ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3893/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta N.S. a solicitat obligarea pârâtelor să efectueze operațiunile administrative stabilite de art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/ 2005 în termenul legal stabilit de art. 24 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv să procedeze la analizarea dosarului în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură [art. 16 alin. (4)], să transmită dosarul unui evaluator autorizat, în vederea întocmirii raportului de evaluare [art. 16 alin. (5)], să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în baza raportului de evaluare [art. 16 alin. (7)], sub sancțiunea unei penalități de 50 de RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că nu această autoritate a fost învestită prin lege cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D., care, potrivit prevederilor art. 13 alin. (6) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 dispune și numirea evaluatorului. Față de solicitarea reclamantei privind obligarea la plata penalităților de 50 RON/zi întârziere a arătat că această cerere este inadmisibilă, deoarece răspunderea patrimonială pentru prejudiciul cauzat printr-un act ilegal, sau prin refuzul de a soluționa o cerere, se circumscrie răspunderii civile delictuale, fiind necesară dovedirea condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii, sarcină ce revine reclamantei, conform disp.

art. 1169 C. civ., ori reclamanta nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului și nici a vinovăției pârâtei. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin răspunsul la întâmpinări depus la dosar în data de 30 septembrie 2011, reclamanta solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., cu motivarea că între atribuțiile acestei instituții intră și operațiunea prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/ 2005. Solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Primăriei municipiului Oradea. Prin sentința civilă nr. 217/CA/2011 din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.

și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta N.S., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., din subordinea cancelariei Primului Ministru. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este neîntemeiată, deoarece, astfel cum rezultă din dispozițiile H.G. nr. 361/ 2005 privind înființarea A.N.R.P. și din dispozițiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, aceasta este autoritatea care coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, Comisia Centrală fiind doar emitenta titlului de despăgubire, respectiv a titlului ce cuprinde în fapt întinderea despăgubirilor. Sub aspectul fondului cauzei, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.

A reținut instanța că în speță obiectul acțiunii îl reprezintă în fapt constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantei privind acordarea despăgubirilor, că prin dispoziția nr. D1. din 31 ianuarie 2007 s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în Oradea, înscris în CF nr. C1. Oradea, nr. T1., că dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale și a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, că prin înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, aceasta a făcut dovada faptului că prin Adresa nr. A1.

15 septembrie 2011 a remis Primăriei Municipiului Oradea întreaga documentație aferentă Dosarul nr. 34601/CC, în original, solicitând completarea dosarului. Instanța de fond a apreciat că până la completarea dosarului de către Primăria Municipiului Oradea, pârâta nu poate trece la etapa următoare prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și ca urmare nu se poate constata refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea de acordare a despăgubirilor, astfel că a respins ca neîntemeiată acțiunea, apreciind că nu mai este astfel necesară analizarea cererii de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Oradea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta N.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că reclamanta a chemat în judecată pârâtele „față de lipsa de răspuns" a acestora, adică față de „nesoluționarea în termen" a memoriului adresat pârâtelor, atitudine sancționată de art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, că la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, 08 august 2011, nu putea fi vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere - în sensul explicat de prima instanță conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 - pentru simplul motiv că la acel moment nu exista nici o „exprimare explicită" din partea pârâtelor și că această „exprimare explicită" s-a produs abia după ce pârâtele au fost citate în instanță, și anume pe data de 15 septembrie 2011, cu 4 zile înainte de primul termen din data de 19 septembrie 2011, astfel că, din acest punct de vedere, pârâtele sunt într-o evidentă culpă procesuală.

Mai arată recurenta-reclamantă că notificarea în baza Legii nr. 10/2001 s-a efectuat de către soții N.S. și N.S., că pe parcursul procedurii N.S. a decedat, moștenitoare fiind soția supraviețuitoare N.S., astfel cum reiese din copia certificatului de căsătorie din Dosarul nr. 34601/CC, precum și din înscrierea din extrasul de CF anexat, că dispoziția nr. D1. din 31 ianuarie 2007 a Primarului Municipiului Oradea este legală, îndeplinind condițiile prevăzute de textele de lege citate chiar de către pârâtă, că succesiunea după defunctul N.S. nu s-a dezbătut prin procedura succesorală notarială, astfel că nu s-a emis vreun certificat de moștenitor și că pârâta nu are nici o îndrituire legală de a solicita dezbaterea acestei succesiuni, singurii în măsură a o solicita fiind succesibilii defunctului.

