Decizia nr. 3513/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 206/2016 a Tribunalului Mureș

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia, obligarea acestora să-i plătească diferența dintre cuantumul drepturilor salariale acordate judecătorilor care au îndeplinit aceleași condiții de funcție și vechime anterior datei de 01.01.2011 și cuantumul drepturilor salariale stabilite prin ordinele emise de Ministrul Justiției, începând cu data de 1.04.2014 și până la schimbarea situației de fapt. Prin sentința civilă nr. 206 din 11 februarie 2016, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1966 din 7 iunie 2016, a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Alba-Iulia, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia și a obligat pârâții să plătească reclamantei, începând cu data de 01.04.2014, diferența de drepturi salariale acordate judecătorilor care au îndeplinit aceleași condiții de funcție și vechime anterior datei de 01.01.2011 și cuantumul drepturilor salariale stabilite prin Ordinele MJ nr. 2581/C/232.07.2014 și 3552/C/08.10.2014.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la pct. 8 din cuprinsul alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ. Recurentul mai susține că la pronunțarea hotărârii recurate, instanța nu a analizat pretențiile intimatei-reclamante și în contextul pronunțării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2015, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin Decizia nr. 32/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, iar nu în raport cu cei care au împlinit aceste vechimi potrivit unor acte normative anterioare. Astfel, se dovedește greșită soluția primei instanței întrucât vine în contradicție cu cele reținute de Instanța Supremă, care a stipulat expres ca salariul trebuie acordat prin raportare cu cel pe care îl are o persoană care a împlinit vechimea în muncă/în funcție ulterior datei de 01 ianuarie 2011. Totodată, în temeiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și al Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost realizată reîncadrarea întregului personal din sistemul judiciar în funcție, grad și gradație, pe clase de salarizare, precum și stabilirea drepturilor salariale, ținându-se seama de gradul profesional, vechimea în muncă, vechimea în funcție, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010. În concluzie, stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de vechime în funcție s-a realizat în mod corect, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) și art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014, precum și alte masuri în domeniul cheltuielilor publice. Recurentul consideră că nu există temei pentru obligarea într-un litigiu de contencios administrativ a autorității care are doar competența de a emite actul de salarizare, la plata unor diferențe salariale a căror punere în plată se realizează în concret de Curtea de Apel Alba Iulia. Singura instituție care putea fi obligată la plata respectivelor diferențe salariale și, care, de altfel a și fost obligată alături de Ministerul Justiției era instanța angajatoare, respectiv, Curtea de Apel Alba Iulia. La data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, iar la art. 1 din cuprinsul acestuia s-a prevăzut ca, începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Apărările formulate în cauză Intimata Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, având în vedere faptul că a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.112/2016.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța avut în vedere considerentele în continuare arătate. La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede: "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi. Pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, prin OMJ nr. 4680/C/2016, la stabilirea indemnizației intimatei-reclamante, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de baza și al sporurilor pentru funcția similară. Ulterior, prin OMJ nr. 1469/C/24.05.2017 emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016, avându-se în vedere alinierea indemnizațiilor la nivelul maxim în plată, calculate conform art. 1 alin. (5) 1 O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit indemnizația individuală a intimatei-reclamante, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată. Înalta Curte constată că diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale au fost deja achitate întregului personal beneficiar al OMJ nr. 4680/C/2016, de către instanța angajatoare. Astfel fiind, Înalta Curte constată că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, având în vedere faptul că drepturile salariale au fost achitate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei A., ca rămasă fără obiect.