ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul
B.D.C. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună
anularea Ordonanței nr. 760 din 19 septembrie 2007 emisă de pârâtă.
Prin întâmpinarea
depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel
București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3521
din 11 decembrie 2008, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia
nr. 3497 din 23 iunie 2009, a admis recursul declarat de reclamantul B.D.C., a
casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța o
asemenea soluție, instanța de control judiciar a reținut, în esență, faptul că
judecătorul fondului nu a răspuns la mai multe motive de nelegalitate ale
actului administrativ contestat în speță, motive care au fost individualizate
în cererea de chemare în judecată la pct. 1 - 24.
În fond după casare,
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin
Sentința nr. 912 din 19 februarie 2010, a respins acțiunea reclamantului ca
neîntemeiată.
În considerentele
acestei hotărâri judecătorești, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Ordonanța nr.
760 din 19 septembrie 2007, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a
aplicat o sancțiune contravențională în sumă de 10.000 RON reclamantului
D.C.B., ca urmare a nerespectării de către acesta a dispozițiilor art. 245
alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.
În cuprinsul actului
administrativ atacat, autoritatea publică emitentă a constatat:
La data de 24 mai
2007, SC „C.” SA, prin reclamant, în calitate de Președinte al Consiliului de
Administrație, a solicitat Tribunalului Brașov „anularea hotărârii nr. 1 a
Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății de Investiții
Financiare Transilvania SA din 27 aprilie 2007 referitoare la majorarea de
capital”, menționarea hotărârii pronunțate în Registrul Comerțului și
publicarea acesteia în M. Of.
La aceeași dată,
societatea comercială anterior arătată a înaintat instanței aflate în discuție
o cerere de suspendare a executării hotărârii nr. 1 a Adunării Generale
Extraordinare a Acționarilor Societății de Investiții Financiare Transilvania
SA din 27 aprilie 2007.
Totodată, pârâta
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a arătat faptul că informația
referitoare la chemarea în judecată a fost diseminată în piață de către SC „C.”
SA, în data de 31 mai 2007 și de către S.I.F. 3, în data de 1 iunie 2007.
În perioada 25
aprilie 2007 - 15 mai 2007, SC „C.” SA a efectuat 835 de tranzacții, numai de
vânzare, la prețuri între 3,56 RON/acțiune și 4,39 RON/acțiune, cu 4.460.716
acțiuni, reprezentând 0,81% din capitalul social al S.I.F. 3, valoarea totală a
acestor tranzacții fiind de 18.455.748 RON.
În perioada 22 mai
2007 - 19 iunie 2007, SC „C.” SA a efectuat 229 de tranzacții, numai de
cumpărare, la prețuri între 2,18 RON/acțiune și 2,4 RON/acțiune, achiziționând
2.350.000 de acțiuni, reprezentând 0,43% din capitalul social al S.I.F. 3,
valoarea totală a acestor tranzacții fiind de 5.354.438 RON.
Între datele de 24
mai 2007 și 31 mai 2007 - perioadă în care informația referitoare la promovarea
acțiunii împotriva S.I.F. Transilvania nu a fost publicată pe site-ul B.V.B.
sau Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare -, C. SA a efectuat 71 de
tranzacții de cumpărare pentru 920.300 acțiuni, în valoare de 2.026.660 RON, la
prețuri între 2,18 RON/acțiune și 2,23 RON/acțiune.
Pârâta Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare a concluzionat în sensul că, în perioada 24 mai
2007 - 31 mai 2007, informația referitoare la existența acțiunii inițiate de SC
„C.” SA la Tribunalului Brașov îndeplinește condițiile pentru a fi apreciată ca
fiind o informație privilegiată, conform art. 244 alin. (1) din Legea nr.
297/2004 privind piața de capital, coroborat cu art. 141 alin. (1) și (2) din
Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006.
În plus, pârâta a
arătat faptul că reclamantul, în calitate de Președinte al Consiliului de
Administrație, a semnat pentru SC „C.” SA ordinele de tranzacționare a
acțiunilor S.I.F. Transilvania, în perioada 24 mai 2007 și 31 mai 2007.
Împotriva ordonanței
de sancționare contestată, reclamantul a formulat plângere prealabilă la
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, dovada în acest sens fiind Adresa din
19 octombrie 2007.
