ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.D.C. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Ordonanței nr. 760 din 19 septembrie 2007 emisă de pârâtă. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3521 din 11 decembrie 2008, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3497 din 23 iunie 2009, a admis recursul declarat de reclamantul B.D.C., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de control judiciar a reținut, în esență, faptul că judecătorul fondului nu a răspuns la mai multe motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat în speță, motive care au fost individualizate în cererea de chemare în judecată la pct. 1 - 24. În fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 912 din 19 februarie 2010, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. În considerentele acestei hotărâri judecătorești, prima instanță a reținut următoarele: Prin Ordonanța nr. 760 din 19 septembrie 2007, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a aplicat o sancțiune contravențională în sumă de 10.000 RON reclamantului D.C.B., ca urmare a nerespectării de către acesta a dispozițiilor art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

În cuprinsul actului administrativ atacat, autoritatea publică emitentă a constatat: La data de 24 mai 2007, SC „C.” SA, prin reclamant, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, a solicitat Tribunalului Brașov „anularea hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății de Investiții Financiare Transilvania SA din 27 aprilie 2007 referitoare la majorarea de capital”, menționarea hotărârii pronunțate în Registrul Comerțului și publicarea acesteia în M. Of.

La aceeași dată, societatea comercială anterior arătată a înaintat instanței aflate în discuție o cerere de suspendare a executării hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății de Investiții Financiare Transilvania SA din 27 aprilie 2007. Totodată, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a arătat faptul că informația referitoare la chemarea în judecată a fost diseminată în piață de către SC „C.” SA, în data de 31 mai 2007 și de către S.I.F. 3, în data de 1 iunie 2007. În perioada 25 aprilie 2007 - 15 mai 2007, SC „C.” SA a efectuat 835 de tranzacții, numai de vânzare, la prețuri între 3,56 RON/acțiune și 4,39 RON/acțiune, cu 4.460.716 acțiuni, reprezentând 0,81% din capitalul social al S.I.F.

3, valoarea totală a acestor tranzacții fiind de 18.455.748 RON. În perioada 22 mai 2007 - 19 iunie 2007, SC „C.” SA a efectuat 229 de tranzacții, numai de cumpărare, la prețuri între 2,18 RON/acțiune și 2,4 RON/acțiune, achiziționând 2.350.000 de acțiuni, reprezentând 0,43% din capitalul social al S.I.F. 3, valoarea totală a acestor tranzacții fiind de 5.354.438 RON. Între datele de 24 mai 2007 și 31 mai 2007 - perioadă în care informația referitoare la promovarea acțiunii împotriva S.I.F. Transilvania nu a fost publicată pe site-ul B.V.B. sau Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare -, C. SA a efectuat 71 de tranzacții de cumpărare pentru 920.300 acțiuni, în valoare de 2.026.660 RON, la prețuri între 2,18 RON/acțiune și 2,23 RON/acțiune.

Pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a concluzionat în sensul că, în perioada 24 mai 2007 - 31 mai 2007, informația referitoare la existența acțiunii inițiate de SC „C.” SA la Tribunalului Brașov îndeplinește condițiile pentru a fi apreciată ca fiind o informație privilegiată, conform art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, coroborat cu art. 141 alin. (1) și (2) din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006. În plus, pârâta a arătat faptul că reclamantul, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, a semnat pentru SC „C.” SA ordinele de tranzacționare a acțiunilor S.I.F.

Transilvania, în perioada 24 mai 2007 și 31 mai 2007. Împotriva ordonanței de sancționare contestată, reclamantul a formulat plângere prealabilă la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, dovada în acest sens fiind Adresa din 19 octombrie 2007. Pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a emis Decizia nr. 2497 din 03 decembrie 2007 prin care a respins contestația administrativă, cu consecința menținerii Ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 760 din 19 septembrie 2007 ca temeinică și legală.

