ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B. Brașov a sesizat Tribunalul Brașov și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie declarată nulitatea societății comerciale P.P. pentru motivul că obiectul său de activitate este ilicit, să se desemneze un lichidator al societății pârâte conform prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. În fapt reclamanta a susținut că în obiectul său de activitate pârâta a inclus și activități de consultanță juridică și că astfel a încălcat prevederile Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat cât și ale Legii nr. 514/2003 privind exercitarea profesiei de consilier juridic.

Toate aceste activități potrivit reclamantei nu constituie fapte de comerț iar introducerea lor în obiectul de activitate al unei societăți comerciale contravine codului comercial art. 3 și celor două acte normative mai sus menționate. În drept au mai fost invocate dispozițiile art. 58, 7 și 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora nulitatea unei societăți comerciale se poate cere atunci când obiectul său de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice. Tribunalul Brașov, prin sentința comercială nr. 2274/ C din 9 mai 2006, a respins acțiunea întrucât a constatat că până la prima zi de înfățișare, pârâta și-a modificat obiectul de activitate înlăturând activitatea de consultanță juridică.

Cererea pentru plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamant a fost respinsă, tribunalul apreciind că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 275 C. proc. civ., pentru acordarea acestora. Apelul declarat de reclamantul B. Brașov, care viza sentința numai în partea care privea neacordarea cheltuielilor, a fost respins de Curtea de Apel Brașov, care, prin decizia nr. 125 din 11 septembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul. Răspunzând criticilor aduse sentinței pe acest aspect al aplicării art. 275 C. proc. civ., Curtea de apel a reținut că pârâta a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului astfel că, potrivit art. 275 C. proc. civ., acesta nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Mai mult, a reținut instanța de apel, pârâta până la prima zi de înfățișare a executat obligația de a modifica actul constitutiv. În aceste condiții Curtea a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și datorită faptului că acțiunea reclamantului a fost respinsă. Au fost înlăturate prin aceeași decizie și criticile potrivit cărora în cauză societatea era de drept în întârziere în conformitate cu art. 43 și 56 C. com., motivat de faptul că aceste dispoziții nu sunt aplicabile decât acțiunilor în care sunt puse în discuție pretenții evaluabile în bani, purtătoare de dobânzi. S-a respins și critica privind existența culpei pârâtei încă din momentul autorizării societății motivat de faptul că până la modificarea actului constitutiv autorizarea societății a fost efectuată pe baza încheierii judecătorului delegat care se bucură de autoritatea lucrului judecat.

Împotriva deciziei nr. 124/2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, reclamantul B. Brașov prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susține nelegalitatea deciziei în partea care privește neacordarea cheltuielilor de judecată. Potrivit autorului decizia este nelegală întrucât instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. În argumentarea acestei nelegalități, recurentul a susținut că: - Societatea pârâtă a fost pusă în întârziere prin publicarea în M. Of. a deciziei nr. XXII din decembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit căreia cererile de constituire și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.

- Art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată privind organizarea profesiei de avocat, încă de la data intrării în vigoare a stabilit că persoanele fizice și juridice care își desfășoară activitatea de consultanță juridică în baza altor acte normative își încetează de drept activitatea. - Art. 274 alin. (3) C. proc. civ., crează o situație discriminatorie față de alte persoane, auxiliare instanței de judecată (experți, interpreți) întrucât numai în cazul avocaților instanța poate cenzura onorariile. - Art. 275 C. proc. civ., nu are aplicabilitate în cauză întrucât introducerea acțiunii a fost determinată de culpa pârâtei care și-a stabilit un obiect de activitate interzis de lege. - Punerea în întârziere a societății pârâte nu se impunea având în vedere că acțiunea nu avea ca obiect executarea unor obligații, iar dacă s-ar considera că punerea în întârziere s-ar impune, față de natura comercială a litigiul, pârâta era de drept în întârziere.

Recursul este nefondat. - Prima chestiune care trebuie lămurită înainte de a trece la examinarea criticilor evocate de recurent este cea a obiectului cererii care s-a dedus spre soluționare primei instanțe. În acest sens trebuie reținut că acțiunea își are izvorul în prevederile Legii nr. 31/1990, art. 56 lit. c) și nu constituie o acțiune în pretenții pentru ca debitoarea să fie de drept în întârziere în sensul art. 43 C. com. Deși dispozițiile menționate care au constituit temeiul acțiunii se găsesc într-o lege care reglementează „societățile comerciale”, obiectul acțiunii nu se referă la obligații comerciale de natură patrimonială așa încât și din acest punct de vedere nu se poate reține susținerea potrivit căreia pârâta intimată era de drept în întârziere.

