ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

2.Hotărârea

Curții de Apel

Prin sentința nr.

4729 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

A respins excepția tardivității

completării de acțiune;

A respins acțiunea față

de pârâta A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive;

A admis în parte acțiunea

formulată și completată de reclamanta R.M., față de pârâta C.C.S.D. și, în consecință:

A obligat pârâta să transmită

dosarul reclamantei, în vederea evaluării, către evaluatorul desemnat R.T., în termen

de cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să emită decizia

cuprinzând titlul de despăgubire în termen de maxim 30 de zile de la întocmirea

raportului de evaluare;

A respins ca nefondat

capătul de cerere privind plata de penalități de întârziere.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:

Excepția tardivității

completării de acțiune, invocată de pârâta C.C.S.D. este neîntemeiată, o atare completare

s-a impus pe de o parte pentru logica acțiunii, pentru respectarea etapelor procedurii

administrative, iar pe de altă parte, pentru că reclamanta a aflat abia cu prilejul

prezentei acțiuni de faptul că fusese deja desemnat un evaluator.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este întemeiată, în raport de obiectul acțiunii.

Atât transmiterea dosarului

către evaluatorul desemnat, cât și emiterea titlului de despăgubire sunt atribuții

stabilite de legiuitor în sarcina pârâtei C.C.S.D., în temeiul art. 16 alin.

(5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei, a reținut

că prin dispoziția nr. 8911 din 23 octombrie 2007 Primarul General al Municipiului

București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în diferența

dintre suma încasată și valoarea de piață, pentru imobilul situat în București.

Str. V., sector 6, compus din teren de 210 mp și construcție demolată în suprafață

utilă de 96 mp, în favoarea reclamantei R.M. și a numitului R.D., pentru construcția

demolată încasându-se, cu prilejul exproprierii, despăgubiri în sumă de 41.499 RON,

valoarea terenului fiind de 410 RON.

Dispoziția nr. 8911

din 23 octombrie 2007 a fost comunicată C.C.S.D., dosarul reclamantei fiind înregistrat

sub nr. 40317/CC.

Cu toate acestea, până

la data formulării acțiunii în instanță, în anul 2009 și nici ulterior, până la

pronunțarea prezentei sentințe, pârâta nu a finalizat procedura administrativă prevăzută

de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Chiar dacă legiuitorul

nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, aceasta

nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere

dreptului reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii, ea trebuind să se înscrie

într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite

situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul

acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției.

Toate aceste considerente

care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care

nu sunt imputabile reclamantei, iar până la un punct nici pârâtei; trecând însă

peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen

a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu,

peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă,

mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să

găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației

În situația de față, nimeni

nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, nici greutățile inerente în

gestionarea unui asemenea număr de cereri, însă astfel de aspecte nu pot amâna la

nesfârșit soluționarea dosarelor sau cel puțin efectuarea acelor prime demersuri

care să complinească eventualele lipsuri ale dosarului, precum, în speță, actele

care să probeze preluarea de către stat și a suprafeței, nejustificată de actele

dosarului, de 46 mp.

Prima instanțăa reținut

că în cazul reclamantei, abia după aproape 2 ani de la înaintarea dosarului către

comisie, s-a procedat la efectuarea unei prime analize a acestuia, iar rezultatul

analizei legalității dispoziției primarului, anume nevoia completării dosarului

cu înscrisurile mai sus menționate s-a concretizat cu acest prilej.

În condițiile în care

reclamanta deține o dispoziție valabilă care îi consacră dreptul la despăgubiri

pentru imobilul menționat, dispoziție nedesființată de nicio instanță competentă,

iar singura măsură a posibilității legale a pârâtei C.C.S.D. de a cenzura dispoziția

primarului vizează aprecierea legalității măsurii de nerestituire în natură, prima

instanță a apreciat refuzul pârâtei C.C.S.D. de continuare a procedurii administrative

ca unul nejustificat, în accepțiunea vizată de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 554/2004.

Pe de altă parte, în cauză,

fusese desemnat de către pârâta C.C.S.D. un evaluator autorizat încă din anul 2008,

transmiterea dosarului către evaluator fiind paralizată însă de o reanalizare a

dosarului și concluzia reținută de comisie că s-ar impune probarea preluării suprafeței

de 46 mp, în condițiile în care, prima instanță a constatat că nu există nici un

impediment la transmiterea dosarului către evaluator.

Cererea reclamantei privind

plata penalităților pe zi de întârziere a fost respinsă, instanța constatând că

aceasta nici măcar nu a indicat prejudiciul încercat, cu atât mai puțin să îl probeze.

O atare concluzie se impune

în raport de faptul că penalitățile de întârziere sunt reglementate de art. 18

alin. (5) din Legea nr. 554/2004 ca daune compensatorii, iar nu cominatorii; chiar

dacă penalitățile de întârziere au implicit, și un efect cominator, rațiunea instituirii

lor vizează însă repararea prejudiciului provocat de întârziere, or un atare prejudiciu,

la nivelul sumei solicitate, de 100 RON/zi, nu a fost probat de către reclamantă.

atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând soluția instanței de fond, în temeiul

art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ..