Pârâta Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare a emis Decizia nr. 2497 din 03 decembrie 2007
prin care a respins contestația administrativă, cu consecința menținerii
Ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 760 din 19 septembrie
2007 ca temeinică și legală.
Prima instanță a
înlăturat critica reclamantului referitoare la nulitatea actului administrativ
contestat pentru nesemnarea sa de către Președintele Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare, avându-se în vedere Decizia acestei ultime autorități
publice nr. 1585 din 3 septembrie 2007, prin care s-a stabilit ca, în perioada
6 septembrie 2007 - 26 septembrie 2007, unul dintre vicepreședinții Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare să îndeplinească atribuțiile de reprezentare
ale președintelui pârâtei, ca urmare a concediului de odihnă al acestuia.
De asemenea,
judecătorul fondului nu a reținut nici critica reclamantului în legătură cu
nemotivarea actului administrativ sancționator, întrucât a apreciat că acesta
cuprinde descrierea faptelor constatate și săvârșite în cauză, precum și
considerentele de fapt și de drept care au condus la emiterea actului.
În plus, instanța a
arătat faptul că ordonanța analizată a fost emisă de către pârâtă ca urmare a
investigației desfășurate, care a condus la reținerea în sarcina reclamantului
și a SC „C.” SA a unor fapte aflate sub incidența Legii nr. 297/2004.
În același timp,
curtea de apel a evidențiat faptul că ordonanța dedusă judecății întrunește
toate condițiile pentru încheierea valabilă a acesteia, respectiv:
- este emisă de către
o autoritate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. c)
din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;
- este emisă în
vederea executării legii ori a organizării legii, în speță, în temeiul Legii
nr. 297/2004 privind piața de capital și a Statutului Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată și modificată
prin Legea nr. 514/2002;
- este emisă în
temeiul competențelor de supraveghere și investigare cu care Comisia Națională
a Valorilor Mobiliare este învestită, în urma efectuării unei ample
investigații;
- este motivată atât
în fapt - în cuprinsul acestuia sunt menționate faptele care au fost reținute
în sarcina reclamantului, cât și în drept - ordonanța cuprinde textele legale
în baza cărora a fost emisă;
- a fost comunicată
reclamantului.
În altă ordine de
idei, instanța a menționat argumentele pentru care a apreciat că informația
analizată îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerată o informație
privilegiată:
a) este o informație
de natură precisă;
b) informația nu a
fost făcută publică în intervalul 24 mai - 31 mai 2007;
c) informația
privește în mod direct emitentul de instrumente financiare S.I.F. Transilvania;
d) informația în
cauză, odată făcută publică, a avut efecte semnificative asupra prețului
acțiunilor S.I.F. Transilvania.
Curtea de Apel a
precizat faptul că decizia de respingere a contestației administrative nr. 2497
din 03 decembrie 2007 are la bază prevederile art. 2, art. 7 alin. (1) și alin.
(4) și art. 9 alin. (1) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare,
aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările următoare.
Totodată, invocarea
de către pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în cuprinsul Deciziei
nr. 2497 din 03 decembrie 2007, a dispozițiilor art. 224 alin. (1), alin. (5)
și art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu este eronată, fiind expuse pe
larg motivele care fundamentează această concluzie.
În ceea ce privește
pretenția reclamantului ca pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare să
demonstreze intenția de folosire a informației, Curtea a arătat faptul că,
potrivit dispozițiilor art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind piața de
capital, săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute la art. 237 alin. (3) și
art. 245 - 248 din aceeași reglementare constituie infracțiune și se pedepsește
cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în limitele prevăzute la
art. 276 lit. c) și cu pedeapsa accesorie a interdicției prevăzute la art. 273
alin. (1) lit. c) pct. 3. În acest caz, pârâta Comisia Națională a Valorilor
Mobiliare a încadrat fapta SC „C.” SA în categoria contravențiilor și a aplicat
o sancțiune contravențională. Temeiul de drept al actului administrativ
contestat este reprezentat de dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. b) din
Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, adoptat prin O.U.G. nr.
25/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte,
instanța de fond a apreciat că nu sunt relevante în speță afirmațiile
reclamantului potrivit cărora SC „C.” SA a cumpărat acțiuni ale S.I.F.
