ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5774/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, reclamanta F.F. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Justiției,

anularea ordinului din 15 septembrie 2010, constatarea faptului că perioada 1

martie 2007-15 septembrie 2010 în care a exercitat funcția de expert jurist

constituie vechime în magistratură, obligarea pârâților la plata drepturilor

salariale conform coeficientului de multiplicare corespunzător vechimii

continue în specialitatea juridică de 8 ani și 2 luni și la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin încheierea de ședință

publică de la data de 18 februarie 2011, Tribunalul a dispus conexarea Dosarului

nr. 56232/3/2010 la Dosarul cu nr. 53460/3/2010, având ca obiect contestarea, de

către aceeași reclamantă, a ordinului nr. 216 din 8 noiembrie 2010, emis de către

președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Ulterior, prin sentința

civilă nr. 1606 din 18 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a instanței

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a apreciat că reclamanta are statut de personal de specialitate juridică

asimilat judecătorilor și procurorilor, salarizarea acesteia, la momentul emiterii

ordinului contestat, realizându-se potrivit prevederilor Legii nr. 330/2009, condiții

în care sunt aplicabile prevederile art. 18 din anexa nr. VI a acestei legi care

stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința nr. 2348

din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta F.F. în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie; a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Justiției și, în consecință, a respins acțiunea

față de acest pârât.

În motivarea acestei soluții,

prima instanță a reținut că reclamanta pretinde că perioada 1 martie 2007-15

septembrie 2010, în care a avut funcția de expert jurist în cadrul Autorității pentru

Valorificare Activelor Statului constituie vechime în magistratură, ca și perioada

anterioară în care a avut funcția de consilier juridic.

Curtea a apreciat că dispozițiile

art. 86 din Legea nr. 303/2004 se referă în mod explicit la funcțiile de jurisconsult

sau consilier juridic, nu și la funcția de expert jurist, ocupație distinctă, care,

potrivit C.O.R. (clasificarea ocupațiilor în România), face parte dintr-o grupă

de bază diferită.

Apreciind asupra excepției

lipsei calității procesuale active a pârâtului Ministerul Justiției, instanța fondului

a constatat că acesta nu a emis actele atacate și reclamanta nu are raporturi de

muncă cu această instituție, astfel încât nici plata diferenței de drepturi salariale

nu se poate face de către acest pârât.

Împotriva sentinței

nr. 2348 din 3 aprilie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta F.F.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

a susținut în esență următoarele:

- hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât instanța de

fond s-a limitat doar la redarea prevederilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 și

la constatarea limitativă a faptului că legea nu se referă în mod explicit la funcția

de expert juridic, fără a examina susținerile reclamantei pe toate capetele de cerere

și fără a analiza și aprecia cu privire la înscrisurile relevante depuse la dosar.

Consideră recurenta că

instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea

fiind pronunțată fără a se analiza temeiul de fapt și de drept al echivalenței celor

două funcții și fără a se explica motivul pentru care nu există corespondență între

cele două funcții.

- hotărârea atacată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs recurenta-reclamantă a susținut că, pe de o parte, instanța de fond

a făcut o simplă constatare a prezentării funcțiilor juridice potrivit nomenclatorului

C.O.R. fără relevanță în combaterea argumentelor invocate de aceasta iar, pe de

altă parte, nu a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale respectiv a dispozițiilor

art. 86 din Legea nr. 303/2004, norme legale care au fost interpretate prea restrictiv.

În ceea ce privește respingerea

acțiunii față de pârâtul Ministerul Justiției pe motivul lipsei calității procesuale

pasive a acestuia, recurenta-reclamantă a susținut că acest pârât are calitate procesuală

în raport de capătul de cerere trei și patru al contestațiilor formulate de aceasta

împotriva ordinelor din 15 septembrie 2010 și din 8 noiembrie 2010 privind obligarea

intimaților la plata drepturilor salariale cuvenite, conform coeficientului de multiplicare

13,5 aferent vechimii și cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză cât și

în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată

că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele

expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. orice hotărâre judecătorească trebuie motivată,

această dispoziție fiind edictată atât în interesul unei bune administrări a justiției

și încrederii ce trebuie să o inspire justițiabililor cât și pentru a se da posibilitatea

instanțelor judecătorești superioare să-și exercite controlul judiciar.

În acest sens, judecătorii

sunt obligați să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor,

să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere,

să examineze și să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate și

la considerentele pentru care s-au respins unele cereri.

Sub acest aspect, dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., având caracter imperativ, nerespectarea lor atrage

casarea hotărârii, pentru că fără arătarea motivelor și dovezilor, soluția este

netemeinică, fiind potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., supusă casării.

În speță, instanța de

control judiciar constată că instanța de fond nu a respectat dispozițiile imperative

mai sus enunțate întrucât nu a analizat și motivat toate capetele acțiunii formulate

de recurenta-reclamantă respectiv ordinul din 15 septembrie 2010 cât și ordinul

din 8 noiembrie 2010 precum și celelalte capete ale acțiunii vizând acordarea drepturilor

salariale corespunzător vechimii în specialitatea juridică.

În fapt prin sentința

atacată, instanța de fond s-a limitat doar la redarea dispozițiilor art. 86 din

Legea nr. 303/2004 fără a analiza și a răspunde cererilor formulate de recurenta-reclamantă

ceea ce echivalează în realitate cu lipsa de motivare a hotărârii judecătorești,

în raport cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul celor

mai sus arătate, de natură a face imposibilă exercitarea controlului judecătoresc

în calea de atac a recursului.

În acest sens, sunt relevante

aspectele reținute de C.E.D.O., în cauza Albina împotriva României (publicată în

M. Of. al României, partea I, nr. 1049/25.11.2005) cu referire la obligația instanței

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor

de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, ca o cerință impusă

de respectarea dreptului la un proces echitabil, drept care trebuie să fie corect

și efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu.

Or, în speță, deși în

ambele cereri conexate privind anularea ordinelor de încadrare emise de Autoritatea

Națională pentru Cetățenie s-a detaliat întregul context de fapt precum și temeiul

legal al modificării denumirii funcției juridice deținute de recurenta-reclamantă

în cadrul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului administrându-se în

acest sens un probatoriu amplu, instanța de fond nu a făcut nici o referire în motivarea

sentinței cu privire la susținerile expuse de reclamantă în capetele de cerere și

nicio apreciere cu privire la înscrisurile depuse la dosar.

În raport de cele mai

sus arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul formulat în cauză, va casa sentința atacată și va

trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, cu ocazia rejudecării urmând a

proceda la o analiză efectivă a tuturor capetelor de cerere cât și a mijloacelor

de probă existente cât și a înscrisurilor depuse în faza judecării recursului, pentru

a se putea stabili cu corectitudine cadrul legal aplicabil în vederea analizei pe

fond a legalității actelor administrative deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de F.F. împotriva sentinței civile nr. 2348 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie

2013.