ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1714/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.R. a chemat

în judecată C.C.S.D., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe

calea contenciosului administrativ să dispună desemnarea unui evaluator și să

transmită acestuia dosarul nr. 44949/CC în termen de 3 zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii; să întocmească raportul de evaluare în

termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; să emită în

termen de 5 zile de la data întocmirii raportului de evaluare decizia reprezentând

titlul de despăgubiri; să plătească reclamantului penalități de 1000/zi de întârziere

în caz de neexecutare; să plătească amendă de 20 % din salariul brut pe

economie pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă

conducătorului instanței.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că dosarul său nr. 44949/CC a fost lăsat în

nelucrare fapt ce constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii,

care îi cauzează evidente prejudicii, fiind în imposibilitate de a-și

concretiza dreptul la măsuri reparatorii.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 298 din 19 ianuarie 2011, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant

și a obligat pârâta să desemneze un evaluator în termen de 5 zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru întocmirea raportului de evaluare și

să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de

la întocmirea raportului de evaluare.

Totodată, a respins,

ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere și a obligat pârâta la cheltuieli

de judecată în sumă de 3888 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că pârâta a depășit termenul rezonabil de

soluționare a cererii astfel că, constatându-se refuzul nejustificat al acesteia

de soluționare a cererii, va fi obligată să desemneze un evaluator pentru

întocmirea raportului de evaluare și să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire în termen de 30 de zile de la întocmirea raportului de evaluare.

Celelalte capete de

cerere, privind plata penalităților de întârziere și a amenzii aplicabile conducătorului

autorității, nu au fost admise, pe considerentul că art. 24 din Legea contenciosului

administrativ prevede amendarea conducătorului unității și acordarea la cerere

a despăgubirilor pentru întârzierea în executarea hotărârii dacă aceasta

depășește un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, ceea

ce nu poate fi cunoscut la acest moment.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.C.S.D.

1) Recurenta a

susținut că, față de obligația instituită de instanța de fond privind

desemnarea unui evaluator în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii și emiterea deciziei în termen de 30 de zile de la data întocmirii

raportului de evaluare, prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

sunt incidente numai în situația în care există o hotărâre judecătorească

irevocabilă, iar autoritatea, obligată printr-o astfel de hotărâre, nu o pune

în executare.

Cum în cauză nu

există o sentință irevocabilă, recurenta susține că nu se poate reține o

neexecutare din partea autorității pârâte.

2) Cât privește

obligarea C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3888 lei,

recurenta a susținut că acest capăt de cerere este neîntemeiat, întrucât

dreptul subiectiv al reclamantului a fost recunoscut.

În ipoteza menținerii

obligării pârâtei la cheltuieli de judecată, recurenta a susținut că acestea

sunt foarte mari și a solicitat micșorarea lor în baza art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul

pârâtei este întemeiat pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită ca „faptul de a nu

răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii,

dacă prin lege nu se prevede alt termen”.

Titlul VII al Legii nr.

247/2005 nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei de

despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii.

Totuși, jurisprudența

Înaltei Curți în materie a considerat că termenul de 30 de zile prevăzut de art.

2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicat în procedura

Titlului VII, deoarece emiterea deciziei este rezultatul unui proces ce

însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate,

ceea ce implică, în mod firesc, depășirea unei perioade scurte de timp, de 30

zile.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți, urmată și în prezenta cauză, a arătat necesitatea

emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate

cu prevederile art. 6 din C.E.D.O., termen ce va fi apreciat de la caz la caz.

Astfel, în temeiul art.

16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, autoritatea pârâtă are

obligația să analizeze dosarele numai în privința legalității cererii de

restituire în natură și nu să reanalizeze și să reaprecieze legalitatea

deciziei de acordare de despăgubiri sau să solicite acte noi cu privire la

modalitatea de preluare a imobilului de către stat, etc.

Din actele dosarului

rezultă că recurenta-pârâtă a fost învestită în vederea emiterii deciziei, încă

din anul 2009, neprocedând în acest sens nici până în momentul pronunțării

instanței de fond, 19 ianuarie 2011 și nici până în momentul pronunțării deciziei

de recurs, 29 martie 2012, adică o perioadă de aproximativ 3 ani.

Este binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe

motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un

interval de timp rezonabil; Decizia nr. 2815/2008 invocată în acest context de

recurenta-pârâtă are caracter intern și nu poate înfrânge principiul

sus-menționat, al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor

îndreptățite.

Fiind vorba de o

perioadă de aproape 3 ani, în care autoritatea pârâtă nu a dat curs solicitării

reclamantului de evaluare a imobilului și emitere a deciziei, este evident că

nu ne aflăm în prezența unui „termen rezonabil”, în accepțiunea prevederilor

comunitare susmenționate, dar ne aflăm în situația nesoluționării în termen a

cererii formulate de reclamant, ceea ce reclamă aplicarea în speță a

prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult decât atât,

problema existenței disponibilităților bănești nu se pune în etapa emiterii

deciziei de despăgubire, deoarece numai după ce se emite titlul de plată, poate

fi pretinsă eliberarea sumei ce reprezintă despăgubirea datorată.

Așa fiind, Înalta

Curte apreciază că recursul formulat de C.C.S.D. este fondat, urmând să fie

admis, modificându-se sentința în sensul obligării autorității pârâte să emită

titlu de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii.

Totodată, vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 298 din 19

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că obligă pârâta să emită titlu de despăgubire în termen de

6 luni de la pronunțarea prezentei decizii.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2012