ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2401 din 5 decembrie

2013 pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul nr. 6415/102/2012, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale sale pasive, invocată de pârâtul

Protopopiatul R.. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I. Mureș

Societatea Cooperatistă Meșteșugărească în contradictoriu cu pârâtul

Protopopiatul R. și a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de

pârât în contradictoriu cu SC C.S. SRL. S-a dispus obligarea reclamantei la

plata către pârât a sumei de 1781,4 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea

hotărârii, tribunalul a reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare

de uzufruct pe durată determinată, reclamanta a transmis către pârât, pentru o

durată de 10 ani, dreptul de folosință asupra imobilului situat în Târgu Mureș,

str. Călărașilor colț cu str. Școlii, în suprafață de 542 mp complex de

îngrijire a sănătății, împreună cu terenul aferent, păstrând nuda proprietate

asupra imobilului, termenul începând să curgă de la data predării efective.

Potrivit contractului

de închiriere depus la dosar, pârâta a închiriat imobilul chematei în garanție

SC C.S. SRL pe durata existenței contractului de uzufruct de 10 ani de la data

predării imobilului de către constructor locatarului SC C.S. SRL.

Conform Sentinței

civile nr. 9426 din 21 octombrie 1996 chemata în garanție și-a schimbat sediul

social, desfășurându-și activitatea în imobilul în cauză.

S-a mai reținut că

potrivit susținerilor pârâtului, necontestate de reclamantă sau de chemata în

garanție, aceasta din urmă a folosit imobilul în cauză până în luna aprilie

2013, când a fost evacuată de reclamantă în baza Sentinței civile nr. 1611 din

21 decembrie 2012 a Tribunalului Specializat Mureș.

Referitor la efectele

contractului de vânzare-cumpărare a uzufructului asupra imobilului s-a reținut

că acestea au încetat la data de 27 iulie 2006, dată la care pârâtul avea

obligația de a preda imobilul reclamantei, potrivit convenției părților.

S-a constatat că,

întrucât reclamanta nu a reintrat în posesia imobilului la data stabilită,

aceasta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 666.540 lei + TVA, cu

titlu de despăgubiri pentru perioada august 2009 - 30 august 2010, precum și a

dobânzii aferente acestei sume de la data intentării acțiunii și până la

achitarea integrală a debitului.

În ceea ce privește

prejudiciul invocat de reclamantă, constând în lipsa de folosință a imobilului

în litigiu s-a reținut că acesta a fost evaluat de reclamantă la suma de

666.540 lei la care se adaugă TVA. în justificarea acestei sume reclamanta a

invocat Sentința civilă nr. 1566 din 18 februarie 2011 a Judecătoriei Târgu

Mureș, definitivă prin Decizia civilă nr. 52 din 23 februarie 2012 a

Tribunalului Mureș, prin care pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă

a sumei de 55.454 lei cu titlu de despăgubiri, în acea cauză apreciindu-se că

suma la plata căreia pârâtul a fost obligat reprezintă prejudiciul suferit de

reclamantă prin raportare la suma pe care aceasta ar fi primit-o din

închirierea spațiului în luna septembrie 2006, pretenția reclamantei

reprezentând un câștig nerealizat.

În speță, prima

instanță a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca

urmare a predării cu întârziere a spațiului în cauză, și nici a faptului că pârâtul

este cel care a cauzat predarea cu întârziere a spațiului către reclamantă. De

altfel, reclamanta nu a negat faptul că nu pârâtul a folosit imobilul, ci

chemata în garanție, care a exercitat posesia efectivă a imobilului, potrivit

contractului de închiriere încheiat cu pârâtul.

Totodată, tribunalul

a considerat că reclamanta nu a probat cuantumul prejudiciului încercat ca

urmare a nepredării la timp a imobilului, simplul calcul matematic nefiind

suficient pentru a dovedi că reclamanta ar fi și încheiat un contract de

închiriere la nivelul chiriei pretinse și ca atare s-a apreciat că în speță

pretențiile reclamantei nu sunt justificate.

