ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2978/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1336 din 12

octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 5511/30/2006, judecătorul fondului

din cadrul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiune formulată de reclamanta SC G.C. SRL în contradictoriu cu

pârâtele S.N.R. SA – D.R. TIMIȘOARA ȘI S.N.R. SA și a obligat pârâtele să vândă

reclamantei imobilul situat în Timișoara, str. Demetriade, aflat în incinta

Bazei Sportive V., constând spațiu bufet 47,90 m.p. și terasă betonată de 86 m.p.,

la un preț ce se va stabili de părți, pornind de la prețul din expertiza

judiciară efectuată în cauză, respingând celelalte pretenții ale reclamantei.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că între părți s-au desfășurat relații

contractuale începând cu anul 1994, fiind apreciată ca nerelevantă împrejurarea

că perioada vizată în contracte era doar cea estivală, probele demonstrând că

în perioada iernii, spațiul era ocupat de bunurile reclamantei. Judecătorul a

apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004,

pârâta nedovedit că a deținut spațiile în cauză; s-a apreciat că pârâtele își

invocă propria culpă atunci când invocă faptul că spațiul nu putea fi trecut în

lista activelor disponibile, câtă vreme probele administrate dovedesc că acesta

are caracterul unui activ disponibil.

În consecință, judecătorul a

apreciat temeinicia cererii reclamantei vizând obligarea pârâtelor la

încheierea contractului de vânzare cumpărare.

S-a apreciat, ca neîntemeiată,

solicitarea reclamantei de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act

autentic de vânzare cumpărare pentru spațiul în litigiu, fiind reținută

neîndeplinirea prevederilor art. 12 lit. c) din Legea nr. 346/2004. S-a

precizat că raportul de expertiză efectuat în cauză va servi drept bază de

pornire în ceea ce privește prețul la care urmează a fi vândut spațiul,

judecătorul constatând că nu poate suplini consimțământul pârâtelor cu privire

la prețul de vânzare.

Sentința de fond a fost apelată de

S.N.R. SA, prin S.N.R. SA, sucursala TIMIȘOARA, criticile sale vizând greșita

interpretare a prevederilor legale în raport cu situația de fapt, în condițiile

în care reclamanta a solicitat schimbarea contractului de închiriere cu unul de

leasing pentru spațiul în litigiu; a mai susținut că judecătorul nu putea

suplini consimțământul său, nu doar în ceea ce privește prețul vânzării, ci și

în privința obligației de vânzare, propriu-zisă.

Prin decizia civilă nr. 62 din 1

aprilie 2008, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Timișoara, secția

comercială, în majoritate, a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de

pârâta S.N.R. SA, prin S.N.R. SA, sucursala TIMIȘOARA, reținând următoarele:

pentru combaterea criticilor pârâtei, judecătorii apelului au făcut referire la

Decizia nr. 864/2006 prin care Curtea Constituțională, respingând excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) și art. 13 din

Legea nr. 346/2004, a statuat că măsurile pe care textele legale criticate le

dispun privesc proprietatea statului în calitatea sa de acționar majoritar la

diverse regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale,

iar transferul dreptului de proprietate asupra activelor are loc ca urmare a

perfectării contractului de vânzare cumpărare, iar nu ca efect al exproprierii.

Celelalte critici ale pârâtei au fost respinse, judecătorii apelului reținând

corecta apreciere a situației de fapt, în ce privește ocuparea spațiului de

către reclamantă și în perioada pentru care nu avea contract, precum și în ce

privește nepredarea spațiului către pârâtă la expirarea contractului de

închiriere.

Opinia separată a vizat admiterea

apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul respingerii cererii de

chemare în judecată, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 12 și 13 din Legea nr. 346/2004, singurele abilitate să procedeze la

stabilirea condițiilor de vânzare a unui activ sunt adunările generale sau

consiliile de administrație ale regiilor autonome, societăților ori companiilor

naționale, sau a societăților comercială cu capital majoritar de stat.

Decizia de apel a fost recurată de

pârâta S.N.R. SA, prin S.N.R. SA, sucursala TIMIȘOARA, criticile sale,

subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a

legii.

