ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4096/2013

HOTĂRÂRE
21.11.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4096/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Decizia nr. 4096/2013

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș sub nr. 1224-1371/2011 reclamanta SC A. SA Brașov în calitate de societate absorbantă a SC B. SA a chemat în judecată pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să Ie oblige pe acestea la plata sumei de 200.000 RON (fără TVA), reprezentând contravaloarea imobilului situat în Târgu Mureș, str. R., nr. 4, județul Mureș.

Prin sentința nr. 97 din 25 ianuarie 2012, s-a admis, în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, au fost obligate, în solidar, pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 58.411,90 RON, actualizată cu indicele de inflație la momentul plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea din patrimoniul reclamantei a imobilului ce a fost restituit în natură, moștenitorilor fostului proprietar. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei, pârâtele fiind obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 5.811 RON.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 497 din 28 martie 2008 a Tribunalului Mureș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1221 din 25 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus ca apartamentul nr. 1, din imobilul situat în Târgu Mureș, str. R., nr. 4, ce se afla în proprietatea SC B. SA, să fie restituit, în natură, moștenitorilor fostului proprietar, stabilindu-se că acesta a fost naționalizat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950. Prin procesul-verbal încheiat la data de 21 aprilie 2010, reclamanta SC A. SA a restituit, în natură, imobilul numiților C. și D.

Au fost invocate în drept, prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998.

Aceste dispoziții legale au fost abrogate, în mod expres, prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, acest din urmă act normativ stabilind, prin art. 29, o altă modalitate de plată a despăgubirilor, în sensul că instituția publică implicată asigură cumpărătorilor, cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, repararea prejudiciilor cauzate acestora, prin executarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care obligă la restituirea, în natură, către foștii proprietari a bunurilor preluate de stat. S-a stabilit și un plafon maxim al acestor despăgubiri, ele neputând depăși 50% din prețul efectiv plătit de cumpărătorul acțiunilor.

La art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, s-a prevăzut, în mod expres, că dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi. Cum contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din cauza dedusă judecății a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi, rămân aplicabile prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, în raport de aceste dispoziții legale, prima instanță a avut în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, prin care s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație la momentul plății despăgubirilor.

Reclamanta a precizat valoarea acestui imobil Ia suma de 58.411,90 RON, astfel că, în raport de dispozițiile art. 32

4

alin. (2) și (6) din Legea nr. 99/1999, prima instanță a obligat pârâtele să-i plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri această sumă, actualizată cu indicele de inflație la data plății.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanta SC A. SA, pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.

Prin întâmpinarea depusă Ia dosar, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, a solicitat respingerea apelului promovat de SC A. SA, susținând că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

La rândul ei, SC A. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelurilor formulate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și Ministerul Finanțelor Publice, susținând că societatea este îndreptățită Ia acordarea de despăgubiri, în condițiile în care imobilul ce a format obiectul privatizării a fost restituit moștenitorilor fostului proprietar.

Prin decizia nr. 81/A din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de SC A. SA.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, împotriva aceleiași hotărâri.

A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării sentinței apelate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În legătură cu apelul declarat de SC A. SA, s-a constatat că cererea de apel nu poartă taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, la care a fost obligată, contrar dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, taxe care, în raport de art. 20 alin. (1) din aceeași lege, se plătesc anticipat.

Potrivit art. 20 alin. (3) din aceeași lege, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

În ce privește cererea de apel formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în raport de motivele invocate, și în limitele efectului devolutiv al apelului, reglementat de art. 292 - 294 C. proc. civ., instanța de apel a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția lipsei calități procesuale pasive invocată de către pârât, se reține că hotărârea primei instanțe este corectă deoarece textele legale incidente în cauză [art. 32

4

alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice], prevăd, în mod expres, că „Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate, a obligațiilor prevăzute în art. 32

4

din Legea nr. 99/1999 rep.", astfel că într-adevăr Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de instituție publică implicată în sensul Legii nr. 99/1999, această calitate având-o Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dar, potrivit prevederilor mai sus menționate, statul este obligat să garanteze plata despăgubirilor, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată, în calitate de reprezentant al Statului, în condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, act normativ în vigoare, Ia data declanșării litigiului.

