ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 825/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1572 din 27

iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea prin care reclamantul D.M. a

solicitat anularea deciziei de imputare emisă de pârâtul I.G.P.F. și a Hotărârii

nr. 56 din 19 octombrie 2005 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din

cadrul M.A.I.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că prin decizia de imputare din 21 iunie 2005, reclamantului

i s-a imputat suma de 133.064.673 ROL, încasată necuvenit cu titlu de

compensație pentru chirie în perioada 30 mai 2002 – 30 aprilie  2005.

Prin Hotărârea nr. 56 din 19

octombrie 2005, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. i-a

admis plângerea reclamantului împotriva Hotărârii nr. 202.873/2005 a Comisiei

de soluționare a Contestațiilor din cadrul I.G.P.F. în sensul diminuării sumei

imputate cu valoarea aferentă perioadei 19 noiembrie 2004 – 30 aprilie 2005.

Din analiza probei cu

înscrisuri administrate în cauză, instanța de fond a reținut că reclamantul nu

și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 2 lit. d) din Metodologia privind

acordarea și încetarea plății compensației lunare pentru chirie, aprobată prin

H.G. nr. 66/2003, de a raporta în scris, imediat, orice schimbare intervenită,

de natură să modifice cuantumul sau calitatea de beneficiar al compensației

lunare pentru chirie.

A reținut, de asemenea, că

în perioada 30 mai 2002 – 17 noiembrie 2004, reclamantul a încasat necuvenit

compensația lunară pentru chirie, în condițiile în care a avut domiciliul în

aceeași localitate în care a fost mutat în interesul serviciului (Turnu

Măgurele), situație care a determinat încălcarea prevederilor art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 80/1995 și ale art. 1 din H.G. nr. 66/2003.

Sentința menționată a fost

atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamant, care a solicitat

modificarea ei în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei de imputare a

sumei de 88.560.000 ROL.

În motivarea recursului,

recurentul-reclamant a reluat motivele de nelegalitate a actelor administrative

deduse judecății, arătând că Legea nr. 80/1995 stipulează clar dreptul la

indemnizația pentru chirie, care se acordă cadrelor militare mutate într-o altă

garnizoană decât cea în care își au domiciliul.

A mai arătat că a avut

domiciliul în comuna Spanțov, județul Călărași, în perioada 15 noiembrie 1987 –

12 decembrie 1989 și municipiul Giurgiu, în perioada 12 decembrie 1989 – 08

august 1991, astfel că la data de 01 decembrie 1989 nu avea domiciliul în

municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, așa cum se arată în sentința

recurată.

De asemenea, a arătat că la

încheierea căsătoriei sale (24 iulie 1994), avea domiciliul în satul Izvor,

comuna Izlaz, județul Teleorman, conform adresei din 7 iunie 2005, emise de Primăria

localității menționate și că evidența Serviciului Public Comunitar de Evidență

a Persoanelor Turnu Măgurele este eronată, așa cum rezultă, de altfel, din

adresa din 1 august 2005, conform căreia „posturile comunale arendate Poliției

Turnu Măgurele au deținut ștampile pentru stabilirea domiciliului și anunțarea

reședinței precum și formulare tipizate în acest sens, motiv pentru care mai

pot apărea unele mențiuni de domiciliu sau reședință, fără a fi menționate în

cadrul formațiunii, atât pe fișa de evidență locală a persoanei, cât și în

evidența de date automate”.

Invocând prevederile art. 20

alin. (1) din Legea nr. 80/1995 și ale normelor de aplicare aprobate prin O.M.A.I.

nr. 501 din 29 septembrie 1995 și apoi prin H.G. nr. 66/2003, recurentul-reclamant

a arătat că acordarea compensației pentru chirie s-a făcut în mod legal și că

la controlul financiar de gestiune din data de 4 octombrie 2002 nu au fost

constatate nereguli.

De asemenea,

recurentul-reclamant a arătat că nu s-au luat în calcul prevederile din

extrasele O.M.A.I. nr. 501/1995 și nr. 209/2002, cu privire la încetarea

dreptului la compensația lunară pentru chirie.

Prin întâmpinările depuse la

dosar, intimații-pârâți M.A.I. și I.G.P.F. au arătat, în esență, că în sarcina

recurentului-reclamant a fost stabilită în mod corect răspunderea materială

prevăzută de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, pentru că în perioada 30

mai 2002 – 19 noiembrie 2004 a încasat fără drept compensația lunară pentru

chirie, în condițiile în care a avut domiciliul în localitatea în care a fost

mutat în interesul serviciului.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate în recurs și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de înscrisurile depuse la dosarul de recurs, conform

art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Prin actele administrate

supuse controlului de legalitate, recurentului-reclamant i-a fost imputată

contravaloarea compensației lunare pentru chiria încasată în perioada 30 mai

2002 – 17 noiembrie 2005, reținându-se, în esență, că în perioada respectivă

acesta avea atât domiciliul, cât și reședința, în localitatea Turnu Măgurele,

unde își desfășura și serviciul militar - considerent însușit și de instanța de

fond.

Potrivit art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, „cadrele militare în

activitate, mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană decât cea în

care își au domiciliu, în situația în care nu li se poate asigura spațiul de

locuit corespunzător, au dreptul la o compensație lunară pentru chirie

reprezentând 25 % din chiria lunară”.

Conform mențiunilor din

buletinul de identitate eliberat la data de 23 ianuarie 1997 în perioada supusă

analizei recurentul-reclamant a avut domiciliul în municipiul Turnu Măgurele,

județul Teleorman, în aceeași garnizoană în care își desfășoară și activitatea

de militar.

Același domiciliul figurează

în adresele din 31 mai 2005 și din 2 iunie 2005 emise de S.P.C.E.P. și 21 iunie

2005, emisă de I.N.E.P.

Nu poate fi reținută

susținerea recurentului-reclamant, în sensul că în evidențele S.P.C.E.P. ar

exista erori de vreme ce nici în actul e identitate nu figurează vreo schimbare

de domiciliu în perioada supusă analizei.

Împrejurarea că încheierea

căsătoriei recurentului-reclamant a avut loc în comuna Izlaz, județul

Teleorman, nu are relevanță în cauză, pe de o parte, pentru că încheierea

căsătoriei nu echivalează cu stabilirea domiciliului în localitatea respectivă

pe de altă parte pentru că acest eveniment s-a produs în afara intervalului de

timp pentru care au fost imputate sumele primite cu titlu de compensare a

chiriei. Recurentul-reclamat și-a stabilit domiciliul în comuna Izlaz abia în

data de 17 noiembrie 2004, conform cărții de identitate.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect

legalitatea deciziei de imputare și a Hotărâri nr. 56 din 19 octombrie 2005 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor neexistând motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, potrivit art. 304 ori 304

1

C. proc. civ. și art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât va respinge recursul ca nefondat, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinței

civile nr. 1572 din 27 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2007.