ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B. Brașov a

sesizat Tribunalul Brașov și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța

să fie declarată nulitatea societății comerciale P.P. pentru motivul că

obiectul său de activitate este ilicit, să se desemneze un lichidator al

societății pârâte conform prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. În fapt reclamanta

a susținut că în obiectul său de activitate pârâta a inclus și activități de

consultanță juridică și că astfel a încălcat prevederile Legii nr. 51/1995

privind exercitarea profesiei de avocat cât și ale Legii nr. 514/2003 privind

exercitarea profesiei de consilier juridic. Toate aceste activități potrivit

reclamantei nu constituie fapte de comerț iar introducerea lor în obiectul de

activitate al unei societăți comerciale contravine codului comercial art. 3 și

celor două acte normative mai sus menționate. În drept au mai fost invocate

dispozițiile art. 58, 7 și 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora nulitatea

unei societăți comerciale se poate cere atunci când obiectul său de activitate

este ilicit sau contrar ordinii publice.

Tribunalul Brașov, prin

sentința comercială nr. 2274/ C din 9 mai 2006, a respins acțiunea întrucât a

constatat că până la prima zi de înfățișare, pârâta și-a modificat obiectul de

activitate înlăturând activitatea de consultanță juridică. Cererea pentru plata

cheltuielilor de judecată formulată de reclamant a fost respinsă, tribunalul apreciind

că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 275 C. proc. civ., pentru

acordarea acestora.

Apelul declarat de

reclamantul B. Brașov, care viza sentința numai în partea care privea neacordarea

cheltuielilor, a fost respins de Curtea de Apel Brașov, care, prin decizia nr. 125

din 11 septembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul.

Răspunzând criticilor aduse

sentinței pe acest aspect al aplicării art. 275 C. proc. civ., Curtea de apel a

reținut că pârâta a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului

astfel că, potrivit art. 275 C. proc. civ., acesta nu poate fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată. Mai mult, a reținut instanța de apel, pârâta până la

prima zi de înfățișare a executat obligația de a modifica actul constitutiv. În

aceste condiții Curtea a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor

de judecată și datorită faptului că acțiunea reclamantului a fost respinsă. Au

fost înlăturate prin aceeași decizie și criticile potrivit cărora în cauză

societatea era de drept în întârziere în conformitate cu art. 43 și 56 C. com.,

motivat de faptul că aceste dispoziții nu sunt aplicabile decât acțiunilor în

care sunt puse în discuție pretenții evaluabile în bani, purtătoare de dobânzi.

S-a respins și critica privind existența culpei pârâtei încă din momentul

autorizării societății motivat de faptul că până la modificarea actului

constitutiv autorizarea societății a fost efectuată pe baza încheierii

judecătorului delegat care se bucură de autoritatea lucrului judecat.

Împotriva deciziei nr. 124/2007

pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, reclamantul B. Brașov

prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C.

proc. civ., pentru a susține nelegalitatea deciziei în partea care privește

neacordarea cheltuielilor de judecată.

Potrivit autorului decizia

este nelegală întrucât instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.

275 C. proc. civ.

În argumentarea acestei

nelegalități, recurentul a susținut că:

- Societatea pârâtă a fost

pusă în întârziere prin publicarea în M. Of. a deciziei nr. XXII din decembrie

2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit căreia cererile

de constituire și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță,

asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.

- Art. 82 alin. (1) din

Legea nr. 51/1995 republicată privind organizarea profesiei de avocat, încă de

la data intrării în vigoare a stabilit că persoanele fizice și juridice care

își desfășoară activitatea de consultanță juridică în baza altor acte normative

își încetează de drept activitatea.

- Art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., crează o situație discriminatorie față de alte persoane, auxiliare

instanței de judecată (experți, interpreți) întrucât numai în cazul avocaților instanța

poate cenzura onorariile.

- Art. 275 C. proc. civ., nu

are aplicabilitate în cauză întrucât introducerea acțiunii a fost determinată

de culpa pârâtei care și-a stabilit un obiect de activitate interzis de lege.

- Punerea în întârziere a

societății pârâte nu se impunea având în vedere că acțiunea nu avea ca obiect executarea

unor obligații, iar dacă s-ar considera că punerea în întârziere s-ar impune,

față de natura comercială a litigiul, pârâta era de drept în întârziere.

Recursul este nefondat.

- Prima chestiune care

trebuie lămurită înainte de a trece la examinarea criticilor evocate de

recurent este cea a obiectului cererii care s-a dedus spre soluționare primei

instanțe. În acest sens trebuie reținut că acțiunea își are izvorul în

prevederile Legii nr. 31/1990, art. 56 lit. c) și nu constituie o acțiune în

pretenții pentru ca debitoarea să fie de drept în întârziere în sensul art. 43 C.

com. Deși dispozițiile menționate care au constituit temeiul acțiunii se găsesc

într-o lege care reglementează „societățile comerciale”, obiectul acțiunii nu

se referă la obligații comerciale de natură patrimonială așa încât și din acest

punct de vedere nu se poate reține susținerea potrivit căreia pârâta intimată

era de drept în întârziere. Prin urmare, în raport de această precizare prima critică

în legătură cu faptul că în speță debitorul obligației dedusă judecății era de

drept în întârziere va fi respinsă.