Prima instanță a avut

în vedere și dispozițiile art. 1531 C. civ. privind repararea integrală a

prejudiciului, art. 1532 C. civ. privind caracterul cert al prejudiciului,

precum și art. 1533 C. civ. privind previzibilitatea prejudiciului, în raport

de care a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea

acțiunii, iar pe de altă parte, reclamanta, care beneficiază de principiul

disponibilității aplicabil procesului civil, nu a dorit să fie efectuată în

cauză o expertiză prin care să fie evaluat prejudiciul încercat ca urmare a

lipsirii sale de folosința imobilului sau a câștigului nerealizat de către reclamantă

din același motiv.

Ca urmare a

respingerii acțiunii reclamantei, raportat la dispozițiile art. 60 C. proc.

civ., a fost respinsă și cererea de chemare în garanție a SC C.S. SRL.

Totodată, s-a făcut

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanta I. Mureș SCM, cât

și pârâtul Protopopiatul R.

Examinând apelurile

deduse judecății, prin raportare la motivele invocate și în raport de efectul

devolutiv al apelului și având în vedere actele și lucrările dosarului, prin

Decizia nr. 284/A pronunțată la 28 mai 2014 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta I. Mureș SCM și de pârâtul

Protopopiatul R. din Târgu Mureș împotriva Sentinței civile nr. 2401 din 5

decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 6415/102/2012.

A schimbat în parte

sentința atacată și, în consecință, a admis în parte acțiunea civilă formulată

de reclamanta I. Mureș SCM, în contradictoriu cu pârâtul Protopopiatul R.,

obligând pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 67.284 lei, cu titlu de

despăgubiri, aferente perioadei august 2009 - august 2010, la care se va adăuga

dobânda legală, începând cu data de 21 august 2012 și până la achitarea integrală

a debitului.

A fost admisă cererea

de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu chemata în

garanție SC C.S.

A fost obligată

chemata în garanție să-i plătească pârâtului suma de 67.284 lei, cu titlu de

despăgubiri, la care se va adăuga dobânda legală, începând cu data de 21 august

2012 și până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligat

pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4.445,02 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel și a fost obligată chemata

în garanție să-i plătească pârâtului suma de 2.961,13 lei, cheltuieli de

judecată în primă instanță și în apel.

S-a menținut

dispoziția din sentința atacată privind respingerea excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar s-a pronunțat prioritar cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Protopopiatul R. din

Târgu Mureș, excepție care a fost reiterată de pârât prin memoriul de apel.

Astfel, instanța de

apel a avut în vedere că prin acțiunea formulată reclamanta a invocat faptul că

prejudiciul pretins a fost cauzat ca urmare a neîndeplinirii de către pârât a

obligației de predare a spațiului în litigiu, obligație care deriva dintr-un

contract încheiat de părți în anul 1996 având ca obiect înstrăinarea pe o

perioadă de 10 ani a dreptului de uzufruct viager.

Ca atare, în

condițiile în care contractul menționat a fost încheiat între reclamantă și

pârât, iar reclamanta a susținut că a fost prejudiciată ca urmare a neexecutării

de către pârât a obligațiilor contractuale, instanța de apel a apreciat ca

fiind nejustificată susținerea vizând împrejurarea că nu există identitate

între pârât și persoana care este subiect pasiv în raportul juridic dedus

judecății, respectiv persoana față de care reclamanta își poate valorifica

dreptul pretins.

Așa fiind, s-a

reținut că prin sentința atacată, în mod corect a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului.

În ceea ce privește

fondul cauzei, deși pârâtul a susținut că nu are nicio culpă pentru nepredarea

imobilului către reclamantă, în contextul în care acesta a fost folosit de o

altă persoană, s-a avut în vedere faptul că între părți, în legătură cu

imobilul respectiv s-a mai purtat un litigiu, care a fost soluționat prin

hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, prin Sentința civilă nr. 1566 din

18 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în Dosarul nr.

4355/320/2007, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 52 din 23 februarie

2012, pronunțată de Tribunalul Mureș și irevocabilă prin Decizia civilă nr.

454/R din 19 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I

civilă, s-a stabilit în mod irevocabil că pârâtul este răspunzător față de

reclamantă pentru neexecutarea obligației contractuale de predare a bunului

imobil la împlinirea termenului de 10 ani prevăzut în contractul de

vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager. Tot în cadrul acelui litigiu

s-a stabilit că împrejurarea în sensul că pârâtul nu folosește efectiv imobilul

și că acesta a fost folosit un de un terț nu este de natură a justifica

neexecutarea de către el a obligației contractuale și exonerarea acestuia de la

plata despăgubirilor.

