ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3551/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel București, reclamantul D.N. a chemat în judecată Consiliul

Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, solicitând obligarea

acestora la numirea sa în funcția de judecător la una din instanțele din țară,

la repararea pagubei cauzate prin refuzul nejustificat de a-i soluționa

cererea, calculat de la 12 aprilie 2004, până la data introducerii acțiunii și

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 12 martie 2004 s-a adresat cu o cerere

Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat numirea în

magistratură ca judecător sau procuror, cu scutire de examen.

Prin adresa nr. 750/2004,

dată la care era în vigoare Legea nr. 92/1992, i s-a comunicat că cererea sa va

fi analizată.

Ca urmare a Legii nr.

303/2004, i s-a comunicat faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 31 alin. (5) ale acestei legi.

Pârâtele, prin întâmpinare,

au solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității

procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 275

din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului Justiției și,

totodată, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a adopta această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit art. 67 din Legea

nr. 92/1992, puteau fi numiți în magistratură, fără concurs sau examen, în mod

excepțional, printre alte categorii de persoane, și consilieri juridici cu o

vechime minimă de 10 ani.

S-a mai reținut că potrivit

art. 88 alin. (1) lit. c) din același act normativ, Ministerul Justiției avea

posibilitatea, și nu obligația de a recomanda Consiliului Superior al

Magistraturii, numirea în funcția de judecător sau procuror a reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

recurentul a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, este lipsită de temei legal și a interpretat greșit natura actului

dedus judecății.

A mai susținut recurentul că

la data la care a depus cererea la Consiliul Superior al Magistraturii,

îndeplinea toate condițiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 92/1992, și

anume, că: era absolvent al facultății de drept și avea vechimea cerută de

lege, în profesia de consilier juridic, făcând dovada că a mai fost numit în

funcția de judecător în anul 1995, dar din motive neimputabile, postul nu a mai

putut fi ocupat.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art.

65 din Legea nr. 92/1992, în vigoare la momentul interviului invocat de

recurent, pentru a fi numit procuror sau judecător, candidatul trebuia să

îndeplinească condițiile prevăzute de art. 46 și să fi fost declarat reușit la

examenul de capacitate prevăzut de lege sau să fi ocupat cel puțin 5 ani

funcția de avocat, jurisconsult, ș.a.

Art. 46 din aceeași lege

prevede că putea fi numit magistrat, cel care îndeplinea condițiile menționate

la lit. a) - f) a textului, prevăzându-se că persoana în cauză trebuia să fi

absolvit Institutul Național de Magistratură sau să fi promovat concursul ori

examenul de admitere în magistratură, organizat potrivit regulamentului aprobat

de ministrul justiției.

Art. 67 din Legea nr.

92/1992 prevedea excepții de la regula concursului sau a examenului pentru

persoane care aveau titlul de doctor în drept ori au avut calitatea de

magistrat sau inspector general ori consilier juridic în Ministerul Justiției

sau avocat o perioadă de cel puțin 5 ani.

Față de aceste dispoziții

legale, se constată că recurentul, pentru a putea ocupa funcția de procuror sau

judecător, trebuia, fie să participe la concurs sau examen, fie să se afle în

una din situațiile de excepție menționate de art. 67 din Legea nr. 92/1992.

Cum D.N. nu îndeplinea nici

una din condițiile legale sus menționate, acesta nu putea fi numit procuror sau

judecător, astfel cum a solicitat.

Celelalte susțineri din

cererea de recurs nu pot fi calificate drept motive distincte de recurs, ele

reprezentând critici ale recurentului referitoare la modalitatea de redactare a

sentinței, situații care nu condus la desființarea hotărârii.

Cât privește aspectul

despăgubirilor, acesta nu poate fi analizat, având în vedere că cererea

principală, și anume, refuzul de numire în funcția de procuror sau judecător,

nu a fost admisă.

În consecință, pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând

motive de casare de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306

alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.N. împotriva sentinței civile nr. 275 din 8 februarie 2006 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2006.