Prima instanță a înlăturat critica reclamantului referitoare la nulitatea actului administrativ contestat pentru nesemnarea sa de către Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, avându-se în vedere Decizia acestei ultime autorități publice nr. 1585 din 3 septembrie 2007, prin care s-a stabilit ca, în perioada 6 septembrie 2007 - 26 septembrie 2007, unul dintre vicepreședinții Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare să îndeplinească atribuțiile de reprezentare ale președintelui pârâtei, ca urmare a concediului de odihnă al acestuia. De asemenea, judecătorul fondului nu a reținut nici critica reclamantului în legătură cu nemotivarea actului administrativ sancționator, întrucât a apreciat că acesta cuprinde descrierea faptelor constatate și săvârșite în cauză, precum și considerentele de fapt și de drept care au condus la emiterea actului.

În plus, instanța a arătat faptul că ordonanța analizată a fost emisă de către pârâtă ca urmare a investigației desfășurate, care a condus la reținerea în sarcina reclamantului și a SC „C.” SA a unor fapte aflate sub incidența Legii nr. 297/2004. În același timp, curtea de apel a evidențiat faptul că ordonanța dedusă judecății întrunește toate condițiile pentru încheierea valabilă a acesteia, respectiv: - este emisă de către o autoritate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; - este emisă în vederea executării legii ori a organizării legii, în speță, în temeiul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și a Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, adoptat prin O.U.G.

nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002; - este emisă în temeiul competențelor de supraveghere și investigare cu care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare este învestită, în urma efectuării unei ample investigații; - este motivată atât în fapt - în cuprinsul acestuia sunt menționate faptele care au fost reținute în sarcina reclamantului, cât și în drept - ordonanța cuprinde textele legale în baza cărora a fost emisă; - a fost comunicată reclamantului. În altă ordine de idei, instanța a menționat argumentele pentru care a apreciat că informația analizată îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerată o informație privilegiată: a) este o informație de natură precisă; b) informația nu a fost făcută publică în intervalul 24 mai - 31 mai 2007; c) informația privește în mod direct emitentul de instrumente financiare S.I.F.

Transilvania; d) informația în cauză, odată făcută publică, a avut efecte semnificative asupra prețului acțiunilor S.I.F. Transilvania. Curtea de Apel a precizat faptul că decizia de respingere a contestației administrative nr. 2497 din 03 decembrie 2007 are la bază prevederile art. 2, art. 7 alin. (1) și alin. (4) și art. 9 alin. (1) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările următoare. Totodată, invocarea de către pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în cuprinsul Deciziei nr. 2497 din 03 decembrie 2007, a dispozițiilor art. 224 alin. (1), alin. (5) și art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu este eronată, fiind expuse pe larg motivele care fundamentează această concluzie.

În ceea ce privește pretenția reclamantului ca pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare să demonstreze intenția de folosire a informației, Curtea a arătat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute la art. 237 alin. (3) și art. 245 - 248 din aceeași reglementare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c) și cu pedeapsa accesorie a interdicției prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3. În acest caz, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a încadrat fapta SC „C.” SA în categoria contravențiilor și a aplicat o sancțiune contravențională.

Temeiul de drept al actului administrativ contestat este reprezentat de dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că nu sunt relevante în speță afirmațiile reclamantului potrivit cărora SC „C.” SA a cumpărat acțiuni ale S.I.F. Transilvania atât în perioada 22 mai 2007 - 31 mai 2007, dar și după această dată. Pe acest aspect, instanța a avut în vedere faptul că legislația în vigoare interzice tranzacționarea acțiunilor unui emitent în legătură cu care se deține o informație privilegiată, indiferent de strategia de tranzacționare adoptată.

De asemenea, judecătorul fondului a arătat că prevederile art. 245 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 nu se pot aplica în cazul SC „C.” SA, deoarece, deși decizia de cumpărare, în principiu, era luată, ordinele de tranzacționare nu au fost completate anterior deținerii informației privilegiate. În același timp, curtea de apel a susținut că, în raport de definiția legală a noțiunii de „informație privilegiată”, nu este fondată nici susținerea reclamantului formulată la pct. 10 din acțiunea dedusă judecății. În ceea ce privește teoria aproprierii frauduloase a informației prezentată la punctul 10.10 și exemplificată prin speța United States vs. O’Hagan, prima instanță a arătat faptul că jurisprudența Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii nu se aplică în sistemul de drept din România și de aceea nu poate fi folosită ca mijloc probatoriu.