Transilvania atât în perioada 22 mai 2007 - 31 mai 2007, dar și după această
dată.
Pe acest aspect,
instanța a avut în vedere faptul că legislația în vigoare interzice
tranzacționarea acțiunilor unui emitent în legătură cu care se deține o
informație privilegiată, indiferent de strategia de tranzacționare adoptată.
De asemenea,
judecătorul fondului a arătat că prevederile art. 245 alin. (4) din Legea nr.
297/2004 nu se pot aplica în cazul SC „C.” SA, deoarece, deși decizia de
cumpărare, în principiu, era luată, ordinele de tranzacționare nu au fost
completate anterior deținerii informației privilegiate.
În același timp,
curtea de apel a susținut că, în raport de definiția legală a noțiunii de
„informație privilegiată”, nu este fondată nici susținerea reclamantului
formulată la pct. 10 din acțiunea dedusă judecății.
În ceea ce privește
teoria aproprierii frauduloase a informației prezentată la punctul 10.10 și
exemplificată prin speța United States vs. O’Hagan, prima instanță a arătat
faptul că jurisprudența Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii nu se
aplică în sistemul de drept din România și de aceea nu poate fi folosită ca
mijloc probatoriu.
În altă ordine de
idei, instanța a arătat argumentele pentru care nu poate primi nici susținerea
reclamantului de la pct. 11 din acțiunea introductivă, referitoare la faptul
că,,informația privind depunerea de către SC C. SA a unei cereri de chemare în
judecată la instanța judecătorească nu are natura precisă cerută prin
dispozițiile art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, coroborate cu cele ale
art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare, întrucât soluția judecătorului este imprevizibilă.”
În legătură cu
afirmațiile de la pct. 14 din acțiune, potrivit cărora informațiile privind
depunerea de către SC C. SA a unei cereri de chemare în judecată nu s-ar fi
referit la viabilitatea economico-financiară a emitentului, Curtea de apel a
reținut următoarele:
- informația în cauză
viza mai mult decât fundamentele economico-financiare ale emitentului, în speță
fiind vorba chiar de existența instrumentelor financiare aflate în discuție
(acțiunile nou-emise ca urmare a majorării capitalului social);
- a susține că
distribuirea dividendelor sau majorarea de capital nu are legătură cu
viabilitatea economico-financiară a S.I.F. Transilvania denotă necunoașterea
mecanismelor care guvernează fundamentele economice ale unei societăți.
În plus, prima
instanță a constatat că afirmațiile reclamantului de la pct. 15 din acțiune
sunt eronate.
În fapt, începând cu
data de 22 mai 2007, prețul acțiunilor S.I.F. 3 a început să scadă în
intervalul 22 mai 2007 - 30 mai 2007, iar din cele 7 ședințe de tranzacționare
s-au înregistrat 2 zile cu variație 0 și restul de 5 zile în scădere.
Pe de altă parte,
judecătorul cauzei a menționat că aspectele relevate în legătură cu variația
săptămânală a prețurilor S.I.F. Transilvania SA nu prezintă importanță pentru
speță. Cu această ocazie, magistratul a furnizat o serie de explicații
referitoare la variația săptămânală.
Totodată, instanța de
fond a apreciat că are importanță informația conform căreia SC C. SA a
achiziționat acțiuni S.I.F. Transilvania, iar diseminarea ei a influențat
prețul acestor acțiuni.
De asemenea, prima
instanță a precizat faptul că informația în legătură cu depunerea unei cereri
de chemare în judecată de către SC C. SA era de natură a fi folosită de către
un investitor rațional ca bază a deciziilor investiționale, aspect demonstrat
prin efectul pe care diseminarea informației l-a avut asupra pieței.
În concepția Curții
de Apel, este eronată susținerea potrivit căreia hotărârea de majorare a
capitalului social (sau anularea ei) nu ar avea niciun efect asupra situației
financiare a emitentului.
Mai precis,
încorporarea rezervelor legale și a rezervelor constituite din profitul
reportat în capitalul social creează premisele folosirii acestor fonduri pentru
investiții.
Întrucât suma în
cauză depășește 50.000.000 RON, instanța de fond a considerat că o asemenea
suplimentare a fondurilor aflate la dispoziția societății ar avea un impact
semnificativ asupra situației financiare a emitentului.