Prin decizia nr. 711 din 4 martie

2009, completul de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia de apel și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță, fiind reținute următoarele considerente:

s-a reținut că instanțele inferioare au făcut doar aprecierea că spațiul în

litigiu se încadrează în categoria activelor disponibile, fără a prezenta și

argumentele care au condus la această concluzie, nu a fost motivată înlăturarea

criticilor pârâtei referitoare la imposibilitatea includerii spațiului în

categoria activelor disponibile, și tot nemotivată apare concluzia potrivit

căreia pârâta își invocă propria culpă, nefiind argumentată prin probe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara, secția comercială, sub nr. 5511.1/30/2006.

Prin decizia civilă nr. 39/ A din 22

februarie 2010, completul de judecată a admis apelul declarat de pârâta S.N.R.

SA, prin S.N.R. SA, sucursala TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 1336 din

12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș și a schimbat sentința apelată

în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În considerentele deciziei,

completul de judecată, pornind de la interpretarea prevederilor art. 12 alin. (1)

și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 în sensul că prin activ disponibil

se înțeleg acele spații ce pot fi desprinse din patrimoniul companiei naționale

ori regiei autonome și care, astfel desprinse, pot funcționa autonom,

independent, a constatat că spațiul în litigiu nu se încadrează în categoria

activelor disponibile, fiind situat în baza sportivă V., cu destinația de

bufet, baza conținând bazine de înot, teren de tenis (patinoar), popicărie,

grupuri sanitare, vestiare. S-a reținut că spațiul în litigiu a avut permanent

destinația de deservire a bazei sportive, fiind, la fel ca grupurile sanitare

ori vestiarele, o componentă auxiliară a bazei.

S-a mai reținut caracterul sezonier

al utilizării spațiului în litigiu, astfel că nu poate fi luată în considerare

neutilizarea sa în afara sezonului.

S-a mai reținut că pârâta, având

nevoie de spațiu pentru depozitare, a notificat reclamanta în vederea predării

spațiului ocupat imediat după expirarea termenului de închiriere.

S-a apreciat, totodată, și faptul că

pârâta a respectat prevederile art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004,

în sensul publicări listei activelor disponibile, spațiul comercial în cauză

nefiind inclus în această listă. În consecință, s-a constatat că nu se poate

aprecia caracterul de activ disponibil al spațiului.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamanta SC G.C. SRL TIMIȘOARA, aceasta solicitând admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de

pârâtă.

Criticile reclamantei, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vivat următoarele:

- greșita calificare a spațiului ca

activ în înțelesul prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 346/2004,

apreciind că judecătorii apelului au adăugat o nouă condiție, neprevăzută de

textul legal, respectiv cea de funcționare independentă; a arătat că după

achiziționarea spațiului, putea realiza modificările ce se impuneau pentru ca

activul să funcționeze independent, cu atât mai mult cu cât expertiza efectuată

în cauză a evidențiat că acest lucru este realizabil; aceeași susținere a fost

formulată și în ce privește utilitățile, spațiul putând fi racordat ulterior

încheierii contractului; reclamanta a mai susținut că judecătorii apelului au

reținut greșit și faptul că spațiul are un caracter accesoriu al bazei

sportive, nefiind edificator faptul că se găsește în interiorul bazei, fiind

serviți și clienții acesteia;

- greșita interpretare a noțiunii de

activ disponibil, prin raportare la prevederile legale, art. 13 alin. (2) din

Legea nr. 346/2004 permițând încadrarea în această categorie chiar și în cazul

îndeplinirii unei singure condiții din cele stabilite de textul legal; în acest

context, reclamanta a arătat că spațiul nu mai este utilizat de pârâtă de peste

3 luni, acesta fiind una din condițiile legale pentru declararea lui ca activ

disponibil; a criticat și considerentul reținut dă completul de apel referitor

la caracterul sezonier al utilizării spațiului, în condițiile în care de la

sfârșitul anului 2005 pârâta nu a mai utilizat baza sportivă.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar, pârâta S.N.R. SA, prin S.N.R. SA, sucursala TIMIȘOARA a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, apreciind corecta aplicare a prevederilor

legale incidente în speță, față de situația de fapt concretă.

Nu au fost administrate probe noi în

această fază procesuală.

Analizându-se acrele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat.

