ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 2.Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 4729 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: A respins excepția tardivității completării de acțiune; A respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. pentru lipsa calității procesuale pasive; A admis în parte acțiunea formulată și completată de reclamanta R.M., față de pârâta C.C.S.D. și, în consecință: A obligat pârâta să transmită dosarul reclamantei, în vederea evaluării, către evaluatorul desemnat R.T., în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să emită decizia cuprinzând titlul de despăgubire în termen de maxim 30 de zile de la întocmirea raportului de evaluare; A respins ca nefondat capătul de cerere privind plata de penalități de întârziere.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele: Excepția tardivității completării de acțiune, invocată de pârâta C.C.S.D. este neîntemeiată, o atare completare s-a impus pe de o parte pentru logica acțiunii, pentru respectarea etapelor procedurii administrative, iar pe de altă parte, pentru că reclamanta a aflat abia cu prilejul prezentei acțiuni de faptul că fusese deja desemnat un evaluator. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. este întemeiată, în raport de obiectul acțiunii. Atât transmiterea dosarului către evaluatorul desemnat, cât și emiterea titlului de despăgubire sunt atribuții stabilite de legiuitor în sarcina pârâtei C.C.S.D., în temeiul art. 16 alin. (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei, a reținut că prin dispoziția nr. 8911 din 23 octombrie 2007 Primarul General al Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață, pentru imobilul situat în București. Str. V., sector 6, compus din teren de 210 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 96 mp, în favoarea reclamantei R.M. și a numitului R.D., pentru construcția demolată încasându-se, cu prilejul exproprierii, despăgubiri în sumă de 41.499 RON, valoarea terenului fiind de 410 RON. Dispoziția nr. 8911 din 23 octombrie 2007 a fost comunicată C.C.S.D., dosarul reclamantei fiind înregistrat sub nr. 40317/CC. Cu toate acestea, până la data formulării acțiunii în instanță, în anul 2009 și nici ulterior, până la pronunțarea prezentei sentințe, pârâta nu a finalizat procedura administrativă prevăzută de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției.

Toate aceste considerente care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamantei, iar până la un punct nici pârâtei; trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației În situația de față, nimeni nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit soluționarea dosarelor sau cel puțin efectuarea acelor prime demersuri care să complinească eventualele lipsuri ale dosarului, precum, în speță, actele care să probeze preluarea de către stat și a suprafeței, nejustificată de actele dosarului, de 46 mp.

Prima instanțăa reținut că în cazul reclamantei, abia după aproape 2 ani de la înaintarea dosarului către comisie, s-a procedat la efectuarea unei prime analize a acestuia, iar rezultatul analizei legalității dispoziției primarului, anume nevoia completării dosarului cu înscrisurile mai sus menționate s-a concretizat cu acest prilej. În condițiile în care reclamanta deține o dispoziție valabilă care îi consacră dreptul la despăgubiri pentru imobilul menționat, dispoziție nedesființată de nicio instanță competentă, iar singura măsură a posibilității legale a pârâtei C.C.S.D. de a cenzura dispoziția primarului vizează aprecierea legalității măsurii de nerestituire în natură, prima instanță a apreciat refuzul pârâtei C.C.S.D.

de continuare a procedurii administrative ca unul nejustificat, în accepțiunea vizată de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, în cauză, fusese desemnat de către pârâta C.C.S.D. un evaluator autorizat încă din anul 2008, transmiterea dosarului către evaluator fiind paralizată însă de o reanalizare a dosarului și concluzia reținută de comisie că s-ar impune probarea preluării suprafeței de 46 mp, în condițiile în care, prima instanță a constatat că nu există nici un impediment la transmiterea dosarului către evaluator. Cererea reclamantei privind plata penalităților pe zi de întârziere a fost respinsă, instanța constatând că aceasta nici măcar nu a indicat prejudiciul încercat, cu atât mai puțin să îl probeze.

O atare concluzie se impune în raport de faptul că penalitățile de întârziere sunt reglementate de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 ca daune compensatorii, iar nu cominatorii; chiar dacă penalitățile de întârziere au implicit, și un efect cominator, rațiunea instituirii lor vizează însă repararea prejudiciului provocat de întârziere, or un atare prejudiciu, la nivelul sumei solicitate, de 100 RON/zi, nu a fost probat de către reclamantă. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând soluția instanței de fond, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ.. Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 3.1.

