ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 686/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată

sub nr. 4363/2 din 15 iunie 2007 la Curtea de Apel București, reclamantul P.G. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea

acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2006,

actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data

plății efective.

În fapt, reclamantul a

arătat că este funcționar public în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, iar potrivit art. 33 alin. (2) (art. 34 după republicare) din Legea

nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu,

la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior,

printr-o serie de ordonanțe de urgență s-a dispus suspendarea aplicării acestui

articol. Reclamantul a invocat art. 38 C. muncii, art. 53 alin. (1) și (2) (art.

49 din vechea reglementare) din Constituția României, din care rezultă că un drept

câștigat derivând dintr-un raport juridic de muncă nu poate fi anulat.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2183

din 18 septembrie 2007 a admis cererea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. A obligat pârâtul la plata către

reclamant a primelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2001-2006,

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea soluției

s-a reținut că reclamantul este angajat al pârâtei Agenția de Plăți și Intervenții

pentru Agricultură din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate

de funcționar public și potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală

cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. S-a reținut, de asemenea,

că normele legale de suspendare a exercițiului dreptului de a încasa prima de concediu

nu mai sunt în vigoare, iar suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului. Totodată,

prima de concediu constituie un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs în termen pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o

ca nelegală, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor este lipsit de calitate

procesuală pasivă, instanța de fond reținând greșit că Agenția de Plăți și Intervenții

pentru Agricultură este în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Se arată în recurs că

responsabilitatea instituției recurente se limitează doar la faza de proiect bugetar,

neexistând niciun fel de raporturi contractuale între reclamant și minister.

De asemenea, recurentul

arată în motivarea recursului său că susținerea reclamantului referitoare la încălcarea

unor norme constituționale este neîntemeiată, în dovedirea acestor motive reținându-se

Deciziile Curții Constituționale nr. 214/2005, nr. 428/2005, nr. 148/2005, nr. 37/2005,

nr. 370/2005 și nr. 278/2005.

Recursul este întemeiat

și va fi admis.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

Fără putință de tăgadă

ordonatorul principal de credite este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și nu Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond apreciind greșit că Agenția

de Plăți și Intervenții pentru Agricultură este în cadrul Ministerului Finanțelor.

Conform Legii nr. 1/2004,

se înființează această agenție care este o instituție publică în subordinea Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu personalitate juridică.

De asemenea, conform

art. 6 din Legea nr. 500/2002 legile bugetare anuale pot fi rectificate în cursul

exercițiului bugetar prin legi de rectificare, instituția recurentă neavând decât

responsabilitatea fazei de proiect bugetar.

Prin urmare între reclamantul-intimat

și recurent nu există conform dispozițiilor legale niciun fel de raporturi legale

ori contractuale care să justifice chemarea acestuia în judecată.

Pretențiile intimatului-reclamant

sunt drepturi salariale care nu pot fi acordate decât de către angajator.

De necontestat că Ministerul

Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat în funcție

de propunerile ordonatorilor principali de credite, iar în speță calitatea aceasta

o are Ministerul Internelor.

Faptul că ordonatorul

principal de credite nu a acordat primele de vacanță, nu îi conferă nicio garanție

legală acestuia din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele

sume pe care le-ar plăti în cadrul unui raport de muncă.

Prin urmare, recurentul

nu are calitate procesuală pasivă în speță, motiv pentru care Înalta Curte de Casație

și Justiție va admite recursul, va modifica sentința atacată și admițând excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, va respinge

acțiunea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind intentată unei

persoane fără calitatea procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2183 din 18

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor și respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2008.