ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin recursul
formulat la data de 23 octombrie 2008, recurentul N.C.C. a solicitat anularea
Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 981 din 2
octombrie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului
profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
În motivarea
hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență,
următoarele:
-
procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.
care au solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au susținut un concurs de
promovare conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;
-
deși este organizată ca o
structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, D.I.I.C.O.T. are personalitate juridică proprie, cu atribuții,
competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială [art. 75
alin. (12 )din Legea nr. 304/2004];
- competența prevăzută
de Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, aparține
Direcției, astfel că nu poate fi pusă în discuție validitatea actelor
procedurale întocmite de către procurorii specializați care nu au grad
profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție;
-
numirea procurorilor
într-o structură specializată făcută potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 508/2004 și ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art. 75
alin. (4)-(8) din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată prin
Legea nr. 247/2005, nu se confundă cu promovarea în funcții de execuție, care
se face numai prin concurs, în condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004;
-
art. 26 din Legea nr. 508/2004
prevede că dispozițiile Legilor nr. 303, 304 și 317/2004, republicate, se
aplică în mod corespunzător și D.I.I.C.O.T., astfel că procurorii care
activează în cadrul Direcției pot fi promovați în funcții de execuție numai
prin concurs, conform art. 43 - 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;
-
în temeiul art. 75 alin. (11)
din Legea nr. 304/2004, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,
procurorii revin la parchetele de unde provin; pentru situația în care la
parchetul unde procurorul a solicitat să revină nu există posturi vacante, prin
O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a constituit prin bugetul de stat, un fond de rezervă;
- salarizarea
procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător
indemnizației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător;
- hotărârile
judecătorești pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal, nu au caracter obligatoriu în cauze
similare supuse analizei pentru că nu au fost pronunțate în recurs în interesul
legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept dedusă
judecății.
Hotărârea nr. 981 din
2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29
alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul N.C.C., care a solicitat
anularea ei ca nelegală și netemeinică, în ceea ce îl privește, și admiterea
cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea
cererii, recurentul a arătat că prin Hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 248 din 30 noiembrie 2004, s-a dispus transferarea sa în
funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Olt, iar prin Ordinul
nr. 191/2004 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție a fost numit, începând cu data de 1 decembrie 2004 în
funcția de procuror D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt.
Totodată, a arătat că
revenirea procurorului la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde
are dreptul să funcționeze după încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,
în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, nu echivalează cu
pierderea unui drept câștigat, respectiv gradul profesional și salarizarea
corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurentul a arătat,
de asemenea, că în calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. a îndeplinit
acte procesuale și procedurale ce intră în competența acestei structuri și a
beneficiat în fapt și în drept de statutul și remunerația acordată procurorilor
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu privire la
jurisprudența anterioară a înaltei Curți, recurentul a arătat că Plenul CSM a
ignorat atât punctul de vedere evocat constant în hotărârile judecătorești, cât
și faptul că nu există o practică neunitară care să determine necesitatea unui
recurs în interesul legii, realizând chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor
fundamentale menționate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la C.E.D.O.
Prin întâmpinarea
depusă la dosar, intimatul a arătat că respingerea cererii recurentului s-a
făcut cu interpretarea corectă și distincția cuvenită între noțiunile de
„numire" și „promovare" pentru care legea prevede condiții și
proceduri diferite, reluând, în esență, argumentele expuse în hotărârea
atacată. A concluzionat în sensul că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul
procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini
atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi remunerați cu indemnizația
prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs. In caz
contrar, în optica intimatului, s-ar crea o situație discriminatorie,
dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public
care, pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină
concursuri.
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor formulate în întâmpinare,
ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în
materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru
considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr.
191/2004 al Procurorului General, recurentul a fost numit în funcția de
procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt.
In esență, problema
de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului N.C.C. care a fost numit
la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Este necontestat
faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără
echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, atât în forma
inițială cât și în forma modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006,
conform cărora: „Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.O.T., ca structură
cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de
criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție".
De asemenea, este
necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit
dispozițiilor Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și
funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., dispoziții cu
caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării
procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de
dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Astfel, recurentul a
fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 191/2004
emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, în temeiul art. 1 și art. 26 din Legea nr. 508/2004.
Este evident
faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în
condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și
promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest
aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea
gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Rezultă
așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției
promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.
Pe de altă parte,
Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut
necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea
infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat
adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor
și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți,
în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun (Legea
nr. 303/2004).
Aceleași necesități
în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și
existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără
a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau
grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași
structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție.
Având în vedere
modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.
urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală
discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de
promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în
ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica
constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în
cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este
discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,
adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport
rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".
Or, în speță,
justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de
criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004
și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că
îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit
la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar
justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări, instituții care nu se
confundă cu „numirea" în funcție).
Sub acest
aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13
decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat
de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi
câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor
legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre
fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză
este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii
speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului
din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa
la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă
parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o
nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea
atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.
În fine, în
soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată jurisprudența constantă a
înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat în sensul
recunoașterii gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul structurilor
specializate organizate în cadrul acestui parchet.
O soluție contrară,
fără argumente solide care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a
practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar genera divergențe de
jurisprudența care ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și
insecuritate juridică, ceea ce ar contraveni dreptului la un proces echitabil
consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza Sovtransavto Holding împotriva
Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în
cauza Păduraru împotriva României, publicată în M.Of. nr. 514 din 14 iunie
2006).
Având în vedere toate
considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.
29 alin. (7) din Legea nr. 317/ 2004 și va anula hotărârea nr.981 din
2octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl
privește pe recurent, cu consecința admiterii cererii de recunoaștere a gradului
profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de N.C.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea
atacată, în ceea ce îl privește pe recurent, și obligă pe intimatul Consiliul
Superior al Magistraturii să îi recunoască acestuia gradul profesional
corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 10 martie 2009.