ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2477 din 22

decembrie 2008 a Tribunalului comercial Mureș a fost admisă în parte acțiunea

formulată de SC Y.C. SRL, societate în insolvență, reprezentată prin lichidator

C.C. IPURL Targu Mureș, iar pârâta SC T.C. SA Targu Mureș a fost obligată să

plătească reclamantei suma de 164.927,92 ron, cu titlu de despăgubiri, plus

dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000,

calculată începând cu 1 mai 2003 și până la plata efectivă a debitului.

Restul pretențiilor

reclamantei au fost respinse ca nefondate, cu obligarea pârâtei la 2.488 ron

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel instanța a avut în vedere cele convenite de părți prin cap.IV din

contractul de închiriere, prin actele adiționale la acest contract, încheiate,

privitor la lucrările de reparații și modernizări pentru spațiul închiriat și

condițiile și proporțiile în care costul acestora va putea fi recuperat,

împrejurarea că de comun acord contractul a încetat, iar spațiul a fost

eliberat de reclamantă la 30 aprilie 2003, că valoarea totală a investițiilor

făcute de reclamantă în spațiul închiriat a însumat 250.928 ron, conform

expertizei efectuată în cauză, că din acest total urmează a fi scăzută scutirea

de chirie acordată (53.014,5 ron) iar din restul de 197.913,5 ron a fost

scăzută suma care trebuia suportată de reclamantă proporțional cu perioada în

care a folosit spațiul, așa încât, în final, pârâta a fost obligată la

164.927,92 ron.

La această sumă

instanța a apreciat că pârâta datorează dobânzi legale nu și penalități de

întârziere întrucât în contract nu s-a stipulat vreo clauză penală,

exigibilitatea sumei datorate fiind raportată la data eliberării spațiului de

către reclamantă întrucât acesta a fost momentul în care pârâta s-a „îmbogățit”

cu valoarea investițiilor.

Ținând cont de

acordul pârâtei pentru admiterea acțiunii reclamantei în limita sumei de

104.934 ron, instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată reprezentând

taxele de timbru, onorariul expertului și al avocatului doar în limita cotei de

46%, adică în limita în care au fost admise pretențiile reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apeluri atât reclamanta cât și pârâta.

În apelul său

reclamanta a criticat admiterea în parte a despăgubirilor solicitate,

împrejurarea că instanța nu i-a acordat și costul celor trei facturi emise de

SC S. SRL referitoare la manopera, instalațiile și piesele utilizate pentru

instalația electrică complexă, deși pârâta beneficiază de această instalație,

deducerea sumei de 13.500 dolari SUA + TVA din cuantumul despăgubirilor, precum

și acordarea greșită a cheltuielilor suportate și care însumau 14.620 ron, așa

încât 46% reprezenta 6.725,20 ron și nu suma stabilită de instanța de fond.

În apelul său pârâta

a criticat obligarea sa la plata dobânzilor legale începând cu 1 mai 2003, data

predării spațiului de către reclamantă și aprecierea că aceasta era data

scadenței debitului, deși aceasta nu a emis facturi fiscale pentru debitul

pretins.

De asemenea, curgerea

dobânzilor până la plata efectivă a debitului a fost criticată de pârâtă,

întrucât la rândul său deține o creanță contra reclamantei ce urmează a fi

compensată în procedura falimentului cu cea stabilită în prezenta cauză și

pentru care ea nu a mai putut pretinde penalități, iar cu privire la cuantumul

despăgubirilor pretinse în acțiunea de față, apelanta pârâtă apreciază că din

totalul de 250.958 ron trebuiau să fie deduse și alte contribuții directe ale

sale la amenajarea spațiului în sumă totală de 73.796 ron (amenajarea vitrimei

11.900 euro, scutire chirie pe perioada 20 iunie 2002 – 31 iulie 2002 în sumă

de 10.750 dolari SUA) așa încât debitul datorat de ea însuma 103.412 ron.

