ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1960,

pronunțată la data de 14 mai 2010, Tribunalul Comercial Mureș a admis acțiunea

comercială formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâtei SC W.O. SRL, pe

care a obligat-o să-i plătească suma de 18.214 Euro, reprezentând contravaloarea

terenului și cheltuielile de întabulare aferente imobilului situat în Târgu

Mureș și dobânda legală aferentă acestei sume, în cuantum de 12.637 Euro,

calculată din data de 5 februarie 2008 până la 30 octombrie 2009 și plata în

continuare a acestei dobânzi până la achitarea integrală a debitului; suma de

23.800 Euro, reprezentând contravaloarea chiriei legale și suma de 15.254,264

lei, reprezentând dobânda legală aferentă fiecărei chirii scadente de la data

de 25 a fiecărei luni pentru luna în curs și plata în continuare a dobânzilor

aferente acestei sume până la achitarea integrală a debitului, precum și suma

de 20.274 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins cererea

reconvențională – prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei

de 30.432,05 Euro, reprezentând diferența dintre veniturile provenite din

chirie și valoarea terenului și a sumei de 4.098,46 Euro, reprezentând dobânda

legală aferentă acestei sume, precum și la plata în continuare a dobânzii

legale până la plata efectivă a debitului – ca nefondată.

Spre a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, la data de 12 martie 2007, între părți s-a încheiat un

contract sub semnătură privată având ca obiect schimbul imobilului, situat în

Târgu Mureș, format din construcții și teren aferent, aflat în proprietatea

reclamantei, cu imobilul situat în Târgu Mureș, format din construcții, aflat

în proprietatea pârâtei, prin care părțile au convenit data efectuării

schimbului: 1 martie 2007; că, la data de 20 aprilie 2007, părțile au încheiat

contractul de schimb în forma autentică, prin care s-a convenit ca intrarea în

stăpânirea de fapt asupra imobilului situat în Târgu să se facă la data

încetării contractului de închiriere, dar nu mai târziu de 1 iunie 2009 și ca

reclamanta să încaseze chiria aferentă acestui imobil până la data de 1 mai

2008 și să suporte toate impozitele și cheltuielile legate de acesta,

considerând că această clauză își produce efectele, chiar dacă nu a mai fost

stipulată în contractul autentic, asemeni celei referitoare la obligația

necontestată, asumată de pârâtă, de a cumpăra terenul aferent imobilului situat

în Târgu Mureș, a cărui valoare a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului

Local, neatacată de pârâtă, și a făcut aplicarea art. 969 C. civ. și art. 43 C.

com.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat de Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș,

prin decizia comercială nr. 5/A, pronunțată la data de 24 ianuarie 2011.

Răspunzând motivelor

de apel, instanța de prim control judiciar a reținut că SC W.O. SRL a fost

indicată de partea coschimbașă, SC E.O. SRL, în cuprinsul contractului de

schimb din data de 12 martie 2007, ca fiind viitoarea succesoare în drepturi și

obligații, iar, la data încheierii contractului de schimb în formă autentică și

a promovării cererii de chemare în judecată, această societate era deja

înființată; că între cele două contracte de schimb există o strânsă legătură

dată de clauza cuprinsă în art. 2 lit. g) din contractul de schimb imobiliar

care face trimitere la un viitor înscris ce se va încheia în formă autentică,

apreciind că instanța de fond a făcut o justă interpretare, sistematică, a

clauzelor acestor contracte și considerând neîntemeiate susținerile apelantei

vizând plata chiriei solicitată de reclamantă.

Instanța de apel a

constatat că părțile nu au convenit, contractual, să instituie un termen până

la care reclamanta să depună cererea de achiziționare a terenului, iar chiria a

fost percepută de reclamantă în baza clauzelor contractuale, înlăturând critica

cu privire la plata T.V.A. și a dobânzilor aferente, cu motivarea că, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta a înțeles să solicite repararea

integrală a prejudiciului reclamat, sancționând astfel neexecuatrea culpabilă a

obligațiilor asumate de pârâtă prin contractele care au stat la baza acestei

cereri.

Împotriva menționatei

decizii apelanta a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 6 și

pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii

reconvenționale.

Recurenta a arătat în

motivarea recursului că ambele instanțe au dat hotărâri greșite, atât în ce

privește admiterea pretențiilor reclamantei, cât și în ce privește respingerea

pretențiilor sale formulate pe cale reconvențională, ca urmare, fie a

interpretării greșite a actelor juridice deduse judecății, fie a aplicării

greșite a legii.

S-a arătat că,

nefiind încheiat în formă autentică, contractul de schimb imobiliar nr. 30 din

12 martie 2007, este lovit de nulitate absolută și că acesta a fost revocat

prin contractul de schimb, autentificat prin Încheierea nr. 1291 din 20 aprilie

2007 de BNP G.I., din care rezultă voința părților de a încheia o nouă

înțelegere; că instanțele inferioare au interpretat greșit declarația autentică

din 20 aprilie 2007 și adresa nr. 101 din 24 ianuarie 2008, a cărei analiză

evidențiază greșita aplicare a art. 969 C. civ., și au aplicat greșit legea în

raport cu pretențiile reclamantei, hotărârile pronunțate fiind lipsite de temei

legal în ce privește obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 3.800 Euro,

cu titlu de T.V.A. și a dobânzilor aferente acestei sume, inclusă în suma de

23.800 Euro, acordată cu titlu de chirie, aferentă perioadei 1 ianuarie 2008 –

30 aprilie 2008, pentru imobilul situat în Târgu Mureș, în lipsa dovezii că

reclamanta a plătit statului menționata sumă cu titlu de T.V.A.

Invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat

obligarea sa de către ambele instanțe, la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând onorariile avocaților intimatei pârâte, pe care le-a apreciat ca

fiind nepotrivit de mari în raport cu valoarea litigiului și munca depusă de

aceștia, și a arătat că instanța de apel a obligat-o greșit la plata sumei de

17.480 lei, cu acest titlu, întrucât din analiza facturilor și extraselor de

cont rezultă suma de 15.000 lei (inclusiv T.V.A.) și a arătat că instanțele

inferioare au încălcat prevederile art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât reclamanta nu a indicat temeiul de drept al pretențiilor sale în

înscrisul intitulat convocare la conciliere și nu i-a transmis contractul de

închiriere pe care aceasta l-a încheiat cu SC S. SRL.

Intimata a solicitat,

prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate criticile

aduse de recurentă deciziei atacate, întrucât instanțele au dat eficiență

materialului probator și raporturilor juridice neechivoc stabilite de părți, nu

au interpretat greșit actul dedus judecății și nici nu au pronunțat hotărârile

cu aplicarea greșită a legii.

Recursul este nefondat.

Astfel, motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. teza 1 C. proc. civ. nu este

aplicabil deciziei atacate, prin care, respingându-se apelul, s-a păstrat în

totalitate soluția primei instanțe, instanța de apel nepronunțându-se ea însăși

asupra fondului cererilor deduse judecății, situație în care ar fi putut să

acorde mai mult decât s-a cerut.

Critica invocată de

recurentă în susținerea acestui motiv, referitoare la acordarea unei sume mai

mari cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, decât

cea rezultată, în opinia sa, din înscrisurile doveditoare depuse la dosar, nu

răspunde cerințelor acestui text legal și nici nu poate fi încadrată, conform

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., altui motiv de recurs dintre cele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării

deciziei atacate.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în

care, deși rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori

înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează

în mod substanțial natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic.

Chiar dacă afirmația

generică și repetitivă, în sensul că „ambele instanțe au interpretat greșit actul

dedus judecății”, sugerează incidența evocatului motiv de recurs, se constată

că aspectele invocate de recurentă în dezvoltarea menționatei afirmații, nu se

circumscriu ipotezelor pe care acesta le presupune, întrucât se referă la

greșita stabilire a situației de fapt prin interpretarea dată înscrisurilor

administrate în probațiune, inclusiv a actelor juridice încheiate de părți,

aspect ce nu poate face obiect de analiză în această cale de atac,

nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ., incidentă în cauză.

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

dezvoltat, atât ipoteza pronunțării unei hotărâri lipsite de temei legal, cât

și pe cea referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Recurenta raportează

nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză la contractul de schimb imobiliar

nr. 30 din 12 martie 2007 despre care afirmă, pentru prima dată în această cale

de atac, omisso medio, că este nul absolut, deși acest act juridic nu a fost

desființat nici prin acordul părților și nici prin hotărâre judecătorească, și

apreciază greșit că prin contractul de schimb autentificat sub nr. 1291 din 20

aprilie 2007 de către BNP Asociați G.I., contractul sub semnătură privată ar fi

fost revocat, întrucât, prin încheierea contractului în formă autentică s-au

preluat doar clauzele care necesitau această formă, păstrându-se celelalte

clauze, între cele două contracte neexistând nicio incompatibilitate.

Este de observat că, potrivit

clauzelor contractului de schimb imobiliar nr. 30 din 12 martie 2007, intimata

– reclamantă este îndreptățită să primească, pentru perioada 1 ianuarie 2008 –

30 aprilie 2008, întreaga valoare a chiriei, inclusiv cota de T.V.A., stabilită

prin contractul de închiriere pe care l-a încheiat, la data de 18 martie 2004, în

calitate de locator, cu SC S. SRL, în calitate de locatar, având ca obiect

imobilul situat în Târgu Mureș, județul Mureș, încasată de recurenta – pârâtă, așa

încât raportând voința expresă a părților, exprimată prin aceste clauze a căror

valabilitate a fost cu justețe confirmată de instanța de apel, prevederilor

art. 969 alin. (1) C. civ., nu se poate reține că decizia atacată este lipsită

de temei legal pentru motivul invocat.

Cu toate că recurenta

a invocat aplicarea greșită a legii, aceasta nu a arătat în mod concret și

argumentat care sunt dispozițiile legale greșit aplicate de către instanța de

apel, iar evocarea art. 969 C. civ. în acest context este legată de analiza

probelor administrate.

Având în vedere că la

dosarul cauzei există dovezi ce atestă îndeplinirea procedurii de conciliere

directă cu respectarea cerințelor art. 720

1

alin. (2) C. proc. civ.,

nu poate fi primită critica încălcării acestor dispoziții legale de către

instanța de apel, cu atât mai mult cu cât această instanță nu a fost sesizată

cu o astfel de critică prin motivele de apel.

Cum apelanta a căzut

în pretenții și cum intimata a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de

judecată, reprezentând onorariu de avocat, se constată respectarea prevederilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar critica greșitei aprecieri a

proporționalității acestui onorariu în raport cu valoarea pretențiilor și

complexitatea cauzei excede controlului instanței de recurs, întrucât această

cale de atac se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate, nu și

pentru motive de netemeinicie.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză, iar în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va

admite cererea intimatei și va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să

plătească acesteia cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat astfel

cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la doar (filele 82; 83 –

85).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC W.O. SRL TÂRGU MUREȘ împotriva deciziei nr. 5/A

din 24 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă la plata sumei de 6.438,58 lei cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă SC S. SRL TÂRGU MUREȘ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25

ianuarie 2012.