ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 13/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin recursul formulat la 9 octombrie 2008, recurentul F.O.N. a

solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 981 din 2 octombrie 2008, prin

care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii, C.S.M. a reținut, în

esență, următoarele:

-procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. care au

solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au susținut un concurs de

promovare conform art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

-deși este organizată ca o structură

specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T. are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență,

organizare și salarizare stabilite prin lege specială [art. 75 alin. (12) din

Legea nr. 304/2004];

-competența prevăzută de Legea nr. 508/2004,

cu modificările și completările ulterioare, aparține Direcției, astfel că nu

poate fi pusă în discuție validitatea actelor procedurale întocmite de către

procurorii specializați care nu au grad profesional de procuror al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

-numirea procurorilor într-o structură

specializată făcută potrivit art. 8 alin. (1) și 2 din Legea nr. 508/2004 și

ulterior, conform procedurii speciale prevăzute de art. 75 alin. (4) – (8) din

Legea nr. 304/2004, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005,

nu se confundă cu promovarea în funcții de execuție, care se face numai prin

concurs, în condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004;

-art. 26 din Legea nr. 508/2004 prevede că

dispozițiile Legilor nr. 303, 304 și 317/2004, republicate, se aplică în mod

corespunzător și D.I.I.C.O.T., astfel că procurorii care activează în cadrul

Direcției pot fi promovați în funcții de execuție numai prin concurs, conform art.

43 - 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004;

-în temeiul art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004,

la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele

de unde provin; pentru situația în care la parchetul unde procurorul a

solicitat să revină nu există posturi vacante, prin O.U.G. nr. 100/ 2007 s-a

constituit prin bugetul de stat, un fond de rezervă;

-salarizarea procurorilor D.I.I.C.O.T. cu un

coeficient de multiplicare corespunzător indemnizației procurorilor de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept

și gradul profesional corespunzător;

-hotărârile judecătorești pronunțate anterior

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal. nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse analizei pentru că

nu au fost pronunțate în recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o

dezlegare la o problemă de drept dedusă judecății.

Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a

Plenului C.S.M. a fost atacată cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, de către recurentul F.O.N., care a solicitat anularea ei ca

nelegală și netemeinică și admiterea cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea cererii, recurentul a arătat că

prin Hotărârea C.S.M. nr. 97 din 1 noiembrie 2005, a fost avizată favorabil

numirea sa în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Suceava,

iar prin Ordinul nr. 2259 din 3 noiembrie 2005 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numit

începând cu data de 1 noiembrie 2005 în funcția de procuror D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Suceava.

Totodată, a arătat că revenirea procurorului

la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze

după încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., în temeiul art. 75 alin. (11)

din Legea nr. 304/2004, nu echivalează cu pierderea unui drept câștigat,

respectiv gradul profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a arătat, de asemenea, că în

calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. a îndeplinit acte procesuale și

procedurale ce intră în competența acestei structuri și a beneficiat în fapt și

în drept de statutul și remunerația acordată procurorilor Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la jurisprudența anterioară a Înaltei

Curți, recurentul a arătat că Plenul C.S.M. a ignorat atât punctul de vedere

evocat constant în hotărârile judecătorești, cât și faptul că nu există o

practică neunitară care să determine necesitatea unui recurs în interesul

legii, realizând chiar o discriminare, cu încălcarea principiilor fundamentale

menționate în art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul

a arătat că respingerea cererii recurentului s-a făcut cu interpretarea corectă

și distincția cuvenită între noțiunile de „numire" și „promovare"

pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite, reluând, în esență,

argumentele expuse în hotărârea atacată. A concluzionat în sensul că numirea la

D.I.I.C:O.T. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură

specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei, de a fi

remunerați cu indemnizația prevăzută de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi

obținut numai prin concurs. În caz contrar - în optica intimatului - s-ar crea

o situație discriminatorie, dezavantajoasă pentru toți ceilalți procurori din

cadrul Ministerului Public care, pentru a promova la parchetele imediat

superioare, trebuie să susțină concursuri.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a apărărilor formulate în întâmpinare, ținând seama de

înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă

analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul nr. 2259 din 3 noiembrie 2005 a

Procurorului General recurentul a fost numit în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Suceava.

Numirea în funcție s-a făcut în temeiul art. 75

alin. (3) și (4) și al art. 76 din Legea nr. 304/2004, al art. 74 alin. (1) din

Legea nr. 303/ 2004 și al art. 1, art. 7, art. 8 și art. 26 din Legea nr. 508/2004.

Potrivit art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr.

304/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcție a recurentului,

D.I.I.C.O.T. se încadrează cu procurori numiți prin ordin al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu

avizul C.S.M., în limita posturilor prevăzute în statutul de funcții, aprobat

potrivit legii.

Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor, instituie regula potrivit

căreia promovarea procurorilor în funcții de execuție se face numai prin

concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la

parchete, cu respectarea condițiilor de vechime prevăzute la art. 44.

