ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2082 din 11 septembrie 2007 a

admis acțiunea formulată de reclamanții R.M.C., R.S. și P.A.L., în contradictoriu

cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și de Ministerul Economiei și Finanțelor,

având ca obiect obligarea acestora din urmă să le plătească primelor de vacanță

pentru perioada 2005–2006 actualizate cu indicele de inflație și respectiv să aloce

fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.

Totodată, instanța a respins

excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și prescripția dreptului la acțiune,

invocate de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, cu privire la excepțiile invocate, pe de o parte, că

în speță nu se solicită anularea unui act administrativ pentru a fi incidente dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența plângerii prealabilă ca

o condiție a admisibilității acțiunii, iar pe de altă parte că, în condițiile în

care reclamanții au solicitat primele de vacanță pentru perioada 2005–2006, nu se

pune problema prescripției dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că, având în vedere dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 [în prezent

art. 35 alin. (2)], potrivit cărora funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu și la o primă de vacanță, egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării, suspendarea succesivă a acestui drept nu echivalează cu anularea lui,

acesta fiind un drept câștigat, astfel încât, după încetarea actelor de suspendare,

se impune plata retroactivă a acestor drepturi; a fost invocată, pentru identitate

de rațiune, decizia nr. XXIII/2005 a Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a decis că magistrații

și personalul auxiliar beneficiază de primă de vacanță pentru perioadele de amânare

a punerii în aplicare a dispoziției legale privind acest drept dobândit.

În sfârșit, s-a apreciat

că numai prin obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile

necesare, se poate asigura plata acestor drepturi salariale, instituția la care

funcționează reclamanții neavând posibilitatea să efectueze plățile dacă în buget

nu sunt alocate sumele necesare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții.

Recurenta Autoritatea

Națională a Vămilor a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., precum și dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., susținând

că în mod greșit, instanța de fond a reținut inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei s-a susținut

că nu există temei legal pentru acordarea primelor de concediu în anii 2005 și 2006

deoarece în acești ani a fost suspendată, prin lege, aplicarea prevederilor

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, conform art. 64 alin. (2) din Legea

nr. 24/2000 republicată, această suspendare însemnând că dispoziția suspendată nu

a fost în vigoare și prin urmare nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de

concediu.

S-a afirmat în acest sens

că și în situația în care, la data de 01 ianuarie 2007, a expirat perioada de suspendare

și au reintrat în vigoare, de drept, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999, acestea nu pot fi aplicate retroactiv, ci numai pentru viitor.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Curtea

constată că recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor este nefondat.

Astfel, se reține că,

în mod corect, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât,

așa cum prevăd expres dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul

acțiunilor având ca obiect refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare

la un drept ori interes legitim, nu este obligatorie îndeplinirea acestei proceduri

.

Cu privire la fondul cauzei

se constată că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici

ca, în afara indemnizației de concediu, să li se acorde și o primă egală cu salariul

de bază din luna anterioară plecării.

Este adevărat că acordarea

primei de vacanță, instituită prin prevederile legale sus menționate a fost suspendată

în anii 2001–2006, prin dispoziții normative succesive, însă suspendarea nu echivalează

cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală în acest

sens.

Astfel, dreptul la prima

de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (M.

Of. nr. 600/1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

în forma republicată (M. Of. nr. 251/2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999 (M. Of. nr. 365/2007).

Prin urmare, nu se poate

considera că suspendarea dreptului în perioada menționată echivalează cu inexistența

acestuia, în cadrul perioadei respective, întrucât s-ar încălca astfel principiul

constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate, iar neprevederea acestui

drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru

că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită, cât și reglementării

cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Un astfel de drept nu

poate fi considerat că nu există în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat,

întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia, un drept prevăzut

de lege să fie lipsit de conținut printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor

adoptate, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poate

fi împiedicați să se bucure de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute

de lege.

Acest principiu și-a găsit

de altfel aplicare la nivel de act normativ, drepturile solicitate de reclamanți

formând obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea primelor

de concediu suspendate în perioada 2001–2006, publică în M. Of., Partea I, nr. 877/2007.

În ceea ce privește recursul

declarat în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că instanța

de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a acestuia,

în condițiile în care, între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic

dedus judecății, nu există identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între

această autoritate și reclamanți. Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice

poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză, a unei autorități sau instituții

publice, având în vedere că dreptul solicitat de reclamanți este unul de natură

salarială.

Pe cale de consecință,

admițând excepția invocată din oficiu, Curtea va admite recursul declarat în cauză

de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale

pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 2082 din 11 septembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Admite recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 mai 2008.