ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3351/2010

Asupra perimării contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 16316 din data de 12 decembrie 2003 a respins cererea formulată de reclamanta Consiliul General al Municipiului București în contradictoriu cu pârâții C.V.E. și C.I., având ca obiect rezilierea contractului de închiriere pentru spațiul locativ cu altă destinație decât aceea de locuință din 1998, situat în București, sectorul 1, precum și evacuarea pârâților din acest spațiu pentru neplata chiriei și obligarea acestora la plata chiriei restantă și a majorărilor de întârziere.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței sus menționată a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 392 din 21 septembrie 2004. Reclamanta a declarat recurs soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1356 din 25 februarie 2005, în sensul admiterii cererii, casării deciziei recurată și trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului Curții de Apel București. În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 362 din 19 iunie 2006, a admis apelul declarat de reclamantă și în consecință a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata sumei de 24.209,90 ron reprezentând chirie restantă și T.V.A.

și majorări de întârziere la chirie și T.V.A. pe perioada 31 mai 1999 – 3 octombrie 2001. Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 contestatorii C.V.E. și C.I. au formulat contestație în anulare, prin care au solicitat anularea deciziei comerciale nr. 362 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și rejudecarea cauzei pe fond. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 79 din data de 18 februarie 2009 a admis contestația în anulare, a anulat decizia comercială și în rejudecare a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința civilă nr. 16316 din 12 decembrie 2004, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 24.209,9 lei reprezentând chirie restantă, majorări de întârziere și T.V.A.

pe perioada 31 mai 1999 - 3 octombrie 2001; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. Decizia sus menționată a fost recurată de către pârâții C.I. și C.V.E., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1685 din data de 28 mai 2009 a respins, ca nefondat recursul. La data de 19 mai 2009, C.V.E. și C.I. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1685 din 28 mai 2009, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) și art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea cererii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. Asupra perimării recursului, Înalta Curte a reținut: Potrivit art. 248 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., perimarea operează asupra unei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de șase luni, în materie comercială. Așa fiind, pentru a opera această sancțiune procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost investită cu soluționarea contestației în anulare, iar după suspendarea judecății pricinii, aceasta a rămas în nelucrare timp de șase luni. Totodată, se constată că înainte de îndeplinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părțile în proces, reluarea judecății și nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

În speță, la termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2009, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părți nu s-a prezentat în instanță și nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 2 iunie 2010, când s-a stabilit termen de judecată, potrivit art. 252 C. proc. civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte a constatat perimarea contestației în anulare, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (3) raportat la art. 252 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorii C.V.E. și C.I. împotriva deciziei nr. 1685 din data de 28 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.