ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1685 din 12 septembrie

2006 a Tribunalului Comercial Mureș a fost respinsă excepția prematurității

acțiunii invocată de A.V.A.S. București, iar pe fond a fost admisă acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC F.A. SA Târgu Mureș iar pârâtele A.V.A.S.

București și mandatara D.G.F.P. Mureș pentru M.F.P., reprezentant al Statului

Român, au fost obligate în solidar la plata sumei de 527.937 lei (RON)

reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin restituirea către foștii

proprietari a activului Punct farmaceutic, situat în Târgu Mureș, județul

Mureș.

Totodată pârâtele au fost

obligate și la 10.210,35 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

În esență s-a reținut că

prin decizia nr. 742 din 25 februarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă, imobilul Punct farmaceutic, ce făcea parte din

patrimoniul reclamantei în temeiul Legii nr. 15/1990 și ulterior ca urmare a

privatizării societății reclamante, a fost retrocedat foștilor proprietari așa

încât, prin predarea imobilului acestora, reclamanta a suferit un prejudiciu

evaluat prin expertiză la suma de 527.937 lei, suma reprezentând valoarea de

piață a imobilului.

Această sentință a fost

atacată de A.V.A.S. București cu apel și de pârâta D.G.F.P. Mureș cu recurs, cale

de atac ulterior calificată de instanță – la 21 decembrie 2006 – tot ca apel.

Prin decizia nr. 9/A din 19

februarie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile ambelor

pârâte.

Instanța de apel nu a primit

criticile pârâtei D.G.F.P. Mureș invocate în legătură cu calitatea sa

procesuală ca reprezentant al M.F.P., care la rândul său reprezintă Statul

Român, reținând că potrivit dispozițiilor art. 324 din Legea nr. 99/1997 statul

garantează îndeplinirea obligațiilor de către instituțiile publice implicate

obligații prevăzute în art. 324, așa încât, D.G.F.P. Mureș a fost chemată în

judecată în calitatea sa de mandatar „ope legis”, de reprezentant al statului, M.F.P.

reprezentând Statul Român în fața instanțelor, ca subiect de drepturi și

obligații, în temeiul art. 3

alin. (

1) pct. 56 din H.G. nr. 208/2005.

Solidaritatea celor două

pârâte în achitarea sumei este justificată pentru a se da eficiență obligației

de plată ce incumbă instituției publice implicate.

Cât privește apelul pârâtei A.V.A.S.

București instanța de apel a apreciat că instanța de fond și-a argumentat

soluția respingerii excepției prematurității acțiunii în temeiul hotărârilor

judecătorești invocate, prin care s-a dispus restituirea activului foștilor

proprietari, prejudiciul suferit fiind stabilit prin expertiză întrucât părțile

nu au putut rezolva amiabil, pârâta neprezentându-se la conciliere.

Pe fond, instanța a reținut

că răspunderea pârâtei în acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă îi

incumbă în temeiul art. 344 din Legea nr. 99/1999, că valoarea prejudiciului

s-a stabilit prin expertiză, instanța acordând 527.937 lei din cei 707.595 lei

stabiliți de expert, expertiză necontestată de niciuna dintre pârâte, deși

instanța a acordat două termene pentru a-și putea exprima opinia în legătură cu

expertiza, reținând pasivitatea acestora care nu au contestat-o.

De asemenea, nu a fost

primită critica acestei apelante privind valoarea la care a fost despăgubită

reclamanta apreciind că însuși legiuitorul a făcut diferența între despăgubiri

și contravaloarea imobilului chiar în textul art. 324 din Legea nr. 99/1999 așa

încât „echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a

imobilului” [art. 344

alin. (

2)]

este mai mare decât „echivalentul bănesc al imobilului” [art. 344

alin. (

5)] din aceeași lege.

Având în vedere data

încheierii contractului de privatizare (1999) instanța de apel a apreciat că în

temeiul dispozițiilor art. 30

alin. (

1) din Legea nr. 137/2002, nu sunt aplicabile în speță

dispozițiile art. 27 -

art.

29

din Legea 137/2002, privitoare la reducerea valorii despăgubirilor până la 50%.

Chiar dacă expertul a

stabilit o valoare de piață mai mare decât cea solicitată de reclamantă,

instanța a acordat, respectând principiul disponibilității, doar suma

solicitată de reclamantă.

