ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6698/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta P.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat instanței anularea parțială a Ordinului nr. 2120/C/2011, emis de Ministrul Justiției și obligarea pârâtului să emită un ordin prin care: -să se menționeze faptul că, începând cu data de 01 iulie 2011, perioada care reprezintă vechime în magistratură, pentru reclamantă este „de peste 3 ani"; - să i se stabilească indemnizația de încadrare pe baza coeficientului de multiplicare 13,500, începând cu data 01 iulie 2011 și să i se stabilească sporurile în funcție de această indemnizație.

Prin sentința civilă nr. 1785 din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Ordinul nr. 2120/C/2011 în ce privește mențiunile referitoare la reclamantă și a obligat pârâtul să stabilească drepturile salariale ale reclamantei în raport cu indemnizația de încadrare calculată pe baza coeficientului de multiplicare de 13,500, începând cu data de 01 iulie 2011. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 2120/C/2011, emis de Ministrul Justiției în temeiul Legilor nr. 284/2010 și 285/2010, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantei prin aplicarea unui coeficient de multiplicare de 9,00, luându-se act că prin hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 437 din 30 iunie 2011 reclamanta, absolventă a I.N.M. promoția 2009-2001, a fost numită ca judecător stagiar. Curtea de Apel a reținut că, prin prisma dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, reclamanta avea la data emiterii ordinului, o vechime în magistratură mai mare de 6 ani, ca urmare a funcțiilor pe care le îndeplinise anterior. Din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 rezultă că judecătorul care funcționează la judecătorie, fără a avea o funcție de conducere, și cu o vechime ce depășește trei ani, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că exceptarea judecătorilor stagiari de la regula, principiul statuat la pct. 28 al Anexei în sensul „Judecătorii, procurorii, peste 3 ani vechime” au dreptul la un coeficient de 13,500 nu poate fi dedusă prin interpretarea „per a contrario” a unor dispoziții inserate ca „notă” în lege.

Instanța de fond a mai considerat că dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde acest coeficient numai persoanelor care au validat examenul de capacitate ar fi formulat dispoziția în acest sens: „coeficientul prevăzut la lit. a) pct. 28 se aplică judecătorilor și procurorilor numai după validarea examenului de capacitate”. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că stabilirea coeficientului de multiplicare corespunzător vechimii se realizează prin ordin al ministrului justiției numai pe baza hotărârii C.S.M. prin care judecătorii stagiari sunt numiți în magistratură, în cauza dedusă judecății - Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 437 din 30 iunie 2011 prin care intimata a fost numită, judecător stagiar la Judecătoria Bacău. Recurentul consideră că, în mod greșit, Curtea de Apel a reținut că judecătorii cu o vechime de peste 3 ani, indiferent dacă sunt stagiari sau definitivi, beneficiază de un coeficient de 13,500, conform lit. a), pct. 28 Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006. Chiar dacă în textul Anexei O.U.G. nr. 27/2006 nu se folosește sintagma „judecător stagiar", diferențierea de salarizare între judecătorii stagiari și cei definitivi este evidentă din moment ce actul normativ menționat impune condiția validării examenului de capacitate sau condiția încadrării ca judecător definitiv, pentru acordarea coeficientului de multiplicare 13,500.

Recurentul mai susține că prin O.U.G. nr. 27/2006 se face o distincție clară între indemnizația de încadrare corespunzătoare unui judecător stagiar și cea prevăzută pentru un judecător definitiv tocmai prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare diferiți, cum este cazul celui de 13,500, pe care legea îl condiționează de validarea examenului de capacitate si de dobândirea pe această cale, a calității de judecător definitiv. În opinia recurentului instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 86 din Legea nr 303/2004, reținând că reclamanta avea la data emiterii ordinului o vechime în magistratură mai mare de 6 ani. Aceste dispoziții sunt utile doar la stabilirea și acordarea pensiei de serviciu, iar nu și pentru acordarea coeficientului 13,500 sau a sporului de stabilitate.

P rin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se abrogă o serie de reglementări cuprinse în O.U.G. nr. 27/2006, nu însă și cele referitoare la determinarea indemnizației la care sunt îndreptățiți magistrații, în acest sens fiind prevederile art. 5 din anexa VI. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Astfel cum rezultă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a contestat Ordinul Ministrului Justiției nr. 2120/2011 pentru considerentul că în mod greșit a fost aplicat coeficientul de multiplicare de 9,00 iar pârâtul nu a reținut vechimea reală în magistratură.

În ceea ce privește coeficientul de multiplicare avut în vedere la emiterea ordinului contestat, instanța de control judiciar constată că în mod legal a reținut pârâtul că reclamanta beneficiază de coeficientul de multiplicare de 9,00 și nu de 13,50, aplicabil numai după validarea examenului de capacitate. Potrivit art. 3 din O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și a notei cuprinsă în anexa la ordonanță, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”.