Prin urmare, în raport de această precizare prima critică în legătură cu faptul că în speță debitorul obligației dedusă judecății era de drept în întârziere va fi respinsă. - Publicarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat asupra inadmisibilității cererilor de înatriculare a societăților de consultanță juridică nu are valoarea juridică a unei dispoziții normative în legătură cu punerea în întârziere a societăților comerciale nelegal constituite. Problemele de drept dezlegate în legătură cu încălcarea unor dispoziții din Legea nr. 51/1995 și 514/2003 sunt obligatorii pentru aplicarea corectă a legii și au servit ca argumente de drept pentru aplicarea art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, așa cum de altfel a solicitat prin acțiune reclamantul.

Puterea obligatorie a chestiunilor statuate s-a manifestat și în acest litigiu prin faptul că până la primul termen de înfățișare societatea pârâtă a intrat în legalitate prin înlăturarea activității inclusă în obiectul de activitate care era contrară legilor amintite. - Chestiunea aplicării dispozițiilor procedurale privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost abordată în această speță prin negarea aplicării art. 275 C. proc. civ., la care s-a referit instanța de apel. Potrivit recurentului în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care se întemeiază pe culpa procesuală. Recurenta a considerat că pârâta s-a aflat în culpă procedura de la momentul înmatriculării societății cu un obiect de activitate contrar legii.

Critica nu va fi reținută întrucât „culpa procesuală” este legată de declanșarea unui proces iar „a cădea în pretenții” în sensul art. 274 C. proc. civ., înseamnă a pierde procesul. Cu alte cuvinte textul se referă la o atitudine procesuală pasivă și nu la situații în general culpabile apreciate din punctul de vedere al litigiului supus spre rezolvare instanței de fond. În consecință față de soluția adoptată, în mod corect instanța de apel s-a oprit asupra prevederilor art. 275 C. proc. civ., care se referă la situația particulată a pârâtei care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului. În aplicarea acestor prevederi s-a verificat ipoteza a doua a art. 275 C. proc. civ., care se referă la punerea în întârziere a debitorului obligației înainte de chemarea în judecată.

Prin urmare, pentru a înlătura regula stabilită de acest text potrivit căreia pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată dacă a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, instanța a examinat excepția privind punerea în întârziere înainte de chemarea în judecată și a ajuns la concluzia corectă că cerința respectivă nu a fost îndeplinită pentru ca reclamantul să poată beneficia de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere este de observat că până la prima zi de înfățișare a fost modificat obiectul de activitate ceea ce echivalează cu o recunoaștere efectivă a pretențiilor reclamantului iar pârâtul nu era de drept în întârziere și nici nu a fost pus în întârziere de reclamant, care nu și-a anunțat intenția de a declanșa un litigiu în cazul neexecutării de bunăvoie a obligației.

- Critica în legătură cu intervenția instanței în contractul de asistență juridică printr-o apreciere a muncii avocatului, care se referă la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu are legătură cu litigiul pentru că în cazul de față cheltuielile de judecată nu au fost acordate întrucât s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale. Prin urmare, nefiind vorba de o reducere a cheltuielilor de judecată susținerile recurentului nu au suport în această speță. Problema aplicării de principiu a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost dezlegată de Curtea Constituțională prin mai multe decizii care au făcut trimitere și la jurisprudența C.E.D.O. Aceasta a statuat că ramburarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale se recuperează numai în măsura în care „au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil”.

Cu referire la discriminarea între experți și avocați, Curtea constituțională referindu-se la dispozițiile legale amintite a statuat prin decizia nr. 492/2006 că între cele două categorii de liber profesioniști, dispozițiile procedurale nu crează nicio discriminare. - În fine, interdicția din Legea nr. 51/1995 privind desfășurarea activității de consultanță care se referă la autorizări anterioare apariției legii, nu poate fi primită în termenii propuși de recurent câtă vreme în Legea nr. 31/1990 există o reglementare specială pentru constituirea societăților comerciale cu nerespectarea dispozițiilor legale care deschid calea acțiunii în anularea societății, urmată de altfel de recurent. În consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. BRAȘOV împotriva deciziei nr. 125 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.