ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3893/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3893/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta N.S. a solicitat

obligarea pârâtelor să efectueze operațiunile administrative stabilite de art. 16

Titlul VII din Legea nr. 247/ 2005 în termenul legal stabilit de art. 24 din Legea

nr. 554/ 2004, respectiv să procedeze la analizarea dosarului în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură [art. 16 alin. (4)], să

transmită dosarul unui evaluator autorizat, în vederea întocmirii raportului de

evaluare [art. 16 alin. (5)], să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire în baza raportului de evaluare [art. 16 alin. (7)], sub sancțiunea

unei penalități de 50 de RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data comunicării

cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

cu motivarea că nu această autoritate a fost învestită prin lege cu emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D., care, potrivit prevederilor art. 13

alin. (6) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 dispune și numirea evaluatorului.

Față de solicitarea reclamantei

privind obligarea la plata penalităților de 50 RON/zi întârziere a arătat că această

cerere este inadmisibilă, deoarece răspunderea patrimonială pentru prejudiciul cauzat

printr-un act ilegal, sau prin refuzul de a soluționa o cerere, se circumscrie răspunderii

civile delictuale, fiind necesară dovedirea condițiilor cerute de lege pentru antrenarea

răspunderii, sarcină ce revine reclamantei, conform disp. art. 1169 C. civ., ori

reclamanta nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului și nici a vinovăției

pârâtei.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinări

depus la dosar în data de 30 septembrie  2011, reclamanta solicită respingerea excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., cu motivarea că între atribuțiile

acestei instituții intră și operațiunea prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea

nr. 247/ 2005.

Solicită admiterea cererii

de chemare în garanție a Primăriei municipiului Oradea.

Prin sentința civilă

nr. 217/CA/2011 din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă

contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta N.S., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., din subordinea

cancelariei Primului Ministru.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei A.N.R.P. este neîntemeiată, deoarece, astfel cum rezultă din dispozițiile

H.G. nr. 361/ 2005 privind înființarea A.N.R.P. și din dispozițiile titlului VII

al Legii nr. 247/2005, aceasta este autoritatea care coordonează procesul de acordare

a despăgubirilor, Comisia Centrală fiind doar emitenta titlului de despăgubire,

respectiv a titlului ce cuprinde în fapt întinderea despăgubirilor.

Sub aspectul fondului

cauzei, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.

A reținut instanța că

în speță obiectul acțiunii îl reprezintă în fapt constatarea refuzului nejustificat

al pârâtei de a soluționa cererea reclamantei privind acordarea despăgubirilor,

că prin dispoziția nr. D1. din 31 ianuarie 2007 s-a stabilit acordarea de măsuri

reparatorii în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în Oradea, înscris în

CF nr. C1. Oradea, nr. T1., că dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale și a fost analizat în privința legalității respingerii

cererii de restituire în natură, conform art. 16 alin. (4) din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, că prin înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, aceasta a făcut dovada

faptului că prin Adresa nr. A1. 15 septembrie 2011 a remis Primăriei Municipiului

Oradea întreaga documentație aferentă Dosarul nr. 34601/CC, în original, solicitând

completarea dosarului.

Instanța de fond a apreciat

că până la completarea dosarului de către Primăria Municipiului Oradea, pârâta nu

poate trece la etapa următoare prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și

ca urmare nu se poate constata refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea

de acordare a despăgubirilor, astfel că a respins ca neîntemeiată acțiunea, apreciind

că nu mai este astfel necesară analizarea cererii de chemare în garanție a Primăriei

Municipiului Oradea.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta N.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că reclamanta a chemat în judecată pârâtele „față de lipsa de

răspuns" a acestora, adică față de „nesoluționarea în termen" a memoriului

adresat pârâtelor, atitudine sancționată de art. 8 teza a II-a din Legea nr.

554/2004, că la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, 08

august 2011, nu putea fi vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere

- în sensul explicat de prima instanță conform art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004 - pentru simplul motiv că la acel moment nu exista nici o „exprimare

explicită" din partea pârâtelor și că această „exprimare explicită" s-a

produs abia după ce pârâtele au fost citate în instanță, și anume pe data de 15

septembrie 2011, cu 4 zile înainte de primul termen din data de 19 septembrie 2011,

astfel că, din acest punct de vedere, pârâtele sunt într-o evidentă culpă procesuală.

Mai arată recurenta-reclamantă

că notificarea în baza Legii nr. 10/2001 s-a efectuat de către soții N.S. și N.S.,

că pe parcursul procedurii N.S. a decedat, moștenitoare fiind soția supraviețuitoare

N.S., astfel cum reiese din copia certificatului de căsătorie din Dosarul nr.

34601/CC, precum și din înscrierea din extrasul de CF anexat, că dispoziția nr.

D1. din 31 ianuarie 2007 a Primarului Municipiului Oradea este legală, îndeplinind

condițiile prevăzute de textele de lege citate chiar de către pârâtă, că succesiunea

după defunctul N.S. nu s-a dezbătut prin procedura succesorală notarială, astfel

că nu s-a emis vreun certificat de moștenitor și că pârâta nu are nici o îndrituire

legală de a solicita dezbaterea acestei succesiuni, singurii în măsură a o solicita

fiind succesibilii defunctului.