Nu poate fi reținută critica

reclamatei cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 346/2004. Completul de apel nu a adăugat la lege, nu a inclus o nouă

condiție în calificarea noțiunii de activ, ci doar a efectuat o analiză

gramaticală și logică a textului legal. Astfel textul legal nu consacră

posibilitatea organizării funcționării independente a spațiului în viitor, după

încheierea contractului de vânzare cumpărare. Din modul de redactare al

textului legal se concluzionează că intenția legiuitorului a fost aceea ca

posibilitatea funcționării independente să existe la data încadrării spațiului

în categoria activelor. Din această perspectivă nu au relevanță susținerile

reclamantei vizând posibilitatea efectuării unei căi de acces și a racordării

la utilități ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, câtă vreme

acestea nu existau la momentul solicitării încheierii contractului de vânzare

cumpărare pentru a se putea încadra spațiul în categoria activelor.

De asemenea, se reține corecta

apreciere a judecătorilor apelului cu privire la caracterul accesoriu al

spațiului în litigiu, ca auxiliar al bazei sportive. Definitoriu pentru

stabilirea accesorialității este faptul că însuși contractul de care se

prevalează reclamanta vizează ca perioadă de închiriere este limitată la perioada

estivală, baza sportivă fiind utilizată doar în această perioadă, neavând

spații de recreare acoperite (ce ar determina o utilizare a bazei și în

perioada de iarnă). Or, în măsura în care pentru spațiul închiriat reclamanta a

datorat chirie doar pentru lunile de sezon estival, nu poate fi negat

caracterul de accesorialitate al spațiului, circumscris perioadei în care chiar

baza sportivă își desfășura activitatea. Tot din același considerent se

apreciază că în mod legal a statuat completul de apel că nu are relevanță

perioada ce excede celei stabilită contractual, doar perioada în care spațiul a

fost utilizat conform contractului dând dreptul reclamantei să solicite

încheierea contractului de vânzare cumpărare, în temeiul Legii nr. 346/2004.

Nu poate fi reținută greșita

aplicare a legii nici în ce privește condițiile prevăzute de actul normativ cu

privire la încadrarea în categoria activelor disponibile. Se ține sub acest

aspect faptul că doar persoana juridică însăși, regia autonomă,

societatea/regia națională ori societatea comercială cu capital majoritar de

stat, este cea care are posibilitatea de a încadra sau nu un spațiu în

categoria activelor disponibile, concluzie ce se desprinde din prevederea art. 13

alin. (4), potrivit cărora doar acestea sunt obligate să stabilească și să

întocmească liste cuprinzând activele disponibile. În consecință, includerea

sau nu a unui spațiu în categoria activelor disponibile reprezintă atributul

exclusiv al acelor entități arătate de textul de lege, ca manifestare a dreptului

de dispoziție, dezmembrământ al dreptului de proprietate. Așa cum au reținut și

judecătorii apelului, pârâta și-a îndeplinit obligația legală publicând și

actualizând lunar lista activelor disponibile, în această listă neregăsindu-se

spațiul în litigiu. În condițiile în care pârâta, în calitate de proprietar nu

a apreciat caracterul de activ disponibil al spațiului, iar reclamanta nu a

dovedit că spațiul nu ar fi fost inclus pe această listă în mod abuziv,

judecătorii nu pot ignora manifestarea de voință a proprietarului, pentru că

s-ar încălca în mod nejustificat dreptul său de proprietate.

De asemenea, se reține că nu poate

fi aplicată prevederea art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 346/2004 prin

raportare la faptul că în prezent baza sportivă nu mai este utilizabilă,

conform destinației. Se reține că simpla neutilizare la momentul actual a bazei

sportive nu determină o calificare a spațiului ca fiind activ disponibil.

Oricând proprietarul, în funcție de disponibilul bănesc poate relua activitatea

specifică bazei sportive. Însă, folosirea acesteia ca spațiu de depozitare nu

are semnificația neutilizării, în sensul stabilit de prevederea legală

menționată. Textul legal are semnificația lăsării în nefolosire, cu orice titlu

a spațiului, pentru a determina aplicarea legii. În speță, spațiul continuă a

fi folosit de pârâtă, care și-a manifestat, de altfel, voința utilizării sale

în continuare, prin notificarea adresată reclamantei în sensul că nu dorește

continuarea relației comerciale cu reclamanta după expirarea termenului

contractual.

Pentru considerentele reținute, și

constatându-se că decizia de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta – reclamantă SC G.C. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 39/ A din

22 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.