În aceste condiții,

în cadrul litigiului menționat pârâtul a fost obligat să-i predea reclamantei

posesia imobilului în litigiu și să-i plătească acesteia suma de 55.545 lei,

reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului, aferente lunii

septembrie 2006.

Având în vedere

faptul că în prezenta cauză pretențiile formulate de reclamantă derivă tot din

raportul juridic născut între ea și pârât ca urmare a contractului de

vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager încheiat în anul 1996, iar

pretențiile din litigiul anterior au avut același temei, instanța de apel a

apreciat că la soluționarea prezentei cauze trebuie avute în vedere cele

statuate în procesul anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Această

hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și ca atare chestiunea litigioasă

dezlegată prin această hotărâre, în virtutea efectului pozitiv al lucrului

judecat, nu poate primi o rezolvare diferită într-un litigiu ulterior.

În consecință,

instanța de apel a reținut că în condițiile în care pârâtul este în culpă

pentru neexecutarea obligației de predare a imobilului în litigiu, obligație pe

care trebuia să și-o îndeplinească în conformitate cu prevederile art. 1073 și

art. 1074 C. civ. din 1864, acțiunea reclamantei prin care s-a solicitat

obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit este fondată.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, s-a constatat că la calcularea acestora reclamanta a

luat ca bază de calcul suma de 55.545 lei/lună stabilită prin sentința la care

s-a făcut referire mai sus. Față de suma pretinsă, s-a apreciat însă că trebuie

avut în vedere faptul că această sumă a fost stabilită pentru luna septembrie

2006, iar în prezenta cauză pretențiile bănești vizează perioada august 2009 -

august 2010.

S-a constatat că

pentru perioada menționată reclamanta nu a dovedit faptul că ar fi avut

posibilitatea închirierii imobilului la nivelul chiriei pretinse și în aceste

condiții cuantumul sumei solicitate prin acțiunea introductivă nu poate fi luat

în considerare.

Având în vedere

faptul că în perioada indicată de reclamantă spațiul în litigiu a fost folosit

efectiv de chemata în garanție SC C.S. SRL și aceasta i-a și achitat

reclamantei pentru folosința acestui spațiu în perioada noiembrie 2010 -

octombrie 2010 suma de 62.108,49 lei, instanța de apel a apreciat că pentru

stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei se impun a fi luate

în considerare plățile efectuate de chemata în garanție, în contextul în care

acestea au fost efectuate în perioada imediat următoare celei vizate prin

acțiunea introductivă și au fost acceptate de reclamantă.

Instanța de apel a

reținut că suma de 62.108,49 lei menționată a fost achitată pentru o perioadă

de 12 luni, astfel că suma aferentă pentru o lună este de 5.175,70 lei

(62.108,49 lei: 12).

S-a constatat că prin

acțiunea introductivă reclamanta a solicitat despăgubiri pentru o perioadă de

13 luni, astfel că, în condițiile în care se ia ca bază de calcul suma de

5.175,70 lei/lună, s-a reținut că reclamantei i se cuvin pentru perioada

respectivă despăgubiri în cuantum de 67.284 lei (5.175,70 lei x 13).

Având în vedere

faptul că în perioada în litigiu imobilul aparținând reclamantei a fost folosit

de chemata în garanție, care la expirarea termenului pentru care a avut

încheiat contract de închiriere cu pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a-i

preda acestuia imobilul respectiv, instanța de apel a apreciat că, chemata în

garanție este la rândul său răspunzătoare față de pârât, fiind aplicabile și în

cazul acesteia prevederile art. 1073 și art. 1074 C. civ. din 1864 referitoare

la executarea obligațiilor. Ca atare, s-a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 60 și urm. C. proc. civ. pentru admiterea cererii

de chemare în garanție.

În ceea ce privește

aspectele invocate de apelantul pârât referitoare la cuantumul taxei de timbru

datorată pentru cererea de chemare în garanție, instanța de apel a arătat că în

raport de cuantumul pretențiilor formulate, taxa de timbru aferentă acesteia

este într-adevăr în cuantum de 10.776 lei și nu de 1.776,4 lei, cât a reținut

prima instanță și ca atare în mod corect, cu ocazia judecării cauzei în primă

instanță, chemata în garanție a achitat taxa de timbru în raport de cuantumul

pretențiilor deduse judecății și în conformitate cu prevederile Legii nr.

