ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.06.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 328/2007

HOTĂRÂRE
03.06.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 328/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamanții S.A. și L.M. au chemat în judecată Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998 de pe lângă Prefectura municipiului București, A.N.R.P.,

solicitând acordarea de compensații bănești pentru suprafața de 2,00 ha teren prevăzute de Legea nr. 97/2005 pentru acordarea de compensații cetățenilor români care

nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998, cu plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii, se

arată că prin Hotărârea nr. 695 din 10 aprilie 2001 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 9/1998 de pe lângă Prefectura municipiului București au

fost acordate compensații bănești numai pentru suprafața de 8,56 ha teren motivat de faptul că ar fi renunțat la 2,00 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de

proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform declarației notariale

autentificate la 24 octombrie 2000.

Ulterior, prin sentința

civilă nr. 1483/2003 a Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă prin

Decizia nr. 1801/2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a dovedit că cele

2,00 ha nu erau de la autoarea S.M. ci de la D.P., iar pentru această suprafață avea dreptul și T.C.

Pentru că cele 2,00 ha de teren au aparținut lui D.P., bunicul din partea mamei, la adoptarea Legii nr. 97/2005, au

apreciat că sunt îndreptățiți să beneficieze și de diferența de teren pe care

nu au solicitat-o inițial și au adresat o nouă cerere, în conformitate cu Legea

nr. 97/2005.

Cele două pârâte au refuzat

să acorde despăgubirile solicitate, și de aceea se solicită acordarea lor prin

hotărâre judecătorească.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 202 din 6

septembrie 2006 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut faptul că Hotărârea Prefecturii Botoșani –

Comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 695 din 10 aprilie 2001 a fost validată prin Ordinul nr. 2687 din 3 iunie 2005 al Cancelariei Primului Ministru, care nu

a fost contestat de reclamanți, chiar dacă acesta este ulterior pronunțării sentinței

nr. 1483/2003 a Judecătoriei Suceava și Deciziei nr. 1801 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs S.A. și L.M., solicitând admiterea recursului, modificarea

sentinței și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum au formulat-o.

Cererea de recurs, ca și

cererea de chemare în judecată, deși este formulată de S.A. și L.M. este

semnată numai de S.A.

Se arată, în motivele de

recurs, că în anul 1998 au renunțat la 2,00 ha teren apreciind că acest teren ar fi aparținut părinților lor, S.G. și S.M., iar după ce s-a dovedit că în

realitate a aparținut defunctului D.P., s-a impus formularea unei cereri suplimentare

prin care să se dobândească drepturile pentru această suprafață în nume propriu

și nu în calitate de moștenitoare a defunctului D.P.

Cancelaria Primului Ministru

a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat ca

nefondat.

L.M., care a fost citată, la

instanța de fond în calitate de reclamantă, iar la instanța de recurs în

calitate de recurent-reclamant, a depus la dosar un memoriu în care precizează

că nu a formulat acțiune și nici recurs și nu apreciază că s-ar impune acordarea

de despăgubiri pentru suprafața de 2,00 ha teren.

Examinând actele aflate la

dosar, dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Reclamantul S.A., alături de

sora sa L.M. au solicitat, în baza Legii nr. 9/1998 acordarea despăgubirilor

pentru bunurile abandonate în comuna Rahova de Jos, județul Durostar de către

tatăl său, S.G.

Prin Hotărârea nr. 695 din 10

aprilie 2001 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.

9/1998, a fost aprobată cererea și a fost stabilită valoarea compensațiilor la

781.669.238 lei, din care 265.281.167 lei pentru 8,5673 ha teren agricol.

Prin Ordinul nr. 2687 din 3

iunie 2005 al Cancelariei Primului Ministru a fost validată Hotărârea nr. 695

din 10 aprilie 2001 și au fost acordate compensații bănești în cuantum de

770.326.302 lei.

Deși inițial compensațiile

bănești au fost solicitate pentru o suprafață totală de 10,00 ha printr-o declarație autentificată din 24 octombrie 2000, moștenitorii au indicat faptul că

pentru 2,00 ha teren agricol le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în

baza Legii nr. 18/1991.

Ulterior, prin hotărâri

judecătorești s-a stabilit că alături de S.A. și L.M. ar mai fi și alți

moștenitori pentru că suprafața de 2 ha teren nu ar fi aparținut defunctei S.M.

ci tatălui acesteia, D.P.

