ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2007

Deliberând asupra

contestației în anulare de față, reține următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3551 din 24 octombrie 2006, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul D.N. împotriva sentinței civile nr. 275

din 8 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, în contradictoriu cu intimații C.S.M. și M.J.

În considerentele deciziei, Instanța

de control judiciar a arătat că, în raport de dispozițiile art. 46, 65 și 67

din Legea nr. 92/1992, pentru a fi numit în funcția de procuror sau judecător,

recurentul trebuia, fie să participe la concurs sau examen, fie să se afle în

una din situațiile de excepție menționate în art. 67 din legea în discuție.

S-a apreciat de către Înalta

Curte că recurentul nu îndeplinea nici una din condițiile legale pentru

ocuparea acestei funcții.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare recurentul D.N., care a solicitat modificarea

deciziei și admiterea acțiunii sale.

În cadrul contestației în

anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ.,

contestatorul arată că, în raport de probele aflate la dosar și ținând seama de

susținerile părților, soluția corectă nu putea fi alta decât cea de admitere a

recursului.

În opinia contestatorului,

greșeala materială constă în aceea că, deși existau la dosar toate înscrisurile

necesare pentru pronunțarea unei soluții juste, cele două Instanțe au ignorat

prezența unor elemente esențiale în dezlegarea pricinii, individualizând în

cadrul contestației care sunt acestea.

Prin cererea aflată la

dosar, contestatorul a precizat contestația în anulare, arătând că Instanța a

respins recursul, dar a omis din greșeală să cerceteze unele din motivele de

modificare a hotărârii recurate. În plus, contestatorul a arătat că, în speță,

greșeala materială vizează condițiile de natură formală ale judecării

recursului.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare în care a cerut respingerea ca inadmisibilă a contestației în

anulare, întrucât pe această cale extraordinară de atac nu se pot remedia

greșelile de judecată.

Intimatul M.J. a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației în anulare ca

inadmisibilă, cu motivarea că în cauză sunt invocate greșeli de judecată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de susținerile părților, Înalta Curte constată

următoarele:

Prezenta contestație în

anulare s-a fundamentat în drept pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ,

conform cărora hotărârile Instanțelor de Recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Așadar, norma legală

anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greșită a unui

recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat și alte asemenea erori,

pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau

reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală

materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile

materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate, greșeli pe care Instanța le-a comis prin confundarea unor elemente

importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează

stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar

putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă și o greșeală materială de

natură să justifice contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, trebuie să

fie vorba despre acea greșeală pe care o comite Instanța prin confundarea unor

elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția

pronunțată.

În speță, contestatorul

invocă greșita soluționare a acțiunii deduse judecății prin neaprecierea

corespunzătoare a probelor administrate în cauză sau refuzul Instanței de

recurs de a primi anumite înscrisuri după rămânerea în pronunțare asupra

cauzei.

Prin urmare, contestatorul

invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în sensul prevăzut

de art. 318 teza I C. proc. civ, în raport de argumentele juridice anterior

expuse.

Înalta Curte concluzionează

că aspectele invocate în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu sunt

relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerințele impuse de

art. 318 teza I C. proC. civ.

În plus, contestația în

anulare a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.,

potrivit căruia unul din motivele pentru care se poate formula această cale

extraordinară de atac este acela că Instanța de Recurs, respingând sau

admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele

de casare sau modificare.

Analizând decizia atacată,

Înalta Curte constată că au fost cercetate toate motivele de recurs invocate de

către recurent, chiar dacă Instanța de Recurs nu a răspuns tuturor argumentelor

invocate în cererea de recurs, grupând argumentele pentru a răspunde la un

motiv de recurs printr-un considerent comun.

Având în vedere că în cauză

nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată, în

baza art. 320 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de D.N. împotriva Deciziei nr. 3551 din 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 mai 2007.