146/1997.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanta I. Mureș -

Societatea Cooperativă Meșteșugărească, pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureș

și chemata în garanție SC C.S. SRL.

După un scurt istoric

al cauzei, fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ., în argumentarea recursului, reclamanta I. Mureș - Societatea

Cooperativă Meșteșugărească susține, în esență, că instanța de apel, în baza

rolului activ putea să dispună administrarea probelor pe care le considera

necesare în aflarea adevărului, chiar dacă părțile se împotrivesc, ceea ce

instanța a omis să facă.

Consideră că instanța

de apel a reținut în mod eronat că suma de suma de 62.108,49 lei a fost

achitată pentru o perioadă de 12 luni, în realitate numai pentru 7 luni,

ajungând la un calcul greșit a chiriei în suma de 5.175,70 lei/lună (62.178,49

: 12 = 5.175,70 lei) stabilind o despăgubire totală de 67.284 lei pentru o

perioadă de 13 luni.

La dosarul cauzei,

arată recurenta-reclamantă, s-a depus de către pârât Sentința civilă nr. 1161

din 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în Dosarul

nr. 2377/1371/2011, definitivă prin Decizia nr. 30/A din 03 iunie 2013 a Curții

de Apel Târgu Mureș, prin care s-a dispus evacuarea necondiționată a chematei în

garanție SC C.S. SRL din imobil și obligarea sa la 22.218 lei cu titlu de preț

al folosinței imobilului pe o lună - decembrie 2006, aferentă spațiului deținut

fără titlu, cu dobânzi comerciale cu data promovării acțiunii și până la data

achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată. Hotărârea a fost

executată pentru suma totală de 33.578,30 lei pe o lună.

În astfel de

condiții, recurenta susține existența unei contradicții între cuantumul

despăgubirii stabilită de instanța de apel în prezenta cauză în sumă de

5.175,70 lei pe o lună și prețul folosinței aceluiași imobil stabilit prin

hotărârea executorie pronunțată de instanța de fond și de apel în Dosarul nr.

2377/1371/2011, tot pe o lună însă în suma de 33.578,30 lei.

Întrucât suma

reținută de instanța de apel a fi achitată în contul chiriei în suma de

62.108,49 lei, ce a constituit baza de calcul a despăgubirii acordate a fost

achitată de chemata în garanție în anii 2011 - 2012, iar obiectul litigiului se

referă la plata despăgubirii pe perioada august 2009 - 2010, perioadă pentru

care chemata în garanție nu a avut niciun raport juridic valabil nici cu

pârâtul și nici cu reclamanta în urma expirării duratei contractului de

uzufruct la data de 27 iulie 2006, chiria stabilită de instanța de apel pe

perioada august 2009 - august 2010, în cuantum de 67.284 lei este lipsită de

orice temei, din moment ce s-a reținut temeiul de drept stabilit și s-a

recunoscut autoritatea de lucru judecat în cauză - împrejurare care constituie

motiv de casare a hotărârii.

Apreciază că

răspunderea solidară a pârâtului cu chemata în garanție este justificată,

pentru faptul că și după expirarea duratei contractului de uzufruct și de

închiriere, pârâtul a beneficiat de consultațiile medicale gratuite ale

enoriașilor aparținătoare pârâtului.

Având în vedere

faptul că pentru justificarea pretențiilor reclamanta s-a folosit de probele

Dosarului nr. 4355/320/2007, în care s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă cu

privire de drept și cuantumul despăgubirii, ceea ce a intrat în puterea

lucrului judecat și în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat -

litigiul de față nu poate primi o rezolvare diferită în situația în care

instanța a statuat că obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit

prin neexecutarea obligației de predare a imobilului în litigiu este fondată

(art. 1073, 1074 C. civ.).

Solicită admiterea

recursului, casarea hotărârii ca netemeinică și nelegală cu trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de apel, care a pronunțat hotărârea casată, cu

privire la cuantumul despăgubirii.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Protopopiat R. din Târgu

Mureș a solicitat admiterea recursului său, modificarea în parte a deciziei

atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta I. Mureș

Societatea Cooperativă Meșteșugărească împotriva Sentinței civile nr. 2401 din

5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș, având în vedere că este

nelegală și inadmisibilă invocarea de către reclamantă, în căile de atac a

lipsei rolului activ al instanței atât sub aspect probator cât și în privința

motivelor.