Pe fond, s-a reținut că din actele și lucrările dosarului, așa cum corect a stabilit și prima instanță, SC B. SA, societate absorbită de către SC A. SA, este succesoare în drepturi și obligații a fostului Oficiu Farmaceutic Regional Târgu Mureș, evidențiat ca fiind titular a unui drept de administrare asupra imobilului situat în Târgu Mureș, str. R., nr. 4, județul Mureș, înscris în C.F. XX Târgu Mureș, nr. top. YY, ZZ, WW, TT (C.F. VV col, Târgu Mureș).

Prin prisma prevederilor Legii nr. 15/1990, Oficiul Farmaceutic Târgu Mureș s-a organizat sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni, având, inițial, ca unic acționar Statul, noua societate SC B. SA preluând activul și pasivul patrimonial al fostei unități de stat, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 consfințind dobândirea dreptului de proprietate de către societate asupra acestor bunuri.

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni (din 19 februarie 1999), de către fostul F.P.S. cu SC B. SA, prin care aceasta din urmă a devenit societate cu capital integral privat, nu a fost contestată de către apelantul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, astfel că susținerile din cererea de apel, în sensul că reclamanta, care este succesoarea în drepturi și obligații a SC B. SA, nu este proprietara bunului pentru care se solicită despăgubiri, sunt nefondate.

În privința cuantumului despăgubirilor acordate de către prima instanță, s-a constatat că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, în vigoare la data încheierii contractului, hotărârea pronunțată fiind în concordanță cu decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, nr. 18 din 17 octombrie 2011, obligatorie pentru instanțele de judecată, conform prevederilor art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., criticile vizând cuantumul despăgubirilor fiind, de asemenea, neîntemeiate.

Sub aspectul criticilor ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată, s-a constatat că prin cererea de apel formulată s-a arătat că prima instanță nu a făcut aplicarea prevederilor art. 276 C. proc. civ. Aceste dispoziții legale reglementează compensarea cheltuielilor de judecată, în situația în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte. În speță, nu s-a pus problema unei astfel de compensări, întrucât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, nu a solicitat această compensare și nici nu a făcut dovada ocazionării unor cheltuieli de judecată cu derularea procesului.

Examinând cererea de apel formulată de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, instanța de apel a reținut următoarele:

În privința excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Mureș în soluționarea acțiunii, instanța de control a apreciat excepția invocată, pentru prima dată în fața instanței de apel, ca fiind inadmisibilă, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică poate fi invocată de către părți ori de către judecător Ia prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

În legătură cu excepția prescripției dreptului la acțiune, soluționată de către prima instanță, prin încheierea din 21 iunie 2011, s-a apreciat că, în mod temeinic și legal, această excepție a fost respinsă, întrucât reclamanta a solicitat despăgubiri în temeiul art. 32

4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/1999, și în atare situație nu se poate reține că reclamanta ar fi atacat vreo operațiune sau vreun act efectuat în procesul de privatizare, pentru a-i fi aplicabile termenele speciale de prescripție invocate de către pârâtă. Reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin restituirea imobilului către foștii proprietari și, în această situație, sunt aplicabile prevederile art. 3 combinat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție fiind de 3 ani, termen care a început să curgă de Ia data pronunțării, în mod irevocabil, a hotărârii de restituire, în natură, a imobilului către foștii proprietari, respectiv Ia data de 25 februarie 2010, când s-a pronunțat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1221 din Dosarul nr. x/1/2009.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, soluționată în primă instanță prin aceeași încheiere, a fost în mod temeinic și legal respinsă, instanța de control având în vedere, la soluționarea acestei excepții, considerentele reținute la soluționarea aceleiași excepții invocate de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.