Mai arată recurenta-reclamantă că este singura moștenitoare acceptantă în calitate de soție supraviețuitoare după defunctul N.S., acceptare tacită efectivă atât în condițiile dreptului comun, cât și prin prisma art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că alți eventuali succesibili nu și-au exprimat dreptul de opțiune succesorală în termenul legal sau prin depunerea vreunei cereri în baza Legii nr. 10/2001, devenind astfel aplicabil art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și că, având în vedere că nu există alți moștenitori notificatori, pârâta este obligată de lege să dea curs dispoziției primarului astfel cum a fost emisă, fiind întocmită în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, celelalte solicitări ale pârâtei pentru a se completa dosarul sunt speculații care nu au suport legal ori se solicită a se depune acte care au fost deja depuse la dosar.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că în speță nu este vorba despre un refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea de acordare a despăgubirilor, în raport de faptul că s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire de către Primăria Municipiului Oradea. Înalta Curte reține că din probatoriul administrat în cauză și în raport de dispozițiile legale incidente, rezultă că în speța de față este vorba de nesoluționarea în termenul legal a cererii recurentei-reclamante de acordare a despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că celeritatea procedurii presupune soluționarea unei cauze într-un „termen rezonabil”, fiind un element al dreptului la un „proces echitabil”, alături de dreptul de acces la un tribunal, principiul egalității armelor, dreptul la un tribunal independent și imparțial, publicitatea procedurii și dreptul la executarea hotărârii judecătorești. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă intimata-pârâtă C.C.S.D., mai sunt antrenate și alte entități (organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum în mod constant s-a pronunțat și jurisdicția supremă din România în această materie. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, Înalta Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv 31 ianuarie 2007, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, se poate concluziona că este vorba de o încălcare a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul al un proces echitabil, susținerile intimatei-pârâte privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Chiar dacă autoritatea administrativă în cauză - C.C.S.D. - a fost abilitată prin H.G. nr. 1095/2005, precum și ulterior prin Decizia nr. 2815/2008 emisă de C.C.S.D., să stabilească ordinea în care vor fi soluționate dosarele, în exercitarea acestei prerogative ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară încât să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de legea fundamentală a statului și celelalte legi pertinente. Criteriul aleatoriu stabilit de comisie, în funcție de care urmau a se soluționa dosarele, nu prezenta o garanție suficientă a legalității și corectitudinii modului în care se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deținătoare.

În plus, instanța de control judiciar consideră că în speță nu sunt concludente nici susținerile intimatei-pârâte legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv datorită restituirii dosarului recurentei-reclamante la Primărie în vederea completării documentației. Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. Astfel, se are în vedere faptul că A.N.R.P. este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, iar atribuțiile stabilite în sarcina acestei instituții prin H.G.

nr. 361/2005, cu modificările și completările aduse prin H.G nr. 1068/2007, în ceea ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001, constau în acordarea de sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, pentru aplicarea corectă și unitară a prevederilor acestui act normativ. În procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Autoritatea asigură Secretariatul Comisiei Centrale, atribuții ce constau numai în centralizarea dosarelor transmise, în temeiul art. 16 Titlul VII din actul normativ amintit, de către entitățile ce au soluționat notificările peroanelor îndreptățite și verificarea în privința legalității a cererii de restituire.

Titlul de despăgubire se emite însă numai de către Comisia Centrală, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, prin urmare, nu A.N.R.P. are competența de a emite titlul de despăgubire, ci C.C.S.D. Astfel, în raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire revine C.C.S.D., iar A.N.R.P. îi revine doar atribuția, conform dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, de a asigura organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta C.C.S.D.

să soluționeze Dosarul nr. 34601/CC, corespunzător dispoziției din 31 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Oradea și va respinge celelalte cereri ca neîntemeiate. De asemenea, Înalta Curte va respinge acțiunea formulată împotriva A.N.R.P., pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.S. împotriva sentinței nr. 217/CA/2011 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N.S. Obligă pârâta C.C.S.D. să soluționeze Dosarul nr. 34601/CC, corespunzător dispoziției din 31 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Oradea. Respinge celelalte cereri, ca neîntemeiate, precum și acțiunea formulată împotriva A.N.R.P., pentru lipsa calității procesuale pasive. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2012.