ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2082 din 11 septembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanții R.M.C., R.S. și P.A.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și de Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect obligarea acestora din urmă să le plătească primelor de vacanță pentru perioada 2005–2006 actualizate cu indicele de inflație și respectiv să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale. Totodată, instanța a respins excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și prescripția dreptului la acțiune, invocate de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, cu privire la excepțiile invocate, pe de o parte, că în speță nu se solicită anularea unui act administrativ pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența plângerii prealabilă ca o condiție a admisibilității acțiunii, iar pe de altă parte că, în condițiile în care reclamanții au solicitat primele de vacanță pentru perioada 2005–2006, nu se pune problema prescripției dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei s-a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 [în prezent art. 35 alin. (2)], potrivit cărora funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu și la o primă de vacanță, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, suspendarea succesivă a acestui drept nu echivalează cu anularea lui, acesta fiind un drept câștigat, astfel încât, după încetarea actelor de suspendare, se impune plata retroactivă a acestor drepturi; a fost invocată, pentru identitate de rațiune, decizia nr. XXIII/2005 a Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a decis că magistrații și personalul auxiliar beneficiază de primă de vacanță pentru perioadele de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale privind acest drept dobândit.

În sfârșit, s-a apreciat că numai prin obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare, se poate asigura plata acestor drepturi salariale, instituția la care funcționează reclamanții neavând posibilitatea să efectueze plățile dacă în buget nu sunt alocate sumele necesare. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții. Recurenta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., susținând că în mod greșit, instanța de fond a reținut inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei s-a susținut că nu există temei legal pentru acordarea primelor de concediu în anii 2005 și 2006 deoarece în acești ani a fost suspendată, prin lege, aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 republicată, această suspendare însemnând că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și prin urmare nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu. S-a afirmat în acest sens că și în situația în care, la data de 01 ianuarie 2007, a expirat perioada de suspendare și au reintrat în vigoare, de drept, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, acestea nu pot fi aplicate retroactiv, ci numai pentru viitor.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor este nefondat. Astfel, se reține că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor având ca obiect refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept ori interes legitim, nu este obligatorie îndeplinirea acestei proceduri . Cu privire la fondul cauzei se constată că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, în afara indemnizației de concediu, să li se acorde și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale sus menționate a fost suspendată în anii 2001–2006, prin dispoziții normative succesive, însă suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală în acest sens. Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (M. Of. nr. 600/1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în forma republicată (M. Of. nr. 251/2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (M. Of. nr. 365/2007).

Prin urmare, nu se poate considera că suspendarea dreptului în perioada menționată echivalează cu inexistența acestuia, în cadrul perioadei respective, întrucât s-ar încălca astfel principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate, iar neprevederea acestui drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită, cât și reglementării cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu există în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia, un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poate fi împiedicați să se bucure de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Acest principiu și-a găsit de altfel aplicare la nivel de act normativ, drepturile solicitate de reclamanți formând obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea primelor de concediu suspendate în perioada 2001–2006, publică în M. Of., Partea I, nr. 877/2007.

În ceea ce privește recursul declarat în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că instanța de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a acestuia, în condițiile în care, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, nu există identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamanți. Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză, a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul solicitat de reclamanți este unul de natură salarială. Pe cale de consecință, admițând excepția invocată din oficiu, Curtea va admite recursul declarat în cauză de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 2082 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.