De asemenea,
magistratul nu a fost de acord cu pct. 16 din acțiune, cu motivarea că trebuia
aplicat art. 113 din Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr.
1/2006: în concret, SC C. SA avea obligația să informeze piața, adică atât
proprii acționari, cât și potențialii investitori.
În acest context, a
fost subliniată importanța paginii de internet a operatorului pieței
reglementate pe care se tranzacționează acțiunile în cauză.
Pe de altă parte, nu
trebuia ignorată împrejurarea că, pentru corecta soluționare a cauzei, au fost
avute în vedere prevederile art. 142 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 emis
de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
În plus, au fost
amintite de către judecătorul fondului dispozițiile art. 1 alin. (5), alin.
(7), alin. (11) din Directiva nr. 6/2003 CE.
În opinia primei
instanțe, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a aplicat sancțiunile
în cauză în considerarea anumitor circumstanțe reale și/sau personale ale
săvârșirii faptelor imputate.
Totodată, a fost
întărită ideea conform căreia SC C. SA a fost sancționată pentru tranzacțiile
efectuate, în perioada în care informația nu a fost diseminată publicului
investitor.
Pentru combaterea
susținerilor reclamantului cuprinse la pct. F al acțiunii, prima instanță a
amintit Titlul VII - „Abuzul de piață” din Legea privind piața de capital, care
nu necesită interpretări sau decizii de îndrumare pentru a fi respectat,
datorită caracterului imperativ al normelor aflate în discuție.
În concluzie, pârâta
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a constatat că tranzacțiile de
cumpărare de acțiuni S.I.F. Transilvania efectuate de către SC C. SA, în
intervalul 24 mai - 31 mai 2007, au avut la bază deținerea de informații
privilegiate, faptă interzisă expres de art. 245 alin. (1) din Legea nr.
297/2004.
Curtea de apel a
apreciat că reclamantul a fost sancționat în mod corect de pârâtă, având în
vedere funcția sa de Președinte al consiliului de administrație al SC C. SA.
Ca argument, instanța
a avut în vedere că această persoană putea și trebuia să prevină săvârșirea ei,
iar reclamantul nu a respectat această obligație.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul B.D.C., care a solicitat:
- în principal,
casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe (datorită
lipsei unei motivări autentice a hotărârii);
- în subsidiar,
modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii.
În primul motiv de
recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se
susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nemotivată, întrucât
magistratul nu a inclus în sentința atacată vreun argument propriu sau
trimiteri la susținerile făcute de reclamant, ci doar a expus apărările pârâtei
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, care au fost preluate ad literam din
întâmpinare, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.
proc. civ. În plus, motivarea instanței este confuză și contradictorie, fiind
rezultatul arbitrariului.
În cel de-al doilea
motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul
a formulat următoarele critici de nelegalitate:
1) Hotărârea atacată
este dată cu încălcarea legii, întrucât aceasta a reținut că Ordonanța nr.
760/2007 este legală, cu toate că nu este semnată de reprezentatul legal al
Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și nu s-a probat faptul că semnătura
aplicată pe acest act administrativ ar aparține vicepreședintelui acestei
autorități publice, ceea ce contravine art. 1169 C. civ.
Pe această critică,
recurentul arată că Decizia nr. 1585 din 3 septembrie 2007, depusă de pârâtă,
prevede doar o delegare a puterii către vicepreședintele P.G.M.; în plus,
instanța a ignorat și Decizia nr. 3497 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți care,
anterior, a reținut și neverificarea de către instanța de fond a apărării
reclamantului privind nerecunoașterea semnăturii de către vicepreședinte.
Ordonanța atacată
poartă o semnătură indescifrabilă, care aparține unei persoane
neindividualizate prin nume, motiv pentru care trebuia să se aplice sancțiunea
anulării acesteia.
Pe acest aspect,
recurentul concluzionează în sensul că au fost încălcate prevederile art. 3
alin. (3) și (4) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare,
întrucât instanța a reținut că ordonanța este legal emisă, întrucât, în fapt, a
existat o delegare legală a puterii de reprezentare a Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare către vicepreședinte.
În plus, recurentul a
prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior
enunțată.
