ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 7

februarie 2005, reclamantul T.D. a solicitat obligarea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție să-i comunice rezultatul interviului din

data de 17 august 2004, obligarea Consiliului Superior al Magistraturii de a

valida rezultatul interviului și de a face propunere de numire în funcția de

procuror, către Președintele României, plus obligarea pârâților la daune pe

care le va preciza ulterior.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

la data de 17 august 2004, reclamantul a susținut un interviu împreună cu alți

candidați, pentru numirea în funcția de procuror, a fost testat de o comisie, i

s-a făcut o propunere pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Galați, urmând să fie contactat până la data de 10 septembrie

2004.

S-a mai precizat de reclamant, că la

data de 11 noiembrie 2004 a primit o adresă de la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași, prin care i se aducea la cunoștință că dosarele au fost

restituite de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

în vederea completării, potrivit art. 5 din Regulamentul privind organizarea

concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 157 din 23 aprilie 2004 și după completare i se

aduce la cunoștință organizarea unui concurs, nemaifăcându-se vorbire de un

răspuns concret, referitor la interviu.

Reclamantul a învederat că la data

de 9 decembrie 2004 a formulat o cerere către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat un răspuns concret

referitor la rezultatul interviului, pârâtul răspunzând la această cerere, prin

adresa nr. 4213/2004, prin care i se face cunoscut că cererea sa de numire în

funcția de procuror a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,

din data de 5 octombrie 2004, în baza dispozițiilor art. 3 alin. (2) și (4) din

Regulamentul privind organizarea concursului de admitere în magistratură,

aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 157 din 23

aprilie 2004.

Prin sentința civilă nr. 1177/2005 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea a fost admisă în parte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a fost obligat să comunice reclamantului, rezultatul interviului

din data de 17 august 2004, fiind respinse celelalte cereri.

Instanța a reținut că prin adresele

emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la datele

de 23 februarie 2005 și 16 iunie 2005, reclamantul nu a fost informat în

totalitate asupra rezultatului interviului și sub aspectul numirii în funcția

de procuror.

Referitor la celelalte cereri, s-a

apreciat de către curtea de apel că nu au întrunit cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 65 și art. 88 lit. c) din Legea nr. 92/1992.

Împotriva acestei sentinței a

declarat recurs în termen, reclamantul.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că întâmpinarea depusă de către Consiliul Superior al Magistraturii

nu i-a fost comunicată recurentului; că actele depuse la data de 17 iunie 2005

de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași (adresele nr. 5124/2005, nr. 818/VI din

7 iunie 2005, nr. 818/VI din 2 aprilie 2005, nr. 492/VI/1 din 24 februarie

2003) nu i-au fost comunicate, fiind lipsit de posibilitatea de a formula

apărări; că adresa nr. 5124/2005 nu poate ține locul unui act care a stat la

baza interviului; că instanța nu a reținut că a depus la dosar, și alte decrete

ale Președintelui României (Decretul nr. 505/2004, Decretul nr. 631/2004,

Decretul nr. 704/2004) și că a formulat un răspuns la întâmpinarea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din data de 25

martie 2005. De asemenea, recurentul a arătat că a solicitat analizarea

legalității refuzului de a fi numit în funcția de procuror, cerere neanalizată

de instanță; că situația circumscrie dispozițiilor art. 65 din Legea nr.

92/1992; că instanța nu i-a pus în vedere să precizeze natura prejudiciului

suferit și cuantumul acestuia și nici nu s-a discutat administrarea de probe în

acest sens.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 65 din

Legea nr. 92/1992, în vigoare la momentul interviului invocat de recurent,

pentru a fi numit procuror la parchetul de pe lângă judecătorie, candidatul

trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 46 și să fi fost declarat

reușit la examenul de capacitate prevăzut de lege sau să fi ocupat cel puțin 5

ani funcția de avocat, jurisconsult, ș.a.

Art. 46 din aceeași lege prevede că

putea fi numit magistrat, cel care îndeplinea condițiile menționate la lit. a)

- f), la lit. f) a textului prevăzându-se că persoana în cauză trebuia să fi

absolvit Institutul Național de Magistratură sau să fi promovat concursul ori

examenul de admitere în magistratură, organizat potrivit Regulamentului aprobat

de ministrul justiției.

Art. 67 din Legea nr. 92/1992

prevedea excepții de la regula concursului sau a examenului, pentru persoane

care aveau titlul de doctor în drept ori au avut calitatea de magistrat sau

inspector general ori consilier juridic în Ministerul Justiției sau avocat o

perioadă de cel puțin 5 ani.

Față de aceste dispoziții legale, se

constată că recurentul, pentru a putea ocupa funcția de procuror la parchetul

de pe lângă judecătorie, trebuia fie să participe la concurs sau examen, fie să

se afle în una din situațiile de excepție menționate de art. 67 din Legea nr.

92/1992. Cum T.D. nu îndeplinea nici una din condițiile legale sus-menționate,

acesta nu putea fi numit procuror, astfel cum a solicitat recurentul-reclamant.

Este real faptul că instanța de fond

nu a motivat soluția în sensul analizat mai sus, însă prezentele considerente

suplinesc pe cele ale sentinței, având în vedere că soluția de admitere în

parte a acțiunii este legală.

Nu poate fi primit nici motivul de

recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare, prin necomunicarea

întâmpinării depuse de Consiliul Superior al Magistraturii și a unor acte în

ședința din data de 17 iunie 2005, întrucât la termenul respectiv nu s-a depus

întâmpinare, iar reclamantul cunoștea conținutul actelor emise de parchet.

Celelalte susțineri din cererea de

recurs nu pot fi calificate drept motive distincte de recurs, ele reprezentând

critici ale recurentului, referitor la modalitatea de redactare a sentinței,

situații care nu conduc la desființarea hotărârii.

Cât privește aspectul

despăgubirilor, acesta nu poate fi analizat, având în vedere că cererea

principală, și anume, refuzul de numire în funcția de procuror, nu a fost

admisă.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de

ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.D.

împotriva sentinței civile nr. 1177 din 17 iunie 2005 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 ianuarie 2006.