ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Soluția instanței de fond.
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
reclamanta SC T. SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să
se suspende executarea Ordonanței nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisiei Naționale
a Valorilor Mobiliare prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 182.408,88
RON pentru împrejurarea că în cadrul Adunării Generale a SC A. SA Brașov din 18
august 2010 a votat pentru retragerea de la tranzacționarea pe piața de capital
a societății deși, la acel moment, nu erau întrunite condițiile cumulative dispuse
prin dispunerea de măsuri din 15 iunie 2006 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că împotriva acestui act administrativ unilateral a formulat
plângere prealabilă la unitatea emitentă, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,
prin care a solicitat revocarea acestuia, urmând a fi promovată în continuare, în
condițiile Legii nr. 554/2004 acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel
București.
Întrucât, prin executarea
actului administrativ a cărui revocare a solicitat-o potrivit procedurii prealabile,
există pericolul producerii unui prejudiciu iminent, se impune luarea măsurii suspendării
până la revocarea actului, respectiv a obținerii unei hotărâri judecătorești de
anulare a acestuia, în cazul în care nu va fi revocat.
A mai arătat reclamanta
că dacă s-ar conforma dispozițiilor ordonanței ar presupune, la acest moment, alocarea
unei sume extrem de ridicate de bani care ar putea greva situația economica a societății
la acest moment.
În aceste condiții a solicitat
instanței să se constate întrunirea condițiilor art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv
existența unui caz bine justificat (în speță fără a prejudeca fondul să se observe
că se contestă legalitatea măsurii de sancționare dispusă prin Ordonanța atacată
cu referire expresă la faptul că se încalcă dreptul la vot al unui acționar în cadrul
Adunării Generale al Acționarilor), precum și prevenirea unei pagube iminente produsă
în patrimoniul său.
În drept, reclamanta și-a
întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată
din data de 19 noiembrie 2010 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute
de art. 14 Legea nr. 554/ 2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.
Prin sentința civilă
nr. 4629 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordonanței
nr. 438 din 30 septembrie 2010, emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională
a Valorilor Mobiliare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut următoarele:
- pentru soluționarea
cererii de suspendare a executării actului administrativ menționat trebuie să se
analizeze întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) Legea
nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii
unei pagube, astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș)
Legea nr. 554/2004;
- în ceea ce privește
„cazul bine justificat”, s-a reținut că actul administrativ a cărui suspendare se
solicită se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, în
sensul că Ordonanța Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 438 din 30
septembrie 2010 este emisă în temeiul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital
și a Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare adoptat prin O.U.G.
nr. 25/2002, fiind motivată în fapt și în drept;
- în acest sens s-a constatat
că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare din 2006, retragerea de la tranzacționarea ca urmare
a hotărârii A.G.E.A. se poate realiza dacă sunt întrunite cumulativ următoarele
condiții: a) În ultimele luni anterioare datei publicării 50 de tranzacții cu acțiuni
ale respectivului emitent, excepție făcând tranzacțiile efectuate între persoane
implicate sau persoane aflate în legături strânse sau persoane care fac parte din
același grup, iar numărul de acțiuni tranzacționate să reprezinte cel mult 1% din
totalul acțiunilor reprezentând capitalul social al emitentului.
- la data convocării A.G.E.A.
din 18 august 2010 SC A. SA Brașov nu îndeplinea condițiile cumulative dispuse prin
art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006, hotărârea A.G.E.A. din 18 august 2010 fiind
adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din dispunerea de măsuri
a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006;
- a mai apreciat prima
instanță că existența cazului bine justificat presupune dovedirea unei împrejurări
legate de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă
în privința legalității actului administrativ, or, în speță, fără a antama fondul
cauzei, nu se constată aparența unei împrejurări de asemenea natură, încât să impună
suspendarea executării actului administrativ.
- în ceea ce privește
cea de-a doua condiție, aceea a pagubei iminente, prima instanță a reținut că împrejurarea
stabilirii unui cuantum ridicat ale amenzii nu conduce în mod automat la aprecierea
existenței acestei pagube, reclamanta având obligația de a proba prejudiciul însemnat
pe care l-ar produce aplicarea prevederilor Ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor
Mobiliare nr. 438 din 30 septembrie 2010, probă pe care aceasta nu a efectuat-o.
Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentințe,
considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta SC T. SA
Prin cererea de recurs
se aduc critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere
în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat
faptul că s-a contestat caracterul legal al sancțiunii aplicate de Comisia
Națională a Valorilor Mobiliare
De asemenea, nu s-a ținut
seama de caracterul subiectiv și disproporționat al sancțiunii aplicate în raport
de faptul că votul său a fost nesemnificativ în ceea ce privește adoptarea hotărârii,
fiindu-i aplicată o sancțiune uriașă.
Reiterând argumentele
din cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă susține că în cauză sunt
întrunite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a fi suspendată
executarea Ordonanței nr. 438/2010 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
Comisia Națională a Valorilor
Mobiliare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat, arătând că este legală și temeinică sentința recurată, nefiind întrunite
în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a
putea fi dispusă suspendarea executării Ordonanței nr. 438/2010.
Soluția instanței de
recurs.
Înalta Curte analizând
recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul
cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru
considerentele ce urmează a fi expuse.
Deși recurenta-reclamantă
nu a precizat temeiul de drept al recursului, instanța de recurs apreciază criticile
formulate ca fiind circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ..
Potrivit art. 14
alin. (1) Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei
pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care
a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară
instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral
până la pronunțarea instanței de fond”.
Deci, pentru a admite
o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă
generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze
îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat,
suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.
Îndeplinirea condițiilor
cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului,
care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor
de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare
a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube
în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat
este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare
legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra
legalității actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra
legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări
sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării,
pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea
fondului litigiului.
După cum se constată,
prima instanță, soluționând cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 438/2010
emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în mod corect a apreciat că în
cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat,
astfel cum acesta a fost definit de legiuitor.
De altfel, recurenta-reclamantă
nici la instanța de fond și nici în recurs, nu a făcut dovezi referitoare la îndeplinirea
acestei condiții.
Argumentele privind nelegalitatea,
caracterul subiectiv și disproporționat al sancțiunii aplicate, nu pot constitui
decât obiect al analizei instanței care va fi investită cu fondul cauzei.
Simpla afirmație că prin
măsura sancționării i se încalcă dreptul la vot, nu prezintă caracterul unei îndoieli
serioase asupra legalității actului administrativ fiscal care să răstoarne prezumția
de legalitate a acestuia, cu ocazia cercetării sumare a aparenței dreptului, astfel
cum impun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) menționate anterior.
În concluzie, susținerile
invocate de recurenta-reclamantă nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine
justificat ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.
Cât privește criticile
referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum a fost definită
în art. 1 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea,
că argumentele recurentei-reclamante sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu
se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Recurenta-reclamantă a
susținut doar că i s-a aplicat o „sancțiune uriașă”, însă, nu a administrat nici
un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei
pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final
actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării
executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în
vigoare o conferă acestei instituții juridice.
Mai mult, în cazul în
care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea
condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla
susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul
acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă
în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni
caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative
în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În concluzie, în raport
de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite
cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării
Deciziei nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisia Națională a Valorilor
Mobiliare, astfel că nu poate fi reținută incidența art. 304 pct. 9 C. proc.
civ..
Având în vedere toate
considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ. coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC T. SA Alba împotriva
sentinței civile nr. 4629 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie
2011.