În dezvoltarea

motivului de nelegalitate invocat, arată, în esență, că instanța de apel în mod

corect nu a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii în apel, în condițiile

în care s-a mai solicitat în apel această probă, iar reclamanta-apelantă nu a

mai avut posibilitatea legală de a solicita acest lucru conform art. 129 alin.

(5

1

) C. proc. civ. fiind nelegală și inadmisibilă invocarea de către

o parte, în căile de atac a lipsei rolului activ al instanței, în condițiile în

care art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ. interzice expres acest lucru,

iar instanța nu se poate substitui părții propunând probe în locul acesteia,

chiar în considerarea prevederilor permisive ale textului legal menționat.

În condițiile în care

motivarea apelului - atât în declarația de apel, cât și în dezvoltarea

motivelor - se rezumă la invocare lipsei rolului activ al instanței de fond -

aspect inadmisibil conform art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ.,

recurentul consideră că suntem în prezența unui apel motivat în mod nelegal,

situație echipolentă cu nemotivare apelului cu consecința respingerii apelului

ca fiind nelegal.

Or, instanța de apel

verifică conform art. 295 C. proc. civ. sentința apelată numai în limitele

cererii de apel care evident trebuie motivat. Recurentul apreciază că apelul

reclamantei a fost motivat în mod nelegal și inadmisibil, echivalent cu

nemotivarea apelului, obstrucționând instanța de apel de a-și exercita

controlul de legalitate și temeinicie conform art. 295 C. proc. civ.

Deși pârâtul a

invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea și nelegalitatea motivării apelului

cu lipsa rolului activ al instanței de fond aspect, instanța de apel a omis să

se pronunțe față de acest aspect, acest lucru atrăgând, în opinia

recurentului-pârât, și o posibilă casare cu trimitere pentru necercetarea

fondului.

Recurenta-chemată în

garanție SC C.S. SRL a solicitat admiterea recursului său, modificarea deciziei

atacate și, în consecință, respingerea apelului formulat de către apelanții I.

Mureș - Societatea Cooperativă Meșteșugărească și Protopopiat R. din Târgu

Mureș și menținerea în totalitate a sentinței apelate ca fiind temeinică și

legală.

În motivare,

recurenta-chemată în garanție a arătat, în esență, că, în perioada de referință

între pârât și chemata în garanție (august 2009 - august 2010), nu existau

raporturi comerciale, întrucât pârâtul nu deținea vreun drept de folosință

asupra imobilului, astfel că, apreciază recurenta, nu există temei legal în

baza căruia SC C.S. SRL ar putea fi obligată la plata unor sume către pârât

pentru acea perioadă.

Totodată, reclamanta

I. Mureș - SCM nu a probat cuantumul prejudiciului încercat ca urmare a

nepredării la timp a imobilului, simplul calcul matematic nefiind suficient

pentru a dovedi că reclamanta ar fi încheiat un contract de închiriere la

nivelul chiriei pretinse, în cauză pretențiile reclamantei nefiind justificate,

indiferent de persoana care se face culpabilă de predarea cu întârziere a

imobilului către reclamantă.

În aceste condiții,

consideră că instanța a aplicat greșit legea raportat la situația de fapt

prezentată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pârâtul Protopopiat

R. din Târgu Mureș a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta I.

Mureș - Societatea Cooperativă Meșteșugărească prin care a invocat excepția

nulității recursului, solicitând, în principal, admiterea excepției invocate

și, în consecință, constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar,

respingerea recursului.

De asemenea, pârâtul

Protopopiat R. din Târgu Mureș a formulat întâmpinare la recursul declarat de

chemata în garanție SC C.S. SRL solicitând, în esență, respingerea recursului.