Cu privire Ia excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, instanța de apel a apreciat criticile formulate în privința modului de soluționare a excepției, de către prima instanță, ca fiind nefondate, în condițiile în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este instituția căreia i-au fost recunoscute competențele de participare la procesul de privatizare, competență rezultată din art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 837/2004 și ale art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, la lit. d) prevăzându-se competența de vânzare a acțiunilor, părților sociale deținute de stat Ia societățile comerciale aflate în portofoliul său, prin metodele prevăzute în O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, din Legea nr. 99/1999 și Legea nr. 137/2002 cu modificările și completările ulterioare, dar și obligația de acordare de despăgubiri, obligație reglementată prin art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată și completată, dispoziții potrivit cărora instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură cumpărătorilor, cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care obligă Ia restituirea, în natură, către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, depus la dosarul de apel, rezultă că acesta a fost încheiat între fostul F.P.S., actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și SC B. SA și, în raport de dispozițiile legale mai sus menționate, obligația de despăgubire revine Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive apare ca fiind nefondată.

Criticile vizând modalitatea de soluționare a cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei au fost respinse, ca nefondate, întrucât prima instanță a respectat prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată, hotărârea fiind în concordanță cu decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, nr. 18 din 17 octombrie 2011, obligatorie pentru instanțele de judecată.

În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, în sensul limitării cuantumului despăgubirilor Ia 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în alin. (3) al art. 30 din Legea nr. 137/2002, prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SA Brașov și pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș – Tg. Mureș și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Astfel, pentru termenul din 8 octombrie 2012, reclamanta, în calitate de apelantă, a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea cu 2.221,38 RON taxă judiciară de timbru și 2,5 RON timbru judiciar, iar apelanta s-a conformat, ambele taxe fiind depuse Ia data de 9 august 2012.

4

alin. (1) din Legea nr. 99/1999 și art. 1695 alin. (1) și (2) C. civ., în sensul că nu a acordat o sumă care să acopere tot prejudiciul suferit de reclamantă prin pierderea respectivului imobil.

Astfel, acest recurent susține că, în speța de față, statui este reprezentat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și nu de Ministerul Finanțelor Publice.

III În recursul său recurenta - pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a adus următoarele critici deciziei recurate;

4

din O.U.G. nr. 88/1997, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 5 coroborate cu dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., astfel încât, competența de soluționare a litigiului îi revenea Tribunalului București.

28

din O.U.G. nr. 88/1997, ce reglementează prescripția dreptului la acțiune.

4

din O.U.G. nr. 88/1997 și ale art. 30 din Legea nr. 137/2002, privind cuantumul despăgubirilor, aceste despăgubiri neputând depăși 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, acest fapt ducând la o îmbogățire fără justă cauză a intimatei - reclamante.

Analizând decizia recurată, prin raportare Ia criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

La filele din dosarul instanței de apel se află o adresă a SC A. SA, însoțită de ordinul de plată din 27 iulie 2012, emis, în sistem electronic, de Banca E., din care rezultă că apelanta a plătit taxa judiciară de timbru și timbru judiciar la care a fost obligată, astfel încât, soluția instanței de apel este nelegală, sub aspectul că a anulat apelul, ca netimbrat.

Având în vedere faptul că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului apelului, în baza art. 312 alin. (5) vechiul C. proc. civ., se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SA Brașov și de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș – Tg. Mureș și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 81/A din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1532/2012
Ședința publică de la 20 martie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 405 din 14 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2705/1371/2010 al Tribunalului Comerc
ÎCCJ 2014-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2014
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Tribunalul Specializat Mureș prin Sentința nr. 86 din 23 ianuarie 2013 a respins excepția inadmisibilității cererii introductive, excepție invocată de pâ
ÎCCJ 2015-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1047/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr, 1161 din 21 decembrie 2012 pronunțată în Dosar nr. 2377/1371/2011 Tribunalul Specializat Mureș a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta S.C.M.
ÎCCJ 2015-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2015
prin care să fie evaluat prejudiciul încercat ca urmare a lipsirii sale de folosința imobilului sau a câștigului nerealizat de către reclamantă din același motiv. Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, raportat la dispozițiile art. 6
ÎCCJ 2023-11-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2437/2023
-reclamant Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.
Sursă