ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5159/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 aprilie 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), un nou ordin de salarizare, în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

- obligarea pârâtului, începând cu data de 09.04.2015, la plata diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 01 ianuarie 2011, în temeiul art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

1.2. Prin cererea precizatoare înregistrată la data de 13 mai 2019, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârât, și pe Ministrul Justiției.

Prin sentința civilă nr. 3845 din 05 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

a) a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției;

b) a obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită ordinul de încadrare salarială a reclamantei, începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere de către pârât fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015;

c) a obligat pârâții să efectueze demersurile necesare și să plătească reclamantei, începând cu data de 09.04.2015, eventualele diferențe salariale rezultate în urma emiterii ordinului de încadrare salarială menționat mai sus.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 3845 din 05 decembri 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul înlăturării obligării Ministerului Justiției de la plata diferențelor salariale acordate intimatei-reclamante.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit, ca fiind lipsită de obiect, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, referitoare la obligarea la plata drepturilor bănești.

De asemenea, recurentul-pârât a susținut că prima instanță l-a obligat în mod greșit la plata diferențelor salariale, întrucât această atribuție legală revine instituției angajatoare, pârâtul având doar obligația de a vira sumele necesare plăților, iar nu de a efectua în concret plata acestora.

Totodată, a arătat pârâtul că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus recalcularea indemnizațiilor judecătorilor care beneficiau de un cuantum al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

3.2. Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 13 septembrie 2019, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1486/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, s-a stabilit indemnizația individuală cuvenită intimatei-reclamante, în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, fiind achitate și diferențele salariale rezultate din acest mod de calcul.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2017, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 1486/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Totodată, reclamantei i-au fost achitate diferențele salariale rezultate din aplicarea acestui ordin.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior pronunțării sentinței recurate, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3845 din 05 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.