ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3551/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul D.N. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestora la numirea sa în funcția de judecător la una din instanțele din țară, la repararea pagubei cauzate prin refuzul nejustificat de a-i soluționa cererea, calculat de la 12 aprilie 2004, până la data introducerii acțiunii și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 12 martie 2004 s-a adresat cu o cerere Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat numirea în magistratură ca judecător sau procuror, cu scutire de examen.

Prin adresa nr. 750/2004, dată la care era în vigoare Legea nr. 92/1992, i s-a comunicat că cererea sa va fi analizată. Ca urmare a Legii nr. 303/2004, i s-a comunicat faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 31 alin. (5) ale acestei legi. Pârâtele, prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 275 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului Justiției și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a adopta această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit art. 67 din Legea nr. 92/1992, puteau fi numiți în magistratură, fără concurs sau examen, în mod excepțional, printre alte categorii de persoane, și consilieri juridici cu o vechime minimă de 10 ani. S-a mai reținut că potrivit art. 88 alin. (1) lit. c) din același act normativ, Ministerul Justiției avea posibilitatea, și nu obligația de a recomanda Consiliului Superior al Magistraturii, numirea în funcția de judecător sau procuror a reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este lipsită de temei legal și a interpretat greșit natura actului dedus judecății. A mai susținut recurentul că la data la care a depus cererea la Consiliul Superior al Magistraturii, îndeplinea toate condițiile prevăzute de art. 67 din Legea nr. 92/1992, și anume, că: era absolvent al facultății de drept și avea vechimea cerută de lege, în profesia de consilier juridic, făcând dovada că a mai fost numit în funcția de judecător în anul 1995, dar din motive neimputabile, postul nu a mai putut fi ocupat. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 92/1992, în vigoare la momentul interviului invocat de recurent, pentru a fi numit procuror sau judecător, candidatul trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 46 și să fi fost declarat reușit la examenul de capacitate prevăzut de lege sau să fi ocupat cel puțin 5 ani funcția de avocat, jurisconsult, ș.a. Art. 46 din aceeași lege prevede că putea fi numit magistrat, cel care îndeplinea condițiile menționate la lit. a) - f) a textului, prevăzându-se că persoana în cauză trebuia să fi absolvit Institutul Național de Magistratură sau să fi promovat concursul ori examenul de admitere în magistratură, organizat potrivit regulamentului aprobat de ministrul justiției.

Art. 67 din Legea nr. 92/1992 prevedea excepții de la regula concursului sau a examenului pentru persoane care aveau titlul de doctor în drept ori au avut calitatea de magistrat sau inspector general ori consilier juridic în Ministerul Justiției sau avocat o perioadă de cel puțin 5 ani. Față de aceste dispoziții legale, se constată că recurentul, pentru a putea ocupa funcția de procuror sau judecător, trebuia, fie să participe la concurs sau examen, fie să se afle în una din situațiile de excepție menționate de art. 67 din Legea nr. 92/1992. Cum D.N. nu îndeplinea nici una din condițiile legale sus menționate, acesta nu putea fi numit procuror sau judecător, astfel cum a solicitat. Celelalte susțineri din cererea de recurs nu pot fi calificate drept motive distincte de recurs, ele reprezentând critici ale recurentului referitoare la modalitatea de redactare a sentinței, situații care nu condus la desființarea hotărârii.

Cât privește aspectul despăgubirilor, acesta nu poate fi analizat, având în vedere că cererea principală, și anume, refuzul de numire în funcția de procuror sau judecător, nu a fost admisă. În consecință, pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.N. împotriva sentinței civile nr. 275 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2006.