ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 885/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul V.D. a chemat în

judecată S.P.P., solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună

suspendarea Ordinului de trecere în rezervă nr. DP 203 din 13 octombrie 2005,

prin care a fost trecut în rezervă fără drept la pensie precum și a actelor

care au stat la baza emiterii lui, inclusiv a hotărârii consiliului de judecată

din data de 23 mai 2005, până la soluționarea judecării cauzei.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a fost cercetat și sancționat pentru pretinse abateri

disciplinare în perioada cât s-a aflat în serviciul Națiunilor Unite,

ignorându-i-se calificativele acordate de către Misiunea U.N.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1043 din 15 mai 2006 a admis cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15

cu trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de către reclamant,

dispunând suspendarea Ordinului de trecere în rezervă nr. DP 203 din 13

octombrie 2005 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că înscrisurile aflate la dosarul cauzei care au

stat la baza emiterii ordinului atacat creează aparența de ilegalitate a

actului administrativ de natură a susține cazul bine justificat.

De asemenea, s-a reținut și

faptul că trecerea în rezervă fără drept la pensie, existența a două persoane

aflate în întreținerea sa, ca și repatrierea în puterea contractului, fac

dovada pagubei iminente suferite de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul S.P.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a susținut în

esență că Ordinul de trecere în rezervă este emis în baza și în executarea

legii și a reglementărilor militare și că reclamantul nu justifică suspendarea

ordinului de trecere în rezervă și nici producerea vreunei pagube.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu

sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor

administrative apare așadar, ca o situație de excepție, care poate fi de drept,

când legea o prevede (ex. art. 123 alin final din Constituție) sau

judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Reglementarea dată de Legea

nr. 554/2004 precizează expres posibilitatea cererii de suspendare și până la

sesizarea instanței cu fondul acțiunii, adică cu acțiunea în anulare, aceasta

fiind o soluție impusă de logica situațiilor, cel care se consideră vătămat

reclamând deseori tocmai iminența producerii unor consecințe ireparabile, dacă

nu se întrerupe într-un timp foarte scurt producerea efectelor actului

administrativ atacat.

Aceasta este situația

intimatului – reclamant V.D. care, trecut în rezervă fără drept la pensie,

având în întreținere două persoane (soție, copil) defăimat, repatriat în plină

desfășurare a contractului, a solicitat suspendarea Ordinului de trecere în

rezervă, cerere admisă în mod corect și legal de către instanța de fond.

În consecință,

constatându-se că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 15 cu trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recursul

formulat de S.P.P. apare ca nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.P.P. împotriva sentinței civile nr. 1043 din 15 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2007.