ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta D.E. a chemat în judecată

Primăria municipiului Botoșani, solicitând Tribunalului Botoșani, pe rolul

căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 5146/C/2003, modificarea dispoziției

nr. 1955/2003 emisă de pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul de a i se

restitui în natură o suprafață totală de 1366,57 mp, din care 335,75 mp ocupată

de construcții, situată în intravilanul municipiului Botoșani.

Tribunalul Botoșani, prin sentința

civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2004, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să

emită dispoziție de restituire în favoarea reclamantei „și pentru suprafața de

256,75 mp teren aferent construcțiilor (curți) și pentru suprafața de 145,45 mp

teren construcții cu construcțiile ce se află pe el, în total suprafața de

402,20 mp”.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 1206 din 4 mai 2004, a admis apelul declarat de pârâtă

și a schimbat în parte sentința, în sensul desființării dispoziției nr.

1955/2003 și obligării Primăriei municipiului Botoșani la emiterea unei noi

dispoziții de restituire pentru suprafața de 447 mp teren construcții și 791,25

mp curți, situată la adresa din Botoșani.

Instanța a reținut, în esență, că

reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate doar cu privire la suprafața

totală de 1238,25 mp, din care 447 mp sunt ocupați de construcții, dobândită

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 334/1951 (din care

s-a scăzut o cotă de ¼ înstrăinată lui G.M.) și suprafața utilă de

aproximativ 262 mp înscrisă în lista anexă la Decretul de expropriere nr.

394/1988.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs apelanta-pârâtă, recurs admis de Înalta Curte de Casație și Justiție

potrivit deciziei nr. 9765 din 24 noiembrie 2005, cu consecința casării

deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

Instanța de recurs a reținut că

reclamanta, în calitate de unică succesoare a soțului său, decedat la 29

aprilie 2001 (coindivizar cu surorile sale și cu două verișoare asupra

imobilului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1951) nu a

depus alte înscrisuri privind dreptul său de proprietate cu privire la alte

construcții sau suprafețe de teren, respectiv cu privire la suprafața totală de

1356 mp pretinsă prin acțiune.

S-a reținut că există nelămuriri în

legătură cu întinderea proprietății reclamantei, ca succesoare a soțului său,

în legătură cu întinderea imobilului expropriat (casă și teren), pentru

lămurirea cărora este necesară completarea probatoriului (atașarea dosarului

întocmit în baza Legii nr. 10/2001 și efectuarea unei expertize tehnice de

identificare a imobilului expropriat, a celui pretins de reclamantă, cu

consultarea schiței cadastrale și compararea ei cu cea de expropriere).

Rejudecând cauza după casare, Curtea

de Apel Suceava, prin decizia nr. 146 din 27 aprilie 2007, a respins ca

nefondat apelul pârâtei.

În argumentarea acestei soluții,

instanța s-a întemeiat pe concluziile raportului de expertiză întocmit de

expert L.P., conform căruia întinderea terenului cumpărat de familia D. în anul

1951 nu s-a modificat, vecinătățile fiind identice, astfel că terenul delimitat

în schița topografică (fila 67 dosar 38747/1/2004) reprezintă vechiul

amplasament al autorului și măsoară în prezent suprafața de 1479,41 mp ca

urmare a diminuării întinderii reale (1733 mp) prin lărgirea străzi C.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs ambele părți.

Recurenta-reclamantă a invocat

nelegalitatea deciziei cu motivarea că instanța de apel „nu a rezolvat toate

capetele de cerere”, respectiv nu i-a acordat despăgubiri pentru construcțiile

demolate și pentru pierderea suferită prin degradarea totală a 2/3 din clădirea

principală cu privire la care s-a dispus restituirea în natură.

Acest motiv nu va face obiectul

analizei instanței de recurs, fiind invocat inadmisibil (omisso medio) în

actuala etapă procesuală și văzând, în realitate, sentința tribunalului,

împotriva căreia nu a declarat apel. Calitatea de apelantă a avut exclusiv

Primăria municipiului Botoșani iar, prin decizia recurată, apelul exercitat de

această parte a fost respins, hotărârea primei instanțe fiind menținută.

Al doilea motiv formulat de

reclamantă privește nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art.

274 C. proc. civ., respectiv neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate

la termenul de judecată și prin concluziile scrise.

Primăria municipiului Botoșani și-a

întemeiat recursul pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive:

Instanțele anterioare nu au avut în

vedere că potrivit actului de proprietate invocat de reclamantă, terenul

aferent casei este de cca 4 prăjini (712 mp), nicidecum suprafața de 1356 mp

solicitată în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât terenul dobândit prin

actul de vânzare-cumpărare din 1951 corespunde cu suprafața expropriată.

