ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1960, pronunțată la data de 14 mai 2010, Tribunalul Comercial Mureș a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâtei SC W.O.

SRL, pe care a obligat-o să-i plătească suma de 18.214 Euro, reprezentând contravaloarea terenului și cheltuielile de întabulare aferente imobilului situat în Târgu Mureș și dobânda legală aferentă acestei sume, în cuantum de 12.637 Euro, calculată din data de 5 februarie 2008 până la 30 octombrie 2009 și plata în continuare a acestei dobânzi până la achitarea integrală a debitului; suma de 23.800 Euro, reprezentând contravaloarea chiriei legale și suma de 15.254,264 lei, reprezentând dobânda legală aferentă fiecărei chirii scadente de la data de 25 a fiecărei luni pentru luna în curs și plata în continuare a dobânzilor aferente acestei sume până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 20.274 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins cererea reconvențională – prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 30.432,05 Euro, reprezentând diferența dintre veniturile provenite din chirie și valoarea terenului și a sumei de 4.098,46 Euro, reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume, precum și la plata în continuare a dobânzii legale până la plata efectivă a debitului – ca nefondată.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la data de 12 martie 2007, între părți s-a încheiat un contract sub semnătură privată având ca obiect schimbul imobilului, situat în Târgu Mureș, format din construcții și teren aferent, aflat în proprietatea reclamantei, cu imobilul situat în Târgu Mureș, format din construcții, aflat în proprietatea pârâtei, prin care părțile au convenit data efectuării schimbului: 1 martie 2007; că, la data de 20 aprilie 2007, părțile au încheiat contractul de schimb în forma autentică, prin care s-a convenit ca intrarea în stăpânirea de fapt asupra imobilului situat în Târgu să se facă la data încetării contractului de închiriere, dar nu mai târziu de 1 iunie 2009 și ca reclamanta să încaseze chiria aferentă acestui imobil până la data de 1 mai 2008 și să suporte toate impozitele și cheltuielile legate de acesta, considerând că această clauză își produce efectele, chiar dacă nu a mai fost stipulată în contractul autentic, asemeni celei referitoare la obligația necontestată, asumată de pârâtă, de a cumpăra terenul aferent imobilului situat în Târgu Mureș, a cărui valoare a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului Local, neatacată de pârâtă, și a făcut aplicarea art. 969 C. civ.

și art. 43 C. com. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, prin decizia comercială nr. 5/A, pronunțată la data de 24 ianuarie 2011. Răspunzând motivelor de apel, instanța de prim control judiciar a reținut că SC W.O. SRL a fost indicată de partea coschimbașă, SC E.O.

SRL, în cuprinsul contractului de schimb din data de 12 martie 2007, ca fiind viitoarea succesoare în drepturi și obligații, iar, la data încheierii contractului de schimb în formă autentică și a promovării cererii de chemare în judecată, această societate era deja înființată; că între cele două contracte de schimb există o strânsă legătură dată de clauza cuprinsă în art. 2 lit. g) din contractul de schimb imobiliar care face trimitere la un viitor înscris ce se va încheia în formă autentică, apreciind că instanța de fond a făcut o justă interpretare, sistematică, a clauzelor acestor contracte și considerând neîntemeiate susținerile apelantei vizând plata chiriei solicitată de reclamantă.

Instanța de apel a constatat că părțile nu au convenit, contractual, să instituie un termen până la care reclamanta să depună cererea de achiziționare a terenului, iar chiria a fost percepută de reclamantă în baza clauzelor contractuale, înlăturând critica cu privire la plata T.V.A. și a dobânzilor aferente, cu motivarea că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a înțeles să solicite repararea integrală a prejudiciului reclamat, sancționând astfel neexecuatrea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtă prin contractele care au stat la baza acestei cereri. Împotriva menționatei decizii apelanta a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.

Recurenta a arătat în motivarea recursului că ambele instanțe au dat hotărâri greșite, atât în ce privește admiterea pretențiilor reclamantei, cât și în ce privește respingerea pretențiilor sale formulate pe cale reconvențională, ca urmare, fie a interpretării greșite a actelor juridice deduse judecății, fie a aplicării greșite a legii.

S-a arătat că, nefiind încheiat în formă autentică, contractul de schimb imobiliar nr. 30 din 12 martie 2007, este lovit de nulitate absolută și că acesta a fost revocat prin contractul de schimb, autentificat prin Încheierea nr. 1291 din 20 aprilie 2007 de BNP G.I., din care rezultă voința părților de a încheia o nouă înțelegere; că instanțele inferioare au interpretat greșit declarația autentică din 20 aprilie 2007 și adresa nr. 101 din 24 ianuarie 2008, a cărei analiză evidențiază greșita aplicare a art. 969 C. civ., și au aplicat greșit legea în raport cu pretențiile reclamantei, hotărârile pronunțate fiind lipsite de temei legal în ce privește obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 3.800 Euro, cu titlu de T.V.A.

