ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1869/2016

Decizia nr. 1869/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, și completată ulterior, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, obligarea pârâților să-i achite diferența de drepturi salariale restante pentru perioada 01 octombrie 2012 - 11 decembrie 2012 pe baza coeficientului de multiplicare 13,500, actualizate cu dobânda legală la data plății.

În motivarea acțiunii, a arătat reclamantul că în perioada 01 iulie 2010 - 07 februarie 2012 și-a îndeplinit stagiatura la Judecătoria Cluj-Napoca, fiind numit judecător definitiv la data de 08 februarie 2012, la Judecătoria sectorului 2 București, la data de 01 octombrie 2011 împlinind 3 ani vechime în funcția de judecător.

Pârâtul i-a achitat, începând cu data de 01 octombrie 2011 o indemnizație de judecător pe baza coeficientului de multiplicare 9,000, considerând că, deși judecătorilor cu o vechime în funcție mai mare de 3 ani li se cuvine o indemnizație calculată pe baza coeficientului de multiplicare 13,500, judecătorilor stagiari nu li se cuvine.

Prin Sentința civilă nr. 11548 din 8 iulie 2013, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale invocată de Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin Sentința civilă nr. 3680 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.

Recursul formulat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 679 din 18 februarie 2015, prin care sentința a fost casată, iar cauza trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reținându-se că în contextul în care obiectul litigiului a fost clar exprimat de reclamant ca fiind drepturi salariale, urmare a raporturilor juridice stabilite cu autoritățile pârâte unde acesta și-a desfășurat activitatea, și avându-se în vedere că nu a fost pusă în discuția părților schimbarea calificării juridice a cererii, cât și în raport cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 266, art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamant revine secției de conflicte de muncă a tribunalului.

Pentru termenul de judecată din 5 mai 2015, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare și excepție de nelegalitate a Ordinului ministrului justiției nr. 790/C/2012 emis la 27 februarie 2012.

Prin încheierea de ședință de la termenul din 2 iunie 2015, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a sesizat Curea de Apel București pentru soluționarea acestei excepții, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) și 3 din Legea 554/2004.

Pentru termenul de judecată din 30 iunie 2015, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București având în vedere că normele care guvernează competența teritorială de soluționare a excepției de nelegalitate sunt norme de ordine privată, iar reclamantul a ales instanțele judecătorești din circumscripția Curții de Apel Cluj, iar pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, aceasta neputând fi invocată din oficiu de către instanță.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a apreciat că excepția necompetenței teritoriale este întemeiată, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, reclamantul a optat, în vederea soluționării litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate, pentru instanța de la sediul a doi dintre pârâți, respectiv pentru Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei competență de soluționare a cauzei a fost stabilită prin decizia irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Litigiul care are ca obiect excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului justiției nr. 790/C/2012 îi are ca pârâți pe Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției, care au calitatea de pârâți și în cauza în care această excepție a fost invocată.

Din moment ce reclamantul a optat, în cadrul litigiului de fond, pentru instanța de la sediul pârâților Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, se constată că din punct de vedere teritorial aceasta este competentă să soluționeze și excepția de nelegalitate, nefiind posibilă schimbarea competenței teritoriale după alegerea de competență, potrivit opțiunii reclamantului, exprimată în conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că emitentul ordinului ce formează obiectul excepției de nelegalitate este o autoritate publică centrală, competența materială de soluționare a excepției aparține curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, în temeiul art. 153 alin. (1), art. 159 alin. (2) C. proc. civ., art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 1928 pronunțată la data de 30 iunie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Astfel, cauza a fost înregistrată la data de 28 iunie 2015 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/33/2015.

Prin Încheierea de ședință din data de 13 octombrie 3015 s-a dispus de către secția a II-a civilă scoaterea cauzei de pe rol și transpunerea dosarului la secția competentă material să soluționeze cauza, respectiv la secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin Sentința civilă nr. 11/2015 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr. 790/C/2012 formulată de reclamantul A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Excepția de nelegalitate astfel invocată face obiectul prezentului dosar, problema juridică ce se impune a fi elucidată în speță este aceea dacă conform prevederilor legale drepturile salariale trebuiau acordate reclamantului de la data la care a împlinit 3 ani vechime în funcția de judecător sau de la data validării examenului de capacitate și dobândirii practic a calității de judecător definitiv.

