ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2082/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2432 din 10 octombrie 2007 a admis

acțiunea formulată de reclamanții N.A.P., F.C., C.C., Z.E., D.G., N.M., I.M.D.,

C.N., M.O. și V.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice și

intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect

plata unor drepturi salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001-2006,

actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata

efectivă.

Totodată, a respins excepțiile

lipsei de obiect a acțiunii și prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtul

Ministerul Sănătății Publice precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor, formulată de același pârât.

În acest sens instanța

a reținut că dispozițiile legale prin care a fost suspendat dreptul la prima de

concediu și-au încetat valabilitatea, ca efect al anulabilității legilor bugetare

la sfârșitul exercițiului bugetului anual, excepția lipsei de obiect a acțiunii

fiind prin urmare neîntemeiată, precum și faptul că termenul de prescripție al acțiunii

reclamanților nu s-a împlinit întrucât cursul acesteia a fost întrerupt în perioada

în care au fost în vigoare actele normative prin care s-a dispus suspendarea dreptului

la primă de vacanță.

Pe fondul cauzei instanța

a apreciat că, în condițiile în care, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu și la primă egală

cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, suspendarea dreptului,

prin legi succesive ale bugetului de stat nu impietează asupra existenței acestui

drept salarial astfel încât, odată cu încheierea anului pentru care s-a dispus suspendarea

lui, dreptul la primă de concediu devine activ și poate fi solicitat de cei în cauză.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond

a apreciat că este neîntemeiată, în lipsa unei obligații legale sau convenționale

de garanție sau de despăgubire, cerință ce rezultă din dispozițiile art. 60 C.

proc. civ.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice.

Recurentul a susținut

că, în mod greșit, instanța a respins excepția prescripției parțiale a dreptului

la acțiune deoarece în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și ale

art. 166 din C. muncii, dreptul la acțiune al reclamanților se prescrie în termen

de 3 ani și prin urmare aceștia nu mai aveau posibilitatea legală de a solicita

drepturi salariale începând cu anul 2003, de asemenea a criticat hotărârea Curții

de Apel și cu privire la respingerea excepției lipsei de obiect a cererii apreciind

că suspendarea dreptului la plata indemnizației de concediu, astfel cum a fost prevăzut

de Legea nr. 188/1999, echivalează cu inexistența acestuia până la expirarea termenului

de suspendare.

Pe fondul cauzei s-a susținut

că, având în vedere suspendarea anuală a dreptului în discuție, prin legi succesive

ale bugetului de stat, în speță urma a se face aplicarea dispozițiile art. 56 și

art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, aspect pe

care instanța de fond nu l-a avut în vedere.

S-au invocat în acest

sens prevederile constituționale privind măsurile de protecție socială, astfel cum

este și dreptul la primă de vacanță invocat de intimații-reclamanți și s-a susținut

posibilitatea legiuitorului de a suspenda acordarea unor asemenea măsuri, într-un

anumit interval de timp.

Analizând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este

legală și temeinică, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999

s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de

concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea

primei de vacanță, prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în perioada

2001-2006, prin dispoziții succesive, însă această suspendare, cum corect a reținut

instanța de fond, nu echivalează cu stingerea dreptului, atât vreme cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturat.

Așadar, nu se poate considera

că suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența lui

în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce

garantează realizarea drepturilor acordate.

În ceea ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o în mod corect ca neîntemeiată,

având vedere, prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 și

faptul că legile de suspendare a dreptului au constituit un caz de forță majoră

care a împiedicat-o pe reclamantă să facă acte de întrerupere.

Pe de altă parte, atâta

vreme cât suspendarea dreptului nu echivalează, în nici un caz, cu inexistența acestuia,

nu se poate susține nici inexistența dreptului la acțiune în vederea realizării

lui, excepția lipsei de obiect fiind neîntemeiată, așa cum corect a stabilit instanța

de fond.

Se reține de asemenea

și corecta respingere a cererii pârâtului de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor în condițiile în care, în speță, nu este vorba de transmiterea,

cu titlu oneros, a unui drept subiectiv între cele două părți, singurul din care

s-ar putea naște o obligație de garanție sau de despăgubire.

Față de aceste motive,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în baza art. 312 alin.

(1) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 2432 din 10 octombrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2008.