ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

(C.N.V.M.) - A.G.V. - obligarea la emiterea actului administrativ privind

despăgubirea menționată în dispozitivul Deciziei nr. 2098/2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală.

De

asemenea, a solicitat și obligarea pârâtului la plata unor daune morale și

materiale.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că i-au fost încălcate dreptul la

petiționare și la proprietate, întrucât pârâtul a refuzat să răspundă la

Petiția nr. 809 din 12 ianuarie 2011 prin care a solicitat să dispună a fi

despăgubit conform deciziei Înaltei Curți, reiterând și Petiția nr. 7623 din 21

martie 2011.

2.

Apărările formulate în cauză

Președintele

C.N.V.M. - A.G.V., prin întâmpinare a invocat excepțiile lipsei calității

procesuale pasive, autorității lucrului judecat, precum și inadmisibilității

acțiunii.

Referitor

la excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui C.N.V.M., a

susținut că, atât amenda, cât și despăgubirea pentru întârziere pot fi

solicitate fie conducătorului autorității publice, fie persoanei obligate prin

sentință, astfel că, în raport de aceste aspecte, a solicitat respingerea

acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

În

ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost

formulată și în raport de prevederile art. 24 din Legea contenciosului

administrativ, a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă, având în

vedere că titlul executoriu a fost emis de o instanță penală, respectiv Sentința

penală nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a

penală rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Referitor

la excepția autorității de lucru judecat a arătat că pe rolul Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-au aflat mai

multe cauze, în care reclamantul R.M. a solicitat, în temeiul aceluiași articol

din legea contenciosului administrativ, amendarea Președintelui Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare, pentru nepunerea în aplicare a Deciziei penale

nr. 2098 din 4 iunie 2009.

3.

Hotărârea instanței de fond

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 6124 din 24 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiate excepțiile

lipsei calității procesuale pasive, autorității de lucru judecat și a

inadmisibilității acțiunii.

Totodată,

a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul

Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, ca neîntemeiată.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut în esență, următoarele:

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului a

constatat că este neîntemeiată, sens în care a respins-o ca atare, având în

vedere că reclamantul a adresat cererea de a fi despăgubit pârâtului

Președintele C.N.V.M., astfel încât revenea acestuia obligația de a da un

răspuns acestei cereri, existând identitate între persoana acestui pârât și

persoana împotriva căreia reclamantul s-a îndreptat cu solicitarea obligării de

a fi soluționată favorabil cererea.

Referitor

la excepția autorității de lucru judecat, instanța a constatat că în cauzele

menționate în susținerea acestei excepții, cererile reclamantului întemeiate pe

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu au fost soluționate pe fond, ci

respinse ca inadmisibile. Pe de altă parte, obiectul prezentei cauze nu a fost

aplicarea acestor dispoziții, ci exclusiv analizarea refuzului pârâtului de a da

curs favorabil cererii reclamantului adresată în scopul valorificării dreptului

la despăgubirile stabilite prin Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Cu

privire la excepția inadmisibilității, instanța a reținut că este neîntemeiată,având

în vedere că obiectul cauzei este analizarea legalității refuzului pârâtei de a

da o soluție favorabilă petițiilor adresate succesiv de către reclamant.

Pe

fondul cauzei, instanța a reținut că pârâtul a înțeles să răspundă motivat

petițiilor adresate succesiv de către reclamant, menționând că nu poate da curs

acestor solicitări, întrucât executarea acestei decizii penale a fost

suspendată conform celor arătate în cuprinsul adreselor de răspuns precizate

anterior.

Mai

arată instanța de fond că pârâtul a procedat conform dispozițiilor O.G. nr.

27/2002 răspunzând acestor petiții adresate de reclamant, în termenul prevăzut

de lege, nefiind relevantă sub aspectul constatării unui exces de putere

împrejurarea că răspunsurile date petițiilor formulate de către reclamant sunt

nefavorabile acestuia.

4.

Recursul declarat de reclamantul R.M.

Împotriva

soluției pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul R.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând art. 304 pct. 5 și 9

C. proc. civ.

Recurentul

combate soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:

4.1.

S-a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, prin

aceea că nu a fost „invitat” să se apere în privința „excepției netemeiniciei”

acțiunii sale; de asemenea cauza s-a judecat în prezența reprezentantului

pârâtului și în lipsa sa.

4.2.

Nu s-a soluționat capătul de cerere privind daunele morale.

4.3.

Instanța a dat altceva decât s-a cerut întrucât și-a motivat soluția pe

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, text pe care reclamantul nu l-a

invocat.

5.

