ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul O.F. a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata primei de concediu pentru anii 2001-2005, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și obligarea acestora la comunicarea valorii sumelor, actualizate cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că de la data de 1 martie 2001 și până la 31 mai 2005 și-a desfășurat activitatea în calitate de funcționar public în cadrul Arhivelor Naționale, aflată în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 era îndreptățit la plata primei de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai susținut că, normele de suspendare a dispozițiilor legale, ce reglementează dreptul funcționarului public la plata primei de concediu, sunt contrare dispozițiilor Codului muncii și prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituție. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2715 din 1 noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâții la plata către aceștia a primei de concediu pe anii 2001-2005, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective. Totodată, a dispus și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că normele de suspendare contravin art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât dreptul de remunerare a muncii, ce aparține dreptului la muncă, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică. Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că chematul în garanție nu are atribuții privind virarea către ordonatorii principali de credite a fondurilor necesare plății primelor de concediu sau a altor drepturi prevăzute de dispozițiile legale. Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală au declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale . Recurentul M.I.R.A.

a susținut în esență că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu au fost aplicate în anii 2001-2005, fapt pentru care, conform art. 14 și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anii respectivi, nu au fost prevăzute sume pentru plata primelor de concediu. A mai susținut că hotărârea instanței de fond este criticabilă și prin aceea că a dispus respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ori tocmai prin admiterea cererii de chemare în garanție se puteau pune în aplicare dispozițiile legii, evitându-se astfel ca demersurile privind abținerea sumelor necesare plății să rămână fără rezultat.

La rândul său, recurenta Arhivele Naționale, prin recursul declarat, a susținut că intimatul-reclamant nu are un drept propriu, concret, prevăzut de lege, care să fi fost încălcat de către Arhivele Naționale. Astfel, recurenta arată că este o unitate bugetară în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative fără personalitate juridică, care în calitate de ordonator terțiar de credite, utilizează creditele bugetare care îi sunt repartizate iar pentru perioada 2001-2006 nu i-au fost repartizate sume cu destinație de prime de concediu, fiind exclusă culpa sa față de intimatul-reclamant. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare: Curtea reține că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, reclamantul desfășurându-și activitatea în cadrul pârâtei Arhivele Naționale, în calitate de funcționar public, din data de 1 martie 2001 până la data de 31 mai 2005, astfel că potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, era îndreptățit la plata primei de concediu. Această dispoziție legală [art. 34 alin. (2)] a fost suspendată succesiv pe perioada 2001-2006, suspendare care însă nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

În acest sens, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin considerentele Deciziei XII din 5 februarie 2007 au reținut că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispozițiile art. 28 C. muncii. De aceea, fiind un drept câștigat, derivând dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. Aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la o eventuală desființare a drepturilor la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitării acestui drept.

Cât privește cererea de chemare în garanție, în mod corect aceasta a fost respinsă de instanța de fond ca fiind neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are în principal următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobare contului general anual de execuție. Faptul că potrivit acestor dispoziții legale (art. 19) proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice nu conduce la concluzia temeiniciei cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Cu privire la recursul formulat de Arhivele Naționale, acesta va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente expuse în Decizia XII din 5 februarie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și de Arhivele Naționale împotriva sentinței civile nr. 2715 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.