- Publicarea deciziei

Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat asupra inadmisibilității

cererilor de înatriculare a societăților de consultanță juridică nu are valoarea

juridică a unei dispoziții normative în legătură cu punerea în întârziere a societăților

comerciale nelegal constituite.

Problemele de drept

dezlegate în legătură cu încălcarea unor dispoziții din Legea nr. 51/1995 și

514/2003 sunt obligatorii pentru aplicarea corectă a legii și au servit ca

argumente de drept pentru aplicarea art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, așa

cum de altfel a solicitat prin acțiune reclamantul.

Puterea obligatorie a chestiunilor

statuate s-a manifestat și în acest litigiu prin faptul că până la primul

termen de înfățișare societatea pârâtă a intrat în legalitate prin înlăturarea activității

inclusă în obiectul de activitate care era contrară legilor amintite.

- Chestiunea aplicării

dispozițiilor procedurale privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost

abordată în această speță prin negarea aplicării art. 275 C. proc. civ., la

care s-a referit instanța de apel. Potrivit recurentului în cauză erau aplicabile

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care se întemeiază pe culpa procesuală.

Recurenta a considerat că pârâta s-a aflat în culpă procedura de la momentul

înmatriculării societății cu un obiect de activitate contrar legii.

Critica nu va fi reținută

întrucât „culpa procesuală” este legată de declanșarea unui proces iar „a cădea

în pretenții” în sensul art. 274 C. proc. civ., înseamnă a pierde procesul. Cu

alte cuvinte textul se referă la o atitudine procesuală pasivă și nu la

situații în general culpabile apreciate din punctul de vedere al litigiului

supus spre rezolvare instanței de fond. În consecință față de soluția adoptată,

în mod corect instanța de apel s-a oprit asupra prevederilor art. 275 C. proc.

civ., care se referă la situația particulată a pârâtei care a recunoscut la

prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului. În aplicarea acestor

prevederi s-a verificat ipoteza a doua a art. 275 C. proc. civ., care se referă

la punerea în întârziere a debitorului obligației înainte de chemarea în judecată.

Prin urmare, pentru a

înlătura regula stabilită de acest text potrivit căreia pârâtul nu va fi

obligat la plata cheltuielilor de judecată dacă a recunoscut la prima zi de

înfățișare pretențiile reclamantului, instanța a examinat excepția privind punerea

în întârziere înainte de chemarea în judecată și a ajuns la concluzia corectă

că cerința respectivă nu a fost îndeplinită pentru ca reclamantul să poată

beneficia de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere este de

observat că până la prima zi de înfățișare a fost modificat obiectul de

activitate ceea ce echivalează cu o recunoaștere efectivă a pretențiilor

reclamantului iar pârâtul nu era de drept în întârziere și nici nu a fost pus

în întârziere de reclamant, care nu și-a anunțat intenția de a declanșa un litigiu

în cazul neexecutării de bunăvoie a obligației.

- Critica în legătură cu

intervenția instanței în contractul de asistență juridică printr-o apreciere a

muncii avocatului, care se referă la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., nu are legătură cu litigiul pentru că în cazul de față cheltuielile de

judecată nu au fost acordate întrucât s-a constatat că nu sunt îndeplinite

cerințele legale. Prin urmare, nefiind vorba de o reducere a cheltuielilor de

judecată susținerile recurentului nu au suport în această speță. Problema

aplicării de principiu a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a fost dezlegată de

Curtea Constituțională prin mai multe decizii care au făcut trimitere și la

jurisprudența C.E.D.O. Aceasta a statuat că ramburarea cheltuielilor de

judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale se recuperează numai în

măsura în care „au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil”.

Cu referire la discriminarea între experți și avocați, Curtea constituțională

referindu-se la dispozițiile legale amintite a statuat prin decizia nr. 492/2006

că între cele două categorii de liber profesioniști, dispozițiile procedurale

nu crează nicio discriminare.

- În fine, interdicția din

Legea nr. 51/1995 privind desfășurarea activității de consultanță care se

referă la autorizări anterioare apariției legii, nu poate fi primită în

termenii propuși de recurent câtă vreme în Legea nr. 31/1990 există o

reglementare specială pentru constituirea societăților comerciale cu nerespectarea

dispozițiilor legale care deschid calea acțiunii în anularea societății, urmată

de altfel de recurent.

În consecință, față de cele

ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul B. BRAȘOV împotriva deciziei nr. 125 din 11 septembrie

2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2008.