ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6698/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6698/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta P.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției, a solicitat instanței anularea parțială a Ordinului nr. 2120/C/2011,

emis de Ministrul Justiției și obligarea pârâtului să emită un ordin prin care:

-să

se menționeze faptul că, începând cu data de 01 iulie 2011, perioada care

reprezintă vechime în magistratură, pentru reclamantă este „de peste 3

ani";

-

să i se stabilească indemnizația de încadrare pe baza coeficientului de

multiplicare 13,500, începând cu data 01 iulie 2011 și să i se stabilească

sporurile în funcție de această indemnizație.

Prin

sentința civilă nr. 1785 din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă,

a anulat Ordinul nr. 2120/C/2011 în ce privește mențiunile referitoare la

reclamantă și a obligat pârâtul să stabilească drepturile salariale ale

reclamantei în raport cu indemnizația de încadrare calculată pe baza

coeficientului de multiplicare de 13,500, începând cu data de 01 iulie 2011.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 2120/C/2011,

emis de Ministrul Justiției în temeiul Legilor nr. 284/2010 și 285/2010, s-au

stabilit drepturile salariale ale reclamantei prin aplicarea unui coeficient de

multiplicare de 9,00, luându-se act că prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 437

din 30 iunie 2011 reclamanta, absolventă a I.N.M. promoția 2009-2001, a fost numită ca judecător stagiar.

Curtea

de Apel a reținut că, prin prisma dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004,

reclamanta avea la data emiterii ordinului, o vechime în magistratură mai mare

de 6 ani, ca urmare a funcțiilor pe care le îndeplinise anterior.

Din

anexa la O.U.G. nr. 27/2006 rezultă că judecătorul care funcționează la

judecătorie, fără a avea o funcție de conducere, și cu o vechime ce depășește

trei ani, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500.

În

aceste condiții, instanța de fond a apreciat că exceptarea judecătorilor

stagiari de la regula, principiul statuat la pct. 28 al Anexei în sensul

„Judecătorii, procurorii, peste 3 ani vechime” au dreptul la un coeficient de

13,500 nu poate fi dedusă prin interpretarea „per a contrario” a unor

dispoziții inserate ca „notă” în lege.

Instanța

de fond a mai considerat că dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde acest

coeficient numai persoanelor care au validat examenul de capacitate ar fi

formulat dispoziția în acest sens: „coeficientul prevăzut la lit. a) pct. 28 se

aplică judecătorilor și procurorilor numai după validarea examenului de

capacitate”.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că

stabilirea coeficientului de multiplicare

corespunzător vechimii se realizează prin ordin al ministrului justiției numai

pe baza hotărârii C.S.M. prin care judecătorii stagiari sunt numiți în

magistratură, în cauza dedusă judecății - Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 437 din

30 iunie 2011 prin care intimata a fost numită, judecător stagiar la

Judecătoria Bacău.

Recurentul

consideră că, în mod greșit, Curtea de Apel a reținut că judecătorii cu o

vechime de peste 3 ani, indiferent dacă sunt stagiari sau definitivi,

beneficiază de un coeficient de 13,500, conform lit. a), pct. 28 Anexa 1 la O.U.G.

nr. 27/2006.

Chiar

dacă în textul Anexei O.U.G. nr. 27/2006 nu se folosește sintagma „judecător

stagiar", diferențierea de salarizare între judecătorii stagiari și cei

definitivi este evidentă din moment ce actul normativ menționat impune condiția

validării examenului de capacitate sau condiția încadrării ca judecător

definitiv, pentru acordarea coeficientului de multiplicare 13,500.

Recurentul

mai susține că prin O.U.G. nr. 27/2006 se face o distincție clară între

indemnizația de încadrare corespunzătoare unui judecător stagiar și cea

prevăzută pentru un judecător definitiv tocmai prin aplicarea unor coeficienți

de multiplicare diferiți, cum este cazul celui de 13,500, pe care legea îl

condiționează de validarea examenului de capacitate si de dobândirea pe această

cale, a calității de judecător definitiv.

În

opinia recurentului instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 86

din Legea nr 303/2004, reținând că reclamanta avea la data emiterii ordinului o

vechime în magistratură mai mare de 6 ani.

Aceste

dispoziții sunt utile doar la stabilirea și acordarea pensiei de serviciu, iar

nu și pentru acordarea coeficientului 13,500 sau a sporului de stabilitate.

P

rin intrarea în

vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit

din fonduri publice se abrogă o serie de reglementări cuprinse în O.U.G. nr. 27/2006,

nu însă și cele referitoare la determinarea indemnizației la care sunt

îndreptățiți magistrații, în acest sens fiind prevederile art. 5 din anexa VI.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Astfel cum rezultă în

cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a contestat Ordinul Ministrului

Justiției nr. 2120/2011 pentru considerentul că în mod greșit a fost aplicat

coeficientul de multiplicare de 9,00 iar pârâtul nu a reținut vechimea reală în

magistratură.

În ceea ce privește

coeficientul de multiplicare avut în vedere la emiterea ordinului contestat,

instanța de control judiciar constată că în mod legal a reținut pârâtul că

reclamanta beneficiază de coeficientul de multiplicare de 9,00 și nu de 13,50,

aplicabil numai după validarea examenului de capacitate.

Potrivit art. 3 din O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și a notei

cuprinsă în anexa la ordonanță, judecătorii, procurorii, personalul asimilat

acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la

o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul

instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură

prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a

coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă

din prezenta ordonanță de urgență”.

Potrivit lit. a) pct.

28 din anexa 1 cuprinzând „Indemnizațiile judecătorilor, procurorilor și ale

personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor

potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, cu modificările și completările ulterioare”, judecătorii și

procurorii de judecătorie, cu peste 3 ani vechime, beneficiază de un coeficient

de multiplicare de 13,500.

Prin nota 3,

subsecventă anexei menționate, se prevede că: „După validarea examenului de

capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004,

republicată, judecătorilor și procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut

la lit. a) pct. 28. Același coeficient se aplică și judecătorilor și

procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență, cu o vechime mai mică de 3 ani”.

Având în vedere

aceste dispoziții este evident că în privința judecătorilor stagiari nu este

aplicabil coeficientul de multiplicare de 13,50, coeficient condiționat de

validarea examenului de capacitate și aplicabil inclusiv pentru perioada dintre

data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului

de numire de către Președintele României.

Argumentele

reclamantei, în sensul că dispozițiile Anexei la O.U.G. nr. 27/2006 nu condiționează promovarea examenului de capacitate pentru încadrarea în coeficientul de

multiplicare 13,50, fiind suficientă dovada vechimii în magistratură de peste 3

ani nu atestă nelegalitatea Ordinului 2120 din 17 octombrie 2011 atât timp, cât

O.U.G. nr. 27/2006 condiționează încadrarea judecătorilor care funcționează la

judecătorii în acest coeficient de multiplicare de promovarea și validarea

examenului de capacitate, în cazul judecătorilor stagiari, sau de numirea în

funcția de judecător definitiv fără susținerea examenului de capacitate.

Tratamentul

diferențiat în privința salarizării este justificat obiectiv, raportat la

natura și complexitatea cauzelor pe care le pot soluționa judecătorii stagiari,

potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind în afara oricărei

discuții existența unor situații comparabile.

Instanța de fond a

apreciat că O.U.G. nr. 27/2006 nu a avut în vedere distincția judecător

stagiar-judecător definitiv la enumerarea criteriilor de stabilire a

indemnizației iar pct. 3 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006 nu ar introduce condiția

validării examenului de capacitate pentru acordarea coeficientului de 13,500.