Plecând de la aceste

constatări, în baza Legii nr. 97/2005, s-a formulat o cerere, de către

reclamantul S.A., prin care s-au solicitat compensații și pentru suprafața de 2 ha teren.

Soluția instanței de fond,

de respingere a cererii este legală și temeinică.

Mai întâi, este de precizat

faptul că noua cerere a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 97/2005.

Potrivit art. 1 din acest

act normativ, persoanele care, conform prevederilor Legii nr. 9/1998, sunt

îndreptățite la compensații, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor

putea depune cereri, însoțite de acte doveditoare, iar potrivit art. 2, vor fi

considerate cereri noi și cele respinse prin hotărâri pentru motivul

nedepunerii în termenul prevăzut de lege.

Coroborând cele două

articole rezultă că pot formula cereri, în temeiul Legii nr. 97/2005 persoanele

care, din diverse motive, nu au formulat cerere pentru acordarea compensațiilor

conform Legii nr. 9/1998 sau acestea au fost respinse ca nedepuse în termen,

dar nu și cei care au formulat cereri în baza Legii nr. 9/1998 și au fost

soluționate pe fond.

Așa cum au arătat anterior,

recurentul a formulat cerere în baza Legii nr. 9/1998 care a și fost admisă,

astfel că, în mod corect, noua sa cerere nu a fost analizată de instituțiile

implicate.

În al doilea rând,

reclamantul-recurent a invocat faptul că au fost pronunțate hotărâri  judecătorești

prin care s-a stabilit că cele 2 ha teren ar fi aparținut defunctului D.P.

Acestea nu pot constitui un

motiv pentru formularea unei noi cereri, deoarece hotărârile judecătorești

invocate au fost pronunțate anterior emiterii Ordinului nr. 2687 din 3 iunie

2005 al Cancelariei Primului Ministru, iar reclamantul, dacă era nemulțumit sau

aprecia să se impună acordarea compensațiilor și pentru cele 2 hotărâri avea

posibilitatea contestării lui, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

De altfel, L.M., sora

reclamantului, care chiar dacă a fost indicată în cererea de chemare în

judecată ca reclamant și ca recurentă în cererea de recurs, aceasta a declarat

că nu își însușește aceste cereri, a precizat că indiferent de cele prevăzute

în hotărârile judecătorești invocate de recurentul-reclamant, pentru

moștenitorii defunctei S.M. au fost emise, separat, titlurile de proprietate din

16 august 1995 și din 6 noiembrie 2002 emise în baza Hotărârii nr. 17283 din 30

aprilie 1992, care nu a fost anulată prin hotărâre judecătorească, pentru

suprafața totală de 2 ha teren, pe care moștenitorii, între care și S.A., le-au

înstrăinat.

În drept, cererea de recurs

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat pentru că hotărârea instanței de

fond este motivată atât în fapt cât și în drept, nu cuprinde motive

contradictorii sau străine de natura pricinii.

Nici motivul prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat pentru că instanța de fond nu a

schimbat natura ori înțelesul actului juridic.

Așa cum au prezentat,

hotărârea instanței de fond este legală, astfel nici motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, astfel că, în baza art. 312 alin.

(1) teza a doua, va fi respins ca nefondat recursul declarat.

Respinge recursul declarat

de S.A. și L.M. împotriva sentinței civile nr. 202 din 6 septembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2008
estat fără dubiu că terenul identic a aparținut autorilor săi M.S. și M.M. și se regăsesc în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar din acest teren o parcelă de 800 m.p., este înscrisă în titlul de proprietate, diferența f
ÎCCJ 2005-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4651/2005
Curtea de Apel Suceava, s-au ridicat o serie de construcții amplasate pe terenul pârâtului cu excepția unui beci și a unei magazii edificate pe 192 mp teren, suprafață cu privire la care părțile s-au înțeles, să rămână în proprietatea recla
ÎCCJ 2006-04-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3911/2006
prezenta cauză. Astfel, prin hotărârea menționată, comisia a respins contestația formulată de reclamantă și de ceilalți patru frați ai săi împotriva hotărârii Comisiei municipale Suceava pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
ÎCCJ 2013-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 995/2013
la data de 1 octombrie 2002, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Comisia județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate și SC A. SA Suceava, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate (din 20 decem
ÎCCJ 2004-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 934 din 19 octombrie 2004, Tribunalul Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanții P.A.N., P.D.I. și P.S. în contradictoriu
Sursă