Prin întâmpinare,

reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Protopopiat

R. din Târgu Mureș, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă

I. Mureș - Societatea Cooperativă Meșteșugărească a depus răspuns la

întâmpinarea formulată de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureș prin care a

precizat că susținerile sale se încadrează în temeiul de drept al art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

declarat de reclamanta I. Mureș - Societatea Cooperativă Meșteșugărească este

nefondat pentru considerentele care succed:

Deși

recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia are un caracter pur

formal, întrucât reclamanta nu a arătat în ce constă greșita interpretare a

actului juridic dedus judecății în sensul textului legal evocat, criticile

invocate vizând în realitate interpretarea dată probelor, aspect ce nu

constituie motiv de casare sau modificare a deciziei recurate odată cu

abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și pct. 10

al art. 304 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Este de necontestat

că prin acțiunea promovată reclamanta a invocat faptul că prejudiciul pretins a

fost cauzat ca urmare a neîndeplinirii de către pârât a obligației de predare a

spațiului în litigiu, obligație care deriva dintr-un contract încheiat de părți

în anul 1996 având ca obiect înstrăinarea pe o perioadă de 10 ani a dreptului

de uzufruct viager.

Ca atare, în

condițiile în care contractul menționat a fost încheiat între reclamantă și

pârât, iar reclamanta a susținut că a fost prejudiciată ca urmare a

neexecutării de către pârât a obligațiilor contractuale, instanța de apel a

apreciat în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 1073 și art. 1074 C.

civ. din 1864, că reclamanta își poate valorifica dreptul pretins față de

pârât, acesta din urmă fiind obligat la repararea prejudiciului suferit.

Astfel, sunt lipsite

de justificare susținerile reclamantei conform cărora ar fi antrenată în cauză

răspunderea solidară a pârâtului cu chemata în garanție, iar aserțiunile vizând

împrejurarea că după expirarea duratei contractului de uzufruct și de

închiriere pârâtul a beneficiat de consultații medicale gratuite ale

enoriașilor aparținători pârâtului sunt lipsite de relevanță.

Este de reținut că

situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai

poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe

calea recursului, iar din expunerea argumentelor evocate de

recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni

de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar simpla nemulțumire a recurentei cu

privire la de modalitatea de calcul despăgubirilor acordate, în raport de

probele administrate, nu poate conduce la admiterea prezentului recurs.

Se constată că

instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a

verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, stabilind

situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de particularitățile

speței, iar faptul că soluția pronunțată de instanța de apel nu a corespuns în

totalitate voinței recurentei nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să

conducă la modificarea sau casarea decizie atacate.

Instanța de control

judiciar a reținut în mod corect că pretențiile formulate de reclamantă în

prezenta cauză derivă din raportul juridic născut între aceasta și pârât ca

urmare a contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager

încheiat în anul 1996 și au același temei ca și pretențiile ce au format

obiectul Dosarului nr. 4355/320/2007, astfel că între părți, în legătură cu

imobilul aflat în discuție s-a mai purtat un litigiu, care a fost soluționat

prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

În acest context

juridic, instanța de apel a reținut în mod legal că la soluționarea prezentei

cauze trebuie avute în vedere cele statuate în procesul anterior prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat,

întrucât chestiunea litigioasă dezlegată prin această hotărâre, în virtutea

efectului pozitiv al lucrului judecat, nu poate primi o rezolvare diferită

într-un litigiu ulterior.

Instanța de control

judiciar a constatat că prin Sentința civilă nr. 1566 din 18 februarie 2011,

pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în Dosarul nr. 4355/320/2007, rămasă

definitivă prin Decizia civilă nr. 52 din 23 februarie 2012, pronunțată de

Tribunalul Mureș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 454/R din 19 martie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, s-a stabilit

în mod irevocabil că pârâtul este răspunzător față de reclamantă pentru

neexecutarea obligației contractuale de predare a bunului imobil la împlinirea

termenului de 10 ani prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare a dreptului de

uzufruct viager. Tot în cadrul acelui litigiu s-a stabilit că împrejurarea că

pârâtul nu folosește efectiv imobilul și acesta a fost folosit de un terț nu

este de natură a justifica neexecutarea de către el a obligației contractuale

și exonerarea acestuia de la plata despăgubirilor.

Argumentat și legal

motivat, contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar la

calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă ca urmare a

reparării prejudiciului suferit pentru neexecutarea de către pârât a obligației

de predare a imobilului la împlinirea termenului de 10 ani prevăzut în

contractul de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager, a luat ca bază

de calcul suma de 5175,70 lei/lună.

