ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2059/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanții A.M., B.E., C.M., D.A.M., G.R., G.G., I.I., L.G., S.G., S.V., S.A., U.T.și A.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și M.E.F., obligarea pârâților la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație și obligarea M.E.F. să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale. Motivându-și cererea, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, care refuză în mod nejustificat să le plătească prima de vacanță prevăzută de Legea nr. 188/1999.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2081 din 11 septembrie 2007, a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâții la plata către reclamanți a primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației. Totodată, a obligat pârâtul M.E.F. la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 35 alin. (2), funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că suspendările succesive ale dreptului la prima de vacanță au avut ca efect întreruperea prescripției, dar nu au dus la stingerea dreptului, impunându-se ca după încetarea efectelor actelor de suspendare să se procedeze la plata retroactivă a drepturilor. Împotriva sentinței pronunțate au declarat recursuri pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și M.E.F. În recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, hotărârea instanței de fond este considerată nelegală și netemeinică, deoarece s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale, ignorându-se prevederile art. 166 alin. (1) C. muncii, precum și dispozițiile art. 93 din Legea nr. 188/1999.

Pe fondul cauzei, aceeași recurentă consideră că măsura obligării la plata primelor de vacanță este nelegală, deoarece prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în mod succesiv, prin legile bugetului de stat aferente anilor respectivi, ceea ce duce la concluzia că reglementările referitoare la prima de concediu nu au fost în vigoare, funcționarii publici neavând dreptul la primele de concediu. Prin urmare, recurenta menționată, consideră că nu este vorba de o suspendare a dreptului la prima de concediu pentru perioadele respective, ci de inexistența acestui drept, ceea ce determină imposibilitatea retroactivării dispozițiilor legale în situația reintrării în vigoare a acestor dispoziții.

În recursul declarat de M.E.F. se apreciază, că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece obligarea ministerului menționat să aloce către Autoritatea Națională a Vămilor a fondurilor necesare plății drepturilor vizate ar nesocoti prevederile Legii nr. 500/2002. Potrivit acestui act normativ M.E.F. are atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat anual, care este aprobat, prin lege organică, de Parlamentul României. Totodată, cel de-al doilea recurent consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar prima de vacanță nu constituie un drept fundamental, legiuitorul fiind în măsură să suspende acest drept.

Analizându-se recursurile declarate în raport cu concluziile instanței de fond, precum și cu susținerile părților, materialul probator administrat și textele legale incidente, urmează a se dispune respingerea, ca nefondat, a recursului pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor și a se admite recursul pârâtului M.E.F. pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) la republicarea legii în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum și prin art. 35 alin. (2) la republicarea aceleiași legi în M. Of. nr. 365/29.05.2007. Prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Referitor la recursul declarat de pârâtul M.E.F. se reține că instanța de fond a soluționat în mod greșit cererea de chemare în judecată a acestei părți, având ca obiect plata unor drepturi salariale, cererea fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ contestat sau să nu fi soluționat în termenul legal, ori să fi refuzat nejustificat, rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept sau interes legitim. Or, recurentul M.E.F. nu a emis nici un act administrativ de natură să lezeze interesele reclamanților într-un drept sau un interes legitim al acestora. Atribuțiile M.E.F. în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister - ordonator principal de credite și nici obligarea să se aloce fondurile necesare plății primelor de concediu cuvenite angajaților acelui minister.

Față de cele arătate, urmează a se respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, ca nefondat și a se admite recursul declarat de M.E.F., modificându-se sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de acest pârât, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 2081 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul M.E.F. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.