Prin decizia nr. 86/A

din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Targu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile ambelor părți, iar

sentința de fond a fost schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la

164.927,92 ron despăgubiri la care se adaugă dobânda legală începând cu 1 mai

2003 și până la data deschiderii procedurii insolvenței față de reclamantă.

Totodată, pârâta a

fost obligată la plata sumei de 6.725,20 ron cheltuieli de judecată la fond,

fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În esență, instanța

de apel a apreciat că prejudiciul pretins a fi reparat de reclamantă a fost

corect calculat de instanța de fond, că cele trei facturi emise de SC S. SRL nu

au fost luate în calcul pentru că reclamanta a încălcat clauza prevăzută în

cap.IV pct. 1 alin.(1) din contract, nefiind întocmit un deviz pentru

respectivele lucrări și nici respectiva societate nu s-a înscris cu valoarea

acelor facturi la masa credală a reclamantei, că în mod corect a fost dedusă

suma de 13.500 dolari SUA + TVA din cuantumul despăgubirilor reprezentând

chiria pe perioada 1 august 2002 – 15 septembrie 2002 întrucât, în condițiile

în care reclamanta a cerut valoarea investițiilor este firesc ca și pârâta să

beneficieze de această sumă.

Dintre criticile

apelantei reclamante instanța de apel a găsit întemeiată critica vizând

acordarea cheltuielilor de judecată, găsind că din totalul de 14.620 ron cota

de 46% reprezintă 6.725,20 ron și nu 2.488 ron cât a acordat instanța de fond.

În ceea ce privește

apelul pârâtei a apreciat că prejudiciul a fost corect calculat, valoarea

vitrinei fiind dedusă de părți din procesul-verbal din 20 mai 2006, iar în ceea

ce privește scutirea de la plata chiriei pe perioada indicată de pârâtă, din

nici o clauză contractuală nu a rezultat acest lucru. Exigibilitatea creanței

reclamantei s-a apreciat că a fost corect raportată la data de 1 mai 2003, data

predării spațiului pârâtei, în schimb, curgerea dobânzilor până la data

achitării efective a debitului s-a apreciat a fi greșită, considerându-se, prin

aplicarea principiului echipolenței, că acestea sunt datorate doar până la data

deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea reclamantă.

Nemulțumită de

această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând, în principal, casarea

ei pentru nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar în

subsidiar, modificarea ei pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta

critică decizia din apel pentru încălcarea dreptului său la apărare la termenul

din 9 noiembrie 2009 și a principiului contradictorialității, probele fiind

încuviințate la termenul din 15 iunie 2009 după ce fusese acordat termen de

judecată, doar în prezența avocatului advers, care s-a prezentat după dezbateri

în sala de ședință și fără a fi supuse discuției în contradictoriu.

De asemenea, la 9

noiembrie 2009 instanța de apel a revenit nejustificat asupra obligației

pârâtei apelante de a-și timbra apelul, ca și asupra completării expertizei

încuviințate.

Aceste încălcări

procedurale apreciază că sunt sancționate cu nulitate în temeiul dispozițiilor art.

105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea ei neputând fi înlăturată decât prin

casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Cât privește fondul

litigiului recurenta apreciază că soluția din apel încalcă dispozițiile art. 977,

art. 978 C. civ. și în special art. 985 C. civ. atunci când este interpretat

contractul și cele înscrise în cap.III pct. 1 alin. (2), aplicabile doar în

cazul când încetarea contractului avea loc din inițiativa proprietarului, nu și

atunci când părțile contractante ajung la un acord pe acest aspect, caz în

speță.

Cum contractul dintre

ele a încetat prin acord instanța urma să facă aplicarea art. IX pct. 1 și să

acorde despăgubirile în totalitate.

De asemenea, instanța

de apel a încălcat și dispozițiile art. 1420 și 1421 C. civ. raportat la art. 1077

C. civ. prin neincluderea celor trei facturi emise de SC S. SRL în legătură cu

instalațiile electrice realizate.

Argumentele pentru

care instanța de apel a înlăturat valoarea celor trei facturi în valoarea

despăgubirilor sunt irelevante în cauză atâta vreme cât ea a probat cu filele

CEC achitarea acestor sume către SC S. SRL.

