ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3707/2019

Ședința publică din data de 27 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2016, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- obligarea acestuia să emită, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), un nou ordin de salarizare prin care să mi se stabilească drepturile salariale în acord cu art. 1 alin. (51) și art. 5 alin. (1)-(12) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței în care funcționează.

- obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015 la zi și în continuare, în temeiul art. 1 alin. (51) și art. 5 alin. (1)-(12) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale care i se cuvine, rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, precum și a dobânzilor legale aferente.

Prin sentința civilă nr. 4064 din 104 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

Împotriva sentinței nr. 4064 din 14.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerului Justiției de la plata diferenșelor salariale acordate reclamantei.

În opinia recurentului, în mod greșit, prin dispozitivul sentinței recurate, Curtea de Apel București a obligat Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, deși această obligație revine instanței angajatoare, în speță, Curtea de Apel Alba Iulia.

A precizat că atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare a reclamantei - intimate, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar atribuția Ministerului Justiției este de a vira banii, în conformitate cu art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, iar nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

Recurentul a susținut că dispozitivul sentinței recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plății drepturilor salariale intimaților - reclamanți, dat fiind faptul că această obligație excedează Ministerului Justiției.

Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenții de ordin bănesc de către angajații instanțelor de juudecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului justiției.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Intimata - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamantă, a obligat Ministerul Justiției să achite și diferențele salariale rezultate.

Criticile invocate de recurent prin cererea de recurs vizează obligarea Ministerului Justiției să achite diferențele salariale rezultate în urma emiterii noului ordin de salarizare.

Instanța de control judiciar constată că, în cauza de față, instanța de fond nu a stabilit în sarcina Ministerului Justiției o obligație de plată directă a drepturilor salariale, ci a stabilit obligația de a efectua demersurile necesare pentru plata acestor sume, respectiv ordonatorul principal să asigure includerea sumelor în buget și să le direcționeze către ordonatorul secundar, iar acesta din urmă către ordonatorul terțiar, astfel cum rezultă din ultimul paragraf al sentinței recurate.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorul principal de credite doar repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate.

Prin urmare, ordonatorii secundari de credite sunt cei care utilizează creditele astfel repartizate în bugetul propriu.

Înalta Curte constată că atât din cuprinsul textului legal anterior menționat, cât și din dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 652/209 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, rezultă că recurentului Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, îi revine obligația legală de a face demersurile necesare pentru asigurarea fondurilor bănești în vederea plății drepturilor salariale ale reclamantei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4064 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2019.