ÎCCJ, decizie (scj.ro #83209)

Termenul de prescripție

aplicabil dreptului material la acțiunea având ca obiect cererea în

despăgubiri rezultate în urma retrocedării activului în raport de

momentul la care a intervenit procesul de privatizare. Legea aplicabilă

Excepția prescripției dreptului material la

acțiune a fost respinsă pe considerentul că cererea în

despăgubiri nu derivă din procesul de privatizare, ci este o

consecință a retrocedării activului supus anterior privatizării,

astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.32

28

din

Legea 99/1999 care prevăd un termen de prescripție de 3 luni,

acțiunea fiind supusă termenului general de prescripție de 3

ani.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială

decizia nr.241 din 30 ianuarie 2008)

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

că, prin decizia nr. 4/A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Târgu

Mureș – Secția Comercială și  de Contencios

Administrativ și Fiscal s-au respins ca nefondate apelurile declarate de

D.G.F.P. în numele M.F. și AVAS împotriva sentinței comerciale nr.

188/20.03.2006 a Tribunalului Comercial Mureș prin care s-a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocată

de mandatarul "ope legis" M.F.P., s-a admis acțiunea

promovată de reclamanta SC F.A. în contradictoriu cu pârâții Statul

Român, prin mandatar "ope legis" M.F.P., la rândul lui prin mandatar

D.G.F.P. Mureș și AVAS, în calitate de succesor al FPS și a

obligat pârâții, în solidar, la plata sumei reprezentând prejudiciul

suferit ca urmare a restituirii către foștii proprietari a activului

reclamantei - Punct Farmaceutic nr. 17.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de apel  a apreciat că soluția primei

instanțe este temeinică și legală, în deplin acord cu

probatoriile administrate. Și cum situația de fapt corespunde

reglementării legale, instanțele de fond și de apel i-au dat

deplină eficiență. În esență, Curtea de apel  a

considerat că în mod corect instanța de fond a apreciat că

repararea unui nedreptăți, a unui abuz suferit de foștii

proprietari nu se poate face fără repararea prejudiciului suferit de

societățile comerciale care pierd imobilul În cauză și

totodată pierderea suferită include efectele părăsirii

vadului comercial, c1ientela, etc., iar valoarea din contabilitate nu ar

asigura o justă despăgubire. De altfel, însuși legiuitorul a

făcut distincție Între despăgubiri și contravaloarea

imobilului chiar În textul art. 32

4

din Legea nr.99/1999,

republicată, ceea ce Înseamnă că este evident că

"echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea În

natură a imobilului " (art. 34

4

alin.2) este mai mare

decât "echivalentul bănesc al imobilului ,,(art. 34

4

alin.

5).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs AVAS, invocând

prevederile art. 304 pct 5 și 9 susținând, în esență,

că în speță competența revenea Tribunalului

București  conform art. 5 și nu 8 cum  a  reținut

Curtea de Apel Tg. Mureș. Această recurentă a mai susținut

greșita respingere  a excepției prescripției și faptul

că nu este mandatar al DGFP Mureș. Pe fond, recurenta  a

susținut respingerea acțiunii deoarece nu se poate avea în vedere

valoarea de circulație, ci valoarea contabilă, altfel ajungându-se la

o îmbogățire fără just temei.

Recursul AVAS, acesta este nefondat.

În fața primei instanțe AVAS a invocat

excepția prematurității acțiunii pe considerentul că

nu s-a făcut dovada existenței efective a prejudiciului suferit

pentru ca, în cursul judecării apelului, să invoce prescripția

dreptului material la acțiune, contrazicându-se atât în ceea ce

privește momentul nașterii dreptului la acțiune, cât și în

ceea ce privește calificarea acțiunii deduse judecății, ca

și a actelor normative care reglementează sediul materiei.

Prin încheierea din 11 decembrie 2006 Curtea de Apel a

respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la

acțiune pe considerentul că cererea de despăgubi nu derivă

din procesul de privatizare, ci este consecință a retrocedării

activului supus anterior privatizării și a conchis că

acțiunea în despăgubiri este supusă termenului general de

prescripție.

Dezlegarea  dată, de instanța de apel este

legală mai cu seamă că disp. art. 32

28

din Legea nr.

99/1999 nu-și pot găsi aplicabilitatea în condițiile în care

obiectul reglementării se regăsește într-un act normative

ulterior care face inaplicabile prevederile invocate de recurentă.

Mai mult, teza a Il-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002

stipulează că cererilor privind executarea obligațiilor

prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale

societăților comerciale privatizate li se aplică termenul

general de prescripție, iar acest termen este cel de 3 ani de la data

nașterii dreptului la acțiune în sens material, astfel cum

prevăd disp. Art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În mod evident, data

nașterii dreptului la acțiune este momentul în care societatea

reclamantă a fost evinsă, mai exact când a fost deposedată de

dreptul de proprietate asupra imobilului atribuit foștilor proprietari.

Ceea ce invocă recurenta se referă, neîndoios,

la o operațiune, sau un act săvârșit în cursul procesului de

privatizare și se referă stricto sensu la exercitarea dreptului

subiecților implicați în procesul de privatizare de a fi

despăgubiți de către instituțiile implicate în procesul de

privatizare.

În speță, este vorba de o răspundere

obiectivă, independentă de orice culpă, legiuitorul instituind

dreptul la despăgubiri al societăților comerciale privatizate

pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăți ca

urmare a privatizării și care, ulterior, au fost restituite

foștilor proprietari, fiind incidente disp. art. 32

4

din Lege

nr., 99/1999.