ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 446/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 05 octombrie 2004, reclamanta SC G.C. SA a chemat în judecată pe pârâții R.A. și R.V. solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 802.770.572 lei (echivalent a 24.134,04 dolari S.U.A.) sumă ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții, reparații și amenajări pe care societatea le-a efectuat la imobilul proprietatea pârâților și 935.227.497 lei contravaloarea penalităților de întârziere calculate conform clauzei contractuale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta arată că în baza contractului de antrepriză nr. 1029/05 octombrie 2001 încheiat cu pârâții au convenit executarea unor lucrări de construcții, reparații și amenajări la imobilul situat în București, str. Prof Grigore Cobălcescu, la un preț estimativ de 964.664.850 lei (inclusiv TVA).

Pe parcursul derulării contractului (octombrie 2001 – aprilie 2002) reclamanta a efectuat pentru pârâți și alte lucrări în afara celor menționate în anexa la contract. Deși prin clauza înscrisă în art. 5 din contract s-a convenit ca deconectarea lucrărilor să se facă lunar, pe stadii fizice de execuție, pe baza situațiilor de lucrări, pârâții au refuzat să-și însușească și să vizeze o parte din situațiile de lucrări și să deconteze contravaloarea acestora și a materialelor folosite. Pe parcursul derulării convenției pârâții au achitat suma de 9.945 dolari S.U.A. După notificarea conform dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., cu prilejul întâlnirilor avute cu pârâtul R.V. aceasta a reconfirmat cea mai mare parte de lucrări în ceea ce privește cantitățile manoperei și materialele folosite, însă a apreciat că valoarea totală a lucrărilor executate ar fi în sumă de 12.387,5 dolari S.U.A.

iar nu cât solicită reclamanta. Cu privire la lucrările și materialele în divergență, a refuzat să le plătească invocând motive neîntemeiate, precum: calitatea necorespunzătoare a tablei zincate și a celorlalte materiale folosite la lucrările de tinichigerie, deși pentru acestea s-au eliberat certificate de garanție; calitatea necorespunzătoare a lucrărilor de glet, confirmate parțial; neexecutarea lucrărilor de deviere canalizare și semnalizare a termenului, revizuit tâmplărie, reparații astereală șarpantă; s-a contestat lucrarea de confecționare a ușilor din lemn și s-a refuzat la plată lucrarea de schele și lucrarea de execuție a clădirii adiacente garajului; în ceea ce privește piesele de arhitectură a refuzat plata acestora pe considerentul că prețul ar fi prea ridicat.

Pe cale de cerere reconvențională se solicită obligarea reclamantei la plata către pârâți a sumei de 18.000 dolari S.U.A., în echivalent în lei la data plății, reprezentând daune pentru acoperirea prejudiciului adus pârâților, întrucât la acest moment întreg imobilul este închiriat iar înlocuirea tablei acoperișului necesită lucrări ample care împiedică folosința imobilului de către chiriaș. Tribunalul București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 587 din 16 februarie 2006, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâții să plătească acesteia suma de 6.805,46 dolari S.U.A. echivalent lei la data din ziua plății reprezentând contravaloarea lucrări executate și neachitate, a respins capătul de cerere având ca obiect penalități de întârziere, a respins cererea reconvențională, a compensat cheltuielile de judecată, a obligat pârâții reclamanți la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență: a) cu privire la acțiunea principală prin procesele verbale de conciliere întocmite în august pârâtul reclamant R.V. a recunoscut parțial lucrările efectuate, că, în ceea ce privește calitatea lucrărilor, beneficiarul nu a contestat-o în mod expres înainte de întocmirea procesului verbal de conciliere, mai mult, a exploatat imobilul în acele condiții. b) în ceea ce privește cererea reconvențională, că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii contractuale sau delictuale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta – pârâtă reconvenientă cât și pârâții reclamanți - reconvenienți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 497 din 5 octombrie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile, instanța de control judiciar reținând legalitatea și temeinicia deciziei atacate. Astfel, cu privire la apelul pârâților R.A. și R.V. instanța a reținut că întreaga serie de lucrări de confecționare a ușilor din lemn a fost executată astfel că se impune achitarea acestora și că, în ceea ce privește partea de manoperă, calitatea acesteia este corespunzătoare calitativ, fapt ce impune, de asemenea, achitarea acesteia. În ceea ce privește apelul reclamantei SC G.C. SA Curtea a reținut că piesele de arhitectură pentru fațada imobilului nu au fost comandate de pârâți, ele nefiind cuprinse în anexa contractului de antrepriză.

În ceea ce privește cererea de acordare a penalităților de întârziere instanța de apel a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât reclamanta nu a emis facturi în baza cărora să se poată solicita penalități. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta pârâtă – reconvenientă, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta își subsumează criticile motivului de modificare prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. și vizează în esență greșita aplicare a legii de către instanța de control judiciar în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata pieselor unicat de arhitectură și la plata penalităților de întârziere și solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului cu obligarea pârâtului la plata sumelor de 3.859,32 dolari S.U.A.

și 14.221,48 dolari S.U.A. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat. Cu privire la prima critică, în mod legal s-a reținut de instanță că pârâții nu datorează contravaloarea pieselor unicat de arhitectură în lipsa unei comenzi ferme a acestora în acest sens, aceste piese nefigurând în anexa la contractul de antrepriză și nici în alt act adițional la contract. În lipsa unor relații comandă, acceptare în mod legal instanța de apel a reținut că nu a existat un acord de voință între părțile contractante în acest sens. Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată întrucât penalitățile ar fi putut fi cerute numai în condițiile în care ar fi existat facturi neachitate la acest termen.

Or, așa cum recunoaște însăși reclamanta, nu au fost emise facturi, pentru sumele în litigiu astfel că, așa cum legal a reținut instanța, nu se poate aprecia caracterul cert al creanței pretinse, nefiind îndeplinite cerințele care ar face operantă clauza penală stipulată de părți în contract. În consecință, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei atacate, va respinge recursul ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ. și având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va admite cererea intimaților privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.C. SA București împotriva deciziei nr. 497 din 5 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta să plătească intimatului pârât R.V. suma de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2007.