ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1212/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

169 din 7 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr.

4774/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul

A.N., formulată în contradictoriu cu S.R.I. și având ca obiect anularea

Ordinului de personal nr. 737/2003, prin care reclamantul a fost trecut în

rezervă din funcția de șef resort logistic, în temeiul art. 85 alin. (1) lit.

j) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că trecerea în rezervă s-a făcut pentru abateri grave de la

regulamentele militare, dar că ulterior S.R.I., din motive umanitare, prin

Ordinul nr. 0930 din 31 iulie 2003, a modificat actul inițial, dispunând

trecerea în rezervă pe motive determinate de nevoi de serviciu ale S.R.I. cu

drept de pensie militară de serviciu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) și

alin. (2) din Legea nr. 80/1995.

A constatat instanța că al

doilea ordin nu l-a anulat pe primul, iar ca efect al lui, reclamantului i-au

fost conferite drepturi bănești care ar trebui restituite dacă ar fi anulat al

doilea ordin.

A considerat instanța că

reclamantul nu poate fi repus în funcție, astfel cum a solicitat de la S.R.I.,

întrucât la momentul trecerii în rezervă. el era pus la dispoziția unității,

astfel încât, conform art. 82 alin. (1) lit. a) teza finală, era radiat din

statul de organizare, iar în intervalul respectiv el a îndeplinit diferite

atribuții stabilite de conducerea unității.

A respins instanța, cererea

de obligare a pârâtei la daune morale și materiale, reținând că reclamantul nu

a făcut dovada lor.

1641 din 9 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 1338/1/2006, a

fost respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamant împotriva sentinței.

Motivându-și cererea,

recurentul a arătat, în esență:

- că s-a încălcat competența

teritorială a Curții de Apel Bacău, raportat la domiciliul său;

- că Ordinul nr. 0737/2003

este netemeinic și nelegal în raport cu întreaga activitate și conduită a

reclamantului, reflectată în calificativele sale și în lipsa oricăror sancțiuni

disciplinare;

- că pârâta însăși a

recunoscut nelegalitatea ordinului, emițându-l pe cel de-al doilea - nr.

0930/2003, după ce reclamantul introdusese contestația, iar instanța era

datoare să-l anuleze pe primul, chiar dacă fusese emis cel de-al doilea;

- că reclamantului nu i-au

fost comunicate cele două ordine, singurul mod în care a putut lua cunoștință

de ele fiind la judecarea primului recurs la Înalta Curte de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 6658/2004, unde sunt depuse doar niște „extrase” care

nu sunt autentice;

- că instanța de fond avea

obligația de a solicita pârâtului S.R.I. prezentarea celor două ordine în

original, lipsa lor ducând la pronunțarea unei sentințe netemeinice și

nelegale.

termen, contestația în anulare de față recurentul, cererea fiind legal

timbrată.

Contestatorul își întemeiază

cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., invocând atât „greșeli

materiale”, cât și „necercetarea integrală a motivelor de casare”.

Susține contestatorul că:

- există o confuzie,

constând în percepția instanței că reclamantul ar fi fost judecat de Consiliul

de judecată, dar în realitate nu a existat nici un ordin de numire a acestuia,

conform procedurii prevăzute de Ordinul S.R.I. nr. S/912/2003 - Regulamentul

consiliilor de judecată;

- instanța de recurs a omis

să cerceteze înscrisurile privitoare la probele deținute de S.R.I., hotărârea

pronunțându-se pe baza a două extrase parțiale ale ordinului atacat;

- în lipsa unei propuneri

legale a Consiliului de judecată, S.R.I. nu putea emite ordinul de trecere în

rezervă, motiv pentru care Ordinul nr. 0737/2003 este nul și emis abuziv;

- ordinul ulterior este nul,

deoarece, la data emiterii lui, reclamantul era trecut în rezervă de aproape 40

de zile, astfel încât S.R.I. nu mai putea dispune de persoana sa.

instanța a fost în eroare cu privire la calitatea reclamantului de „ofițer în

activitate”, în realitate fiind „ofițer în rezervă” de la data de 23 iunie

2003, astfel încât la emiterea celui de-al doilea ordin nu se mai puteau da

ordine de personal cu privire la persoana sa;

Susține contestatorul că

instanța a omis să cerceteze documentul nr. 894626 din 6 octombrie 2003, emis

de pârâtă, din care rezultă că Ordinul nr. 0737/2003 a fost anulat ca urmare a

contestației reclamantului, dar s-a pronunțat numai pe baza adresei nr. 1424866

din 27 martie 2006 care menționa „se modifică în parte prevederile Ordinului

nr. 0737 din 23 iunie 2003”.

instanța de recurs a reținut greșit, pe baza unei confuzii că: „în baza acestui

ordin, reclamantului i-au fost achitate drepturile bănești în formă actualizată,

prin executorul judecătoresc”.