Pentru diferența de teren

solicitată, reclamanta nu justifică dreptul de proprietate și, chiar dacă în

realitate aceasta ar fi deținut o suprafață mai mare de teren decât cea avută

în proprietate, nu prevederile Legii nr. 10/2001 reglementează situația

juridică a terenului stăpânit fără acte de proprietate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, în cauză

fiind incidente cazurile de modificare invocate.

Prin notificarea înregistrată la 4

februarie 2002 (singura depusă în termenul legal prevăzut de Legea nr

.10/2001), petenta D.E. a solicitat restituirea imobilului (teren și

construcții) care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 394/1988.

În conformitate cu dispozițiile art.

24 din Legea nr. 10/2001 modificată de Legea nr. 247/2005, în absența unor

probe contrare, existența și după caz întinderea dreptului de proprietate se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive.

În decretul de expropriere, poz. 28

din anexă, în schița și fișele de evaluare întocmite la acea dată, imobilul

situat în C. nr. 447 este evidențiat ca fiind alcătuit din suprafața de 707 mp

din care teren construit reprezenta 468,93 mp.

Titlul de proprietate depus de

reclamantă în susținerea cererii de restituire a unei suprafețe mai mari (1396

mp) decât cea menționată în actele de expropriere, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la 9 iulie 1951 atestă cumpărarea de către soțul

reclamantei, în indiviziune cu mama și două surori ale acestuia a unui teren în

suprafață de cca 4 prăjini (712 mp), neexistând alte înscrisuri doveditoare,

anterioare exproprierii, din care să rezulte că întinderea dreptului de

proprietate a coindivizarilor expropriați este cea pretinsă de către

reclamantă.

În condițiile în care, din titlul

doveditor al dreptului de proprietate, coroborat cu prezumția legală instituită

prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu rezultă că în patrimoniul familiei

reclamantei se regăsea la data preluării de către stat o suprafață de teren mai

mare decât cea evidențiată în actele de expropriere, din perspectiva legii

speciale de reparație este irelevant că, în fapt, fără înscrisuri doveditoare,

coindivizarii expropriați ocupau un teren a cărui întindere este superioară

titlului de proprietate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.

(1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din actul normativ analizat, sunt îndreptățite

la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a

acestora și moștenitorii foștilor proprietari, în limitele dreptului de

proprietate, nu și persoanele care exercitau cu privire la imobil sau la o

parte din acesta doar posesia ori detenția de fapt.

Împrejurarea că unitatea deținătoare

a restituit prin dispoziția atacată o suprafață de 981,53 mp și nu suprafața de

cca 710 mp rezultată din înscrisurile menționate este favorabilă reclamantei,

nu poate fi cenzurată în cadrul contestației promovată de aceasta, conform

principiului nou reformatio in pejus însă, în același timp, nu constituie un

argument legal pentru admiterea contestației și suplimentarea terenului deja

restituit cu încă o suprafață de teren cu privire la care nu au fost depuse

înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate.

Cum, obiectul litigiului nu-l

reprezintă rectificarea titlului de proprietate sau a actului normativ de

expropriere, în mod nelegal instanța anterioară și-a însușit concluziile

raportului de expertiză, conform cărora atât la data redactării contractului de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 1951, cât și la data exproprierii, nu s-ar

fi „calculat” corect suprafața terenului.

Dată fiind particularitatea cauzei

deduse judecății, constând în aceea că exproprierea nu a fost urmată de

preluarea efectiv a imobilului și realizarea scopului în vederea căruia a fost

dispusă, motivul în întregul său aflându-se și în prezent în posesia

reclamantei, pentru suprafața cu privire la care nu deține titluri

justificative ale dreptului de proprietate, aceasta poate urma calea dreptului

comun, legea specială aplicându-se, ca efect al caracterului derogatoriu, în

condițiile și ipotezele strict reglementate.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să admită recursul pârâtei, să modifice decizia, în sensul admiterii apelului

formulat de această parte, schimbării sentinței tribunalului și respingerii ca

neîntemeiată a cererii introductive de chemare în judecată.

Recursul declarat de reclamantă va

fi respins, neimpunându-se analiza criticilor formulate, în condițiile în care

motivele ce vizează fondul cauzei au fost inadmisibil (omisso medio) invocate

pentru prima dată în această fază procesuală, iar critica privind omisiunea

instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor

de judecată a rămas fără obiect ca efect al admiterii recursului și, pe cale de

consecință, a admiterii apelului părții adverse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Botoșani împotriva deciziei nr.146 din 27 aprilie 2007 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Modifică decizia atacată, în sensul că

admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 6 din 8

ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Botoșani.

Schimbă în tot sentința civilă nr. 6 din

8 ianuarie 2004, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta D.E.

Respinge recursul declarat de reclamanta

D.E. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie

2008.