2) Hotărârea atacată
este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) și art. 280 din Legea nr. 297/2004,
deoarece instanța a reținut, contrar realității, că ordonanța aflată în
discuție conține descrierea faptelor, precum și temeiurile juridice.
Recurentul susține că
ordonanța nu conține nicio mențiune care să indice natura precisă ori impactul
semnificativ asupra prețului instrumentelor al informației privind depunerea de
către SC C. SA. a cererilor de chemare în judecată.
De asemenea,
recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia
anterior enunțată.
3) Sentința este dată
cu aplicarea greșită a art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și ale art.
141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a Valorilor
Mobiliare, întrucât instanța de fond a stabilit în mod eronat faptul că
informația privind depunerea cererii de chemare în judecată are natură precisă.
Recurentul a
prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior
arătată.
4) Hotărârea atacată
este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât
instanța a stabilit, pe baza unei pretinse practici, iar nu pe baza legii și a
probatoriului, că informația privind depunerea acțiunii ar fi avut un impact
semnificativ asupra prețului acțiunilor S.I.F. Transilvania.
Recurentul a menționat
în detaliu argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată.
5) Hotărârea recurată
este dată cu aplicarea greșită a art. 226 alin. (7) și art. 245 alin. (2) din
Legea nr. 297/2004, texte legale din care rezultă că interdicția utilizării
abuzive a informațiilor privilegiate este aplicabilă numai acelor categorii de
persoane care obțin informația privilegiată de la emitent, datorită unei
legături speciale cu acesta din urmă.
Recurentul a
prezentat pe larg motivele pentru care a ajuns la concluzia anterior precizată.
6) Hotărârea recurată
este pronunțată cu încălcarea art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004,
întrucât informația deținută de către SC C. SA. nu se referă la instrumente
financiare care se tranzacționau la momentul apariției informației și nici la
instrumente care au fost dobândite de către SC C. SA.
Recurentul a
prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior
arătată.
7) Hotărârea atacată
este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și art. 113
din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,
întrucât informația privind contestarea hotărârii nr. 1 și declanșarea unui
litigiu nu putea fi calificată ca privilegiată, comparativ cu informațiile
disponibile, având în vedere că aceasta nu reprezenta un element de noutate.
Recurentul a
prezentat pe larg motivele pentru care a ajuns la concluzia anterior precizată.
8) Hotărârea atacată
este dată cu încălcarea art. 245 din Legea nr. 297/2004, întrucât nici SC C. SA.
și nici recurentul nu sunt subiecte ale contravenției reținute de Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare, atâta timp cât nu se află sub incidența
interdicției impuse prin textul legal anterior arătat.
Recurentul a
dezvoltat această critică de nelegalitate.
9) Hotărârea atacată
este dată cu încălcarea art. 1 teza a II-a din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu
art. 280 din Legea nr. 297/2004, deoarece i s-a aplicat o sancțiune
contravențională pentru fapte care nu îi sunt imputabile.
De asemenea,
recurentul a detaliat motivele pentru care a ajuns la această concluzie.
10) Hotărârea
recurată contravine art. 244 alin. (2) și (3) din Legea nr. 297/2004,
Directivei 2003/6/CE și uzanțelor în vigoare pe piața de capital, cât și
practicii curente a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, care nu a
sancționat tranzacții similare cu instrumente financiare în numeroase alte
cazuri, constituind astfel, în lipsa reglementărilor formale care trebuiau
adoptate, o practică de piață admisă.
Recurentul a
prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior
arătată.
Intimata Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare a formulat întâmpinare în care a solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul a depus la
dosar concluzii scrise.
Analizând sentința
atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru
considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanța de control
judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304
sau art. 304
1
C. proc. civ., în vederea casării sau modificării
hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de
materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică
adecvată.
I. În speță, este
nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se
referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau
când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern,
nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de
la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil,
drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
Astfel, conform
jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil
presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,
să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse
și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.
Pe de altă parte,
dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a
prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenția
Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi
teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate
fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real
„ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
Cu alte cuvinte, art.
6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în
sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,
argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le
aprecia pertinența.
Înalta Curte
apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al
termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe
judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speța de față,
instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește
cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța
de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea
convingerii sale.