Recurenta combate hotărârea

fondului sub următoarele aspecte:

3.1. În mod greșit a fost

obligată la transmiterea dosarului către evaluator

Potrivit recurentei, în

cauză nu există argumente care să justifice concluzia curții de apel. Afirmă că

nu s-a putut păși la etapa evaluării întrucât în urma analizării dosarului intimatei

s-a constatat că lipsesc înscrisuri privind „modalitatea de preluare abuzivă a diferenței

de teren de 46 mp pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri”.

3.2. Concluzia eronată

în privința depășirii termenului rezonabil de soluționare a cauzei

Potrivit recurentei, nu

există elemente care să susțină concluzia că ar fi depășit termenul rezonabil de

soluționare a dosarului de despăgubire al reclamantei, în condițiile în care acesta

nu era complet. Jurisprudența în materie de termen rezonabil stabilește anumite

criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților

competente și importanța litigiului, or, instanța fondului nu a acordat suficientă

atenție acestor criterii, concluzionând în mod greșit că acțiunea reclamantei este

întemeiată.

3.3 Stabilirea nelegală

a termenului de 30 de zile pentru executarea obligației

La acest punct, recurenta

afirmă că termenul arătat nu este suficient pentru epuizarea procedurii, mai ales

că depinde și de modul în care evaluatorii își îndeplinesc obligațiile contractuale,

precum și de poziția persoanei îndreptățite, indicând în acest sens dispozițiile

art. 16.13. din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Intimata - reclamantă

nu a formulat întâmpinare în cauză, dar prin intermediul notelor scrise a solicitat

respingerea recursului ca nefondat (filele 17-21 din dosar).

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Petitul principal al acțiunii

judiciare promovate de intimata-reclamantă R.M. vizează obligarea recurentelor-pârâte

C.C.S.D. și A.N.R.P. de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, constând

în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață, pentru imobilul imposibil

de restituit în natură, situat în București. Str. V., sector 6, compus din teren

de 210 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 96 mp conform dispoziției

nr. D1./2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, corelativ constatării

că aceasta refuză parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementate în

art. 16 alin. (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

Pe baza argumentelor expuse

în această decizie, prima instanță a reținut că pârâta C.C.S.D. a depășit termenul

rezonabil de soluționare a Dosarului nr. 40317/CC, în contextul în care toate inadvertențele

semnalate erau nejustificate.

Această concluzie este

corectă, ea fiind însușită și de instanța de recurs.

Analizând punctual criticile

recurentei, raportat la cele mai sus arătate și cu referire la pretinsul dosar incomplet

existent la nivelul C.C.S.D., ca motiv obiectiv ce îngăduie neemiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul

fondului, că aceste considerațiuni nu pot fi apreciate ca fiind justificări legale

ce legitimează nesoluționarea dosarului reclamantei-intimate, cu atât mai mult cu

cât pentru parcurgerea etapelor conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu se

impunea restituirea dosarului la Primăria Municipiului București sub aspectul dovedirii

dreptului de proprietate pentru suprafața de 46 mp, actele depuse fiind deplin doveditoare.

Trecând peste faptul că

recurenta are numai atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire

în natură, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, neavând

competența examinării legalității dispoziției emise în temeiul art. 20 din Legea

nr. 10/2001 din alte perspective, Înalta Curte remarcă împrejurarea că nici până

la data soluționării acestui recurs, 19 ianuarie 2012, dosarul nu a fost transmis

către evaluatorul desemnat R.T. în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura

fiind blocată de o reanalizare a dosarului pentru probarea suprafeței de 46 mp.

Așa fiind, Înalta Curte

reține că nesoluționarea cererii reclamantei, indiferent de motivația autorității,

ar echivala cu vătămarea acesteia într-un drept consacrat de lege, refuzul autorității

fiind nejustificat, cum bine a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte, Înalta

Curte reține că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura

de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, începută în anul 2001

și nefinalizată încă în ianuarie 2012, constituie o încălcare clară a principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, principiu

care guvernează și etapa administrativă, anterioară celei judiciare.

Referitor la termenul

stabilit pentru executarea obligație, instanța de control judiciar reține că a fost

stabilită în sarcina C.C.S.D. obligația de a transmite dosarul reclamantei, în vederea

evaluării, către evaluatorul desemnat R.T., în termen de cel mult 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii și de a emite decizia cuprinzând titlul de

despăgubire în termen de maxim 30 de zile de la întocmirea raportului de evaluare.

Susținerea recurentei

în sensul că intervalul de timp indicat nu ar fi suficient pentru îndeplinirea obligației

nu poate fi primită.

Înalta Curte observă că

sentința atacată s-a pronunțat la data de 24 noiembrie 2010, adică acum aproape

un an și jumătate iar soluția instanței de recurs era previzibilă cu ușurință pentru

recurentă, dată fiind jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție

în această materie, așa încât executarea obligațiilor în termenele indicate era

perfect posibilă.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român, prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 4729 din 24 noiembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie

2012.