Aceasta întrucât,

pretențiile bănești din prezenta cauză vizează perioada august 2009 - august

2010, or pentru perioada menționată reclamanta nu a dovedit faptul că ar fi

avut posibilitatea închirierii imobilului la nivelul chiriei pretinse și prin

urmare, cuantumul sumei solicitate prin acțiunea introductivă (în raport de

luna septembrie 2006) nu a putut fi luat în considerare.

S-a arătat că în

perioada indicată de reclamantă spațiul în litigiu a fost folosit efectiv de

chemata în garanție SC C.S. SRL și aceasta i-a și achitat reclamantei pentru

folosința acestui spațiu în perioada noiembrie 2010 - octombrie 2010, astfel că

pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei s-a apreciat

că se impun a fi luate în considerare plățile efectuate de chemata în garanție,

în contextul în care acestea au fost efectuate în perioada imediat următoare

celei vizate prin acțiunea introductivă și au fost acceptate de reclamantă.

Recurenta nu se poate

prevala în prezentul litigiu de existența vreunei contradicții între cuantumul

despăgubirii stabilită de instanța de apel în prezenta cauză în sumă de

5.175,70 lei pe o lună și prețul folosinței aceluiași imobil stabilit prin

hotărârea executorie pronunțată în Dosarul nr. 2377/1371/2011, întrucât acest

din urmă litigiu a vizat evacuarea chematei în garanție din spațiul

proprietatea reclamantei.

În cauză, instanța de

control judiciar a dat o soluție corectă litigiului dedus judecății pe baza

probelor administrate, cu respectarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., potrivit

cărora "cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o

dovedească", pronunțându-se în raport de probele și apărările formulate.

Este de reținut că

procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care

părțile au obligația să-și probeze susținerile, în condițiile, în ordinea și la

termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a

veghea la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului fiind circumscris

respectării drepturilor procesuale ale părților și a principiilor care

guvernează procesul civil.

În atare condiții,

reclamanta nu poate reproșa instanței împrejurarea că nu a dispus din oficiu o

expertiză "de evaluare a unei chirii".

Susținerea recurentei

potrivit căreia instanța de apel a încălcat obligațiile impuse de art. 129

alin. (5) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului,

constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestei reglementări, care

nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre

părți.

Este știut că rolul

activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea

situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii

supuse judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu,

fiind obligată să judece acțiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta

a fost formulată. De asemenea, intervenția judecătorului de a ordona probele pe

care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc sau de a cere

lămuriri și explicații, constituie un drept al judecătorului, atunci când

consideră necesar, fără ca prin această intervenție să se substituie părții

care este datoare să își dovedească susținerile, deoarece s-ar încălca grav

cerința de imparțialitate în raporturile cu părțile aflate în proces.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ. părțile nu pot

invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe

care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Acest principiu al

rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispozițiile procedurale

menționate, nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilității care

presupune inclusiv obligația pentru parte de a-și proba susținerile.

Prin urmare, în căile

de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanța de

control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (5

1

) C.

proc. civ. interzicând chiar și invocarea de către părți a omisiunii instanței

de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Totodată, este o

sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în

administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui

drept sau apărarea sa.

Se constată că în

soluționarea cauzei, instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ., a analizat în mod exhaustiv probatoriul administrat în

cauză, pronunțându-se în raport de voința reală a reclamantei și scopul urmărit

prin promovarea acțiunii (contravaloare prejudiciu constând în lipsa de

folosință a imobilului în litigiu).

Pentru rațiunile

înfățișate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate

instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, astfel cum

s-a arătat instanța de apel a dat o corectă eficiență dispozițiilor legale și

principiilor de drept incidente speței.

În consecință, pentru

toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este

la adăpost de orice critică, iar recursul reclamantei este nefondat, motiv

pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca fiind legală.

Examinând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul

declarat de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureș este nefondat pentru

următoarele considerentele:

Astfel cum s-a

reținut anterior, instanța de apel a verificat, cu respectarea art. 295 alin.

(1) C. proc. civ., aplicarea legii de către instanța de fond, raportat la

scopul urmărit prin promovarea acțiunii (obligarea pârâtului la plata sumei de

666540 lei + TVA cu titlu de despăgubiri pentru perioada august 2009 - 30

august 2010, precum și dobânda legală aferentă sumei de la data intentării

acțiunii și până la achitarea integrală a debitului), în limitele în care apelanții

au înțeles să învestească instanța de control judiciar și să-și argumenteze

susținerile, ținând cont și de apărările formulate de părți, dar și de motivele

de apel invocate de pârât.

