ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4133/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 1016 din 16 august 2007, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva pârâtei B.M., prin care a solicitat restrângerea dreptului acestui la liberă circulație în Belgia, pentru o perioadă de cel mult trei ani. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta B.M. a fost returnată din Belgia la data de 28 octombrie 2006, măsura returnării fiind luată întrucât aceasta a stat ilegal pe teritoriul Belgiei. După data de 1 ianuarie 2007, posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin raportare la dispozițiile Directivei 2004/38/CE.

Legea nr. 248/2005 avea în vedere situația anterioară aderării României la Uniunea Europeană. După aderare limitările exercitării dreptului nu mai pot fi dispuse decât în măsura în care, ca urmare a convenirii unor măsuri tranzitorii, astfel de limitări sunt prevăzute de Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005 și ratificat prin Legea nr. 157/2005. Măsurile tranzitorii prevăzute în anexa VII la Tratat nu sunt aplicabile decât pentru situația liberei circulații a lucrătorilor, aspect ce nu face obiect de reglementare a Legii nr. 248/2005. În cauză, limitarea exercitării dreptului la liberă circulație nu privește un lucrător, iar derogările stabilite prin măsurile tranzitorii nu au aplicabilitate.

Limitarea dreptului la liberă circulație nu se solicită a fi dispusă din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică. Prin decizia nr. 825 din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Instanța de apel a constatat, comparând dispozițiile cuprinse în legea română referitoare la regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate cu reglementările la nivel comunitar, că dispozițiile interne sunt mult mai restrictive decât cele europene. Simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea și șederea cetățeanului român pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene nu poate fi considerată, în sine, o conduită de natură a amenința securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

Nici faptul că pârâta a declarat, la data întoarcerii în țară, că a trecut ilegal frontiera nu justifică limitarea dreptului, din moment ce nu există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece, chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și aplicării directe a acestuia, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație este condiționată de returnarea cetățeanului care a încălcat legislația statului de unde a fost returnat. Invocând dispozițiile art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 și art. 25 și art. 53 din Constituția României, reclamanta a arătat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii publice și nu încalcă prevederile din Constituție, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin deciziile sale.

Prin decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 711 din 22 octombrie 2007, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Dreptul la liberă circulație, reglementat de art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu este un drept absolut, căci poate fi limitat în cazurile și condițiile prevăzute de alin. (3) și (4) ale textului invocat. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Odată cu semnarea actului de aderare, instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate. Or, potrivit dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face ca legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară. Dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European. Actul normativ menționat este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea dreptului la liberă circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză. Soluția este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

Faptul că, la un moment anterior aderării României la Uniunea Europeană, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la compatibilitatea Legii nr. 248/2005 cu dispozițiile reglementărilor internaționale și că, prin decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007, s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin raportare la dispozițiile art. 53 din Constituția României, nu este de natură a conduce la restrângeri ale dreptului la liberă circulație în alte condiții decât cele prevăzute de art. 27 din directivă . Față de aceste considerente, se constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că faptele săvârșite nu sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângere a dreptului la liberă circulație nu este proporțională cu scopul legitim urmărit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 825 din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2008.