ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2007

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3551 din 24 octombrie 2006, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul D.N. împotriva sentinței civile nr. 275 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații C.S.M. și M.J. În considerentele deciziei, Instanța de control judiciar a arătat că, în raport de dispozițiile art. 46, 65 și 67 din Legea nr. 92/1992, pentru a fi numit în funcția de procuror sau judecător, recurentul trebuia, fie să participe la concurs sau examen, fie să se afle în una din situațiile de excepție menționate în art. 67 din legea în discuție.

S-a apreciat de către Înalta Curte că recurentul nu îndeplinea nici una din condițiile legale pentru ocuparea acestei funcții. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul D.N., care a solicitat modificarea deciziei și admiterea acțiunii sale. În cadrul contestației în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul arată că, în raport de probele aflate la dosar și ținând seama de susținerile părților, soluția corectă nu putea fi alta decât cea de admitere a recursului. În opinia contestatorului, greșeala materială constă în aceea că, deși existau la dosar toate înscrisurile necesare pentru pronunțarea unei soluții juste, cele două Instanțe au ignorat prezența unor elemente esențiale în dezlegarea pricinii, individualizând în cadrul contestației care sunt acestea.

Prin cererea aflată la dosar, contestatorul a precizat contestația în anulare, arătând că Instanța a respins recursul, dar a omis din greșeală să cerceteze unele din motivele de modificare a hotărârii recurate. În plus, contestatorul a arătat că, în speță, greșeala materială vizează condițiile de natură formală ale judecării recursului. Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare în care a cerut respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, întrucât pe această cale extraordinară de atac nu se pot remedia greșelile de judecată. Intimatul M.J. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că în cauză sunt invocate greșeli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților, Înalta Curte constată următoarele: Prezenta contestație în anulare s-a fundamentat în drept pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ, conform cărora hotărârile Instanțelor de Recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Așadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care Instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite Instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

În speță, contestatorul invocă greșita soluționare a acțiunii deduse judecății prin neaprecierea corespunzătoare a probelor administrate în cauză sau refuzul Instanței de recurs de a primi anumite înscrisuri după rămânerea în pronunțare asupra cauzei. Prin urmare, contestatorul invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ, în raport de argumentele juridice anterior expuse. Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 318 teza I C. proC. civ. În plus, contestația în anulare a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., potrivit căruia unul din motivele pentru care se poate formula această cale extraordinară de atac este acela că Instanța de Recurs, respingând sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare. Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că au fost cercetate toate motivele de recurs invocate de către recurent, chiar dacă Instanța de Recurs nu a răspuns tuturor argumentelor invocate în cererea de recurs, grupând argumentele pentru a răspunde la un motiv de recurs printr-un considerent comun. Având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată, în baza art. 320 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.N. împotriva Deciziei nr. 3551 din 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2007.