Este de necontestat

că instanțele au datoria de a se pronunța numai asupra a ceea ce s-a cerut,

potrivit art. 129 C. proc. civ., or, în acest sens a procedat și Curtea de Apel

Târgu Mureș cu respectarea principiul disponibilității, raportat și la

dispozițiile art. 292 C. proc. civ. care prevăd în mod expres că părțile se pot

folosi și de motivele invocate în fața primei instanțe de judecată.

În mod greșit

recurentul susține că, deși a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea și

nelegalitatea motivării apelului declarat de reclamantă cu lipsa rolului activ

al instanței de fond, instanța de apel a omis să se pronunțe față de acest

aspect, acest lucru atrăgând, în opinia recurentului-pârât, și o posibilă

casare cu trimitere pentru necercetarea fondului.

Aceasta întrucât,

susținând că apelul reclamantei a fost motivat în mod nelegal și inadmisibil,

echivalent cu nemotivarea apelului, obstrucționând instanța de apel de a-și

exercita controlul de legalitate și temeinicie conform art. 295 C. proc. civ.,

recurentul-pârât nu are în vedere dispozițiile imperative ale art. 292 alin.

(2) C. proc. civ. care prevăd că "în cazul în care apelul nu se motivează

ori motivarea apelului nu cuprinde motive noi, instanța de apel se va pronunța,

în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".

Este de reținut că

aceste dispoziții obligă instanța de apel să se pronunțe în fond asupra

capetelor de cerere deduse judecății prin cererea de chemare în judecată și

prin cererea de apel, se subînțelege, doar în ipoteza în care admite apelul,

chiar dacă cererea de apel nu a fost motivată cu privire la toate capetele de

cerere deduse judecății prin cererea de apel, întrucât art. 292 alin. (2) C.

proc. civ. nu se aplică numai în cazul în care apelul nu a fost motivat deloc.

Prin reductio ad

absurdum, apelantul care doar formulează apelul, fără a-l motiva, se află

într-o situație mai bună decât apelantul care a dedus judecării și care a

formulat în mod expres motive de apel doar cu privire la anumite aspecte,

reiterând chiar apărările din fața primei instanțe (cum este cazul în speță),

or, devoluțiunea apelului este totală.

Prin urmare, nu se

poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai

mult cu cât, în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la

încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că ar fi aplicat greșit

dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul

eronat, motiv pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Protopopiat R. din Târgu Mureș.

Analizând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul

declarat de chemata în garanție SC C.S. SRL este nefondat pentru următoarele

considerentele:

Contrar susținerilor

chematei în garanție, instanța de apel a apreciat cu justețe ca fiind

îndeplinite condițiile art. 60 și urm. C. proc. civ. pentru admiterea cererii

de chemare în garanție, fiind nefondate criticile recurentei formulate sub

acest aspect.

Potrivit prevederilor

art. 1073 C. civ. din 1864 (aplicabil speței) "Creditorul are dreptul de a

dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la

dezdăunare".

În condițiile în care

din situația de fapt reținută de instanța de apel a rezultat că în perioada în

litigiu imobilul aparținând reclamantei a fost folosit de chemata în garanție,

care, la expirarea termenului pentru care a avut încheiat contract de

închiriere cu pârâtul, nu și-a îndeplinit obligația de a-i preda acestuia

imobilul respectiv, este evident că SC C.S. SRL este la rândul său

răspunzătoare față de pârât, fiind aplicabile prevederile art. 1073 C. civ.

anterior evocate.

Așa fiind, se

constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocat de chemata în garanție (hotărârea recurată este lipsită de temei legal

sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii)

nu a fost demonstrată și, prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de chemata în

garanție SC C.S. SRL împotriva Deciziei nr. 284/A din 28 mai 2014 pronunțată de

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta I. Mureș - Societatea Cooperativă Meșteșugărească

împotriva Deciziei nr. 284/A din 28 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția I civilă, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de pârâtul Protopopiat R. din Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 284/A

din 28 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, ca

nefondat.

Respinge recursul

declarat de chemata în garanție SC C.S. SRL împotriva Deciziei nr. 284/A din 28

mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.

Procesat

de GGC - NN