În acțiune reclamantul susține că o dată împlinită vechimea de 3 ani între judecătorul stagiar și cel numit în funcție prin decretul Președintelui României nu există diferențe din punctul de vedere al salarizării, ambii beneficiind de coeficientul de multiplicare 13,500. Această concluzie s-ar susține prin faptul că O.U.G. nr. 27/2006 nu ar opera distinctiv în funcție de calitatea judecătorului, stagiar sau definitiv, nefiind stabiliți coeficienți de multiplicare pentru magistrații stagiari, iar circumstanțierea introdusă prin pct. 3 din nota la anexă, care stabilește că după validarea examenului de capacitate, judecătorilor, li se aplică coeficientul de 13,500 ar fi, în fapt, o dispoziție de favoare pentru anumiți judecători, iar nu una de aplicabilitate generală.

Curtea a apreciat că această argumentație nu poate fi reținută pentru următoarele motive:

Art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 prevede că "în perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României, judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate primesc salariul corespunzător funcției imediat superioare celei de judecător sau procuror stagiar."

Funcția de judecător/procuror stagiar este consacrată deci în Legea nr. 303/2004, ca lege generală în materia statutului magistraților, nemaifiind necesară o consacrare distinctă, în legea de salarizare.

O.U.G. nr. 27/2006 face în fapt distincție între salarizarea judecătorilor/procurorilor definitivi și a celor stagiari, prin circumstanțierea aplicabilității pct. 28 din anexa 1 lit. A) la ordonanță.

Art. 3 alin. (1) al O.U.G. nr. 27/2006 prevede că "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

Potrivit lit. A) pct. 28 din anexa 1 judecătorii și procurorii de judecătorie, cu peste 3 ani vechime, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500. Potrivit lit. A) pct. 29 din anexa 1 judecătorii și procurorii de judecătorie, cu 2 - 3 ani vechime, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 9,000.

Nota 3, subsecventă anexei are aceeași forță juridică, fiind parte integrantă din ordonanță, la fel ca și coeficienții de multiplicare stabiliți prin anexă. Prin textul acestei note, în deplină concordanță cu acela al art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 se instituie o diferențiere între judecătorii și procurorii de judecătorie care au trecut examenul de capacitate, respectiv cei care sunt încă judecători stagiari.

Potrivit acestei note, "după validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorilor și procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. A) pct. 28. Același coeficient se aplică și judecătorilor și procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu o vechime mai mică de 3 ani".

Din interpretarea acestor texte, reiese că salarizarea judecătorilor și procurorilor de judecătorie se realizează astfel: judecători, procurori 0 - 1 an vechime - coeficient multiplicare 7,00, judecători, procurori 1 - 2 ani vechime - 8,00, judecători, procurori 2 - 3 ani vechime - 9,00, judecători, procurori peste 3 ani vechime - definitivi 13,5, stagiarii 9,00.

Norma din teza finală a notei redate mai sus, este în mod evident una tranzitorie, cu aplicabilitate limitată însă la situația de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Prin urmare, actul normativ face, în fapt, distincție între salarizarea judecătorilor definitivi și a celor stagiari, prin circumstanțierea aplicabilității pct. 28 din anexa 1 lit. A) la ordonanță.

Coeficientul de multiplicare 13,500 este deci corespunzător unui judecător cu peste trei ani vechime, care potrivit art. 31 din Legea nr. 304/2004 a promovat examenul de capacitate și a fost numit de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în continuare, Anexa stabilind un singur coeficient de multiplicare pentru funcția de execuție "judecător" corespunzător fiecărei instanțe, astfel încât fiecare judecător de la o instanță primește coeficientul de multiplicare prevăzut în Anexă pentru acea instanță.

Prin urmare, a apreciat prima instanță, indemnizația de încadrare lunară brută nu se stabilește doar în raport de vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, ci și cu nivelul instanțelor, iar în cadrul acestei categorii, în cazul judecătorilor de la judecătorie, cu distincția între salariul judecătorului stagiar și salariul judecătorului care a promovat examenul de capacitate și care a fost numit prin Decret de Președintele României, ca etapă obligatorie în ceea ce privește numirea judecătorilor și procurorilor, reflectată în mod evident în încadrarea într-o etapă superioară în cadrul aceleiași instanțe, aceasta fiind în concordanță cu pozițiile din Anexă la care face trimitere expres art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006.

Având în vedere aceste considerente în baza textelor de lege mai sus expuse și a art. 4 din Legea nr. 554/2004 va respinge excepția de nelegalitate ce face obiectul prezentului dosar.

