ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3967/2006

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul A.G. a chemat în

judecată Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând

anularea Hotărârii nr. 582 din 8 decembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, precum și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, de

a înainta Președintelui României, propunerea sa de numire pe un post de

procuror.

Pe calea excepției de nelegalitate, în

temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a mai solicitat

reclamantul, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 337/1996, emis de

Ministerul Public - Procurorul General, respectiv a măsurii de eliberare a sa

din funcția de procuror, începând cu data de 20 martie 1996 și de transfer în

interes de serviciu, în afara corpului magistraților, pe post de consilier

juridic la SC O. SA Oradea, cu încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr.

92/1992 și repunerea în situația anterioară eliberării din funcția de procuror,

cu toate consecințele juridice pe care le implică, prin recunoașterea vechimii

în magistratură de la data eliberării din funcție și plata drepturilor

salariale aferente.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința nr. 72/CA/2006 din 12 aprilie 2006,

a admis excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Public -

Procurorul General și a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, reținând că în cauză este vorba de o hotărâre a

Consiliului Superior al Magistraturii, vizând cariera și drepturile

magistraților, iar în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr.

317/2004, competența de soluționare aparține Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs, reclamantul A.G., care a susținut că toate capetele de cerere sunt de

competența Curții de Apel Oradea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

decizia nr. 1759 din 16 mai 2006, a respins recursul declarat și pe fond, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de A.G.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a

reținut, în esență, că în ceea ce privește constatarea nulității absolute a

Ordinului Ministerului Public nr. 337/1996, pe calea excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția poate fi ridicată, numai

cu privire la acte administrative emise după intrarea în vigoare a noii legi,

ceea ce înseamnă că până la data respectivă rămân aplicabile principiile

generale de drept, consacrate de doctrină și jurisprudența.

Referitor la competența materială de

soluționare a pricinii, întrucât hotărârea atacată privește cariera și

drepturile judecătorului, potrivit art. 29 pct. (5), coroborat cu pct. (7) din

Legea nr. 317/2004, republicată, s-a reținut că aparține Înaltei Curți de

Casație și Justiție, competența de a soluționa în fond cererea reclamantului.

În fine, s-a mai arătat în decizie că cererea

de numire fără concurs în funcția de judecător sau procuror a fost respinsă în

mod corect de către Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 33 pct. 5 din Legea nr. 303/2004, persoanele care au

îndeplinit funcția de judecător sau procuror cel puțin 10 ani și care și-au

încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs, în

funcția de procuror sau judecător, or, reclamantul a îndeplinit funcția de

procuror doar 2 ani și 5 luni, astfel că va putea fi numit numai pe bază de

concurs potrivit art. 33 pct. 1 al Legii nr. 317/2004.

Împotriva deciziei nr. 1759 din 16 mai 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a formulat cerere de revizuire A.G., invocând în drept prevederile art.

322 alin. (1) pct. 2, 5 și 8 C. proc. civ.

Revizuentul, reiterând situația de fapt

prezentată și în acțiunea introductivă, a solicitat schimbarea în tot a

hotărârii atacate, cu consecința anulării Hotărârii Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005, prin care toate solicitările sale

au fost nelegal respinse.

Revizuentul a arătat că a promovat în

primăvara anului 1997, examenul de intrare în magistratură, validat, astfel că

a dobândit atât vocația, cât și dreptul recunoscut de lege, pentru a ocupa funcția

de judecător, potrivit Legii nr. 92/1992, a Legii nr. 303/2004 și a Legii nr.

317/2004.

În fine, s-a mai invocat soluționarea

recursului declarat, prin decizia atacată pe calea revizuirii de față, în lipsa

recurentului-revizuent de la ședința de judecată și fără citarea legală, ocazie

cu care Înalta Curte, soluționând în fond acțiunea, nu a dat ceea ce s-a cerut,

a dat mai mult decât s-a cerut și astfel, în mod nelegal a respins cererile

formulate.

Prin precizări ulterioare depuse la dosar,

revizuentul A.G. a menționat că procedura de citare efectuată de instanța de

recurs, prin afișare la ușa instanței, nu a fost legală și corespunzătoare,

astfel că i-au fost suprimate toate drepturile procesuale, incluzând dreptul de

a propune probe și de a invoca eventuale excepții.

Cererea de revizuire formulată nu este

fondată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerațiuni.

Potrivit temeiului legal invocat, respectiv

prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 și art. 8 C. proc. civ., revizuirea

unei hotărâri dată de instanța de recurs, atunci când evocă fondul, se poate

cere (i) în cazul în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu

s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult

decât s-a cerut, (ii) dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, respectiv (iii) în situația

în care partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să

înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința

sa.

Analizând motivele de fapt expuse de

revizuent, în raport cu temeiurile de drept sus menționate, Înalta Curte reține

că nici unul dintre acestea nu întrunește cerințele legale, pentru a putea

conduce la admiterea cererii de față.

Astfel, respingerea acțiunii reclamantului,

prin decizia atacată pe calea revizuirii de față, nu se încadrează în motivul

prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., neputându-se invoca acest text de

lege, întrucât cele trei ipoteze ale textului vizează inadvertențele dintre

obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a reținut, nici una

aplicabilă în cauză, în condițiile în care Înalta Curte, în mod corect și

motivat, a respins acțiunea reclamantului, raportat la toate capetele de

acțiune formulate.

Nici motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., nu poate fi reținut, în condițiile în care revizuentul, deși a

menționat în cererea sa acest temei legal, nu l-a motivat și nu l-a susținut cu

nici un pretins nou înscris doveditor care să întrunească condițiile legale

prevăzute.

În fine, Înalta Curte reține că nefondată

este și invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 8 C. proc.

civ., întrucât, necitarea recurentului-revizuent pentru termenul de judecată

acordat, pretins nelegală, în cauză la data pronunțării deciziei s-au aplicat

dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la excepția

de nelegalitate, nu îndeplinește cumulativ cele două condiții cuprinse în

textul menționat, mai sus prezentate.

Față de toate cele învederate, în baza art.

326-328 C. proc. civ., cererea de revizuire de față va fi respinsă ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de

A.G. împotriva deciziei nr. 1759 din 16 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

noiembrie 2006.