În altă ordine de idei, instanța a arătat argumentele pentru care nu poate primi nici susținerea reclamantului de la pct. 11 din acțiunea introductivă, referitoare la faptul că,,informația privind depunerea de către SC C. SA a unei cereri de chemare în judecată la instanța judecătorească nu are natura precisă cerută prin dispozițiile art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, coroborate cu cele ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, întrucât soluția judecătorului este imprevizibilă.” În legătură cu afirmațiile de la pct. 14 din acțiune, potrivit cărora informațiile privind depunerea de către SC C. SA a unei cereri de chemare în judecată nu s-ar fi referit la viabilitatea economico-financiară a emitentului, Curtea de apel a reținut următoarele: - informația în cauză viza mai mult decât fundamentele economico-financiare ale emitentului, în speță fiind vorba chiar de existența instrumentelor financiare aflate în discuție (acțiunile nou-emise ca urmare a majorării capitalului social); - a susține că distribuirea dividendelor sau majorarea de capital nu are legătură cu viabilitatea economico-financiară a S.I.F.

Transilvania denotă necunoașterea mecanismelor care guvernează fundamentele economice ale unei societăți. În plus, prima instanță a constatat că afirmațiile reclamantului de la pct. 15 din acțiune sunt eronate. În fapt, începând cu data de 22 mai 2007, prețul acțiunilor S.I.F. 3 a început să scadă în intervalul 22 mai 2007 - 30 mai 2007, iar din cele 7 ședințe de tranzacționare s-au înregistrat 2 zile cu variație 0 și restul de 5 zile în scădere. Pe de altă parte, judecătorul cauzei a menționat că aspectele relevate în legătură cu variația săptămânală a prețurilor S.I.F. Transilvania SA nu prezintă importanță pentru speță. Cu această ocazie, magistratul a furnizat o serie de explicații referitoare la variația săptămânală.

Totodată, instanța de fond a apreciat că are importanță informația conform căreia SC C. SA a achiziționat acțiuni S.I.F. Transilvania, iar diseminarea ei a influențat prețul acestor acțiuni. De asemenea, prima instanță a precizat faptul că informația în legătură cu depunerea unei cereri de chemare în judecată de către SC C. SA era de natură a fi folosită de către un investitor rațional ca bază a deciziilor investiționale, aspect demonstrat prin efectul pe care diseminarea informației l-a avut asupra pieței. În concepția Curții de Apel, este eronată susținerea potrivit căreia hotărârea de majorare a capitalului social (sau anularea ei) nu ar avea niciun efect asupra situației financiare a emitentului.

Mai precis, încorporarea rezervelor legale și a rezervelor constituite din profitul reportat în capitalul social creează premisele folosirii acestor fonduri pentru investiții. Întrucât suma în cauză depășește 50.000.000 RON, instanța de fond a considerat că o asemenea suplimentare a fondurilor aflate la dispoziția societății ar avea un impact semnificativ asupra situației financiare a emitentului. De asemenea, magistratul nu a fost de acord cu pct. 16 din acțiune, cu motivarea că trebuia aplicat art. 113 din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006: în concret, SC C. SA avea obligația să informeze piața, adică atât proprii acționari, cât și potențialii investitori. În acest context, a fost subliniată importanța paginii de internet a operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează acțiunile în cauză.

Pe de altă parte, nu trebuia ignorată împrejurarea că, pentru corecta soluționare a cauzei, au fost avute în vedere prevederile art. 142 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. În plus, au fost amintite de către judecătorul fondului dispozițiile art. 1 alin. (5), alin. (7), alin. (11) din Directiva nr. 6/2003 CE. În opinia primei instanțe, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a aplicat sancțiunile în cauză în considerarea anumitor circumstanțe reale și/sau personale ale săvârșirii faptelor imputate. Totodată, a fost întărită ideea conform căreia SC C. SA a fost sancționată pentru tranzacțiile efectuate, în perioada în care informația nu a fost diseminată publicului investitor.