Apărările intimatului Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

Prin

întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul Președintele C.N.V.M. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

După

prezentarea istoricului raporturilor litigioase dintre părți, intimatul a

punctat în sensul că instanța de judecată a calificat corect cererea formulată

și că soluția de respingere a acesteia este legală, în raport de faptul că

executarea silită a titlului de care se prevalează recurentul a fost

suspendată.

Mai

mult, intimatul a mai arătat că prin Încheierea pronunțată la 15 noiembrie

2011, Judecătoria Sectorului 4 a admis în parte contestația la executare

formulată de CNVM, anulând adresele de înființare a popririi emise de BEJ

Asociații „D.G., L.G. și M.P.”, la cererea reclamantului recurent.

Cât

privește aspectele procedurale invocate în recurs, intimatul a susținut că sunt

lipsite de suport legal, instanța de fond procedând în acord cu dispozițiile

art. 122 alin. (4), art. 125 alin. (2) coroborat cu art. 127, precum și cu

dispozițiile art. 129, toate C. proc. civ.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru argumentele expuse în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

După

cum rezultă din prezentarea rezumativă a hotărârii primei instanțe (pct. I.3),

aceasta a calificat cererea de chemare în judecată formulată de R.M. în temeiul

art. 84 C. proc. civ., demers necesar în raport de maniera imprecisă în care a

fost redată problema dedusă judecății.

S-a

stabilit, astfel, că ceea ce se reclamă în concret este un prezumtiv refuz

nejustificat de soluționare a unor petiții (nr. 809 din 12 ianuarie 2011,

respectiv nr. 7623 din 21 martie 2011).

Din

această perspectivă, critica enunțată la pct. I.4.3 este străină de hotărârea

judecătorească examinată. Invocarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr.

554/2004 s-a făcut numai în contextul analizei excepției inadmisibilității

invocate de C.N.V.M., concluzia judecătorului fondului fiind contrară celei prezentate

de recurent. S-a reținut textual că „obiectul cauzei, astfel cum acesta se

desprinde din analizarea motivelor invocate în acțiunea introductivă, nu este

aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004”.

Cât

privește critica recurentului că instanța ar fi încălcat principii fundamentale

ale procesului civil, respectiv principiul contradictorialității și al

dreptului la apărare, Înalta Curte remarcă lipsa oricărui temei legal al

aspectelor invocate, circumscrise acesteia.

Instanța

de judecată nu are obligația legală de a „invita” pe reclamant să justifice

temeinicia acțiunii sale, ci, dimpotrivă, reclamantul are obligația, potrivit

art. 112 pct. 4 și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. să indice motivele de fapt

și de drept ale acțiunii sale și, totodată, să urmărească desfășurarea

procesului și să-și probeze pretențiile.

De

altfel, recurentul este în eroare atunci când consideră că acțiunea sa a fost

respinsă ca efect al admiterii „excepției de netemeinicie”, fiind evident că

instanța a examinat pricina pe fondul său, respingând-o ca efect al constatării

că adresele de răspuns ale pârâtului nu pot fi circumscrise unui refuz

nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Nici

susținerea că, deși recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă,

aceasta s-a realizat cu participarea reprezentantului - consilier juridic al

C.N.V.M., nu poate avea vreo finalitate, câtă vreme dispozițiile art. 242 alin.

(2) C. proc. civ., conferă o facilitate procesuală părții care le invocă, fără

însă a institui derogări de la principiul contradictorialității și al dreptului

la apărare de care beneficiază partea adversă, în cadrul unei proceduri

contencioase cum este cea de față.

Curtea

de apel, verificând conținutul concret al celor două cereri formulate de reclamant

și al răspunsurilor comunicate de C.N.V.M. cu nr. 809 din 12 ianuarie 2011,

respectiv nr. 5760 din 25 martie 2011 a concluzionat în sensul că, exprimarea

explicită a voinței de a nu emite actul de despăgubire pentru cele 3092 unități

de fond deținute de R.M. la FNI, nu s-a realizat cu exces de putere, în sensul

definiției legale a conceptului de refuz nejustificat, câtă vreme procedura de

executare silită a dispozițiilor civile din Decizia penală nr. 2098/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost suspendată de către instanța de

executare, iar acest aspect nu a fost contestat de către recurent.

În

fine, împrejurarea că instanța de fond nu a mai analizat cererea de acordare a

daunelor morale, critica de la pct. I.4.2., nu poate avea semnificația unei

„omisiuni de a cerceta fondul pricinii”, dată fiind legătura de interdependență

care există între alin. (1) și alin. (3) ale art. 18 din Legea nr. 554/2004,

fiind evident că în condițiile în care refuzul autorității publice nu este

nejustificat nu se pune problema acordării vreunor daune.

2.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de reclamantul R.M. împotriva Sentinței nr. 6124 din 24

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - LM