Nemulțumite de această

decizie pârâtele A.V.A.S. București și D.G.F.P. Mureș, în numele M.F.P., au

declarat recursuri, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În recursul său pârâta A.V.A.S.,

a invocat și dezvoltat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și pct. 9 C. proc. civ., apreciind că în cauză era competent teritorial

Tribunalul București și respectiv Curtea de Apel București, instanțe în raza

căreia ea își are sediul și care erau competente în soluționarea cauzei conform

art. 5 C. proc. civ.

Prin cea de-a doua critică

recurenta A.V.A.S. invocă prescripția dreptului material la acțiune al

reclamantei, apreciind că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 3228 din O.U.G.

nr. 88/1997 completată prin Legea nr. 99/1999, așa încât reclamanta își putea

valorifica dreptul la despăgubiri în 3 luni de la data deciziei nr. 742 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă, dată la 25 februarie 2002,

acțiunea promovată la 20 iulie 2005, fiind prescrisă.

În subsidiar, pe fond,

recurenta apreciază că greșit instanțele au acordat valoarea despăgubirilor la

valoarea de piață și nu la valoarea de inventar sau proporțional cu cota de acțiuni

de 50,11% pe care ea le-a vândut din acțiunile deținute în societatea

reclamantă.

Prin recursul său pârâta

D.G.F.P. Mureș, în numele M.F.P. critică rezolvarea dată excepției invocată de

ea privind lipsa calității sale procesuale pasive, M.F.P. nefiind instituție

publică implicată în sensul Legii nr. 99/1999, el putând reprezenta Statul

Român doar dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ, cerință

neîndeplinită în speță, când prin legea specială s-a prevăzut răspunderea A.V.A.S.

ca instituție publică implicată.

Pe fond, achiesează la

apărările făcute de A.V.A.S. în sensul că reclamanta nu era îndreptățită decât

la valoarea contabilă a imobilului și nu la valoarea de circulație

întemeindu-și, în final, recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Intimata - reclamantă a

solicitat prin întâmpinare respingerea recursurilor, cât și a excepțiilor

invocate.

La 16 ianuarie 2008 recurenta

A.V.A.S. a depus „precizări” pe aspectul prescripției apreciind că aceasta a

început să curgă de la data deciziei nr. 742 din 25 februarie 2002 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă, fiind îndeplinit atât termenul

special de 3 luni prevăzut de art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997 cât și cel

general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Prin „notele de ședință” din

11 februarie 2008 recurenta D.G.F.P. Mureș, în numele M.F.P. își însușește

excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de A.V.A.S.

Prin răspunsul dat de

intimată acestor precizări și note la 25 februarie 2008 s-a solicitat

respingerea prescripției întrucât decizia nr. 742 a fost pronunțată la 25

februarie 2003 și nu 2002, dovada judecării recursului în anul 2003 fiind atât

preambulul deciziei cât și amânările succesive de pronunțare.

Recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Întrucât ambele recurente

pârâte au invocat în recurs – A.V.A.S. prin recursul inițial, iar D.G.F.P.

Mureș prin „notele de ședință” din 11 februarie 2008 – excepția prescripției

dreptului material la acțiune, excepție de ordine publică, Curtea urmează a o

analiza în temeiul dispozițiilor art. 306

alin. (

2) C. proc. civ., art. 136 coroborat

cu art. 137 C. proc. civ. cu prioritate, chiar dacă ea a fost invocată pentru

prima dată în recurs, argumentarea fiind comună pentru ambele recursuri,

întrucât și argumentarea excepției dată de cele două recurente este identică.

Potrivit dispozițiilor art. 3228

din O.U.G. nr. 88/1999 termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin

care se atacă operațiune sau un act în legătură cu privatizarea este de 3 luni

de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască operațiunea.

Ori, în speță, reclamanta nu

a atacat niciun act sau operațiune în legătură cu privatizarea sa, ci a

solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit urmare restituirii foștilor

proprietari a unui activ din patrimoniul său, acțiune supusă termenului general

de prescripție de 3 ani reglementat în Decretul nr. 167/1958, cum implicit

recunoaște și A.V.A.S. București prin „precizările” din 16 ianuarie 2008.

Acest termen a început să

curgă de la data pronunțării deciziei nr. 742 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă, fapt necontestat de recurente.

Ceea ce însă s-a contestat a

fost data pronunțării acestei decizii: 25 februarie 2002, cum se menționează în

antetul deciziei sau 25 februarie 2003, cum se menționează în dispozitivul

deciziei, data fiind determinantă în aprecierea împlinirii termenului de

prescripție raportat la data promovării acțiunii, 20 iulie 2005.

