ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 241/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1 iunie 2007,

reclamanții V.M.M., G.C.N., R.D.C.M., N.L., N.A.F., G.F., E.G., B.M., P.N.,

O.M., O.O., P.I., M.E., B.P. și B.V., au solicitat obligarea pârâților A.N.V.

și M.E.F. la plata sumelor reprezentând prima de concediu actualizată cu

indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății

efective.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că nu au beneficiat de dreptul la prima de concediu

prevăzut de art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, întrucât acordarea

acestui drept a fost suspendată prin legile bugetare anuale până la data de 1

ianuarie 2007.

Prin sentința civilă nr.

1852 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a obligat pârâta A.N.V. să plătească

reclamanților sumele reprezentând primă de concediu pe anii 2001 - 2006,

reactualizată cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data

plății și a obligat pârâtul M.E.F. să aloce sumele necesare pentru efectuarea

plății.

Hotărând astfel, Instanța de

Fond a avut în vedere că reclamanții, în calitatea lor de funcționari publici,

au dreptul stabilit prin art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, să

primească prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu de odihnă.

Cererea de acordare a

sumelor cuvenite pentru perioada indicată în acțiune a fost admisă cu motivarea

că reprezintă drepturi câștigate prin lege și derivate dintr-un raport de

serviciu, astfel încât suspendarea acordării primei de concediu prin legile

bugetare anuale până la data de 1 ianuarie 2007 nu a înlăturat existența lor,

afectând temporar numai posibilitatea de realizare.

Instanța de Fond a obligat

M.E.F., în calitate de ordonator principal de credite, să aloce sumele necesare

pentru plata acestor drepturi.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs pârâții și au solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenții au susținut că

drepturile bănești solicitate prin acțiune au fost greșit acordate de Instanța

de Fond, întrucât aplicarea art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, a fost

suspendată în perioada 2001 - 2006 prin acte normative succesive, adoptate în

conformitate cu prevederile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă.

Recurenta A.N.V. a criticat

soluția de admitere a acțiunii pentru drepturile aferente perioadei 2000 -

2003, susținând că era prescris dreptul la acțiune.

Recurentul M.E.F. a criticat

soluția de obligare a sa să aloce sumele necesare pentru efectuarea plății și

cu referire la Legea nr. 500/2002, a precizat că urmare suspendării aplicării

dispozițiilor legale referitoare la acordarea primei de concediu în perioada

2001 - 2006, nu au fost prevăzute în buget sumele necesare plății.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A.N.V. și va

admite recursul declarat de M.E.F., pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 188/1999 s-a

instituit dreptul funcționarilor publici, ca pe lângă indemnizația de concediu,

să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu.

Suspendarea exercițiului

acestui drept în perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu inexistența dreptului,

deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate.

În ambele recursuri a fost

criticată neîntemeiat soluția de admitere a cererii de acordare a dreptului

pentru perioada 2001 - 2006, deoarece în perioada respectivă a fost afectată

numai posibilitatea de realizarea a dreptului, fără a fi fost înlăturată existența

lui, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 53 din Constituția României

revizuită și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Prescripția dreptului la

acțiune pentru drepturile aferente perioadei 2001 – 2003 a fost invocată neîntemeiat, în condițiile în care efectele suspendării acordării primei de

concediu au încetat la data de 1 ianuarie 2007 și numai după această dată, a

existat posibilitatea de valorificare a dreptului recunoscut de lege.

Față de considerentele

expuse, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de A.N.V.

Recursul declarat de M.E.F.

va fi admis, constatându-se că nu există un temei legal pentru obligația

stabilită în sarcina sa cu privire la alocarea sumelor necesare pentru

efectuarea plății.

Legea nr. 500/2002 nu

prevede o asemenea răspundere pentru ministerul recurent și nu constituie

temeiul unor raporturi juridice între această autoritate administrativă și

celelalte părți în litigiu, astfel încât a fost admisă cererea de obligare la

alocarea sumelor necesare.

În consecință, se va

modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se va respinge acțiunea

formulată de reclamanți împotriva M.E.F., urmând a fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.E.F. împotriva sentinței nr. 1852 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte hotărârea

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva M.E.F.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de A.N.V. împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.