ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2363/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29 iunie 2009,

reclamanții I.D. și B.A. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției

să emită un ordin prin care să recunoască vechimea în muncă și respectiv,

vechimea în funcția de procuror pentru reclamantă și în funcția de judecător pentru

reclamant în perioada iunie – iulie 2006, obligarea pârâților Institutul

Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii la plata indemnizațiilor

aferente calității de auditor de justiție pentru perioada cuprinsă între data absolvirii

cursurilor I.N.M. și data numirii în funcția de procuror și respectiv, funcția

de judecător stagiar, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății

efective, să calculeze și să vireze contribuțiile aferente la bugetul asigurărilor

de stat, precum și obligarea pârâților Tribunalul Galați și Parchetul de pe

lângă Tribunalul Galați, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele

de muncă ale reclamanților.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Institutului Național al

Magistraturii, iar după susținerea examenului de absolvire și până la numirea în

funcțiile de procuror și respectiv, de judecător stagiar, nu au mai primit

indemnizațiile aferente calității de auditor de justiție, deși dreptul lor a

fost recunoscut în art. 16 și art. 17 din Legea nr. 303/2004 și în hotărârea

nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii .

Prin sentința civilă nr.

106 din 20 ianuarie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins excepția necompetenței

materiale invocată de pârâtul Institutul Național al Magistraturii, admis

acțiunea, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un ordin prin care să

recunoască reclamantului B.A. vechimea în muncă și vechimea în funcția de

judecător pentru lunile iulie și august 2006, a obligat pârâții Institutul

Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamanților

indemnizațiile aferente calității de auditor de justiție pentru perioada cuprinsă

între momentul absolvirii cursurilor Institutului Național al Magistraturii și

momentul numirii în funcția de procuror, respectiv de judecător stagiar,

actualizate cu rata inflației și a obligat pârâtul Tribunalul Galați, să

efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului B.A.

Recursul declarat de

pârâtul Institutul Național al Magistraturii a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 747 din 31 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Prin aceeași decizie

a fost admis recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul Ministerul

Justiției, a fost casată în parte hotărârea atacată, doar cu privire la obligația

pârâtului Ministerul Justiției de a emite un ordin prin care să recunoască

reclamantului B.A. vechimea în muncă și vechimea în funcția de judecător pentru

lunile iulie și august 2006 și s-a dispus trimiterea cauzei pentru competenta

soluționare a acestui capăt de cerere la Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, fiind menținute celelalte dispoziții ale

hotărârii recurate.

Decizia instanței de

recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora,

litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale

se soluționează în primă instanță de secțiile de contencios administrativ și

fiscal ale curților de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința

civilă nr. 5125 din 14 decembrie 2010, prin care a admis acțiunea formulată de

reclamantul B.A. și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un ordin prin

care să recunoască reclamantului vechimea în muncă și în magistratură pentru

perioada iulie – august 2006.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 17 alin.

(5) din Legea nr. 303/2004, perioada în care o persoană a avut calitatea de

auditor de justiție, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului

Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau de

procuror.

De asemenea, s-a

reținut că, prin Hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008 adoptată de Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii s-a constatat că, în raport de dispozițiile legale în

vigoare, auditorii de justiție își păstrează această calitate până la momentul

numirii în funcția de judecător stagiar sau de procuror stagiar, prin hotărâre

a Consiliului Superior al Magistraturii .

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, solicitând ca în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie modificată hotărârea atacată

în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată

formulată de reclamantul B.A.

Recurentul a susținut

că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, întrucât

dispozițiile art. 21

1

din Legea nr. 303/2004, care prevăd că

perioada cuprinsă între momentul absolvirii Institutului Național al

Magistraturii și cel al numirii în funcția de judecător stagiar constituie

vechime în funcția de judecător sunt aplicabile numai de la data intrării în

vigoare a actului de modificare și anume, O.U.G. nr. 195/2008 și în consecință,

nu pot produce efecte în mod retroactiv pentru perioada solicitată de intimatul

- reclamant.

Referitor la

Hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, s-a arătat că aceasta nu poate constitui temei pentru recunoașterea

perioadei de vechime în funcția de judecător, cu motivarea că nu este

reglementată în Legea nr. 317/2004 sau în Legea nr. 303/2004 competența emiterii

unui asemenea act cu caracter normativ, ceea ce rezultă și din publicarea sa

numai pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și nu, în M.

Of. al României, Partea I, astfel cum se prevede în art. 10 din Legea nr. 24/2000

pentru actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și

pentru ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii

organelor administrației publice centrale de specialitate.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 303/2004, calitatea de auditor de justiție este

recunoscută cursanților Institutului Național al Magistraturii, care

beneficiază pe perioada respectivă de o bursă având caracterul unei

indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar sau de

procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.

În art. 19 alin. (2)

din aceeași lege, s-a prevăzut că, auditorii de justiție care au promovat examenul

de absolvire vor fi numiți, de regulă, în funcțiile pentru care au optat după primul

an de cursuri în cadrul Institutului Național al Magistraturii.

Din interpretarea

sistematică a acestor prevederi legale, instanța de fond a constatat judicios

că auditorii de justiție păstrează această calitate până la numirea lor de

către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau de

procuror stagiar, cu condiția promovării examenului de absolvire a Institutului

Național al Magistraturii.

De asemenea, instanța

de fond a realizat o interpretare logică a reglementării în vigoare pentru perioada

indicată în cererea de chemare în judecată, având în vedere spiritul și finalitatea

legii respective, deoarece a considera că auditorul de justiție își pierde

această calitate la data promovării examenului de absolvire a Institutului

Național al Magistraturii, fără a exista continuitate între statutul de auditor

de justiție (cursant Institutul Național al Magistraturii) și cel de judecător

sau de procuror stagiar, ar fi contrar scopului urmărit de legiuitor la adoptarea

legii privind admiterea în magistratură și formarea inițială a judecătorilor și

procurorilor.

În consecință,

soluția instanței de fond s-a întemeiat pe actele normative aplicabile

raportului juridic dedus judecății și nu a procedat la aplicarea retroactivă a

O.U.G. nr. 195/2008, care a introdus art. 21

1

din Legea nr. 303/2004,

astfel că se dovedește a fi nefondată critica formulată sub acest aspect în

recurs.

Celelalte critici din

recurs vizează legalitatea Hotărârii nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii și nu pot fi examinate în prezenta cauză,

dat fiind că au constituit obiectul judecății în dosarul nr. 1372/1/2008 al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, soluționat irevocabil prin decizia nr. 3143 din 26 septembrie 2008.

Prin această decizie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul

Justiției în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 împotriva Hotărârii

nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

constatându-se legalitatea hotărârii respective. În atare situație, nu pot fi supuse

unei noi judecăți susținerile recurentului prin care s-au invocat motive de

nelegalitate a actului administrativ, menținut de instanța de recurs ca fiind conform

prevederilor legale.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței pronunțate

de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, va respinge prezentul recurs

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 5125 din 14

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2011.