ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T. SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se suspende executarea Ordonanței nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 182.408,88 RON pentru împrejurarea că în cadrul Adunării Generale a SC A. SA Brașov din 18 august 2010 a votat pentru retragerea de la tranzacționarea pe piața de capital a societății deși, la acel moment, nu erau întrunite condițiile cumulative dispuse prin dispunerea de măsuri din 15 iunie 2006 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împotriva acestui act administrativ unilateral a formulat plângere prealabilă la unitatea emitentă, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prin care a solicitat revocarea acestuia, urmând a fi promovată în continuare, în condițiile Legii nr. 554/2004 acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel București. Întrucât, prin executarea actului administrativ a cărui revocare a solicitat-o potrivit procedurii prealabile, există pericolul producerii unui prejudiciu iminent, se impune luarea măsurii suspendării până la revocarea actului, respectiv a obținerii unei hotărâri judecătorești de anulare a acestuia, în cazul în care nu va fi revocat. A mai arătat reclamanta că dacă s-ar conforma dispozițiilor ordonanței ar presupune, la acest moment, alocarea unei sume extrem de ridicate de bani care ar putea greva situația economica a societății la acest moment.

În aceste condiții a solicitat instanței să se constate întrunirea condițiilor art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat (în speță fără a prejudeca fondul să se observe că se contestă legalitatea măsurii de sancționare dispusă prin Ordonanța atacată cu referire expresă la faptul că se încalcă dreptul la vot al unui acționar în cadrul Adunării Generale al Acționarilor), precum și prevenirea unei pagube iminente produsă în patrimoniul său. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004. La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2010 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/ 2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Prin sentința civilă nr. 4629 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordonanței nr. 438 din 30 septembrie 2010, emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: - pentru soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ menționat trebuie să se analizeze întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) Legea nr. 554/2004; - în ceea ce privește „cazul bine justificat”, s-a reținut că actul administrativ a cărui suspendare se solicită se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, în sensul că Ordonanța Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 438 din 30 septembrie 2010 este emisă în temeiul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și a Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare adoptat prin O.U.G.

nr. 25/2002, fiind motivată în fapt și în drept; - în acest sens s-a constatat că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 2006, retragerea de la tranzacționarea ca urmare a hotărârii A.G.E.A. se poate realiza dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: a) În ultimele luni anterioare datei publicării 50 de tranzacții cu acțiuni ale respectivului emitent, excepție făcând tranzacțiile efectuate între persoane implicate sau persoane aflate în legături strânse sau persoane care fac parte din același grup, iar numărul de acțiuni tranzacționate să reprezinte cel mult 1% din totalul acțiunilor reprezentând capitalul social al emitentului.

- la data convocării A.G.E.A. din 18 august 2010 SC A. SA Brașov nu îndeplinea condițiile cumulative dispuse prin art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006, hotărârea A.G.E.A. din 18 august 2010 fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din dispunerea de măsuri a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006; - a mai apreciat prima instanță că existența cazului bine justificat presupune dovedirea unei împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, or, în speță, fără a antama fondul cauzei, nu se constată aparența unei împrejurări de asemenea natură, încât să impună suspendarea executării actului administrativ.

- în ceea ce privește cea de-a doua condiție, aceea a pagubei iminente, prima instanță a reținut că împrejurarea stabilirii unui cuantum ridicat ale amenzii nu conduce în mod automat la aprecierea existenței acestei pagube, reclamanta având obligația de a proba prejudiciul însemnat pe care l-ar produce aplicarea prevederilor Ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 438 din 30 septembrie 2010, probă pe care aceasta nu a efectuat-o. 2. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamanta SC T. SA Prin cererea de recurs se aduc critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat faptul că s-a contestat caracterul legal al sancțiunii aplicate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare De asemenea, nu s-a ținut seama de caracterul subiectiv și disproporționat al sancțiunii aplicate în raport de faptul că votul său a fost nesemnificativ în ceea ce privește adoptarea hotărârii, fiindu-i aplicată o sancțiune uriașă. Reiterând argumentele din cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă susține că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a fi suspendată executarea Ordonanței nr. 438/2010 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că este legală și temeinică sentința recurată, nefiind întrunite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi dispusă suspendarea executării Ordonanței nr. 438/2010. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Deși recurenta-reclamantă nu a precizat temeiul de drept al recursului, instanța de recurs apreciază criticile formulate ca fiind circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.. Potrivit art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 438/2010 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în mod corect a apreciat că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, astfel cum acesta a fost definit de legiuitor. De altfel, recurenta-reclamantă nici la instanța de fond și nici în recurs, nu a făcut dovezi referitoare la îndeplinirea acestei condiții. Argumentele privind nelegalitatea, caracterul subiectiv și disproporționat al sancțiunii aplicate, nu pot constitui decât obiect al analizei instanței care va fi investită cu fondul cauzei.

Simpla afirmație că prin măsura sancționării i se încalcă dreptul la vot, nu prezintă caracterul unei îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ fiscal care să răstoarne prezumția de legalitate a acestuia, cu ocazia cercetării sumare a aparenței dreptului, astfel cum impun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) menționate anterior. În concluzie, susținerile invocate de recurenta-reclamantă nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum a fost definită în art. 1 alin. (1) lit. ș) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele recurentei-reclamante sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă a susținut doar că i s-a aplicat o „sancțiune uriașă”, însă, nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul în care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, astfel că nu poate fi reținută incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T. SA Alba împotriva sentinței civile nr. 4629 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.