Mai arată recurenta-reclamantă

că este singura moștenitoare acceptantă în calitate de soție supraviețuitoare după

defunctul N.S., acceptare tacită efectivă atât în condițiile dreptului comun, cât

și prin prisma art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că alți eventuali succesibili

nu și-au exprimat dreptul de opțiune succesorală în termenul legal sau prin depunerea

vreunei cereri în baza Legii nr. 10/2001, devenind astfel aplicabil art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și că, având în vedere că nu există alți moștenitori

notificatori, pârâta este obligată de lege să dea curs dispoziției primarului astfel

cum a fost emisă, fiind întocmită în conformitate cu prevederile legale. De asemenea,

celelalte solicitări ale pârâtei pentru a se completa dosarul sunt speculații care

nu au suport legal ori se solicită a se depune acte care au fost deja depuse la

dosar.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Înalta Curte constată

că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că în speță nu este vorba despre

un refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea de acordare a despăgubirilor,

în raport de faptul că s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire de către

Primăria Municipiului Oradea.

Înalta Curte reține că

din probatoriul administrat în cauză și în raport de dispozițiile legale incidente,

rezultă că în speța de față este vorba de nesoluționarea în termenul legal a cererii

recurentei-reclamante de acordare a despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte are

în vedere faptul că celeritatea procedurii presupune soluționarea unei cauze într-un

„termen rezonabil”, fiind un element al dreptului la un „proces echitabil”, alături

de dreptul de acces la un tribunal, principiul egalității armelor, dreptul la un

tribunal independent și imparțial, publicitatea procedurii și dreptul la executarea

hotărârii judecătorești.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

Este indiscutabil faptul

că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite

în natură, sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care,

pe lângă intimata-pârâtă C.C.S.D., mai sunt antrenate și alte entități (organele

investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv,

nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului

administrativ.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată

să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând

titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor

art. 6 din C.E.D.O., astfel cum în mod constant s-a pronunțat și jurisdicția supremă

din România în această materie.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru

ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată

prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, Înalta Curte

apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data

emiterii dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv

31 ianuarie 2007, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului

către evaluator, se poate concluziona că este vorba de o încălcare a prevederilor

art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul al un proces echitabil, susținerile intimatei-pârâte

privind nesocotirea criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil,

rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nefiind justificate.

Aceasta cu atât mai mult

cu cât pârâtei Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest

sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei

activități a autorităților administrative.

Chiar dacă autoritatea

administrativă în cauză - C.C.S.D. - a fost abilitată prin H.G. nr. 1095/2005, precum

și ulterior prin Decizia nr. 2815/2008 emisă de C.C.S.D., să stabilească ordinea

în care vor fi soluționate dosarele, în exercitarea acestei prerogative ea nu poate

beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară încât să implice încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de legea fundamentală

a statului și celelalte legi pertinente.

Criteriul aleatoriu stabilit

de comisie, în funcție de care urmau a se soluționa dosarele, nu prezenta o garanție

suficientă a legalității și corectitudinii modului în care se va proceda în concret

la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea

deținătoare.

În plus, instanța de control

judiciar consideră că în speță nu sunt concludente nici susținerile intimatei-pârâte

legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective,

respectiv datorită restituirii dosarului recurentei-reclamante la Primărie în vederea

completării documentației.

Înalta Curte apreciază

că soluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P.

Astfel, se are în vedere

faptul că A.N.R.P. este un organ de specialitate al administrației publice centrale,

în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, iar atribuțiile stabilite în

sarcina acestei instituții prin H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările

aduse prin H.G nr. 1068/2007, în ceea ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001, constau

în acordarea de sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice

locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile

care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, pentru aplicarea

corectă și unitară a prevederilor acestui act normativ.

În procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Autoritatea asigură Secretariatul

Comisiei Centrale, atribuții ce constau numai în centralizarea dosarelor transmise,

în temeiul art. 16 Titlul VII din actul normativ amintit, de către entitățile ce

au soluționat notificările peroanelor îndreptățite și verificarea în privința legalității

a cererii de restituire.

Titlul de despăgubire

se emite însă numai de către Comisia Centrală, după parcurgerea procedurii administrative

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, prin urmare, nu A.N.R.P. are

competența de a emite titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.

Astfel, în raport de dispozițiile

art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligația legală de emitere

a deciziei reprezentând titlul de despăgubire revine C.C.S.D., iar A.N.R.P. îi revine

doar atribuția, conform dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, de a asigura

organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite

recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea

și va obliga pârâta C.C.S.D. să soluționeze Dosarul nr. 34601/CC, corespunzător

dispoziției din 31 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Oradea și va respinge

celelalte cereri ca neîntemeiate. De asemenea, Înalta Curte va respinge acțiunea

formulată împotriva A.N.R.P., pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de N.S. împotriva sentinței nr. 217/CA/2011 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată,

în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N.S.

Obligă pârâta C.C.S.D.

să soluționeze Dosarul nr. 34601/CC, corespunzător dispoziției din 31 ianuarie 2007

emisă de Primăria Municipiului Oradea.

Respinge celelalte cereri,

ca neîntemeiate, precum și acțiunea formulată împotriva A.N.R.P., pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 octombrie 2012.