Motivele de casare invocate

Împotriva Sentinței civile nr. 11/2015 din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În prealabil, susține recurentul că prezentul recurs este efectuat în termenul de 5 zile, având în vedere că acesta nu a început să curgă, întrucât sentința civilă recurată nu a fost comunicată în mod legal, sub semnătura de primire a persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, adică a sa - personal - ci a fost comunicată sub semnătură funcționarului din cadrul registraturii Judecătoriei sectorului 2 București.

Pe fondul recursului, susține recurentul că, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice iar câștigul salarial aferent lunii mai 2009 a fost determinat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, care la art. 3 alin. (1) prevede că "Judecătorii, procurării, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport ci nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

Așadar, susține recurentul, legiuitorul nu are în vedere distincția stagiar - definitiv la enumerarea criteriilor pentru stabilirea indemnizației, cele trei criterii legale fiind - nivelul instanțelor (judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție), funcția (de execuție, respectiv de conducere) și vechimea iar din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 rezultă că judecătorul care funcționează la judecătorie, fără a avea o funcție de conducere și cu o vechime ce depășește 3 ani, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500, conform punctului 28 al Anexei.

Mai susține recurentul că, pct. 3 al Notei la Anexa O.U.G. nr. 27/2006 nu poate fi interpretat în sensul că judecătorul de la judecătorie care are o funcție de execuție, cu o vechime ce depășește trei ani, nu beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500 decât dacă a absolvit examenul de capacitate, și acesta este validat, astfel încât magistratul stagiar să beneficieze de un coeficient de multiplicare prevăzut în anexă pentru judecătorii cu o vechime intre 2 și 3 ani, chiar dacă acesta ar avea o vechime mai mare de 3 ani.

Pct. 28 al Anexei stabilește cuantumul coeficientului de multiplicare în funcție de cele trei criterii legale stabilite de art. 3 alin. (1): nivelul instanței, funcția și vechimea. Spre deosebire de legislația anterioară, O.U.G. nr. 27/2006 nu mai stabilește coeficienți de multiplicare pentru magistrații stagiari.

Exceptarea magistraților stagiari de la aplicarea pct. 28 din Anexă doar prin interpretarea per a contraria a unor dispoziții inserate ca notă în lege, nu este posibilă, căci excepțiile sunt de strictă interpretare, trebuind să fie clare și neechivoce.

Potrivit pct. 3 al Notei la Anexa, "După validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorilor și procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. A, pct. 28. Același coeficient se aplică și judecătorilor și procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu o vechime mai mică de 3 ani."

Această regulă trebuie interpretată în sensul că instituie un regim juridic exorbitant și de favoare pentru acei judecători, care la data promovării examenului de capacitate au o vechime în funcție de cel puțin 3 ani, astfel încât, deși ar fi trebuit să li se aplice coeficientul 9,000 de la pct. 29 al Anexei, li se aplică pct. 28 al Anexei privind coeficientul 13,500. În acest sens este și ultima dispoziție a normei care instituie același regim exorbitant și de favoare pentru magistrații definitivi, care la data intrării în vigoare a ordonanței nu aveau o vechime în funcție de cel puțin 3 ani.

Așadar, norma din nota la anexă la O.U.G. nr. 27/2006 trebuie interpretată în acord cu principiul degajat din art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, ce instituie cele trei criterii legale pentru stabilirea indemnizației judecătorilor, fără a opera distinctiv în funcție de calitatea judecătorului de a fi definitiv sau stagiar, această concepție aparținând vechii reglementări de sub regimul O.U.G. nr. 177/2002.

Interpretarea Ministerului Justiției în sensul că pct. 28 privind coeficientul 13,500 se aplică numai după promovarea examenului de capacitate înfrânge, pe de o parte, litera legii, căci legiuitorul nu a folosit adverbul respectiv pentru a indica restricția, pe de altă parte, spiritul legii, care se degajă din principiul izvorât din art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, potrivit căruia indemnizațiile judecătorilor se determină în funcție de trei elemente: nivelul instanței, funcția și vechimea în funcție, abandonându-se tratamentul distinctiv în funcție de calitatea judecătorului de a fi definitiv sau stagiar.

Acest tratament juridic este tributar vechii reglementări, de sub concepția căruia Ministerul Justiției nu a reușit să se desprindă, motiv pentru care a înțeles să interpreteze o normă dintr-o notă la o anexă la ordonanță în mod izolat și extensiv, doar pentru a salva spiritul vechii legi, cu consecința nesocotirii drepturilor salariale ale reclamantului.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiției nr. 790/C/2012 emis la data de 27 februarie 2012.