Însă, analiza pct. 3 din

Nota la Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006 dovedește exact contrariu pentru că este condiționată

aplicarea coeficientului de 13,500 de validarea (promovarea) examenului de

capacitate, inclusiv în perioada prevăzută de art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004,

text ce se referă la perioada dintre data validării examenului de capacitate și

data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României.

Chiar dacă aceste concluzii

rezultă dintr-o Notă la o Anexă a O.U.G. nr. 27/2006, anexele fac parte

integrantă din actul normativ și trebuie aplicate și nu se poate impune o

concluzie contrară numai pentru că aceasta nu este cuprinsă în textul propriu-zis

al actului normativ, din moment ce și anexele au aceeași putere ca și actul

respectiv.

De altfel, chiar art.

57 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 prevede că „Textul–cadru de trimitere trebuie

să facă, în finalul său, mențiunea că anexa face parte integrantă din actul normativ”

iar în art. 3 din O.U.G. nr. 27/2006 se prevede expres că anexa la ordonanță face

parte integrantă din actul normativ.

De altfel, instanța

de fond nu a ținut seama și de actul normativ în baza căruia a fost emis

ordinul a cărui anulare se cere.

Ordinul nr. 2120/C/2011

al Ministrului Justiției a fost emis potrivit Legii nr. 285/2010 privind

salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art.

2 care prevedea că „în anul 2011 pentru personalul nou-încadrat în funcție,

pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe

funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în

grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru

funcții similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.

Chiar dacă O.U.G. nr.

27/2006 a fost abrogată parțial prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în Legea

nr. 330/2009 se fac o serie de trimiteri la Anexele O.U.G. nr. 27/2006 și chiar

la notele la anexe, iar judecătorii și procurorii stagiari au fost salarizați,

și după intrarea în vigoare a acestei legi, diferit față de judecătorii și

procurorii definitivi.

Astfel, potrivit art.

5 din anexa VI a Legii nr. 330/2009:„(1) Prin derogare de la prevederile art. 30

alin. (1) din cap. IV al părții a II-a din prezenta lege, începând cu 1

ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de

bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile

de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit

reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și

majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile

prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)" iar art. 8 alin. (2) din aceeași

anexă prevede că „ După validarea examenului de capacitate, inclusiv în

perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, judecătorilor, procurorilor și

personalului de specialitate juridică asimilat acestora li se aplică

indemnizația de încadrare brută lunară stabilită conform coeficienților de

ierarhizare prevăzuți la nr. art. 25 și 26, după caz, din anexa nr. VI/1”.

Prin urmare, chiar

dacă Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de la 1 ianuarie 2011, pentru că Legea nr.

285/2010, în art. 2 face trimitere la „nivelul de salarizare în plată pentru

funcțiile similare”, rezultă că salarizarea reclamantei s-a făcut conform

salarizării pentru funcții similare astfel cum au fost stabilite pentru anul

2010 potrivit Legii nr. 330/2010, lege care prevede expres, în art. 8 alin. (2),

o dispoziție identică cu cea din pct. 3 al Notei din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006,

astfel că nu se poate susține nelegalitatea ordinului emis de Ministerul

Justiției.

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, este de observat că

dispozițiile art. 4 din O.U.G nr. 27/2006 statuează că „(1) Judecătorii,

procurorii, personalul asimilat acestora si magistrații-asistenți beneficiază,

în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror,

magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal

asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite

potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizația de încadrare brută

lunară (...)."

În raport cu aceste

dispoziții este evident că sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă

pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcții juridice,

considerate ca vechime în magistratură și pentru care se acordă sporul de

vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcțiile de

judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție

sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și

procurorilor.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar

instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată în sensul respingerii

acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1785

din 13 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei Popovici Andreea Manuela, ca

neîntemeiată.

Cu opinia separată a d-nei

judecător E.I., în sensul respingerii recursului declarat de pârâtul Ministerul

Justiției, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013.