ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1169/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ la 30 mai 2007, reclamanții G.M., M.V., R.G., H.L., S.V., G.B., P.F., C.V., P.D.D.P., G.B., P.R., M.A., V.V., F.C., A.D., G.M.V., D.D.V., B.S., K.Z., S.S.L., B.G.T. și M.P., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., au solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 – 2006, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective. Motivându-și acțiunea, reclamanții au arătat că, potrivit Legii nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Aplicarea acestor dispoziții a fost însă suspendată printr-o serie de ordonanțe de urgență și menținută prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat. Totodată, reclamanții au mai arătat că suspendările dispuse și-au încetat aplicabilitatea, iar acestea contravin prevederilor constituționale, având un caracter discriminator. Prin sentința nr. 2422 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților G.M., M.V., R.G., H.L., S.V., G.B., P.F., C.V., P.D.D.P., G.B., P.R., M.A., V.V., F.C., A.D., G.M.V., D.D.V., B.S., K.Z., S.S.L., B.G.T. și M.P. și a obligat pârâtul M.A.D.R. la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001 – 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea dreptului ci are ca efect doar imposibilitatea realizării acestuia în perioada suspendării. Totodată, Curtea de Apel București, a mai reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată, iar în calitate de funcționari publici aceștia aveau dreptul, în temeiul Legii nr. 188/1999, la prima de concediu, care constituie un drept câștigat, a cărui existență nu a fost înlăturată prin nici un act normativ. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul M.A.D.R.. În cuprinsul recursului se arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, cererea referitoare la prima de concediu pe anii 2001 – 2003 fiind prescrisă potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958.

de asemenea, se apreciază că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu a fost suspendată prin legile bugetare aferente anilor respectivi. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 – 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 la republicarea în M. Of. nr. 251/22.03. 2004, precum și prin art. 35 alin. (2) la republicarea în M. Of. nr. 365/29.05.2007. Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 2422 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2008.