ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2012

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) - A.G.V. - obligarea la emiterea actului administrativ privind despăgubirea menționată în dispozitivul Deciziei nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtului la plata unor daune morale și materiale. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că i-au fost încălcate dreptul la petiționare și la proprietate, întrucât pârâtul a refuzat să răspundă la Petiția nr. 809 din 12 ianuarie 2011 prin care a solicitat să dispună a fi despăgubit conform deciziei Înaltei Curți, reiterând și Petiția nr. 7623 din 21 martie 2011.

Apărările formulate în cauză Președintele C.N.V.M. - A.G.V., prin întâmpinare a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, autorității lucrului judecat, precum și inadmisibilității acțiunii. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.N.V.M., a susținut că, atât amenda, cât și despăgubirea pentru întârziere pot fi solicitate fie conducătorului autorității publice, fie persoanei obligate prin sentință, astfel că, în raport de aceste aspecte, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost formulată și în raport de prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ, a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă, având în vedere că titlul executoriu a fost emis de o instanță penală, respectiv Sentința penală nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Referitor la excepția autorității de lucru judecat a arătat că pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-au aflat mai multe cauze, în care reclamantul R.M. a solicitat, în temeiul aceluiași articol din legea contenciosului administrativ, amendarea Președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, pentru nepunerea în aplicare a Deciziei penale nr. 2098 din 4 iunie 2009.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 6124 din 24 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive, autorității de lucru judecat și a inadmisibilității acțiunii. Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului a constatat că este neîntemeiată, sens în care a respins-o ca atare, având în vedere că reclamantul a adresat cererea de a fi despăgubit pârâtului Președintele C.N.V.M., astfel încât revenea acestuia obligația de a da un răspuns acestei cereri, existând identitate între persoana acestui pârât și persoana împotriva căreia reclamantul s-a îndreptat cu solicitarea obligării de a fi soluționată favorabil cererea. Referitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța a constatat că în cauzele menționate în susținerea acestei excepții, cererile reclamantului întemeiate pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu au fost soluționate pe fond, ci respinse ca inadmisibile. Pe de altă parte, obiectul prezentei cauze nu a fost aplicarea acestor dispoziții, ci exclusiv analizarea refuzului pârâtului de a da curs favorabil cererii reclamantului adresată în scopul valorificării dreptului la despăgubirile stabilite prin Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța a reținut că este neîntemeiată,având în vedere că obiectul cauzei este analizarea legalității refuzului pârâtei de a da o soluție favorabilă petițiilor adresate succesiv de către reclamant. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că pârâtul a înțeles să răspundă motivat petițiilor adresate succesiv de către reclamant, menționând că nu poate da curs acestor solicitări, întrucât executarea acestei decizii penale a fost suspendată conform celor arătate în cuprinsul adreselor de răspuns precizate anterior. Mai arată instanța de fond că pârâtul a procedat conform dispozițiilor O.G. nr. 27/2002 răspunzând acestor petiții adresate de reclamant, în termenul prevăzut de lege, nefiind relevantă sub aspectul constatării unui exces de putere împrejurarea că răspunsurile date petițiilor formulate de către reclamant sunt nefavorabile acestuia.

Recursul declarat de reclamantul R.M. Împotriva soluției pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Recurentul combate soluția primei instanțe sub următoarele aspecte: 4.1. S-a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, prin aceea că nu a fost „invitat” să se apere în privința „excepției netemeiniciei” acțiunii sale; de asemenea cauza s-a judecat în prezența reprezentantului pârâtului și în lipsa sa. 4.2. Nu s-a soluționat capătul de cerere privind daunele morale. 4.3. Instanța a dat altceva decât s-a cerut întrucât și-a motivat soluția pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, text pe care reclamantul nu l-a invocat.

