ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții D.D., M.I., M.C., P.V., S.T., V.C. și V.D. au chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că au calitatea de funcționari publici, fiind în raporturi de serviciu cu pârâtul, raporturi generate de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din lege, au dreptul „pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Reclamanții au mai susținut că nu au beneficiat niciodată de acest drept, întrucât printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, deși acest drept subzistă și în prezent, textul de lege care îl prevede nefiind abrogat. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1776 din 20 iunie 2007 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să plătească acestora, prima de concediu actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează: D.D. și P.V., pentru anii 2001-2006; M.C. și M.I. pentru anii 2004-2006; V.C.

și V.D. pentru anii 2005-2006 și S.T. pentru anul 2006. Pentru a pronunța aceasta sentință instanță a reținut că pentru ca dreptul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 să nu conțină doar o obligație corelativă, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, este necesară recunoașterea acestuia, în caz contrar ajungându-se la situația inadmisibilă ca un drept patrimonial să fie golit de substanța sa. S-a mai reținut și că încălcarea dreptului la prima de concediu ar contraveni prevederilor art. 41 art. 53 și art. 16 alin. (1) din Constituția României întrucât acest drept este un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impusă de o societate democratică.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale , în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență că, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006, dispozițiile art. 34, alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, au fost suspendate. A mai susținut și că potrivit art. 3 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare: Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, este de necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007). Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001 și 2002. Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. În plus, Înalta Curte reține că este de necontestat că intimaților-reclamanți li se vor calcula drepturile privind prima de concediu, raportat nu doar la perioada solicitată dar și la perioada cât au fost efectiv funcționari publici.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 1776 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.