În mod greșit a fost obligată la transmiterea dosarului către evaluator Potrivit recurentei, în cauză nu există argumente care să justifice concluzia curții de apel. Afirmă că nu s-a putut păși la etapa evaluării întrucât în urma analizării dosarului intimatei s-a constatat că lipsesc înscrisuri privind „modalitatea de preluare abuzivă a diferenței de teren de 46 mp pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri”. 3.2. Concluzia eronată în privința depășirii termenului rezonabil de soluționare a cauzei Potrivit recurentei, nu există elemente care să susțină concluzia că ar fi depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire al reclamantei, în condițiile în care acesta nu era complet.

Jurisprudența în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților competente și importanța litigiului, or, instanța fondului nu a acordat suficientă atenție acestor criterii, concluzionând în mod greșit că acțiunea reclamantei este întemeiată. 3.3 Stabilirea nelegală a termenului de 30 de zile pentru executarea obligației La acest punct, recurenta afirmă că termenul arătat nu este suficient pentru epuizarea procedurii, mai ales că depinde și de modul în care evaluatorii își îndeplinesc obligațiile contractuale, precum și de poziția persoanei îndreptățite, indicând în acest sens dispozițiile art. 16.13. din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză, dar prin intermediul notelor scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 17-21 din dosar). II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Petitul principal al acțiunii judiciare promovate de intimata-reclamantă R.M. vizează obligarea recurentelor-pârâte C.C.S.D. și A.N.R.P. de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în București.

Str. V., sector 6, compus din teren de 210 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 96 mp conform dispoziției nr. D1./2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, corelativ constatării că aceasta refuză parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementate în art. 16 alin. (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Pe baza argumentelor expuse în această decizie, prima instanță a reținut că pârâta C.C.S.D. a depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului nr. 40317/CC, în contextul în care toate inadvertențele semnalate erau nejustificate. Această concluzie este corectă, ea fiind însușită și de instanța de recurs.

Analizând punctual criticile recurentei, raportat la cele mai sus arătate și cu referire la pretinsul dosar incomplet existent la nivelul C.C.S.D., ca motiv obiectiv ce îngăduie neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că aceste considerațiuni nu pot fi apreciate ca fiind justificări legale ce legitimează nesoluționarea dosarului reclamantei-intimate, cu atât mai mult cu cât pentru parcurgerea etapelor conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu se impunea restituirea dosarului la Primăria Municipiului București sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 46 mp, actele depuse fiind deplin doveditoare.

Trecând peste faptul că recurenta are numai atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, neavând competența examinării legalității dispoziției emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, Înalta Curte remarcă împrejurarea că nici până la data soluționării acestui recurs, 19 ianuarie 2012, dosarul nu a fost transmis către evaluatorul desemnat R.T. în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura fiind blocată de o reanalizare a dosarului pentru probarea suprafeței de 46 mp. Așa fiind, Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii reclamantei, indiferent de motivația autorității, ar echivala cu vătămarea acesteia într-un drept consacrat de lege, refuzul autorității fiind nejustificat, cum bine a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, începută în anul 2001 și nefinalizată încă în ianuarie 2012, constituie o încălcare clară a principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, principiu care guvernează și etapa administrativă, anterioară celei judiciare. Referitor la termenul stabilit pentru executarea obligație, instanța de control judiciar reține că a fost stabilită în sarcina C.C.S.D. obligația de a transmite dosarul reclamantei, în vederea evaluării, către evaluatorul desemnat R.T., în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și de a emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire în termen de maxim 30 de zile de la întocmirea raportului de evaluare.

Susținerea recurentei în sensul că intervalul de timp indicat nu ar fi suficient pentru îndeplinirea obligației nu poate fi primită. Înalta Curte observă că sentința atacată s-a pronunțat la data de 24 noiembrie 2010, adică acum aproape un an și jumătate iar soluția instanței de recurs era previzibilă cu ușurință pentru recurentă, dată fiind jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, așa încât executarea obligațiilor în termenele indicate era perfect posibilă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român, prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 4729 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.