ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2059/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanții A.M., B.E., C.M., D.A.M., G.R., G.G., I.I., L.G., S.G.,

S.V., S.A., U.T.și A.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea

Națională a Vămilor și M.E.F., obligarea pârâților la plata primelor de vacanță

pentru perioada 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație și obligarea M.E.F.

să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.

Motivându-și cererea,

reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul Autorității

Naționale a Vămilor, care refuză în mod nejustificat să le plătească prima de

vacanță prevăzută de Legea nr. 188/1999.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2081 din 11

septembrie 2007, a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâții la plata

către reclamanți a primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, actualizate

în raport cu rata inflației.

Totodată, a obligat pârâtul M.E.F.

la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 35 alin. (2), funcționarul public

are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Totodată, instanța de fond a

mai reținut că suspendările succesive ale dreptului la prima de vacanță au avut

ca efect întreruperea prescripției, dar nu au dus la stingerea dreptului,

impunându-se ca după încetarea efectelor actelor de suspendare să se procedeze

la plata retroactivă a drepturilor.

Împotriva sentinței

pronunțate au declarat recursuri pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și M.E.F.

În recursul declarat de Autoritatea

Națională a Vămilor, hotărârea instanței de fond este considerată nelegală și

netemeinică, deoarece s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere

plata drepturilor salariale, ignorându-se prevederile art. 166 alin. (1) C.

muncii, precum și dispozițiile art. 93 din Legea nr. 188/1999.

Pe fondul cauzei, aceeași

recurentă consideră că măsura obligării la plata primelor de vacanță este

nelegală, deoarece prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost

suspendate în mod succesiv, prin legile bugetului de stat aferente anilor

respectivi, ceea ce duce la concluzia că reglementările referitoare la prima de

concediu nu au fost în vigoare, funcționarii publici neavând dreptul la primele

de concediu.

Prin urmare, recurenta

menționată, consideră că nu este vorba de o suspendare a dreptului la prima de

concediu pentru perioadele respective, ci de inexistența acestui drept, ceea ce

determină imposibilitatea retroactivării dispozițiilor legale în situația reintrării

în vigoare a acestor dispoziții.

În recursul declarat de M.E.F.

se apreciază, că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, deoarece obligarea ministerului menționat să

aloce către Autoritatea Națională a Vămilor a fondurilor necesare plății

drepturilor vizate ar nesocoti prevederile Legii nr. 500/2002. Potrivit acestui

act normativ M.E.F. are atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat

anual, care este aprobat, prin lege organică, de Parlamentul României.

Totodată, cel de-al doilea

recurent consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, iar prima de vacanță nu constituie un drept fundamental,

legiuitorul fiind în măsură să suspende acest drept.

Analizându-se recursurile

declarate în raport cu concluziile instanței de fond, precum și cu susținerile

părților, materialul probator administrat și textele legale incidente, urmează

a se dispune respingerea, ca nefondat, a recursului pârâtei Autoritatea

Națională a Vămilor și a se admite recursul pârâtului M.E.F. pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este de necontestat că prin

Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă

indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai că, astfel cum corect

a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu

echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție

legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată

în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) la

republicarea legii în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum și prin art. 35 alin.

(2) la republicarea aceleiași legi în M. Of. nr. 365/29.05.2007.

Prin suspendarea acestui

drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate.

Neprevederea în continuare a

acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară

pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art.

49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge

exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un

drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la

nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un

atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru

care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării

legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii

drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de

acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Referitor la recursul

declarat de pârâtul M.E.F. se reține că instanța de fond a soluționat în mod

greșit cererea de chemare în judecată a acestei părți, având ca obiect plata

unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004,

pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios

administrativ nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind

imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ

contestat sau să nu fi soluționat în termenul legal, ori să fi refuzat

nejustificat, rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept

sau interes legitim.

Or, recurentul M.E.F. nu a

emis nici un act administrativ de natură să lezeze interesele reclamanților

într-un drept sau un interes legitim al acestora.

Atribuțiile M.E.F. în

elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției

la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister - ordonator

principal de credite și nici obligarea să se aloce fondurile necesare plății

primelor de concediu cuvenite angajaților acelui minister.

Față de cele arătate,

urmează a se respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor, ca nefondat și a se admite recursul declarat de M.E.F., modificându-se

sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acest

pârât, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 2081 din 11

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de M.E.F.

împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința

recurată în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul M.E.F.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 mai 2008.