În cauză, judecătorul
fondului a analizat în mod detaliat susținerile părților, în raport cu
dispozițiile legale invocate de acestea și cu indicațiile deciziei de casare.
În alți termeni,
motivarea soluției s-a făcut în concret, prin raportare la situația de fapt
rezultată din materialul probator administrat în cauză.
În plus, magistratul
a individualizat probele care l-au condus la măsura adoptată.
II. Motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, în raport de
argumentele care vor fi prezentate în continuare.
1) Ordonanța nr. 760
din 19 septembrie 2007 emisă de intimată este legală sub aspectul formei sale,
astfel că nu pot fi primite criticile recurentului, în sensul că acest act
administrativ este lovit de nulitate, urmare a nesemnării sale de către
Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
Astfel, art. 3 alin.
(3) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin O.U.G.
nr. 25/2002, prevede că Președintele este reprezentantul de drept al Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare ca autoritate administrativă autonomă și ca
persoană juridică de drept public.
Alin. (4) al
aceluiași articol precizează în mod expres faptul că, în caz de
indisponibilitate temporară a Președintelui, reprezentarea legală a Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare revine unuia dintre vicepreședinții acesteia,
cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (9), când reprezentarea legală, în
absența Președintelui și vicepreședinților, se atribuie celui mai vârstnic
comisar.
Așa cum în mod corect
a reținut prima instanță, în cauza de față nu este aplicabil alin. (9) al art.
3 din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, întrucât, la data
ședinței la care s-a adoptat hotărârea de sancționare a recurentului, nu a fost
vorba de o situație de urgență, ci de o indisponibilitate temporară a
Președintelui, care se afla în concediu legal de odihnă.
În consecință, în
cauză, a devenit incident alin. (4) al art. 3 din Statutul Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare, respectiv în perioada 6 septembrie 2007 - 26 septembrie
2007, unul dintre vicepreședinții Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a
îndeplinit atribuțiile de reprezentare ale Președintelui autorității publice
aflate în discuție.
În altă ordine de
idei, nici prin acțiunea introductivă, nici în cadrul probatoriilor
administrate, nici pe parcursul dezbaterilor, recurentul nu a solicitat
judecătorului să pună în vedere intimatei să depună acte din care să rezulte că
semnătura existentă pe ordonanța contestată ar aparține vicepreședintelui.
Pe de altă parte, la
dosar fond, se regăsește Decizia nr. 1585 din 3 septembrie 2007 prin care
Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a transferat toate
prerogativele sale către domnul P.G.M. - vicepreședinte al Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare în perioada aflată în discuție.
2) Ordonanța de
sancționare contestată conține descrierea faptelor constatate și săvârșite de
recurent, precum și motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acesteia,
și anume, efectuarea de către SC C. SA a unor tranzacții de cumpărare de
acțiuni S.I.F. Transilvania în intervalul 24 mai 2007 - 31 mai 2007, pe baza
deținerii de informații privilegiate.
Pe cale de
consecință, Înalta Curte apreciază că actul administrativ litigios conține
toate condițiile cerute de lege ad validitatem.
În plus, trebuie
semnalat conținutul art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 care prevede că
se interzice oricărei persoane care deține informații privilegiate să utilizeze
respectivele informații pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenția
de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terțe
persoane, direct sau indirect, de instrumente financiare la care aceste
informații se referă.
În concret, sancțiunea
aplicată recurentului a avut în vedere faptul că tranzacțiile de cumpărare de
acțiuni S.I.F. Transilvania, în intervalul 24 mai 2007 - 31 mai 2007, s-a
efectuat pe baza deținerii de informații privilegiate, fapt ce contravine art.
245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
3) Prima instanță a
făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 244 alin. (1) din Legea nr.
297/2004 și ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare, cu ocazia stabilirii faptului că informația
privind depunerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea
hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.I.F.
Transilvania, îndeplinește condițiile definitorii ale informației privilegiate.
Astfel, aceasta constituie
o „informație de natură precisă”, în sensul art. 141 alin. (1) din Regulamentul
nr. 1/2006, întrucât respectiva acțiune constituie un eveniment care a avut
loc, iar faptul că aceasta a fost admisă de către instanță determină ca
efectele pe care le-ar putea produce să fie, în mod rezonabil, de așteptat să
apară.