Arată contestatorul că în

realitate drepturile bănești achitate prin executorul judecătoresc nu au fost

actualizate și nu au legătură cu ordinul rectificativ, întrucât suma plătită nu

reprezenta pensia, ci drepturi bănești aferente perioadei lucrate, până la 23

iunie 2003 și reținute abuziv de pârâtă.

Precizează contestatorul că

acele drepturi bănești au fost câștigate de el într-un litigiu separat, pe baza

unei hotărâri irevocabile.

că instanța a apreciat din eroare că Ordinul nr. 0930/2003 s-ar fi aplicat

retroactiv, de la data emiterii primului ordin, când în realitate primul ordin

a existat o perioadă de timp cu conținutul nerectificat, astfel încât instanța

trebuia să se pronunțe asupra lui atât înainte, cât și după rectificare.

Arată contestatorul, că

acțiunea sa viza anularea ambelor ordine, astfel încât instanța trebuia să

cenzureze separat motivele de recurs și legalitatea ambelor ordine.

„producerea unor omisiuni de cenzurare a motivelor de recurs”, arătând că cel

mai important motiv de recurs nerealizat este acela că soluționarea pricinii

s-a făcut fără să existe la dosar cele două ordine personale și Ordinul nr.

S/912/2003 - Regulamentul Consiliului de judecată și documentele pretinsului

Consiliu de judecată întocmite la judecarea reclamantului.

În legătură cu acest aspect,

arată contestatorul că actele enumerate sunt de interes personal sau public și

nu pot fi clasificate, conform art. 17, art. 24 alin. (5) și art. 33 din Legea

nr. 182/2002.

nu a fost analizat motivul de recurs privind competența, prevăzută de art. 304

pct. 3 C. proc. civ., întrucât la Curtea de Apel Iași a solicitat trimiterea

cauzei la Curtea de Apel Bacău, având în vedere domiciliul reclamantului în

Piatra Neamț, dar instanța, deși consemnează în încheierea din 17 octombrie

2005, că a pus în discuție excepția, nu s-a pronunțat în dosar asupra ei.

neanalizarea motivului de recurs privind încălcarea art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât în recurs a învederat că instanța de fond a făcut referire la

documentele consiliului de judecată care nu sunt la dosarul pricinii.

contestatorul că în recurs a învederat că instanța de fond a făcut referire la

un anume „art. 82 alin. (1) lit. a) teza finală”, în baza căruia reclamantul ar

fi fost „pus la dispoziția unității și radiat din statutul de organizare”, dar

o astfel de precizare nu se regăsește în extrasele din cele două ordine, iar

instanța nu arată din ce lege este articolul menționat.

Contestația nu se fondează.

din contestație privind omisiunea instanței de recurs de a analiza motivele de

casare, vizează, în realitate, sentința pe care o critică din nou cu aceleași

motive invocate în recurs. Aceste critici reiterate ale sentinței nu pot fi

primite într-o cale de atac extraordinară, cum este cea de față.

punctual toate motivele de recurs, începând cu cel formal vizând instanța

competentă (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) și continuând cu cele vizând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

pronunțat, de asemenea, și cu privire la existența, conținutul și valoarea

probatorie a celor două ordine, analizând și legalitatea lor în raport cu

dispozițiile Legii nr. 80/1995, aplicabilă în speță.

analizat și motivul de recurs privind nerespectarea de către instanța de fond

în rejudecare a dispozițiilor deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și l-a găsit neîntemeiat.

inexistența unui ordin de înființare a Consiliului de judecată și încălcarea în

acest mod a Ordinului nr. S/912/2003, precum și situația că reclamantul nu ar

fi fost judecat de un Consiliu de judecată, aceste argumente nu au fost

invocate în cererea de recurs, ci pentru prima dată în contestația de față.

în legătură cu inexistența celor două ordine la dosar a fost verificat de

instanța de recurs care a stabilit că aceste înscrisuri există și s-a și

pronunțat pe baza lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorul A.N. împotriva deciziei nr. 1641 din 9 mai

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 februarie 2007.