ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2009

HOTĂRÂRE
14.06.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin recursul

formulat la data de 23 octombrie 2008, recurentul N.C.C. a solicitat anularea

Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 981 din 2

octombrie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea

hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență,

următoarele:

-

procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.

care au solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au susținut un concurs de

promovare conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

-

deși este organizată ca o

structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T. are personalitate juridică proprie, cu atribuții,

competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială [art. 75

alin. (12 )din Legea nr. 304/2004];

-    competența prevăzută

de Legea nr. 508/2004, cu modificările și completările ulterioare, aparține

Direcției, astfel că nu poate fi pusă în discuție validitatea actelor

procedurale întocmite de către procurorii specializați care nu au grad

profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție;

-

numirea procurorilor

într-o structură specializată făcută potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 508/2004 și ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art. 75

alin. (4)-(8) din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată prin

Legea nr. 247/2005, nu se confundă cu promovarea în funcții de execuție, care

se face numai prin concurs, în condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004;

-

art. 26 din Legea nr. 508/2004

prevede că dispozițiile Legilor nr. 303, 304 și 317/2004, republicate, se

aplică în mod corespunzător și D.I.I.C.O.T., astfel că procurorii care

activează în cadrul Direcției pot fi promovați în funcții de execuție numai

prin concurs, conform art. 43 - 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

-

în temeiul art. 75 alin. (11)

din Legea nr. 304/2004, la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

procurorii revin la parchetele de unde provin; pentru situația în care la

parchetul unde procurorul a solicitat să revină nu există posturi vacante, prin

O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a constituit prin bugetul de stat, un fond de rezervă;

-    salarizarea

procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător

indemnizației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător;

-  hotărârile

judecătorești pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, nu au caracter obligatoriu în cauze

similare supuse analizei pentru că nu au fost pronunțate în recurs în interesul

legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept dedusă

judecății.

Hotărârea nr. 981 din

2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentul N.C.C., care a solicitat

anularea ei ca nelegală și netemeinică, în ceea ce îl privește, și admiterea

cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea

cererii, recurentul a arătat că prin Hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 248 din 30 noiembrie 2004, s-a dispus transferarea sa în

funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Olt, iar prin Ordinul

nr. 191/2004 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a fost numit, începând cu data de 1 decembrie 2004 în

funcția de procuror D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt.

Totodată, a arătat că

revenirea procurorului la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde

are dreptul să funcționeze după încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, nu echivalează cu

pierderea unui drept câștigat, respectiv gradul profesional și salarizarea

corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a arătat,

de asemenea, că în calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. a îndeplinit

acte procesuale și procedurale ce intră în competența acestei structuri și a

beneficiat în fapt și în drept de statutul și remunerația acordată procurorilor

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la

jurisprudența anterioară a înaltei Curți, recurentul a arătat că Plenul CSM a

ignorat atât punctul de vedere evocat constant în hotărârile judecătorești, cât

și faptul că nu există o practică neunitară care să determine necesitatea unui

recurs în interesul legii, realizând chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor

fundamentale menționate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la C.E.D.O.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul a arătat că respingerea cererii recurentului s-a

făcut cu interpretarea corectă și distincția cuvenită între noțiunile de

„numire" și „promovare" pentru care legea prevede condiții și

proceduri diferite, reluând, în esență, argumentele expuse în hotărârea

atacată. A concluzionat în sensul că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul

procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini

atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi remunerați cu indemnizația

prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs. In caz

contrar, în optica intimatului, s-ar crea o situație discriminatorie,

dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public

care, pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină

concursuri.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor formulate în întâmpinare,

ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în

materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul nr.

191/2004 al Procurorului General, recurentul a fost numit în funcția de

procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt.

In esență, problema

de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului N.C.C. care a fost numit

la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat

faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără

echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, atât în forma

inițială cât și în forma modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006,

conform cărora: „Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.O.T., ca structură

cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție".

De asemenea, este

necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit

dispozițiilor Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., dispoziții cu

caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul a

fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 191/2004

emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul art. 1 și art. 26 din Legea nr. 508/2004.

Este evident

faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest

aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea

gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă

așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției

promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte,

Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut

necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat

adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor

și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți,

în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun (Legea

nr. 303/2004).

Aceleași necesități

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și

existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără

a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau

grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași

structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Având în vedere

modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de

promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în

ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica

constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în

cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este

discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport

rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or, în speță,

justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de

criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004

și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar

justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări, instituții care nu se

confundă cu „numirea" în funcție).

Sub acest

aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat

de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi

câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre

fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză

este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii

speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului

din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa

la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă

parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

În fine, în

soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată jurisprudența constantă a

înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat în sensul

recunoașterii gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul structurilor

specializate organizate în cadrul acestui parchet.

O soluție contrară,

fără argumente solide care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a

practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar genera divergențe de

jurisprudența care ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și

insecuritate juridică, ceea ce ar contraveni dreptului la un proces echitabil

consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza Sovtransavto Holding împotriva

Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în

cauza Păduraru împotriva României, publicată în M.Of. nr. 514 din 14 iunie

2006).

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/ 2004 și va anula hotărârea nr.981 din

2octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl

privește pe recurent, cu consecința admiterii cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Admite

recursul declarat de N.C.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea

atacată, în ceea ce îl privește pe recurent, și obligă pe intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii să îi recunoască acestuia gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-12-01
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul formulat la 21 iulie 2008, recurentul A.P. a solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 650 din 3 iulie 2008, prin care i-a fost respi
ÎCCJ 2005-12-01
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul formulat la 9 octombrie 2008, recurentul F.O.N. a solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 981 din 2 octombrie 2008, prin care i-a f
ÎCCJ 2005-12-01
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul formulat la 11 iulie 2008, recurenta S.J. a solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 650 din 3 iulie 2008, prin care i-a fost respin
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul formulat la 4 august 2008, recurentul D.M. a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 650 din 3 iulie
ÎCCJ 2005-12-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2070/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul formulat la data de 13 octombrie 2008, recurenta C.M.M. a solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 981 din 2 octombrie 2008, prin ca
Sursă