ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8957/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 17 februarie 2004, reclamantul I.J. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și S.E., procuror șef secție analiză, studii, resurse umane și

perfecționare profesională în cadrul aceluiași parchet, anularea actului

administrativ nr. 89 din 30 ianuarie 2004, emis de secția de analiză, studii,

resurse umane și perfecționare profesională din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâților să înceteze să mai

întocmească acte de asemenea natură, care aduc atingere dreptului la onoare, la

reputație, repunerea în situația anterioară, precum și obligarea pârâților, în

solidar, la plata sumei de 400.000.000 lei, cu titlu de daune morale și

cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat că prin actul administrativ contestat, i-a fost comunicat

refuzul pârâtului de a-i soluționa favorabil cererea de reîncadrare în

magistratură, ca procuror, întrucât nu îndeplinește condițiile impuse de art. 46

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992, în vigoare la acel moment, privind

conduita socio-profesională.

Actul administrativ

respectiv îi aduce atingere dreptului la onoare și reputație și este, potrivit

susținerilor reclamantului, netemeinic, având în vedere că motivarea măsurii

luate, este în contradicție cu concluziile fișelor de apreciere a activității

desfășurate ca procuror, în perioada 1980 - 1988, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, precum și cu caracterizarea emisă de această din

urmă autoritate, din care rezultă că nu a fost supus unei anchete sau unei

cercetări administrative ori penale, nu a încălcat codul etic și deontologic al

magistraților și s-a bucurat de o bună reputație.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 713 din 20 aprilie 2004,

a respins ca nefondată, acțiunea.

În considerentele hotărârii

menționate, prima instanță a reținut că pârâtul are, potrivit art. 67 din Legea

nr. 92/1992, dreptul de apreciere privind persoanele care pot fi numite în

magistratură, fără concurs sau examen și că aspectele privind conduita

socio-profesională a reclamantului, au rezultat din verificările efectuate de

procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Instanța a mai reținut că,

prin refuzul rezolvării cererii de numire în magistratură, nu i-a fost

provocată reclamantului, o vătămare a unui drept sau a unui interes legitim,

acesta având o vocație, și nu un drept și nici o pagubă, care să fie reparată

în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și ale art. 52 din Constituția

României.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.J., care a solicitat în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și, în fond, admiterea acțiunii sale, astfel cum a

fost formulată.

Recurentul a susținut, în

esență, că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,

întrucât obiectul acțiunii îl constituie nu refuzul rezolvării cererii de

numire în magistratură, ci anularea actului administrativ nr. 89/2004, care

este nelegal, netemeinic, deoarece susținerile din acest act sunt nereale și

nedovedite și vin în contradicție cu probele pe care le-a administrat.

Recursul se va admite, în

considerarea și în sensul celor ce urmează:

Într-adevăr, așa cum rezultă

din acțiunea introductivă formulată la Curtea de Apel București, reclamantul a solicitat în primul rând, anularea actului administrativ nr. 89/2004,

susținând netemeinicia acestuia, precum și faptul că prin acest act i-a fost

lezat dreptul la onoare și reputație.

Prin urmare, în limitele învestirii

sale cu acest capăt de cerere, prima instanță trebuia să verifice aspectele

sesizate de reclamant, prin analizarea documentației care a stat la baza

emiterii actului administrativ contestat.

Astfel, deși prin încheierea

pronunțată în ședința publică de la 30 martie 2004, instanța de fond a dispus

ca pârâtul să depună la dosar, documentația avută în vedere la emiterea

răspunsului către reclamant și comunicat prin adresa nr. 89 din 30 ianuarie 2004,

așa cum se dispusese și prin încheierea pronunțată la termenul din 9 martie

2004 și cu toate că pârâtul nu s-a conformat acestei dispoziții, instanța a

soluționat totuși cauza, fără să fi revenit motivat asupra unei măsuri

interlocutorii.

Nu se poate considera nici

că precizarea pârâtului, cuprinsă în adresa nr. 531 din 23 martie 2004, din

care reiese că aspectele negative privind conduita socio-profesională a

recurentului-reclamant, au rezultat din verificările efectuate de procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ar ține locul documentației solicitate.

Prezentarea respectivei

documentații era necesară, cu atât mai mult, cu cât afirmațiile pârâtului nu au

fost probate prin nici un alt mijloc, iar din susținerile orale ale reprezentantului

acestuia, consemnate în practicaua încheierii de la 30 martie 2004, rezultă că

documentația cerută de instanță este foarte vastă.

Având în vedere prevederile art.

129 alin. (5) teza I C. proc. civ., care dispune că judecătorii au îndatorirea

să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale, Curtea, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va admite

recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță, urmând ca la rejudecare, instanța să dispună administrarea

probei cu înscrisurile care au stat la baza emiterii actului contestat, precum

și a oricăror alte dovezi permise de lege, pentru lămurirea adevărului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul I.J. împotriva sentinței civile nr. 713 din 20 aprilie 2004 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2004.