Potrivit lit. a) pct. 28 din anexa 1 cuprinzând „Indemnizațiile judecătorilor, procurorilor și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, judecătorii și procurorii de judecătorie, cu peste 3 ani vechime, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500. Prin nota 3, subsecventă anexei menționate, se prevede că: „După validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorilor și procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. a) pct. 28. Același coeficient se aplică și judecătorilor și procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu o vechime mai mică de 3 ani”.

Având în vedere aceste dispoziții este evident că în privința judecătorilor stagiari nu este aplicabil coeficientul de multiplicare de 13,50, coeficient condiționat de validarea examenului de capacitate și aplicabil inclusiv pentru perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României. Argumentele reclamantei, în sensul că dispozițiile Anexei la O.U.G. nr. 27/2006 nu condiționează promovarea examenului de capacitate pentru încadrarea în coeficientul de multiplicare 13,50, fiind suficientă dovada vechimii în magistratură de peste 3 ani nu atestă nelegalitatea Ordinului 2120 din 17 octombrie 2011 atât timp, cât O.U.G.

nr. 27/2006 condiționează încadrarea judecătorilor care funcționează la judecătorii în acest coeficient de multiplicare de promovarea și validarea examenului de capacitate, în cazul judecătorilor stagiari, sau de numirea în funcția de judecător definitiv fără susținerea examenului de capacitate. Tratamentul diferențiat în privința salarizării este justificat obiectiv, raportat la natura și complexitatea cauzelor pe care le pot soluționa judecătorii stagiari, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind în afara oricărei discuții existența unor situații comparabile. Instanța de fond a apreciat că O.U.G. nr. 27/2006 nu a avut în vedere distincția judecător stagiar-judecător definitiv la enumerarea criteriilor de stabilire a indemnizației iar pct. 3 din Anexa 1 la O.U.G.

nr. 27/2006 nu ar introduce condiția validării examenului de capacitate pentru acordarea coeficientului de 13,500. Însă, analiza pct. 3 din Nota la Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006 dovedește exact contrariu pentru că este condiționată aplicarea coeficientului de 13,500 de validarea (promovarea) examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută de art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, text ce se referă la perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României. Chiar dacă aceste concluzii rezultă dintr-o Notă la o Anexă a O.U.G. nr. 27/2006, anexele fac parte integrantă din actul normativ și trebuie aplicate și nu se poate impune o concluzie contrară numai pentru că aceasta nu este cuprinsă în textul propriu-zis al actului normativ, din moment ce și anexele au aceeași putere ca și actul respectiv.

De altfel, chiar art. 57 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 prevede că „Textul–cadru de trimitere trebuie să facă, în finalul său, mențiunea că anexa face parte integrantă din actul normativ” iar în art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006 se prevede expres că anexa la ordonanță face parte integrantă din actul normativ. De altfel, instanța de fond nu a ținut seama și de actul normativ în baza căruia a fost emis ordinul a cărui anulare se cere.

Ordinul nr. 2120/C/2011 al Ministrului Justiției a fost emis potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 2 care prevedea că „în anul 2011 pentru personalul nou-încadrat în funcție, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”. Chiar dacă O.U.G. nr. 27/2006 a fost abrogată parțial prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în Legea nr. 330/2009 se fac o serie de trimiteri la Anexele O.U.G.

nr. 27/2006 și chiar la notele la anexe, iar judecătorii și procurorii stagiari au fost salarizați, și după intrarea în vigoare a acestei legi, diferit față de judecătorii și procurorii definitivi.

Astfel, potrivit art. 5 din anexa VI a Legii nr. 330/2009:„(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părții a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)" iar art. 8 alin. (2) din aceeași anexă prevede că „ După validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorilor, procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat acestora li se aplică indemnizația de încadrare brută lunară stabilită conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți la nr. art. 25 și 26, după caz, din anexa nr. VI/1”.

Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de la 1 ianuarie 2011, pentru că Legea nr. 285/2010, în art. 2 face trimitere la „nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare”, rezultă că salarizarea reclamantei s-a făcut conform salarizării pentru funcții similare astfel cum au fost stabilite pentru anul 2010 potrivit Legii nr. 330/2010, lege care prevede expres, în art. 8 alin. (2), o dispoziție identică cu cea din pct. 3 al Notei din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, astfel că nu se poate susține nelegalitatea ordinului emis de Ministerul Justiției.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, este de observat că dispozițiile art. 4 din O.U.G nr. 27/2006 statuează că „(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară (...)." În raport cu aceste dispoziții este evident că sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcții juridice, considerate ca vechime în magistratură și pentru care se acordă sporul de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1785 din 13 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei Popovici Andreea Manuela, ca neîntemeiată. Cu opinia separată a d-nei judecător E.I., în sensul respingerii recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013.