ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3518/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1330 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.R.,

în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și a dispus

suspendarea executării Ordonanței nr. 547 din 13 decembrie 2010, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordonanța nr. 547

din 13 decembrie 2010 Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a dispus

sancționarea reclamantului cu amendă în cuantum de 7.500 lei, reținându-se că

prin publicarea raportului curent transmis de către SC O. SA Bursei de Valori

la 7.10.2010, conform căruia B.C.R. a decis să devină acționar al O. prin

conversia în acțiuni a unei părți din creditul actual acordat societății,

reclamantul a indus în eroare investitorul prin prezentarea unor informații ca

fiind certe, deși acestea erau incerte.

Instanța a reținut că

Ordonanța a cărei suspendare se solicită, prin nemotivarea acesteia în fapt,

precum și în lipsa unor dovezi certe care să susțină consemnările cuprinse în

aceasta, induce o aparență de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât din

înscrisurile depuse de către reclamant la dosarul cauzei reiese că cele

reținute în sarcina reclamantului, ca fiind divulgări ale unor informații de

natură să inducă în eroare investitorii prin prezentarea unor informații ca

fiind certe, au fost comunicate și de alte persoane, reprezentante ale unor

autorități publice.

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

instanța a reținut existența unei serioase îndoieli în privința celor reținute

în cuprinsul actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Totodată, instanța a

apreciat ca fiind dovedită și condiția pagubei iminente, prin raportare la

cuantumul amenzii aplicate reclamantului, dar și în considerarea faptului că

probatoriul administrat de către autoritatea pârâtă, în ceea ce privește fapta

reținută în sarcina reclamantului, era insuficient.

În considerarea

aspectelor de fapt și de drept reținute, instanța de fond a admis cererea și a

dispus suspendarea executării Ordonanței nr. 547 din 13 decembrie 2010, până la

pronunțarea instanței de fond.

exercitată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei

legal dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se susține, în esență, că nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor

cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea

dispune suspendarea executării ordonanței C.N.V.M. nr. 547 din 13 decembrie 2010.

În opinia

recurentei-pârâte, condiția referitoare la „paguba iminentă” nu este îndeplinită

cu atât mai mult cu cât prin Decizia C.N.V.M. nr. 143 din 8 februarie 2011 s-a

dispus admiterea parțială a contestației și modificarea cuantumului amenzii de

la 7.500 lei la 500 lei.

Se apreciază că nu

este îndeplinită nici condiția referitoare la „cazul bine justificat”, întrucât

argumentele dezvoltate de intimatul-reclamant vizează de fapt temeinicia

actului administrativ și pot fi avute în vedere numai de instanța investită cu

soluționarea unei acțiuni privind anularea actului administrativ.

Intimatul-reclamant a

formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică reiterând argumentele

pentru care apreciază întemeiată cererea sa privind suspendarea executării Ordonanței

C.N.V.M. nr. 547 din 13 decembrie 2010 expuse și în cererea de chemare în

judecată.

de recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente

cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., apreciază că acesta este fondat.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca

regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și

să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin.

(1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură

excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului,

pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să

ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Paguba iminentă este

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

unei autorități publice sau unui serviciu public”.

După cum se constată,

înainte de pronunțarea sentinței recurate, recurenta-pârâtă a emis Decizia nr. 143

din 8 martie 2011 prin care s-a dispus admiterea parțială a contestației și

modificarea cuantumului amenzii de la 7.500 lei la 500 lei, fapt necontestat de

părți.

Pentru a fi

îndeplinită condiția referitoare la paguba iminentă, astfel cum această noțiune

a fost definită de legiuitor, este necesar ca instanța să constate că este

dovedită îndeplinirea acestei condiții.

Instanța de fond a

apreciat ca fiind dovedită această condiție prin raportare la cuantumul amenzii

aplicate reclamantului, dar și în considerarea faptului că probatoriul

administrat de autoritatea pârâtă în ceea ce privește fapta reținută în sarcina

reclamantului, este, la acel moment, insuficient.

Însă, intimatul-reclamant

nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea

instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de

înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât

să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului

administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o

conferă acestei instituții juridice.

De asemenea, în cazul

actelor administrative, prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate

plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente

nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective

conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel

s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea

actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni

caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor

administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Mai mult, prin

Decizia C.N.V.M. nr. 143 din 8 februarie 2011 cuantumul amenzii a fost redus

semnificativ de la 7.500 lei la 500 lei, astfel că este evident că această sumă,

chiar dacă ar fi executată, nu conduce la îndeplinirea condiției referitoare la

paguba iminentă, avându-se în vedere și cele reținute anterior.

În consecință, instanța

de recurs apreciază neîndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă,

fiind de prisos analizarea celeilalte condiții în situația în care, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a impus îndeplinirea

cumulativă a condițiilor referitoare la paguba iminentă și cazul bine

justificat pentru admiterea unei cereri de suspendare a executării unui act

administrativ.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă

cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi

reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I,

alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința

recurată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare împotriva Sentinței civile

nr. 1330 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge cererea de suspendare ca

neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2011.