ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 793/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistra la Curtea de Apel București, secția a

VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal,

la data de 26 martie 2007, reclamanții N.C., T.D., D.M., B.M., M.M., B.E., B.M.,

B.D., N.M., O.S., E.A., N.C.B., C.G., C.M., N.D., L.E., T.M., N.C., B.T., E.E. au

solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice și chematul

în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea acestuia la plata sumelor,

reprezentând primă de concediu pentru anii 2001-2006, actualizată cu indicele de

inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat

că potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcționarilor publici adoptat prin Legea

nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, sunt îndreptățiți să primească, pe lângă

indemnizația de concediu, o primă de vacanță, egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

De asemenea au mai arătat că sunt îndreptățiți

la plata primei de concediu întrucât, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție

reiese că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu poate

fi anulat.

Pârâtul Ministerul Sănătății Publice, prin

întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei de obiect și excepția prescripției

dreptului la acțiune.

Totodată, pârâtul a chemat în garanție

Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru situația în care va cădea în pretenții.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1440 din 29 mai 2007,

a respins excepțiile lipsei de obiect și a pescripției dreptului la acțiune, ca

neîntemeiate.

Totodată, a admis acțiunea formulată de

reclamanții N.C., T.D., D.M., B.M., M.M., B.E., B.M., B.D., N.M., O.S., E.A., N.C.B.,

C.G., C.M., N.D., L.E., T.M., N.C., B.T., E.E., a obligat pârâtul Ministerul Sănătății

Publice la plata către reclamanți a primei de concediu pe anii 2001-2006, actualizată

cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective și

a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei de

obiect a cererii reclamanților, Curtea a apreciat, raport de dispozițiile art. 133

alin. (1) C. proc. civ., respectiv, obligarea pârâtului să plătească prima de concediu

pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 actualizată cu indicele de inflație

la data plății efective, că argumentele aduse în susținerea excepției vizează de

fapt fondul cauzei și, pe cale de consecință a respins-o ca neîntemeiată.

A mai constatat, în ceea ce privește excepția

prescrierii acțiunii pentru anii 2001-2006, că acesta reprezintă o sancțiune care

vizează pasivitatea reclamanților de a acționa ori, aceștia au fost împiedicați

de o împrejurare obiectivă mai presus de voința sa (suspendările succesive prin

acte normative), iar cursul prescripției a fost întrerupt.

Pe de altă parte, a mai arătat instanța

de fond, că reclamanții au calitatea de funcționari publici, calitate probată cu

acte, având dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999.

Concluzionând, a arătat că cererea de chemare

în garanție este neîntemeiată, neexistând un raport juridic legal sau convențional

de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță solicitate de reclamanți,

Ministerul Finanțelor neavând obligația să garanteze plata acestor sume, în contextul

în care reclamanții nu sunt salariații acestui minister și deci nu există un raport

juridic legat de sumele reprezentând primele de vacanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat recurs, pârâtul Ministerul Sănătății Publice criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține

că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, având în vedere

că, prin respingerea excepției lipsei de obiect a acțiunii s-ar putea înțelege că

suspendarea aplicabilității prevederilor unui act normativ nu ar produce nici un

efect juridic, singura producătoare de efecte juridice fiind anularea acestor dispoziții.

Pe fondul acțiunii au arătat că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002,

ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea și ordonanțarea

cheltuielilor, de angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza unei bune

gestiunii financiare. În cauză, dispozițiile legale criticate se referă la acordarea

primei de vacantă, deci la drepturi salariale suplimentare ceea ce nu constituie

un drept constituțional funcțional și în consecința prevederile art. 53 din Constituție

nu pot fi incidente.

Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare

în cauză. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

de motivele invocate de recurentă, precum și de dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999

s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu

să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

Totodată, prin dispoziții succesive acordarea

primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006. Astfel, cum corect a reținut

instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează

cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziție legală prin care să

fi fost înlăturată existenta acestuia.

Dreptul la prima de concediu stabilit inițial

prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menținut prin art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999, republicată precum și prin art. 35 alin. (2) din aceeași

Lege.

Mai mult decât atât, neprevederea în continuare

a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară,

întrucât contravine atât art. 53 din Constituția României, revizuită, privind cazurile

când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Apreciind în mod judicios că prin dispozițiile

conținute în legile bugetare invocate de pârât a fost restrâns exercițiul unui drept

legitim al funcționarilor publici și că această măsură nu este proporțională cu

situația care a determinat-o, în sensul art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția

României, revizuită, cu consecința admiterii acțiunii reclamanților Curtea de Apel

a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Dealtfel, prin dispozițiile art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2007 a fost reglementată aprobarea plății primelor

de concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare

a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale

de salarizare în perioada 2001-2006.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul

Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 1440 din 29 mai 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

februarie 2008.