4) Totodată, în
privința efectului pe care evenimentul în cauză l-ar putea produce, se poate
afirma următoarele:
În data de 16 mai
2007, prețul acțiunilor S.I.F. 3 a scăzut cu 49,88%, aceasta fiind prima zi
după data care are ca limită de decontare data de înregistrare a acționarilor
îndreptățiți să primească acțiuni gratuite.
Admiterea acțiunii
formulate de SC C. SA. și anularea hotărârii nr. 1 a Adunării Generale
Extraordinare a Acționarilor S.I.F. Transilvania ar anula cauza obiectivă a
acestei scăderi a prețului, ceea ce ar conduce la o variație în sens invers, de
o amplitudine asemănătoare.
În sensul art. 141
alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006, informația în cauză este una care „dacă
ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra prețului
acelor instrumente financiare”.
În plus, în mod
corect a reținut autoritatea intimată, în cuprinsul ordonanței contestate,
faptul că informația în cauză este de natură a fi folosită de către un
investitor rațional ca bază a deciziilor investiționale, aspect demonstrat prin
efectul pe care diseminarea informației l-a avut asupra pieței.
Pe de altă parte,
este corectă argumentația aceleiași autorități publice intimate, potrivit
căreia încorporarea rezervelor legale și a rezervelor constituite din profitul
raportat în capitalul social creează premisele folosirii acestor fonduri pentru
investiții. În raport de împrejurarea că suma aflată în discuție depășește
500.000 RON, o asemenea suplimentare a fondurilor aflate la dispoziția
societății ar avea un impact semnificativ asupra situației financiare a
emitentului.
5) Critica
recurentului în legătură cu faptul că prevederile art. 244 alin. (1) și art.
245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 se referă la „utilizarea abuzivă” a
informației privilegiate este nefondată, întrucât, în spiritul acestei
reglementări, nu există utilizare „corectă” sau „neabuzivă” a informației
privilegiate, ci doar interdicția de a tranzacționa până la dezvăluirea informației
privilegiate.
Toți investitorii pe
piața de capital trebuie să fie deținători, în același moment, ai unor
informații identice, menite să fundamenteze decizia investițională.
6) Nici criticile
existente la pct. 6 și 7 din cel de-al doilea motiv de recurs nu pot fi
primite, în raport de argumentele anterior prezentate.
7) Nici critica
existentă la pct. 8 nu este fondată, pentru motivele care vor fi prezentate în
cele ce urmează.
Recurentul a fost
sancționat în calitate de președinte al consiliului de administrație al SC C.
SA., deoarece, în considerarea funcției deținute îi este imputabilă
contravenția reținută în sarcina societății, pentru că, deși putea și trebuia
să prevină săvârșirea ei, nu a realizat acest lucru.
Pe acest aspect, în
mod corect s-a avut în vedere și faptul că recurentul angajează și reprezintă
societatea în raporturile cu terții; în plus, acesta este persoana mandatată să
ia decizii de politică investițională la societate, conform propriei declarații
și mandatului acordat de comitetul director.
De asemenea, la
individualizarea sancțiunii aplicate recurentului, în mod corect s-a ținut
seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita
făptuitorului, în raport de prevederile art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
Amenda aplicată
recurentului nu este în cuantumul maxim prevăzut de art. 276 lit. b) din legea
anterior menționată.
8) Nici critica
prezentată de recurent la pct. 9 de la motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., nu este fondată, în raport de argumentele anterior
prezentate.
9) Nici ultima
critică a recurentului, în sensul că nu putea cunoaște că săvârșește o
contravenție, în condițiile în care nu există un precedent în materia
utilizării abuzive a informațiilor privilegiate, nu este fondată.
Pe acest aspect,
Înalta Curte are în vedere faptul că Legea privind piața de capital conține
dispoziții imperative, în cuprinsul Titlului VII - „Abuzul de piață”, care nu
necesită interpretări sau decizii de îndrumare pentru a fi respectate.
În plus, în speță
este incident principiul nemo censetur ignorare legem.
Ca atare, cele
invocate de recurent nu pot constitui o cauză de înlăturare a răspunderii
contravenționale.
În consecință, din
cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de
art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine
publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312
alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea
contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de B.D.C. împotriva Sentinței nr. 912 din 19 februarie 2010 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.