Pentru combaterea susținerilor reclamantului cuprinse la pct. F al acțiunii, prima instanță a amintit Titlul VII - „Abuzul de piață” din Legea privind piața de capital, care nu necesită interpretări sau decizii de îndrumare pentru a fi respectat, datorită caracterului imperativ al normelor aflate în discuție. În concluzie, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a constatat că tranzacțiile de cumpărare de acțiuni S.I.F. Transilvania efectuate de către SC C. SA, în intervalul 24 mai - 31 mai 2007, au avut la bază deținerea de informații privilegiate, faptă interzisă expres de art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Curtea de apel a apreciat că reclamantul a fost sancționat în mod corect de pârâtă, având în vedere funcția sa de Președinte al consiliului de administrație al SC C. SA.

Ca argument, instanța a avut în vedere că această persoană putea și trebuia să prevină săvârșirea ei, iar reclamantul nu a respectat această obligație. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.D.C., care a solicitat: - în principal, casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe (datorită lipsei unei motivări autentice a hotărârii); - în subsidiar, modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii. În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nemotivată, întrucât magistratul nu a inclus în sentința atacată vreun argument propriu sau trimiteri la susținerile făcute de reclamant, ci doar a expus apărările pârâtei Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, care au fost preluate ad literam din întâmpinare, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. În plus, motivarea instanței este confuză și contradictorie, fiind rezultatul arbitrariului. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate: 1) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii, întrucât aceasta a reținut că Ordonanța nr. 760/2007 este legală, cu toate că nu este semnată de reprezentatul legal al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și nu s-a probat faptul că semnătura aplicată pe acest act administrativ ar aparține vicepreședintelui acestei autorități publice, ceea ce contravine art. 1169 C. civ.

Pe această critică, recurentul arată că Decizia nr. 1585 din 3 septembrie 2007, depusă de pârâtă, prevede doar o delegare a puterii către vicepreședintele P.G.M.; în plus, instanța a ignorat și Decizia nr. 3497 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți care, anterior, a reținut și neverificarea de către instanța de fond a apărării reclamantului privind nerecunoașterea semnăturii de către vicepreședinte. Ordonanța atacată poartă o semnătură indescifrabilă, care aparține unei persoane neindividualizate prin nume, motiv pentru care trebuia să se aplice sancțiunea anulării acesteia. Pe acest aspect, recurentul concluzionează în sensul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (3) și (4) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, întrucât instanța a reținut că ordonanța este legal emisă, întrucât, în fapt, a existat o delegare legală a puterii de reprezentare a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare către vicepreședinte.

În plus, recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior enunțată. 2) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) și art. 280 din Legea nr. 297/2004, deoarece instanța a reținut, contrar realității, că ordonanța aflată în discuție conține descrierea faptelor, precum și temeiurile juridice. Recurentul susține că ordonanța nu conține nicio mențiune care să indice natura precisă ori impactul semnificativ asupra prețului instrumentelor al informației privind depunerea de către SC C. SA. a cererilor de chemare în judecată. De asemenea, recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior enunțată.

3) Sentința este dată cu aplicarea greșită a art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, întrucât instanța de fond a stabilit în mod eronat faptul că informația privind depunerea cererii de chemare în judecată are natură precisă. Recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată. 4) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât instanța a stabilit, pe baza unei pretinse practici, iar nu pe baza legii și a probatoriului, că informația privind depunerea acțiunii ar fi avut un impact semnificativ asupra prețului acțiunilor S.I.F.

Transilvania. Recurentul a menționat în detaliu argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată. 5) Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a art. 226 alin. (7) și art. 245 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, texte legale din care rezultă că interdicția utilizării abuzive a informațiilor privilegiate este aplicabilă numai acelor categorii de persoane care obțin informația privilegiată de la emitent, datorită unei legături speciale cu acesta din urmă. Recurentul a prezentat pe larg motivele pentru care a ajuns la concluzia anterior precizată. 6) Hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât informația deținută de către SC C. SA.

nu se referă la instrumente financiare care se tranzacționau la momentul apariției informației și nici la instrumente care au fost dobândite de către SC C. SA. Recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată. 7) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și art. 113 din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, întrucât informația privind contestarea hotărârii nr. 1 și declanșarea unui litigiu nu putea fi calificată ca privilegiată, comparativ cu informațiile disponibile, având în vedere că aceasta nu reprezenta un element de noutate. Recurentul a prezentat pe larg motivele pentru care a ajuns la concluzia anterior precizată.

8) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 245 din Legea nr. 297/2004, întrucât nici SC C. SA. și nici recurentul nu sunt subiecte ale contravenției reținute de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, atâta timp cât nu se află sub incidența interdicției impuse prin textul legal anterior arătat. Recurentul a dezvoltat această critică de nelegalitate. 9) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 280 din Legea nr. 297/2004, deoarece i s-a aplicat o sancțiune contravențională pentru fapte care nu îi sunt imputabile. De asemenea, recurentul a detaliat motivele pentru care a ajuns la această concluzie.

10) Hotărârea recurată contravine art. 244 alin. (2) și (3) din Legea nr. 297/2004, Directivei 2003/6/CE și uzanțelor în vigoare pe piața de capital, cât și practicii curente a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, care nu a sancționat tranzacții similare cu instrumente financiare în numeroase alte cazuri, constituind astfel, în lipsa reglementărilor formale care trebuiau adoptate, o practică de piață admisă. Recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată. Intimata Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul a depus la dosar concluzii scrise. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. I. În speță, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat susținerile părților, în raport cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu indicațiile deciziei de casare. În alți termeni, motivarea soluției s-a făcut în concret, prin raportare la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză. În plus, magistratul a individualizat probele care l-au condus la măsura adoptată. II. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, în raport de argumentele care vor fi prezentate în continuare. 1) Ordonanța nr. 760 din 19 septembrie 2007 emisă de intimată este legală sub aspectul formei sale, astfel că nu pot fi primite criticile recurentului, în sensul că acest act administrativ este lovit de nulitate, urmare a nesemnării sale de către Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Astfel, art. 3 alin. (3) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, prevede că Președintele este reprezentantul de drept al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare ca autoritate administrativă autonomă și ca persoană juridică de drept public. Alin. (4) al aceluiași articol precizează în mod expres faptul că, în caz de indisponibilitate temporară a Președintelui, reprezentarea legală a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare revine unuia dintre vicepreședinții acesteia, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (9), când reprezentarea legală, în absența Președintelui și vicepreședinților, se atribuie celui mai vârstnic comisar.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în cauza de față nu este aplicabil alin. (9) al art. 3 din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, întrucât, la data ședinței la care s-a adoptat hotărârea de sancționare a recurentului, nu a fost vorba de o situație de urgență, ci de o indisponibilitate temporară a Președintelui, care se afla în concediu legal de odihnă. În consecință, în cauză, a devenit incident alin. (4) al art. 3 din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, respectiv în perioada 6 septembrie 2007 - 26 septembrie 2007, unul dintre vicepreședinții Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a îndeplinit atribuțiile de reprezentare ale Președintelui autorității publice aflate în discuție.

În altă ordine de idei, nici prin acțiunea introductivă, nici în cadrul probatoriilor administrate, nici pe parcursul dezbaterilor, recurentul nu a solicitat judecătorului să pună în vedere intimatei să depună acte din care să rezulte că semnătura existentă pe ordonanța contestată ar aparține vicepreședintelui. Pe de altă parte, la dosar fond, se regăsește Decizia nr. 1585 din 3 septembrie 2007 prin care Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a transferat toate prerogativele sale către domnul P.G.M. - vicepreședinte al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în perioada aflată în discuție. 2) Ordonanța de sancționare contestată conține descrierea faptelor constatate și săvârșite de recurent, precum și motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acesteia, și anume, efectuarea de către SC C. SA a unor tranzacții de cumpărare de acțiuni S.I.F.

Transilvania în intervalul 24 mai 2007 - 31 mai 2007, pe baza deținerii de informații privilegiate. Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că actul administrativ litigios conține toate condițiile cerute de lege ad validitatem. În plus, trebuie semnalat conținutul art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 care prevede că se interzice oricărei persoane care deține informații privilegiate să utilizeze respectivele informații pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenția de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct sau indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă. În concret, sancțiunea aplicată recurentului a avut în vedere faptul că tranzacțiile de cumpărare de acțiuni S.I.F.

Transilvania, în intervalul 24 mai 2007 - 31 mai 2007, s-a efectuat pe baza deținerii de informații privilegiate, fapt ce contravine art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. 3) Prima instanță a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, cu ocazia stabilirii faptului că informația privind depunerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.I.F. Transilvania, îndeplinește condițiile definitorii ale informației privilegiate.