Curtea apreciază că decizia

în discuție este pronunțată, incontestabil, la 25 februarie 2003, așa cum

rezultă din dispozitivul său dar și din practica, unde sunt menționate

încheierile privind data dezbaterilor – 11 februarie 2003 – și datele

amânărilor de pronunțare – 18 februarie 2003 și 25 februarie 2003.

Menționarea în antet a datei

de 25 februarie 2002 nu este decât o eroare materială de dactilografiere,

restul datelor din respectiva decizie probând că aceasta s-a pronunțat la 25

februarie 2003.

În consecință, acțiunea

formulată de reclamantă la 20 iulie 2005 nu este prescrisă, motiv pentru care

recursurile pârâtelor pe acest aspect urmează a fi respinse.

Critica recurentei A.V.A.S.

privitoare la încălcarea normelor privind competența teritorială urmează a fi

respinsă deoarece această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs,

ea neformând obiectul apelului aceleeași părți și nefiind invocată nici măcar

la fond prin întâmpinarea depusă, singura excepție invocată de această pârâtă

fiind cea a prematurității acțiunii.

Nefiind o excepție de ordine

publică și nefiind invocată în termen, Curtea apreciază că partea nu o mai

poate pune în discuție în considerarea celor dispuse prin art. 158

alin. (

5) C. proc. civ.

De asemenea, Curtea apreciază

ca neîntemeiată și critica acestei recurente invocată pe fondul cauzei în

legătură cu valoarea despăgubirilor apreciind că instanța de apel a făcut o

corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 324 din Legea nr. 99/1999,

în nicio dispoziție legiuitorul nefăcând trimitere la raportarea despăgubirii

la valoarea contabilă a imobilului sau la cota de acțiuni vândută de instituția

implicată în procesul de privatizare.

Repararea prejudiciului

suferit de societatea privatizată ca urmare a restituirii foștilor proprietari

a imobilelor ce fac parte din patrimoniul societății s-a stipulat a fi

stabilită pe cale amiabilă, sau, în caz contrar, în justiție.

În speță, recurenta nu a dat

curs nici convocării pentru conciliere și nici nu a contestat expertiza în

cauză, așa încât nu poate susține în recurs că acordarea unei despăgubiri mai

mari decât valoarea contabilă ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză,

deoarece prin pierderea imobilului reclamanta a suferit chiar un prejudiciu mai

mare decât cel acordat de instanță, între timp imobilului fiindu-i aduse și

anumite îmbunătățiri față de momentul la care acest bun a intrat în patrimoniul

ei.

În consecință, Curtea

apreciază ca nefondate criticile invocate, recursul pârâtei A.V.A.S. București

urmând a fi respins.

Cât privește recursul

pârâtei D.G.F.P. Mureș, formulat în numele M.F.P., Curtea deja a răspuns

excepției prescripției extinctive invocate prin „notele de ședință” din 11

februarie 2008 cât și în ceea ce privește critica invocată pe fondul litigiului

cu privire la valoarea despăgubirii, argumentarea dată acestei critici în

recursul A.V.A.S. fiind valabilă și pentru recursul D.G.F.P. Mureș, criticile

fiind identice sub acest aspect.

Critica acestei recurente

privind dezlegarea dată de instanța de apel excepției invocată de ea privitoare

la lipsa calității procesuale pasive este nefondată deoarece această instanță a

reținut corect, că statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice

implicate a obligațiilor prevăzute de art. 324 din Legea nr. 99/1999.

Este adevărat că M.F.P. nu

este „instituție publică implicată” ci A.V.A.S., dar acesta, ca reprezentant al

statului, este garantul îndeplinirii obligației de către A.V.A.S.,

reprezentarea statului de către acest minister fiind reglementată în art. 3

alin. (

1) pct. 56 din H.G. nr. 208/2008, în

O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 nestabilindu-se un alt

organ care ar putea garanta, în numele statului, îndeplinirea obligației de

despăgubire de către instituția publică implicată.

În consecință, Curtea

apreciază că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Deși intimata - recurentă a

solicitat inițial, prin întâmpinare, cheltuieli de judecată, la termenul de

astăzi a precizat că nu înțelege să le mai solicite, așa încât Curtea nu are a

se mai pronunța sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S. București și D.G.F.P. Mureș, Târgu Mureș

în numele M.F.P. împotriva deciziei nr. 9/A din 19 februarie 2007 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2008.