ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1169/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ la 30 mai 2007, reclamanții G.M., M.V., R.G., H.L., S.V., G.B., P.F.,

C.V., P.D.D.P., G.B., P.R., M.A., V.V., F.C., A.D., G.M.V., D.D.V., B.S., K.Z.,

S.S.L., B.G.T. și M.P., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., au solicitat obligarea

pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 – 2006, actualizată

cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

Motivându-și acțiunea,

reclamanții au arătat că, potrivit Legii nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul,

pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Aplicarea acestor

dispoziții a fost însă suspendată printr-o serie de ordonanțe de urgență și menținută

prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat.

Totodată, reclamanții

au mai arătat că suspendările dispuse și-au încetat aplicabilitatea, iar acestea

contravin prevederilor constituționale, având un caracter discriminator.

Prin sentința nr. 2422

din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamanților G.M., M.V., R.G., H.L., S.V., G.B., P.F.,

C.V., P.D.D.P., G.B., P.R., M.A., V.V., F.C., A.D., G.M.V., D.D.V., B.S., K.Z.,

S.S.L., B.G.T. și M.P. și a obligat pârâtul M.A.D.R. la plata drepturilor bănești

reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001 – 2006, actualizată cu indicele

de inflație la data plății.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează

cu stingerea dreptului ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestuia

în perioada suspendării.

Totodată, Curtea de Apel

București, a mai reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată, iar în calitate

de funcționari publici aceștia aveau dreptul, în temeiul Legii nr. 188/1999, la

prima de concediu, care constituie un drept câștigat, a cărui existență nu a fost

înlăturată prin nici un act normativ.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond a declarat recurs pârâtul M.A.D.R..

În cuprinsul recursului

se arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

cererea referitoare la prima de concediu pe anii 2001 – 2003 fiind prescrisă potrivit

prevederilor Decretului nr. 167/1958. de asemenea, se apreciază că instanța de fond

nu a ținut cont de faptul că aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu

a fost suspendată prin legile bugetare aferente anilor respectivi.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele

administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele expuse în continuare.

Este de necontestat că

prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă

indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat

că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în

anii 2001 – 2006.

Numai că, astfel cum corect

a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează

cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care

să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima

de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată

în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr.

188/1999 la republicarea în M. Of. nr. 251/22.03. 2004, precum și prin art. 35

alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 365/29.05.2007.

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat

nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53

din Constituția

României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se

poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație

lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă

a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada

anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept,

care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, face

necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se

bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și

temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 2422 din 10 octombrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.