Apărările intimatului Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul Președintele C.N.V.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. După prezentarea istoricului raporturilor litigioase dintre părți, intimatul a punctat în sensul că instanța de judecată a calificat corect cererea formulată și că soluția de respingere a acesteia este legală, în raport de faptul că executarea silită a titlului de care se prevalează recurentul a fost suspendată. Mai mult, intimatul a mai arătat că prin Încheierea pronunțată la 15 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 4 a admis în parte contestația la executare formulată de CNVM, anulând adresele de înființare a popririi emise de BEJ Asociații „D.G., L.G. și M.P.”, la cererea reclamantului recurent. Cât privește aspectele procedurale invocate în recurs, intimatul a susținut că sunt lipsite de suport legal, instanța de fond procedând în acord cu dispozițiile art. 122 alin. (4), art. 125 alin. (2) coroborat cu art. 127, precum și cu dispozițiile art. 129, toate C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante După cum rezultă din prezentarea rezumativă a hotărârii primei instanțe (pct. I.3), aceasta a calificat cererea de chemare în judecată formulată de R.M. în temeiul art. 84 C. proc. civ., demers necesar în raport de maniera imprecisă în care a fost redată problema dedusă judecății. S-a stabilit, astfel, că ceea ce se reclamă în concret este un prezumtiv refuz nejustificat de soluționare a unor petiții (nr. 809 din 12 ianuarie 2011, respectiv nr. 7623 din 21 martie 2011). Din această perspectivă, critica enunțată la pct. I.4.3 este străină de hotărârea judecătorească examinată. Invocarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a făcut numai în contextul analizei excepției inadmisibilității invocate de C.N.V.M., concluzia judecătorului fondului fiind contrară celei prezentate de recurent. S-a reținut textual că „obiectul cauzei, astfel cum acesta se desprinde din analizarea motivelor invocate în acțiunea introductivă, nu este aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004”. Cât privește critica recurentului că instanța ar fi încălcat principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, Înalta Curte remarcă lipsa oricărui temei legal al aspectelor invocate, circumscrise acesteia. Instanța de judecată nu are obligația legală de a „invita” pe reclamant să justifice temeinicia acțiunii sale, ci, dimpotrivă, reclamantul are obligația, potrivit art. 112 pct. 4 și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. să indice motivele de fapt și de drept ale acțiunii sale și, totodată, să urmărească desfășurarea procesului și să-și probeze pretențiile. De altfel, recurentul este în eroare atunci când consideră că acțiunea sa a fost respinsă ca efect al admiterii „excepției de netemeinicie”, fiind evident că instanța a examinat pricina pe fondul său, respingând-o ca efect al constatării că adresele de răspuns ale pârâtului nu pot fi circumscrise unui refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004. Nici susținerea că, deși recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aceasta s-a realizat cu participarea reprezentantului - consilier juridic al C.N.V.M., nu poate avea vreo finalitate, câtă vreme dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ., conferă o facilitate procesuală părții care le invocă, fără însă a institui derogări de la principiul contradictorialității și al dreptului la apărare de care beneficiază partea adversă, în cadrul unei proceduri contencioase cum este cea de față. Curtea de apel, verificând conținutul concret al celor două cereri formulate de reclamant și al răspunsurilor comunicate de C.N.V.M. cu nr. 809 din 12 ianuarie 2011, respectiv nr. 5760 din 25 martie 2011 a concluzionat în sensul că, exprimarea explicită a voinței de a nu emite actul de despăgubire pentru cele 3092 unități de fond deținute de R.M. la FNI, nu s-a realizat cu exces de putere, în sensul definiției legale a conceptului de refuz nejustificat, câtă vreme procedura de executare silită a dispozițiilor civile din Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost suspendată de către instanța de executare, iar acest aspect nu a fost contestat de către recurent. În fine, împrejurarea că instanța de fond nu a mai analizat cererea de acordare a daunelor morale, critica de la pct. I.4.2., nu poate avea semnificația unei „omisiuni de a cerceta fondul pricinii”, dată fiind legătura de interdependență care există între alin. (1) și alin. (3) ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, fiind evident că în condițiile în care refuzul autorității publice nu este nejustificat nu se pune problema acordării vreunor daune. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.