Recurenta critică

soluția din apel și pentru netemeinicia deducerii sumei de 13.500 dolari SUA +

TVA de prima instanță, această sumă fiind dedusă de două ori, iar pârâta

necontestând cele menționate în procesul verbal din 20 mai 2006 cu privire la

această sumă.

Modificând cuantumul

cheltuielilor de judecată acordate la fond, prin păstrarea cotei de 46% din

totalul acestora, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 274 alin. (2) C.

proc. civ., reducând onorariile experților.

Privitor la apelul

pârâtei, recurenta apreciază că greșit au fost acordate dobânzile legale până

la intrarea ei în procedura falimentului, instanța de apel făcând o greșită

aplicare a art. 41 alin.(1) din Legea nr. 85/2006, deoarece textul se referă la

dobânzile datorate de debitoarea falită și nu la cele la care ea este

îndreptățită să le primească pentru creanțele pe care le are împotriva altora.

Prin întâmpinare,

intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea

soluției din apel.

Recursul reclamantei

este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt parțial

întemeiate întrucât, din actele dosarului de apel rezultă că la termenul din 9

noiembrie 2009 termen când instanța a respins cererea avocatului său de amânare

a cauzei pentru imposibilitate de prezentare în final, pentru a da posibilitate

părților să depună note scrise, instanța a amânat pronunțarea la 16 noiembrie

2009, ceea ce nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare ci, din contră,

respectarea dispozițiilor art. 156 alin .(2) C. proc. civ.

În schimb,

consemnările instanței de apel făcute în încheierea de la termenul din 15 iunie

2009 (dosar apel) dovedesc că instanța, încălcând principiul contradictorialității,

a încuviințat probele solicitate de apelanta pârâtă după dezbateri, respectiv,

atunci când s-a prezentat apărătorul acesteia în sala de ședință și după ce

deja se pronunțase, în prezența apărătorului apelantei reclamante, asupra

probatoriului apreciat necesar și util cauzei.

Procedând astfel,

instanța a lipsit partea adversă de posibilitatea de a-și formula apărări în

legătură cu probatoriul solicitat de apelanta pârâtă, ceea ce echivalează cu o

încălcare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât partea a fost în

imposibilitate de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu cele dispuse de

instanță după dezbateri atât la termenul din 14 septembrie 2009, când a avut

loc protestul magistraților, cât și la 6 noiembrie 2009, când grefierul de

ședință și nu completul de judecată constată că din eroare s-a acordat acel

termen și întocmește citativ pentru 9 noiembrie 2009.

Mai mult, la 9

noiembrie 2009 instanța revine asupra obligației apelantei pârâte de a timbra

apelul său cu 1.535,25 ron taxă judiciară de timbru, stabilită prin încheierea

din 15 iunie 2009, revenire determinată de răspunsul primit de la SC S. SRL,

deci în raport de o probă administrată în cauză la cererea apelantei pârâte.

Câtă vreme partea în

sarcina căreia s-a stabilit timbrajul nu a contestat pe calea reexaminării

taxele stabilite în sarcina sa, instanța nu putea reveni asupra acestei

obligații legale fiscale, cu atât mai mult cu cât revenirea asupra taxei

datorate a fost determinată de o probă administrată în cauză, probă pe care

instanța a apreciat-o înainte de dezbaterea pricinii, ceea ce este inadmisibil.

Încălcând forme

procedurale sancționate cu nulitate de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. respectiv principiul contradictorialității și dreptul la apărare, Curtea

apreciază că recursul reclamantei este întemeiat urmând a fi admis iar decizia

din apel casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

vor fi analizate și criticile recurentei privind fondul pricinii, inclusiv

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 41 alin.(1) din Legea nr.

85/2006 în legătură cu curgerea și datorarea dobânzilor pentru creanțele

debitoarei aflate în faliment.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamanta SC Y.C. SRL Târgu Mureș prin lichidator judiciar C.C.

IPURL Târgu-Mureș împotriva deciziei nr. 86/A din 23 noiembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2010.