ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 511/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 511/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1096

din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea precizată

formulată de reclamanta SC G. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâta SN R. SA,

a dispus ca pârâta să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare în formă

autentică pentru imobilul situat în Timișoara, Calea Aradului nr. 14 B, înscris

în CF 36 Timișoara, topo 1723/2/1/1/1/C, teren cu construcții în str. Demetriade

compus din demisol și parter clădire în suprafață construită de 435,56 mp și

328,85 mp suprafața teren reprezentând cota indiviză forțată de ½ din

terenul aferent clădirii, la prețul de 130.000 Euro, inclusiv TVA în echivalent

bănesc la data perfectării contractului, a dispus O.C.P.I. – B.C.F. Timișoara

să opereze în coala CF 36 Timișoara transferul dreptului de proprietate al

reclamantei, după clarificarea situației juridice a terenului.

A respins cererile de

intervenție formulate de intervenientele SC T.V. SA și SC R. SRL.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a

condițiilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 133/1999 și că drepturile la care

se referă intervenientele sunt distincte față de cele solicitate de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel toate părțile și prin decizia civilă nr. 117 din 11 mai 2006,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis apelurile declarate de reclamanta SC G. SRL Timișoara, pârâta SN R. SA –

D.R. Timișoara, intervenienta SC T.V. SA Timișoara și în consecință a

desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de intervenienta SC R.

SRL Timișoara.

În fundamentarea acestei

soluții instanța a reținut că instanța de fond a respins cererea de intervenție

în interes propriu a SC T.V. SA Timișoara, motivând într-un mod superfluu, că

dreptul la care se referă intervenienta este distinct de cel solicitat de

reclamantă, astfel că instanța de fond nu a soluționat fondul acestei cereri,

că potrivit art. 49 C. proc. civ., oricine are un interes propriu poate

interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane dacă invocă un drept

al său și în speță sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de

text.

Considerând că nu se mai

impune analizarea celorlalte motive de apel formulate de reclamantă, pârâtă și

intervenientă față de motivul de ordine publică reținut, instanța a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la apelul

intervenientei SC R. SRL Timișoara s-a reținut că aceasta nu și-a îndeplinit

obligația de plată a taxei judiciare de timbru, deși a fost citată în acest

sens, încât sancțiunea conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

modificată este anularea cererii.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta SC G. SRL Timișoara în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei în

sensul respingerii apelului intervenientei SC T.V. SA, ca nefondat, admiterea

apelului reclamantei și admiterea în întregime a acțiunii, respingerea apelului

pârâtei S.N. R. SA ca nefondat și menținerea deciziei în ceea ce privește

apelul declarat de SC R. SRL.

În motivarea recursului s-a

susținut în esență că în mod eronat instanța de apel a considerat că prima

instanță nu a intrat în cercetarea fondului; că decizia nu este motivată

neindicându-se nici un temei juridic; că s-au interpretat greșit dispozițiile

legale, în speță fondul a fost atins și s-a stabilit că obiectul material

asupra căruia se constituie cele 2 drepturi, cel al SC T.V. SA și cel al SC G. SRL

sunt total diferite, fiind vorba de două apartamente diferite și care nu au

părți comune deoarece există trei căi de acces diferite pentru demisol, separat

pentru parter și a 3-a cale de acces separat pentru etaj și mansardă.

Pe fond s-a susținut că în

speță sunt realizate toate condițiile prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 133/1999 și că imposibilitatea admiterii acțiunii datorită

neefectuării parcelării terenului aferent construcției nu subzistă.

Intimata-pârâtă S.N. R. SA –

D.R. Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității

recursului raportat la dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanță a

rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului instanța de apel va

desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe.

Instanța de apel aplicând

aceste dispoziții a reținut corect că prima instanță a rezolvat procesul în mod

greșit fără a intra în cercetarea fondului.

Având în vedere că potrivit art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să

cuprindă „motivele de fapt și de drept” care au format convingerea instanței,

cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților rezultă că

neîndeplinirea acestei cerințe echivalează practic cu o nepronunțare pe fondul

cauzei.

În speță se constată că

motivarea primei instanțe este superficială, argumentarea fiind sumară, fără

referire la probele dosarului, astfel că soluția la care s-a oprit instanța, de

respingere a cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC T.V. SA

Timișoara, apare ca fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunțare pe

fondul cauzei.

Pentru aceste considerente

se apreciază că nu este incident motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Instanța de apel a aplicat

corect legea, reținând incidența dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

și ca o consecință, pentru a se pronunța o soluție unitară, s-au admis

apelurile și s-a desființat hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare primei instanțe.

Analizarea celorlalte motive

de recurs ce vizează fondul, nu se mai impune față de modul de soluționare a

primului motiv de recurs.

Nu este incident nici

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

întrucât nu are corespondență în dezvoltarea în fapt a criticii invocată.

Hotărârea instanței de apel

cuprinde considerentele de fapt și de drept care stau la baza soluției

pronunțate, încât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312

C. proc. civ., urmează a se respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC G. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 117 din 11 mai 2006 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 2 februarie 2007.