ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3967/2006

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul A.G. a chemat în judecată Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii nr. 582 din 8 decembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, de a înainta Președintelui României, propunerea sa de numire pe un post de procuror.

Pe calea excepției de nelegalitate, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a mai solicitat reclamantul, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 337/1996, emis de Ministerul Public - Procurorul General, respectiv a măsurii de eliberare a sa din funcția de procuror, începând cu data de 20 martie 1996 și de transfer în interes de serviciu, în afara corpului magistraților, pe post de consilier juridic la SC O. SA Oradea, cu încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 92/1992 și repunerea în situația anterioară eliberării din funcția de procuror, cu toate consecințele juridice pe care le implică, prin recunoașterea vechimii în magistratură de la data eliberării din funcție și plata drepturilor salariale aferente.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 72/CA/2006 din 12 aprilie 2006, a admis excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Public - Procurorul General și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că în cauză este vorba de o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, vizând cariera și drepturile magistraților, iar în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, competența de soluționare aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamantul A.G., care a susținut că toate capetele de cerere sunt de competența Curții de Apel Oradea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1759 din 16 mai 2006, a respins recursul declarat și pe fond, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de A.G. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că în ceea ce privește constatarea nulității absolute a Ordinului Ministerului Public nr. 337/1996, pe calea excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția poate fi ridicată, numai cu privire la acte administrative emise după intrarea în vigoare a noii legi, ceea ce înseamnă că până la data respectivă rămân aplicabile principiile generale de drept, consacrate de doctrină și jurisprudența.

Referitor la competența materială de soluționare a pricinii, întrucât hotărârea atacată privește cariera și drepturile judecătorului, potrivit art. 29 pct. (5), coroborat cu pct. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a reținut că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de a soluționa în fond cererea reclamantului. În fine, s-a mai arătat în decizie că cererea de numire fără concurs în funcția de judecător sau procuror a fost respinsă în mod corect de către Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 33 pct. 5 din Legea nr. 303/2004, persoanele care au îndeplinit funcția de judecător sau procuror cel puțin 10 ani și care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs, în funcția de procuror sau judecător, or, reclamantul a îndeplinit funcția de procuror doar 2 ani și 5 luni, astfel că va putea fi numit numai pe bază de concurs potrivit art. 33 pct. 1 al Legii nr. 317/2004.

Împotriva deciziei nr. 1759 din 16 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire A.G., invocând în drept prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 și 8 C. proc. civ. Revizuentul, reiterând situația de fapt prezentată și în acțiunea introductivă, a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința anulării Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005, prin care toate solicitările sale au fost nelegal respinse. Revizuentul a arătat că a promovat în primăvara anului 1997, examenul de intrare în magistratură, validat, astfel că a dobândit atât vocația, cât și dreptul recunoscut de lege, pentru a ocupa funcția de judecător, potrivit Legii nr. 92/1992, a Legii nr. 303/2004 și a Legii nr. 317/2004.

În fine, s-a mai invocat soluționarea recursului declarat, prin decizia atacată pe calea revizuirii de față, în lipsa recurentului-revizuent de la ședința de judecată și fără citarea legală, ocazie cu care Înalta Curte, soluționând în fond acțiunea, nu a dat ceea ce s-a cerut, a dat mai mult decât s-a cerut și astfel, în mod nelegal a respins cererile formulate. Prin precizări ulterioare depuse la dosar, revizuentul A.G. a menționat că procedura de citare efectuată de instanța de recurs, prin afișare la ușa instanței, nu a fost legală și corespunzătoare, astfel că i-au fost suprimate toate drepturile procesuale, incluzând dreptul de a propune probe și de a invoca eventuale excepții. Cererea de revizuire formulată nu este fondată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerațiuni.

Potrivit temeiului legal invocat, respectiv prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 și art. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de instanța de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere (i) în cazul în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, (ii) dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, respectiv (iii) în situația în care partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Analizând motivele de fapt expuse de revizuent, în raport cu temeiurile de drept sus menționate, Înalta Curte reține că nici unul dintre acestea nu întrunește cerințele legale, pentru a putea conduce la admiterea cererii de față. Astfel, respingerea acțiunii reclamantului, prin decizia atacată pe calea revizuirii de față, nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., neputându-se invoca acest text de lege, întrucât cele trei ipoteze ale textului vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a reținut, nici una aplicabilă în cauză, în condițiile în care Înalta Curte, în mod corect și motivat, a respins acțiunea reclamantului, raportat la toate capetele de acțiune formulate.

Nici motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi reținut, în condițiile în care revizuentul, deși a menționat în cererea sa acest temei legal, nu l-a motivat și nu l-a susținut cu nici un pretins nou înscris doveditor care să întrunească condițiile legale prevăzute. În fine, Înalta Curte reține că nefondată este și invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, necitarea recurentului-revizuent pentru termenul de judecată acordat, pretins nelegală, în cauză la data pronunțării deciziei s-au aplicat dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la excepția de nelegalitate, nu îndeplinește cumulativ cele două condiții cuprinse în textul menționat, mai sus prezentate.

Față de toate cele învederate, în baza art. 326-328 C. proc. civ., cererea de revizuire de față va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.G. împotriva deciziei nr. 1759 din 16 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.