Apărările formulate în cauză

Prin Întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

Solicită intimatul-pârât ca, în primul rând să se aibă în vedere că motivele de recurs sunt doar o reluare a susținerilor invocate de recurentul-reclamant în fața instanței de fond, fără nicio altă critică a hotărârii recurate.

Solicită, totodată, a se constata că instanța de fond a reținut că ordinul atacat nu contravine cadrului legal instituit de actele normative aplicabile pentru stabilirea indemnizației recurentului-reclamant iar interpretarea dată de instanța de fond a textelor de lege incidente corespunde celor reținute de instanța supremă în cauzele având ca obiect calcularea indemnizației de încadrare în funcție de coeficientul 13,500 înainte de validarea examenului de capacitate, invocând în acest sens soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarele nr. x/2/2007, nr. x/2/2008, x/2/2012, x/2/2013, x/2/2011 și nr. x/2/2011.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului și menținerea soluției dată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Considerentele Înaltei Curți

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/33/2015*.

La termenul de judecată de astăzi, 14 iunie 2016, Înalta Curte a reținut cauza pentru a se pronunța cu prioritate pe aspectul tardivității recursului.

Examinând cu prioritate excepția tardivității prezentului recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat, fiind de prisos analizarea motivelor de recurs.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată privind drepturile salariale - 03 octombrie 2012 - Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere".

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată recurentului la domiciliul procesual ales la Judecătoria sectorului 2, cu sediul în București, sector 3, la data de 29 decembrie 2015 (conform dovezii de comunicare a hotărârii recurate, atașată la dosar fond, pe care se află aplicată inclusiv ștampila Judecătoriei sectorului 2) iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax de parte la data de 11 ianuarie 2016, înregistrată la instanța de fond - Curtea de Apel Cluj - la data de 22 ianuarie 2016, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată privind drepturile salariale - 03 octombrie 2012; termen ce s-a împlinit la data de 04 ianuarie 2016, ca ultimă zi de declarare a recursului.

Văzând dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 și 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii, ultima zi de declarare a recursului fiind 04 ianuarie 2016.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mei presus de voința lui, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca atare.

În ceea ce privește susținerea recurentului, din cuprinsul cererii de recurs, în sensul că termenul pentru exercitarea căii de atac nu a început să curgă, întrucât sentința recurată nu a fost comunicată în mod legal, sub semnătura de primire persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, în speță chiar recurentului, personal, ci a fost comunicată sub semnătură funcționarului din cadrul registraturii Judecătoriei sectorului 2 București, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care recurentul a fost cel ce și-a ales domiciliul procesual la sediul Judecătoriei sectorului 2, pe tot parcursul procesului, încă de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Cluj - 03 octombrie 2012; astfel cum a indicat în toate cererile formulate, inclusiv în prezenta cerere de recurs. Pe cale de consecință, în condițiile în care recurentul a indicat, ca și domiciliu procesual ales, sediul Judecătoriei sectorului 2, Înalta Curte apreciază că procedura de comunicare a hotărârii recurate este legal îndeplinită cu recurentul la domiciliul ales, încă din data de 29 decembrie 2015 - conform ștampilei aplicate de serviciul de registratură al acestei instanțe.

De altfel, Înalta Curte, studiind actele și lucrările dosarului, din toate etapele procesuale parcurse constată că, deși pe toată durata procesului, atât a dosarului principal având ca obiect drepturile salariale cât și a celui ce privește excepția de nelegalitate, invocată ca un mijloc de apărare, în strânsă legătură cu soluționarea litigiului ce are ca obiect drepturile salariale, excepție de nelegalitate ce face obiectul prezentului recurs - întreaga corespondență a fost purtată cu recurentul-reclamant la aceeași adresă; fiind primită ca și acum, tot de serviciul de registratură al instanței indicate - Judecătoria sectorului 2 - nu a existat nici un moment în care recurentul să invoce nelegala sa citare sau nelegala comunicare a hotărârii (Sentința civilă nr. 3680/2013 pronunțată în primul ciclu procesual în cauza având ca obiect drepturi salariale, atacată de asemenea cu recurs, dosar Curte de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nr. x/117/2012*), așa cum nici acum nu invocă o nelegală citare, ci doar o nelegală comunicare a hotărârii; menținându-și, în același timp domiciliul procesual ales la Judecătoria Sectorului 2 București.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 11/2015 din 12 noiembrie 2012 este tardiv formulat și, În temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 11/2015 din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT