ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul O.F. a chemat în judecată

Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâților, în solidar, la plata primei de concediu pentru anii 2001-2005,

actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data

plății efective, precum și obligarea acestora la comunicarea valorii sumelor,

actualizate cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că de la data de 1 martie 2001 și până la 31 mai 2005 și-a desfășurat

activitatea în calitate de funcționar public în cadrul Arhivelor Naționale,

aflată în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și că

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 era îndreptățit la plata

primei de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

A mai susținut că, normele de suspendare

a dispozițiilor legale, ce reglementează dreptul funcționarului public la plata

primei de concediu, sunt contrare dispozițiilor Codului muncii și prevederilor

art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituție.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2715 din 1

noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâții la

plata către aceștia a primei de concediu pe anii 2001-2005, actualizată cu

indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății

efective.

Totodată, a dispus și respingerea cererii

de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei

și Finanțelor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

a reținut că normele de suspendare contravin art. 16 alin. (1) din Constituție,

întrucât dreptul de remunerare a muncii, ce aparține dreptului la muncă, nu

poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o

societate democratică.

Referitor la cererea de chemare în

garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că chematul

în garanție nu are atribuții privind virarea către ordonatorii principali de

credite a fondurilor necesare plății primelor de concediu sau a altor drepturi

prevăzute de dispozițiile legale.

Împotriva acestei sentințe considerată

netemeinică și nelegală au declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și

Reformei Administrative și Arhivele Naționale .

Recurentul M.I.R.A. a susținut în esență

că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 nu au fost aplicate în anii 2001-2005, fapt pentru care,

conform art. 14 și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele

publice, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei

Administrative în anii respectivi, nu au fost prevăzute sume pentru plata

primelor de concediu.

A mai susținut că hotărârea instanței de

fond este criticabilă și prin aceea că a dispus respingerea cererii de chemare

în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ori tocmai prin admiterea

cererii de chemare în garanție se puteau pune în aplicare dispozițiile legii,

evitându-se astfel ca demersurile privind abținerea sumelor necesare plății să

rămână fără rezultat.

La rândul său, recurenta Arhivele Naționale,

prin recursul declarat, a susținut că intimatul-reclamant nu are un drept

propriu, concret, prevăzut de lege, care să fi fost încălcat de către Arhivele

Naționale.

Astfel, recurenta arată că este o unitate

bugetară în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative fără

personalitate juridică, care în calitate de ordonator terțiar de credite,

utilizează creditele bugetare care îi sunt repartizate iar pentru perioada 2001-2006

nu i-au fost repartizate sume cu destinație de prime de concediu, fiind exclusă

culpa sa față de intimatul-reclamant.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce

vor fi arătate în continuare:

Curtea reține că situația de fapt a fost

corect stabilită de instanța de fond, reclamantul desfășurându-și activitatea

în cadrul pârâtei Arhivele Naționale, în calitate de funcționar public, din

data de 1 martie 2001 până la data de 31 mai 2005, astfel că potrivit

dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată, era îndreptățit la plata primei de concediu.

Această dispoziție legală [art. 34 alin.

(2)] a fost suspendată succesiv pe perioada 2001-2006, suspendare care însă nu

echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect imposibilitatea temporară a

realizării lui în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul

său.

În acest sens, Secțiile Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin considerentele Deciziei XII din 5 februarie

2007 au reținut că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face

obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat

împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau

arbitrariu, în conformitate cu dispozițiile art. 28 C. muncii.

De aceea, fiind un drept câștigat,

derivând dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin

actele normative menționate. Aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire

la o eventuală desființare a drepturilor la prima de concediu, ci doar la

suspendarea exercitării acestui drept.

Cât privește cererea de chemare în

garanție, în mod corect aceasta a fost respinsă de instanța de fond ca fiind

neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, în domeniul finanțelor publice, Ministerul

Finanțelor Publice are în principal următoarele atribuții:

a) coordonează acțiunile care sunt în

responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea

proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale

legilor privind aprobare contului general anual de execuție.

Faptul că potrivit acestor dispoziții

legale (art. 19) proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către

Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice nu conduce la concluzia temeiniciei

cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Cu privire la recursul formulat de

Arhivele Naționale, acesta va fi respins ca nefondat, pentru aceleași

considerente expuse în Decizia XII din 5 februarie 2007 pronunțată de Secțiile

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative și de Arhivele Naționale

împotriva sentinței civile nr. 2715 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

martie 2008.