanta S.M.I. în numele și

pentru SC F. SA Timișoara.

Contestația în anulare nu este

fondată.

Potrivit

art. 318 teza

I

C. proc. civ. text de

lege invocat de

contestatoare "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu

contestație când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale."

Aceste

dispoziții legale se referă la erori materiale în legătură

cu aspectele formale ale

judecării recursurilor, și nu la greșeli de judecată, de apreciere sau

interpretare a probelor administrate.

In speță,

motivele invocate de contestatoare privind modul de

interpretare a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2809 din 1 iunie

2001 și stabilirea obiectului acestuia, lipsa de

interes sau a calității

procesuale active în promovarea căii de atac a

recursului, se referă la

greșeli de judecată, de interpretare și apreciere a

probelor și nu la

greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 teza C. proc. civ.

Contestația în anulare specială

este o cale de atac

extraordinară de

retractare pentru îndreptarea unor greșeli materiale,

nu și pentru

reformarea unor greșeli de fond.

Legea nu a

urmărit să deschidă părților calea recursului la

recurs, și care să fie soluționată de aceeași

instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.

Față de

considerentele reținute, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 teza

I

C. proc. civ. și

urmează a se respinge

contestația

în anulare.

Se va

respinge cererea formulată de intimata SC F. SA

Timișoara privind acordarea

cheltuielilor de judecată, întrucât nu

s-au făcut dovezi cu acte originale în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația în anulare formulată de SC

V. SRL TIMIȘOARA și SC S.V.

SRL (fostă SC R. SRL) TIMIȘOARA împotriva deciziei

nr. 2426 din 19 iunie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și

Justiție, secția

comercială, în dosar nr. 16018/1/2006.

Respinge

cererea intimatei SC F. SA Timișoara privind

acordarea de cheltuieli de judecată

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2008.