și a dobânzilor aferente acestei sume, inclusă în suma de 23.800 Euro, acordată cu titlu de chirie, aferentă perioadei 1 ianuarie 2008 – 30 aprilie 2008, pentru imobilul situat în Târgu Mureș, în lipsa dovezii că reclamanta a plătit statului menționata sumă cu titlu de T.V.A. Invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat obligarea sa de către ambele instanțe, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocaților intimatei pârâte, pe care le-a apreciat ca fiind nepotrivit de mari în raport cu valoarea litigiului și munca depusă de aceștia, și a arătat că instanța de apel a obligat-o greșit la plata sumei de 17.480 lei, cu acest titlu, întrucât din analiza facturilor și extraselor de cont rezultă suma de 15.000 lei (inclusiv T.V.A.) și a arătat că instanțele inferioare au încălcat prevederile art. 720 1 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât reclamanta nu a indicat temeiul de drept al pretențiilor sale în înscrisul intitulat convocare la conciliere și nu i-a transmis contractul de închiriere pe care aceasta l-a încheiat cu SC S. SRL. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate criticile aduse de recurentă deciziei atacate, întrucât instanțele au dat eficiență materialului probator și raporturilor juridice neechivoc stabilite de părți, nu au interpretat greșit actul dedus judecății și nici nu au pronunțat hotărârile cu aplicarea greșită a legii. Recursul este nefondat. Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. teza 1 C. proc. civ. nu este aplicabil deciziei atacate, prin care, respingându-se apelul, s-a păstrat în totalitate soluția primei instanțe, instanța de apel nepronunțându-se ea însăși asupra fondului cererilor deduse judecății, situație în care ar fi putut să acorde mai mult decât s-a cerut.

Critica invocată de recurentă în susținerea acestui motiv, referitoare la acordarea unei sume mai mari cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, decât cea rezultată, în opinia sa, din înscrisurile doveditoare depuse la dosar, nu răspunde cerințelor acestui text legal și nici nu poate fi încadrată, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., altui motiv de recurs dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează în mod substanțial natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic.

Chiar dacă afirmația generică și repetitivă, în sensul că „ambele instanțe au interpretat greșit actul dedus judecății”, sugerează incidența evocatului motiv de recurs, se constată că aspectele invocate de recurentă în dezvoltarea menționatei afirmații, nu se circumscriu ipotezelor pe care acesta le presupune, întrucât se referă la greșita stabilire a situației de fapt prin interpretarea dată înscrisurilor administrate în probațiune, inclusiv a actelor juridice încheiate de părți, aspect ce nu poate face obiect de analiză în această cale de atac, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., incidentă în cauză. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a dezvoltat, atât ipoteza pronunțării unei hotărâri lipsite de temei legal, cât și pe cea referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta raportează nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză la contractul de schimb imobiliar nr. 30 din 12 martie 2007 despre care afirmă, pentru prima dată în această cale de atac, omisso medio, că este nul absolut, deși acest act juridic nu a fost desființat nici prin acordul părților și nici prin hotărâre judecătorească, și apreciază greșit că prin contractul de schimb autentificat sub nr. 1291 din 20 aprilie 2007 de către BNP Asociați G.I., contractul sub semnătură privată ar fi fost revocat, întrucât, prin încheierea contractului în formă autentică s-au preluat doar clauzele care necesitau această formă, păstrându-se celelalte clauze, între cele două contracte neexistând nicio incompatibilitate.

Este de observat că, potrivit clauzelor contractului de schimb imobiliar nr. 30 din 12 martie 2007, intimata – reclamantă este îndreptățită să primească, pentru perioada 1 ianuarie 2008 – 30 aprilie 2008, întreaga valoare a chiriei, inclusiv cota de T.V.A., stabilită prin contractul de închiriere pe care l-a încheiat, la data de 18 martie 2004, în calitate de locator, cu SC S. SRL, în calitate de locatar, având ca obiect imobilul situat în Târgu Mureș, județul Mureș, încasată de recurenta – pârâtă, așa încât raportând voința expresă a părților, exprimată prin aceste clauze a căror valabilitate a fost cu justețe confirmată de instanța de apel, prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ., nu se poate reține că decizia atacată este lipsită de temei legal pentru motivul invocat.

Cu toate că recurenta a invocat aplicarea greșită a legii, aceasta nu a arătat în mod concret și argumentat care sunt dispozițiile legale greșit aplicate de către instanța de apel, iar evocarea art. 969 C. civ. în acest context este legată de analiza probelor administrate. Având în vedere că la dosarul cauzei există dovezi ce atestă îndeplinirea procedurii de conciliere directă cu respectarea cerințelor art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi primită critica încălcării acestor dispoziții legale de către instanța de apel, cu atât mai mult cu cât această instanță nu a fost sesizată cu o astfel de critică prin motivele de apel. Cum apelanta a căzut în pretenții și cum intimata a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, se constată respectarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., iar critica greșitei aprecieri a proporționalității acestui onorariu în raport cu valoarea pretențiilor și complexitatea cauzei excede controlului instanței de recurs, întrucât această cale de atac se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va admite cererea intimatei și va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să plătească acesteia cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la doar (filele 82; 83 – 85).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC W.O. SRL TÂRGU MUREȘ împotriva deciziei nr. 5/A din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 6.438,58 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S. SRL TÂRGU MUREȘ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.