ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Soluția instanței de fond.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC T. SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se suspende executarea Ordonanței nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisiei Naționale

a Valorilor Mobiliare prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 182.408,88

RON pentru împrejurarea că în cadrul Adunării Generale a SC A. SA Brașov din 18

august 2010 a votat pentru retragerea de la tranzacționarea pe piața de capital

a societății deși, la acel moment, nu erau întrunite condițiile cumulative dispuse

prin dispunerea de măsuri din 15 iunie 2006 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că împotriva acestui act administrativ unilateral a formulat

plângere prealabilă la unitatea emitentă, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,

prin care a solicitat revocarea acestuia, urmând a fi promovată în continuare, în

condițiile Legii nr. 554/2004 acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel

București.

Întrucât, prin executarea

actului administrativ a cărui revocare a solicitat-o potrivit procedurii prealabile,

există pericolul producerii unui prejudiciu iminent, se impune luarea măsurii suspendării

până la revocarea actului, respectiv a obținerii unei hotărâri judecătorești de

anulare a acestuia, în cazul în care nu va fi revocat.

A mai arătat reclamanta

că dacă s-ar conforma dispozițiilor ordonanței ar presupune, la acest moment, alocarea

unei sume extrem de ridicate de bani care ar putea greva situația economica a societății

la acest moment.

În aceste condiții a solicitat

instanței să se constate întrunirea condițiilor art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv

existența unui caz bine justificat (în speță fără a prejudeca fondul să se observe

că se contestă legalitatea măsurii de sancționare dispusă prin Ordonanța atacată

cu referire expresă la faptul că se încalcă dreptul la vot al unui acționar în cadrul

Adunării Generale al Acționarilor), precum și prevenirea unei pagube iminente produsă

în patrimoniul său.

În drept, reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată

din data de 19 noiembrie 2010 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 14 Legea nr. 554/ 2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Prin sentința civilă

nr. 4629 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordonanței

nr. 438 din 30 septembrie 2010, emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională

a Valorilor Mobiliare, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

- pentru soluționarea

cererii de suspendare a executării actului administrativ menționat trebuie să se

analizeze întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) Legea

nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii

unei pagube, astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș)

Legea nr. 554/2004;

- în ceea ce privește

„cazul bine justificat”, s-a reținut că actul administrativ a cărui suspendare se

solicită se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, în

sensul că Ordonanța Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 438 din 30

septembrie 2010 este emisă în temeiul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital

și a Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare adoptat prin O.U.G.

nr. 25/2002, fiind motivată în fapt și în drept;

- în acest sens s-a constatat

că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare din 2006, retragerea de la tranzacționarea ca urmare

a hotărârii A.G.E.A. se poate realiza dacă sunt întrunite cumulativ următoarele

condiții: a) În ultimele luni anterioare datei publicării 50 de tranzacții cu acțiuni

ale respectivului emitent, excepție făcând tranzacțiile efectuate între persoane

implicate sau persoane aflate în legături strânse sau persoane care fac parte din

același grup, iar numărul de acțiuni tranzacționate să reprezinte cel mult 1% din

totalul acțiunilor reprezentând capitalul social al emitentului.

- la data convocării A.G.E.A.

din 18 august 2010 SC A. SA Brașov nu îndeplinea condițiile cumulative dispuse prin

art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei Naționale a

Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006, hotărârea A.G.E.A. din 18 august 2010 fiind

adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din dispunerea de măsuri

a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006;

- a mai apreciat prima

instanță că existența cazului bine justificat presupune dovedirea unei împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, or, în speță, fără a antama fondul

cauzei, nu se constată aparența unei împrejurări de asemenea natură, încât să impună

suspendarea executării actului administrativ.

- în ceea ce privește

cea de-a doua condiție, aceea a pagubei iminente, prima instanță a reținut că împrejurarea

stabilirii unui cuantum ridicat ale amenzii nu conduce în mod automat la aprecierea

existenței acestei pagube, reclamanta având obligația de a proba prejudiciul însemnat

pe care l-ar produce aplicarea prevederilor Ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor

Mobiliare nr. 438 din 30 septembrie 2010, probă pe care aceasta nu a efectuat-o.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta SC T. SA

Prin cererea de recurs

se aduc critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere

în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat

faptul că s-a contestat caracterul legal al sancțiunii aplicate de Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare

De asemenea, nu s-a ținut

seama de caracterul subiectiv și disproporționat al sancțiunii aplicate în raport

de faptul că votul său a fost nesemnificativ în ceea ce privește adoptarea hotărârii,

fiindu-i aplicată o sancțiune uriașă.

Reiterând argumentele

din cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă susține că în cauză sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a fi suspendată

executarea Ordonanței nr. 438/2010 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, arătând că este legală și temeinică sentința recurată, nefiind întrunite

în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a

putea fi dispusă suspendarea executării Ordonanței nr. 438/2010.

recurs.

Înalta Curte analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul

cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Deși recurenta-reclamantă

nu a precizat temeiul de drept al recursului, instanța de recurs apreciază criticile

formulate ca fiind circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ..

Potrivit art. 14

alin. (1) Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care

a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă

generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat,

suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului,

care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor

de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare

a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube

în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra

legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării,

pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea

fondului litigiului.

După cum se constată,

prima instanță, soluționând cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 438/2010

emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în mod corect a apreciat că în

cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat,

astfel cum acesta a fost definit de legiuitor.

De altfel, recurenta-reclamantă

nici la instanța de fond și nici în recurs, nu a făcut dovezi referitoare la îndeplinirea

acestei condiții.

Argumentele privind nelegalitatea,

caracterul subiectiv și disproporționat al sancțiunii aplicate, nu pot constitui

decât obiect al analizei instanței care va fi investită cu fondul cauzei.

Simpla afirmație că prin

măsura sancționării i se încalcă dreptul la vot, nu prezintă caracterul unei îndoieli

serioase asupra legalității actului administrativ fiscal care să răstoarne prezumția

de legalitate a acestuia, cu ocazia cercetării sumare a aparenței dreptului, astfel

cum impun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) menționate anterior.

În concluzie, susținerile

invocate de recurenta-reclamantă nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine

justificat ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Cât privește criticile

referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum a fost definită

în art. 1 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea,

că argumentele recurentei-reclamante sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu

se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă a

susținut doar că i s-a aplicat o „sancțiune uriașă”, însă, nu a administrat nici

un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei

pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final

actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării

executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în

vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul în

care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea

condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla

susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul

acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă

în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni

caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative

în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport

de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării

Deciziei nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare, astfel că nu poate fi reținută incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ..

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC T. SA Alba împotriva

sentinței civile nr. 4629 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie

2011.