Astfel, aceasta constituie o „informație de natură precisă”, în sensul art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006, întrucât respectiva acțiune constituie un eveniment care a avut loc, iar faptul că aceasta a fost admisă de către instanță determină ca efectele pe care le-ar putea produce să fie, în mod rezonabil, de așteptat să apară. 4) Totodată, în privința efectului pe care evenimentul în cauză l-ar putea produce, se poate afirma următoarele: În data de 16 mai 2007, prețul acțiunilor S.I.F. 3 a scăzut cu 49,88%, aceasta fiind prima zi după data care are ca limită de decontare data de înregistrare a acționarilor îndreptățiți să primească acțiuni gratuite. Admiterea acțiunii formulate de SC C. SA.

și anularea hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.I.F. Transilvania ar anula cauza obiectivă a acestei scăderi a prețului, ceea ce ar conduce la o variație în sens invers, de o amplitudine asemănătoare. În sensul art. 141 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006, informația în cauză este una care „dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra prețului acelor instrumente financiare”. În plus, în mod corect a reținut autoritatea intimată, în cuprinsul ordonanței contestate, faptul că informația în cauză este de natură a fi folosită de către un investitor rațional ca bază a deciziilor investiționale, aspect demonstrat prin efectul pe care diseminarea informației l-a avut asupra pieței.

Pe de altă parte, este corectă argumentația aceleiași autorități publice intimate, potrivit căreia încorporarea rezervelor legale și a rezervelor constituite din profitul raportat în capitalul social creează premisele folosirii acestor fonduri pentru investiții. În raport de împrejurarea că suma aflată în discuție depășește 500.000 RON, o asemenea suplimentare a fondurilor aflate la dispoziția societății ar avea un impact semnificativ asupra situației financiare a emitentului. 5) Critica recurentului în legătură cu faptul că prevederile art. 244 alin. (1) și art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 se referă la „utilizarea abuzivă” a informației privilegiate este nefondată, întrucât, în spiritul acestei reglementări, nu există utilizare „corectă” sau „neabuzivă” a informației privilegiate, ci doar interdicția de a tranzacționa până la dezvăluirea informației privilegiate.

Toți investitorii pe piața de capital trebuie să fie deținători, în același moment, ai unor informații identice, menite să fundamenteze decizia investițională. 6) Nici criticile existente la pct. 6 și 7 din cel de-al doilea motiv de recurs nu pot fi primite, în raport de argumentele anterior prezentate. 7) Nici critica existentă la pct. 8 nu este fondată, pentru motivele care vor fi prezentate în cele ce urmează. Recurentul a fost sancționat în calitate de președinte al consiliului de administrație al SC C. SA., deoarece, în considerarea funcției deținute îi este imputabilă contravenția reținută în sarcina societății, pentru că, deși putea și trebuia să prevină săvârșirea ei, nu a realizat acest lucru.

Pe acest aspect, în mod corect s-a avut în vedere și faptul că recurentul angajează și reprezintă societatea în raporturile cu terții; în plus, acesta este persoana mandatată să ia decizii de politică investițională la societate, conform propriei declarații și mandatului acordat de comitetul director. De asemenea, la individualizarea sancțiunii aplicate recurentului, în mod corect s-a ținut seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului, în raport de prevederile art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Amenda aplicată recurentului nu este în cuantumul maxim prevăzut de art. 276 lit. b) din legea anterior menționată. 8) Nici critica prezentată de recurent la pct. 9 de la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu este fondată, în raport de argumentele anterior prezentate. 9) Nici ultima critică a recurentului, în sensul că nu putea cunoaște că săvârșește o contravenție, în condițiile în care nu există un precedent în materia utilizării abuzive a informațiilor privilegiate, nu este fondată. Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere faptul că Legea privind piața de capital conține dispoziții imperative, în cuprinsul Titlului VII - „Abuzul de piață”, care nu necesită interpretări sau decizii de îndrumare pentru a fi respectate. În plus, în speță este incident principiul nemo censetur ignorare legem. Ca atare, cele invocate de recurent nu pot constitui o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.D.C. împotriva Sentinței nr. 912 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.