Nu se poate nega însă că procedura prevăzută

de art. 75 alin. (3) - (8) din Legea nr. 304/2004 implică și ea o evaluare, o

selecție a candidaților din perspectiva calităților profesionale specifice

stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.I.I.C.O.T.,

numai candidații declarați admiși în urma interviului urmând a fi numiți, în

limita posturilor prevăzute în statul de funcții.

Prin urmare, art. 75 alin. (3) - (8) din

Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau promovare

într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun

stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincția pe care intimatul o

face între noțiunea de „numire" și cea de „promovare" având caracter

artificial și bazându-se pe interpretarea strict literală a unor prevederi

legale. Promovarea, în ultimă instanță, nu este altceva decât o numire într-o

funcție superioară celei ocupate de persoana în cauză până la data promovării.

Este de reținut, de asemenea, că legea nu

prevede o durată limitată a „mandatului" de procuror al D.I.I.C.O.T.,

numirea în funcția respectivă având caracter definitiv.

D.I.I.C.O.T. a fost înființată în temeiul

Legii nr. 508/ 2004, ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul

României prin procurori specializați [art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004,

în forma în vigoare la data numirii în funcție a recurentului].

În forma actuală a legii, D.I.I.C.O.T. este

definită ca o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, art. 75 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, prevede că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție funcționează D.I.I.C.O.T., ca structură

specializată în combaterea criminalității organizate și terorismului.

Toate aceste norme exprimă voința

legiuitorului de a crea o structură specializată „în cadrul" Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, iar nu o

entitate distinctă, plasată în afara ierarhiei parchetelor.

În consecință, numirea în funcția de procuror

la D.I.I.C.O.T. a candidaților admiși în urma procedurii de selecție prevăzute

de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul profesional

corespunzător nivelului parchetului din care face parte structura respectivă.

Regulamentul privind transferul și detașarea

judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, precum și numirea

judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător,

aprobat inițial prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 484/2005, în prezent fiind

adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 9 martie 2006, care a și

abrogat-o pe prima, stabilește că „transferul nu poate fi aprobat decât la o

instanță sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să

funcționeze".

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul

C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea

magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că

recurentul a fost numit, conform dispozițiilor Legii 303/2004 și cu respectarea

condițiilor legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că,

potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Prin urmare, „gradul profesional" nu

este o noțiune abstractă, care să poată fi analizată separat de funcția pe care

o ocupă procurorul și de conținutul atribuțiilor specifice postului, atribuții

corespunzătoare competenței la nivelul parchetului în cadrul căruia își

desfășoară activitatea. Concursurile de promovare se organizează pentru

ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor vacante

disponibile, iar nu pentru dobândirea în mod abstract a unui „grad

profesional". Numai prin excepție, în cazuri expres prevăzute, promovarea

se face „pe loc".

Același raționament este valabil și în cazul

procurorilor numiti/transferati în structurile teritoriale ale D.I.I.C.O.T.,

constituite în circumscripțiile teritoriale ale parchetelor de pe lângă curțile

de apel și tribunale, fără ca legea să le confere o competență materială

diferită de cea a structurii centrale.

D.I.I.C.O.T. a fost înființată din rațiuni de

politică a justiției, în vederea realizării obiectivelor de aderare a României

la U.E. și de eficientizare a luptei împotriva criminalității organizate, prin

crearea unor structuri specializate, în cadrul cărora urmau să activeze

procurori selectați pe baza unor criterii de înaltă ținută morală și de

performanță în combaterea criminalității organizate și a terorismului.

Aceste rațiuni și obiective diferite avute în

vedere la înființarea D.I.I.C.O.T. sunt de natură să infirme teza potrivit

căreia conferirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în urma promovării procedurii de evaluare

prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 ar constitui o discriminare față de

celelalte categorii de procurori, care nu promovează decât prin concursul

organizat în baza art. 43 din Legea nr. 303/2004.

În jurisprudenta C.E.D.O. s-a reținut în mod

constant că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o

justificare obiectivă și rezonabilă (cauza B. împotriva României, Hotărârea din

6 decembrie 2007).

În fine, în soluționarea prezentului recurs

nu poate fi ignorată jurisprudenta constantă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, constând atât în deciziile invocate de recurentă, cât și în alte

soluții de dată mai recentă, toate în sensul recunoașterii gradului profesional

de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru procurorii din cadrul structurilor specializate organizate în cadrul

acestui parchet.

O soluție contrară, fără argumente solide

care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți

de Casație și Justiție, ar genera divergențe de jurisprudenta care ar avea ca

efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică, ceea ce ar

contraveni dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din

Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza

S.H. împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, citată în Hotărârea din 1 decembrie 2005,

pronunțată în cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 514/14.06.2006).

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta

Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

și va anula Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., în ceea

ce îl privește pe recurent, cu consecința admiterii cererii de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de F.O.N., împotriva

Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl

privește pe recurent.

Obligă intimatul C.S.M. să îi recunoască

recurentului gradul de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8

ianuarie 2009.